✝️ 9 noiembrie: Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael — prima femeie Sfântă a Americii

- Posted in Sfinți, Cuvioși, Prooroci și Mucenici by - Permalink

fânta Olga (Arrsamquq) Michael

Pe 9 noiembrie 2023, Biserica Ortodoxă a Americii (OCA) ne-a dăruit prima femeie Sfântă a Americii: Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael.

A trăit între anii 1916-1979, fiind eschimosă din tribul Yup'ik sau Yupiak, din vestul și sud-vestul Alaskăi.

Preoteasă a părintelui Nikolai O Michael, s-a distins prin ajutorarea orfanilor pe care îi hrănea și îmbrăca, dar și a copiilor și tinerilor abuzați sexual. De asemenea s-a arătat a fi vindecătoare de boli, apărând unor suferinzi în compania Maicii Domnului.

Pentru rugăciunile Sfintei Olga, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pre noi!


Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael — prima femeie Sfântă a Americii

Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

"În timp ce toţi sfinţii Americii de Nord care au fost până acum canonizaţi sunt bărbaţi, o femeie ortodoxă originară din America de Nord a devenit tot mai cunoscută în ultimii ani, cu precădere printre femeile ortodoxe.

Preoteasa Olga Michael a fost soţia protoiereului Nikolai O. Michael din satul Kwethluk, de lângă râul Kuskokwim, din Alaska. Aşa cum scrie în cartea Părintelui Michael Oleksa, Alaska ortodoxă, ea nu a fost „o prezenţă impresionantă din punct de vedere fizic, nici una impunătoare”. A crescut opt copii până la maturitate, la câţiva dintre ei dându-le naştere fără ajutorul unei moaşe. În timp ce soţul ei era ocupat cu activităţi în cadrul altor parohii, ea avea grijă de familie şi făcea multe lucruri pentru alţii. Unul din aceste lucruri aminteşte de istoria Tavitei (Faptele Apostolilor), căci "pe lângă faptul că în primii ani ţesea veşminte pentru Părintele Nikolai, cojoace minunate, cizme şi mănuşi pentru copii, ea ţesea şi împletea ciorapi sau haine groase pentru alţii. Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el."

Parohii situate la sute de mile distanţă primeau daruri care nu fuseseră solicitate, încălţăminte tradiţională de iarnă (mukluk) pentru a fi vândută sau donaţii pentru construcţii. Toţi clericii de la protoierie purtau mănuşi şi şosete de lână lucrate de mâna ei. În timp ce îndeplinea multe alte treburi (cum ar fi prepararea prescurilor) care sunt adesea preluate de preotese, ştia de asemenea pe de rost numeroase cântări ale diferitelor praznice, printre care cele ale Floriilor, din Săptămâna Mare sau ale Paştilor (în Yup’ik, limba ei maternă din spaţiul polar).

După ce a supravieţuit în mod miraculos atunci când s-a îmbolnăvit de cancer şi părea că nu se mai poate face nimic, în cele din urmă a murit în urma revenirii ulterioare a bolii, pregătindu-se cu mult curaj şi cu credinţă pentru moartea care a avut loc în 8 noiembrie 1979.

Părea că zăpada obişnuită şi gheaţa râului din acea perioadă a anului vor împiedica multă lume să vină la înmormântare. Dar vremea, potrivnică sezonului, s-a schimbat şi un vânt din sud a ajutat ca gheaţa şi zăpada să se topească, permiţând astfel enoriaşilor din satele învecinate să călătorească până la Kwethluk. „Sute de prieteni… au umplut biserica – sfinţită de curând, în acea minunată zi (parcă de primăvară) a înmormântării. La ieşirea din biserică, procesiunea a fost însoţită de un stol de păsări, deşi, la acel timp al anului, toate păsările plecaseră de mult în sud. Păsările au zburat în cerc deasupra sicriului până când acesta a fost adus la mormânt. Pământul, îngheţat de regulă, a fost foarte uşor de săpat, datorită topirii neobişnuite a gerului. În acea noapte, după masa de pomenire, vântul a început să bată din nou, solul a îngheţat iarăşi, gheaţa a acoperit râul, iarna s-a întors. Era ca şi cum pământul însuşi s-ar fi deschis pentru a primi această femeie. Cosmosul încă participă la slăvirea lui Dumnezeu de către poporul dreptcredincios."

Totuşi, nu doar povestea ei a fost atât de specială şi a schimbat viaţa altora, ci şi întâlnirile cu prezenţa ei, care au avut loc în chip minunat. O femeie originară din Kwethluk, care trăieşte acum în Arizona, a avut un vis în care preoteasa Olga a apărut şi a asigurat-o că mama ei este bine, deoarece ar fi urmat să o însoţească pe preoteasa Olga într-un loc luminos şi plin de bucurie. Femeia aceasta nu ştia pe atunci că mama ei era bolnavă, că a fost dusă de urgenţă până la Anchorage şi că va muri curând. Dar a doua zi a primit veşti despre situaţia urgentă a mamei sale şi a dat o fugă de la Arizona la Alaska, aducând mamei mângâiere prin cuvintele spuse de preoteasa Olga cu privire la soarta ei întru veşnicie. Femeia murit în pace avându-şi fiica alături, fără să treacă prin şocul sau mâhnirea care ar fi cuprins-o cu siguranţă dacă nu ar fi primit înştiinţare în vis.

Altă femeie, după ce a văzut o fotografie a preotesei Olga a simţit “o prezenţă foarte palpabilă, plină de compasiune, dragoste şi delicateţe”.

Cea mai detaliată experienţă vine din partea unei femei ortodoxe care, ca şi în exemplul anterior, a suferit ani de zile de pe urma consecinţelor unor severe abuzuri sexuale în copilărie. Aceasta este mărturia ei despre întâlnirea cu preoteasa Olga:

„Într-o zi eram cufundată în rugăciune şi trează. Mi-am amintit un eveniment foarte înfricoşător. Rugăciunea mea a început cu rugămintea către Maica Domnului de a mă ajuta şi milui. Treptat, am simţit că stau în pădure simţind încă puţină frică. Curând am simţit o undă delicată care străbătea pădurea, apoi o mireasmă proaspătă de grădină. Am văzut-o pe Maica Domnului aşa cum era îmbrăcată în icoană, dar mult mai palpabilă şi luminoasă, păşind spre mine. Cu cât se apropia de mine, am văzut că cineva mergea în urma ei. S-a dat la o parte şi a indicat înspre o femeie scundă, cu o înfăţişare care emana înţelepciune. Am întrebat-o pe femeie: „Cine eşti?” Şi Maica Domnului a răspuns: „Sfânta Olga”.

Sfânta Olga mi-a făcut semn să o urmez. Am parcurs un drum lung până când s-au sfârşit copacii. Am ajuns la un deluşor care avea brăzdată o uşă într-o parte. Mi-a făcut semn să stau jos, iar ea a intrat înăuntru. După puţină vreme a ieşit nişte fum din vârful dealului. Sfânta Olga a ieşit cu nişte ceai din ierburi. Amândouă am băut în linişte ceaiul şi am simţit căldura soarelui pe feţele noastre. Am început să simt o durere în pântece şi ea m-a dus să mă întind puţin, înăuntru. Uşa era atât de joasă, încât a trebuit să mă aplec mult, ca pentru rugăciune.

În interiorul dealului era cald şi foarte liniştit. Lumina foarte blândă provenea dintr-un vas scund şi din deschizătura din vârful dealului. Totul în jurul meu era foarte gingaş, mai ales Maica Olga. Căsuţa din interiorul dealului mirosea a cimbru sălbatic şi a pin alb amestecat cu soarele, trandafirii şi viorelele. Maica Olga m-a ajutat să mă ridic pe un fel de pat, asemănător cu o cutie de lemn plină cu muşchi şi ierburi. Era moale şi mirosea a pământ şi mare. Eram epuizată şi m-am întins. Sfânta Olga s-a întors la lampă şi a încălzit ceva pe care mi l-a frecat uşor de pântece. Arătam ca o gravidă în cinci luni (pe atunci nu eram însărcinată). Am început travaliul. Eram puţin speriată. Maica Olga s-a suit alături de mine şi, apucându-mă delicat de braţ, se prefăcea că participă cu mine la travaliu, arătându-mi ce să fac şi cum să respir. Tot nu zisese încă nimic. M-a ajutat să împing ceva în afară, apoi a aşezat acel lucru pe muşchi uscat pe pat. Eram foarte obosită şi când s-a sfârşit plângeam puţin, de uşurare.

Până în acest moment nu vorbise, dar ochii ei exprimau multă gingăşie şi înţelegere. Ne-am ridicat amândouă şi am băut nişte ceai. Pe când beam, Sfânta Cuvioasă Olga se contopea tot mai mult cu lumina din cameră, devenind una cu aceasta. Faţa ei părea să aibă un mare nimb de lumină, ori soarele lumina de sub pielea ei. Cred că totul iradia lumină în ea. Eram atât de cufundată în mirare, încât nu am dat multă importanţă la toate celelalte. Era genul de privire iubitoare de mamă, care urează bun venit pruncului. Părea că îmi picură gingăşie înăuntrul meu, prin ochii ei. Acest lucru nu era înfricoşător, deşi la vremea aceea nu ştiam multe lucruri despre oamenii care strălucesc la propriu din dragoste pentru Dumnezeu (am înţeles mai multe după ce am citit despre Sfântul Serafim). Acum ştiu că anumite răni adânci mi se vindecau atunci. Mi-a redat viaţa care îmi fusese răpită, o viaţă care acum este definită prin frumuseţea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de mine, reabilitarea zidirii mâinilor Sale.

După un timp am simţit că mă umplu de o stare de bine şi de o pace, care mi-a cuprins sufletul, ca şi cum sufletul meu ar fi plâns asemenea unui prunc părăsit care în sfârşit aflase mângâiere. Chiar şi acum când scriu… minunea acelei stări de pace şi acea râvnă pentru viaţă pe care starea de bine mi-a adus-o mă face să plâng cu bucurie şi evlavie. Numai după aceasta a vorbit Cuvioasa Maică Olga. A vorbit despre Dumnezeu şi despre oamenii care aleg să facă lucruri rele. A spus că oamenii care m-au rănit credeau că mă pot determina pe mine să port răutăţile lor în mine, prin viol. Era foarte fermă când a spus: „Asta este o minciună. Numai Dumnezeu poate înlătura răul. Singurul lucru pe care îl puteau pune în tine era sămânţa vieţii, care este creaţia lui Dumnezeu şi nu poate întina pe nimeni”. Niciodată nu am fost pângărită. Mă simţeam aşa doar din cauza intenţiilor rele ale celor din jur. Ceea ce acumulasem în mine fuseseră durerea, spaima, ruşinea şi neputinţa pe care le simţeam. Am trecut împreună prin travaliu şi am scos toate acestea afară din mine. A ars puţină iarbă deasupra flăcării, iar fumul s-a dus drept către Dumnezeu, Care este atât Judecătorul cât şi Cel Care ne iartă. Am înţeles după „tămâie” că nu era sarcina mea să port păcatele oamenilor împotriva mea, ci era a lui Dumnezeu, şi ce bogăţie reprezintă această mântuire.

La sfârşit ne-am dus afară împreună. În starea de rugăciune şi răpire în care mă aflam nu era întuneric. Erau atâtea stele, care se întindeau spre infinit. Cerul era strălucitor şi avea un văl de lumină mişcător (am văzut fotografii cu luminile polare dar nu ştiam că se mişcă). Fie preoteasa Olga a spus, sau amândouă am simţit în inimile noastre, nu îmi pot aminti, că vălul de lumină era pentru noi o făgăduinţă că Dumnezeu poate face o extraordinară frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie. Pentru mine era dovada vindecării mele, pentru că simţeam această frumuseţe extraordinară în locul profundei disperări pe care o simţeam înainte, ascunsă după ruşine şi mult chin.”

Ce vom înţelege din aceste relatări? Cu siguranţă cel puţin faptul că preoteasa Olga a ocupat un loc special în viaţa a numeroase femei conaţionale ei. Dar încet şi treptat se extinde evlavia locală şi dincolo de graniţe, odată cu conştiinţa că Dumnezeu este „minunat întru sfinţii Săi”. Preoteasa Olga a fost moaşă şi este posibil să fi cunoscut din experienţa sa personală traumele abuzurilor din copilărie. Poate că tocmai în acest rol de apărătoare a celor care au fost abuzaţi, mai ales sexual, Dumnezeu va continua să o folosească pe preoteasa Olga pentru a transforma blestemul în binecuvântare, în lucrarea Lui de „a crea frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie”.

Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

Dacă va binevoi Dumnezeu, fie ca să putem striga într-o zi: „Binecuvântată Maică Olga, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”


CINE ESTE SFÂNTA OLGA DIN ALASKA?

1. O ESCHIMOSĂ CONVERTITĂ

Se numea Arrsamquq. A venit pe lume în 3 februarie 1916, în satul Kwethluk din Alaska, într-o familie de eschimoși. Dar cum în comunitate trăiau și ruși, credința lor s-a răspândit printre indigeni și mulți s-au convertit. Printre primii a fost și Arrsamquq, care a primit numele de botez Olga. Olga l-a iubit pe Dumnezeu de mică și, tot de atunci, a început să se roage nu doar pentru familia ei, ci și pentru toți din satul său aflat pe malul râului Kuskokwim.

2. SOȚIE DE PREOT

Când a venit vremea, s-a căsătorit cu un consătean pe care li l-au ales părinții. Bărbatul era foarte întreprinzător: a deschis în Kwethluk un magazin cu de toate și primul oficiu poștal din istoria localității. Nu era însă apropiat de biserică, iar relațiile cu soția sa erau foarte încordate. Olga nu s-a descurajat. S-a rugat mult, iar soțul ei a devenit ortodox, s-a botezat cu numele Nicolai, a făcut studii teologice și, din 1963, a ajuns preot în satul lor.

Avea în grijă și alte 12 sate împrăștiate în pustietatea polară, de-a lungul râului Kuskokwim. Îi lua mult să ajungă la ele, fie cu barca, fie cu mașina, fie cu sania trasă de câini. Ce făcea soția sa, în tot acest timp? Ținea casa, își îngrijea copiii, țesea veșmite preoțești, făcea prescuri, îi ajuta pe cei din comunitate, dar și pe cei din satele în care slujea părintele Nicolai. De multe ori îl însoțea pentru că – acolo – o așteptau femei care urmau să nască și-aveau nevoie de o moașă, ca să le aducă pruncii pe lume. Iar preoteasa Olga era o moașă foarte pricepută!

3. ERA ȘI MAMĂ.

A născut 13 copii, dintre care au supraviețuit opt. Grija creșterii lor cădea îndeosebi pe umerii ei. Îi hrănea, le făcea haine și cizme, dar lucra și pentru cei din parohie. Într-un fel, TOȚI erau copiii ei. Le împletea ciorapi sau haine groase pe care li le dăruia; îi ajuta la treburile casnice: „Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el”, își amintește un localnic. Dar nu se limita la a-i ocroti doar pe cei din sat. Ajuta cu haine sau cu donații și parohiile aflate la sute de mile distanță.

4. MÂNGÂIETOARE ȘI PRIETENĂ

Pe unele femei le-a ajutat să nască. Pe altele – să se vindece de traumele cauzate de abuzuri (domestice sau sexuale) sau să treacă peste unele cumpene. O femeie originară din Kwethluk, stabilită în Arizona, vorbește despre sprijinul preotesei Olga, într-un moment personal foarte dificil.

Noaptea, aceasta i-a apărut în vis și i-a spus că mama ei o va însoți într-un loc luminos și plin de bucurie. A doua zi, a aflat că mama sa a fost dusă de urgență la spital. A plecat la ea și i-a fost alături până în ultima clipă, mângâind-o cu vorbele despre viața sa veșnică, aflate de preoteasa Olga.

În cele din urmă, preoteasa Olga a făcut cancer și boala i-a fost descoperită în stadiul terminal. Și-a purtat suferința cu demnitate, refuzând să zacă. Muncea pe lângă casă, așa cum făcuse dintotdeauna și, cu toate că era slăbită, căra găleți pline cu apă, de la fântâna din sat…

A plecat din această lume în 8 noiembrie 1979, după ce s-a rugat, s-a spovedit și s-a împărtășit.

Înainte de a se despărți de cei din familie, le-a spus cum să îi pregătească înmormântarea.

5. IUBITĂ DE OAMENI ȘI DE DUMNEZEU

În ziua înmormântării s-a petrecut o minune.

Era în toiul iernii și râul înghețase. Cu barca nu se putea călători, deci, dintr-un sat în altul. Dar nici cu mașinile, căci gheața nu era suficient de puternică pentru a le susține.

Mulți dintre cei care o cunoscuseră pe Sfânta Olga au crezut că nu vor ajunge la ea, să își ia rămas-bun. Dar gheața de pe râu s-a topit, ca și cum primăvara s-ar fi întors în acele ținuturi și sute de oameni au venit la înmormântare.

Când au ieșit din biserică și au pornit spre groapă, păsări au început să zboare deasupra sicriului (deși, iarnă fiind, plecaseră spre sud !). Au vegheat-o pe Sfânta Olga, până ce a fost pusă în mormânt.

A doua zi, vremea a redevenit ca înainte.

Ce lucruri mărețe a făcut această femeie, de a ajuns sfântă?

A crezut. A iubit. A slujit – ca soție de preot, ca mamă, ca moașă.

A câștigat împărăția cerurilor cu lucrul mâinilor ei: cu pufoaicele, cu mănușile, cu șosetele, cu toată îmbrăcămintea pe care a făcut-o și cu care i-a îmbrăcat pe cei săraci și înfrigurați.

A câștigat împărăția cerurilor cu fiecare viață pe care a adus-o pe lume, cu fiecare rugăciune, cu fiecare suflet întors la Dumnezeu.

A câștigat împărăția cerurilor cu blândețea sa, cu empatia sa, cu simplitatea sa.

Sfânta Olga nu a fost un supraom.

A făcut binele cu mijloace care ne sunt și nouă la îndemână.

Iar dragostea ei pentru oameni o experimentăm și noi în diferite momente.

Și noi îi ajutăm pe alții, dar nu în mod constant.

Și noi consolăm, dar foarte repede ne săturăm de problemele altora și ne distanțăm de cel ce se plânge.

Și noi (vrem să) ne apropiem de Dumnezeu, dar deseori Îl neglijăm și-uităm de El, absorbiți de grijile cotidiene.

La Sfânta Olga excepțională este STATORNICIA cu care a făcut binele.

Cred că Sfânta Olga a luat în serios cererea pe care o auzim la slujbele bisericești: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos să o dăm”.

Astfel, viața ei de femeie obișnuită, dintr-un sat de la capătul lumii, s-a umplut de harul Duhului Sfânt. Și preoteasa Olga a auzit de la Domnul său: „Slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”.

Tags:

✝️ 9 noiembrie: Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael — prima femeie Sfântă a Americii

fânta Olga (Arrsamquq) Michael

Pe 9 noiembrie 2023, Biserica Ortodoxă a Americii (OCA) ne-a dăruit prima femeie Sfântă a Americii: Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael.

A trăit între anii 1916-1979, fiind eschimosă din tribul Yup'ik sau Yupiak, din vestul și sud-vestul Alaskăi.

Preoteasă a părintelui Nikolai O Michael, s-a distins prin ajutorarea orfanilor pe care îi hrănea și îmbrăca, dar și a copiilor și tinerilor abuzați sexual. De asemenea s-a arătat a fi vindecătoare de boli, apărând unor suferinzi în compania Maicii Domnului.

Pentru rugăciunile Sfintei Olga, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pre noi!


Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael — prima femeie Sfântă a Americii

Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

"În timp ce toţi sfinţii Americii de Nord care au fost până acum canonizaţi sunt bărbaţi, o femeie ortodoxă originară din America de Nord a devenit tot mai cunoscută în ultimii ani, cu precădere printre femeile ortodoxe.

Preoteasa Olga Michael a fost soţia protoiereului Nikolai O. Michael din satul Kwethluk, de lângă râul Kuskokwim, din Alaska. Aşa cum scrie în cartea Părintelui Michael Oleksa, Alaska ortodoxă, ea nu a fost „o prezenţă impresionantă din punct de vedere fizic, nici una impunătoare”. A crescut opt copii până la maturitate, la câţiva dintre ei dându-le naştere fără ajutorul unei moaşe. În timp ce soţul ei era ocupat cu activităţi în cadrul altor parohii, ea avea grijă de familie şi făcea multe lucruri pentru alţii. Unul din aceste lucruri aminteşte de istoria Tavitei (Faptele Apostolilor), căci "pe lângă faptul că în primii ani ţesea veşminte pentru Părintele Nikolai, cojoace minunate, cizme şi mănuşi pentru copii, ea ţesea şi împletea ciorapi sau haine groase pentru alţii. Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el."

Parohii situate la sute de mile distanţă primeau daruri care nu fuseseră solicitate, încălţăminte tradiţională de iarnă (mukluk) pentru a fi vândută sau donaţii pentru construcţii. Toţi clericii de la protoierie purtau mănuşi şi şosete de lână lucrate de mâna ei. În timp ce îndeplinea multe alte treburi (cum ar fi prepararea prescurilor) care sunt adesea preluate de preotese, ştia de asemenea pe de rost numeroase cântări ale diferitelor praznice, printre care cele ale Floriilor, din Săptămâna Mare sau ale Paştilor (în Yup’ik, limba ei maternă din spaţiul polar).

După ce a supravieţuit în mod miraculos atunci când s-a îmbolnăvit de cancer şi părea că nu se mai poate face nimic, în cele din urmă a murit în urma revenirii ulterioare a bolii, pregătindu-se cu mult curaj şi cu credinţă pentru moartea care a avut loc în 8 noiembrie 1979.

Părea că zăpada obişnuită şi gheaţa râului din acea perioadă a anului vor împiedica multă lume să vină la înmormântare. Dar vremea, potrivnică sezonului, s-a schimbat şi un vânt din sud a ajutat ca gheaţa şi zăpada să se topească, permiţând astfel enoriaşilor din satele învecinate să călătorească până la Kwethluk. „Sute de prieteni… au umplut biserica – sfinţită de curând, în acea minunată zi (parcă de primăvară) a înmormântării. La ieşirea din biserică, procesiunea a fost însoţită de un stol de păsări, deşi, la acel timp al anului, toate păsările plecaseră de mult în sud. Păsările au zburat în cerc deasupra sicriului până când acesta a fost adus la mormânt. Pământul, îngheţat de regulă, a fost foarte uşor de săpat, datorită topirii neobişnuite a gerului. În acea noapte, după masa de pomenire, vântul a început să bată din nou, solul a îngheţat iarăşi, gheaţa a acoperit râul, iarna s-a întors. Era ca şi cum pământul însuşi s-ar fi deschis pentru a primi această femeie. Cosmosul încă participă la slăvirea lui Dumnezeu de către poporul dreptcredincios."

Totuşi, nu doar povestea ei a fost atât de specială şi a schimbat viaţa altora, ci şi întâlnirile cu prezenţa ei, care au avut loc în chip minunat. O femeie originară din Kwethluk, care trăieşte acum în Arizona, a avut un vis în care preoteasa Olga a apărut şi a asigurat-o că mama ei este bine, deoarece ar fi urmat să o însoţească pe preoteasa Olga într-un loc luminos şi plin de bucurie. Femeia aceasta nu ştia pe atunci că mama ei era bolnavă, că a fost dusă de urgenţă până la Anchorage şi că va muri curând. Dar a doua zi a primit veşti despre situaţia urgentă a mamei sale şi a dat o fugă de la Arizona la Alaska, aducând mamei mângâiere prin cuvintele spuse de preoteasa Olga cu privire la soarta ei întru veşnicie. Femeia murit în pace avându-şi fiica alături, fără să treacă prin şocul sau mâhnirea care ar fi cuprins-o cu siguranţă dacă nu ar fi primit înştiinţare în vis.

Altă femeie, după ce a văzut o fotografie a preotesei Olga a simţit “o prezenţă foarte palpabilă, plină de compasiune, dragoste şi delicateţe”.

Cea mai detaliată experienţă vine din partea unei femei ortodoxe care, ca şi în exemplul anterior, a suferit ani de zile de pe urma consecinţelor unor severe abuzuri sexuale în copilărie. Aceasta este mărturia ei despre întâlnirea cu preoteasa Olga:

„Într-o zi eram cufundată în rugăciune şi trează. Mi-am amintit un eveniment foarte înfricoşător. Rugăciunea mea a început cu rugămintea către Maica Domnului de a mă ajuta şi milui. Treptat, am simţit că stau în pădure simţind încă puţină frică. Curând am simţit o undă delicată care străbătea pădurea, apoi o mireasmă proaspătă de grădină. Am văzut-o pe Maica Domnului aşa cum era îmbrăcată în icoană, dar mult mai palpabilă şi luminoasă, păşind spre mine. Cu cât se apropia de mine, am văzut că cineva mergea în urma ei. S-a dat la o parte şi a indicat înspre o femeie scundă, cu o înfăţişare care emana înţelepciune. Am întrebat-o pe femeie: „Cine eşti?” Şi Maica Domnului a răspuns: „Sfânta Olga”.

Sfânta Olga mi-a făcut semn să o urmez. Am parcurs un drum lung până când s-au sfârşit copacii. Am ajuns la un deluşor care avea brăzdată o uşă într-o parte. Mi-a făcut semn să stau jos, iar ea a intrat înăuntru. După puţină vreme a ieşit nişte fum din vârful dealului. Sfânta Olga a ieşit cu nişte ceai din ierburi. Amândouă am băut în linişte ceaiul şi am simţit căldura soarelui pe feţele noastre. Am început să simt o durere în pântece şi ea m-a dus să mă întind puţin, înăuntru. Uşa era atât de joasă, încât a trebuit să mă aplec mult, ca pentru rugăciune.

În interiorul dealului era cald şi foarte liniştit. Lumina foarte blândă provenea dintr-un vas scund şi din deschizătura din vârful dealului. Totul în jurul meu era foarte gingaş, mai ales Maica Olga. Căsuţa din interiorul dealului mirosea a cimbru sălbatic şi a pin alb amestecat cu soarele, trandafirii şi viorelele. Maica Olga m-a ajutat să mă ridic pe un fel de pat, asemănător cu o cutie de lemn plină cu muşchi şi ierburi. Era moale şi mirosea a pământ şi mare. Eram epuizată şi m-am întins. Sfânta Olga s-a întors la lampă şi a încălzit ceva pe care mi l-a frecat uşor de pântece. Arătam ca o gravidă în cinci luni (pe atunci nu eram însărcinată). Am început travaliul. Eram puţin speriată. Maica Olga s-a suit alături de mine şi, apucându-mă delicat de braţ, se prefăcea că participă cu mine la travaliu, arătându-mi ce să fac şi cum să respir. Tot nu zisese încă nimic. M-a ajutat să împing ceva în afară, apoi a aşezat acel lucru pe muşchi uscat pe pat. Eram foarte obosită şi când s-a sfârşit plângeam puţin, de uşurare.

Până în acest moment nu vorbise, dar ochii ei exprimau multă gingăşie şi înţelegere. Ne-am ridicat amândouă şi am băut nişte ceai. Pe când beam, Sfânta Cuvioasă Olga se contopea tot mai mult cu lumina din cameră, devenind una cu aceasta. Faţa ei părea să aibă un mare nimb de lumină, ori soarele lumina de sub pielea ei. Cred că totul iradia lumină în ea. Eram atât de cufundată în mirare, încât nu am dat multă importanţă la toate celelalte. Era genul de privire iubitoare de mamă, care urează bun venit pruncului. Părea că îmi picură gingăşie înăuntrul meu, prin ochii ei. Acest lucru nu era înfricoşător, deşi la vremea aceea nu ştiam multe lucruri despre oamenii care strălucesc la propriu din dragoste pentru Dumnezeu (am înţeles mai multe după ce am citit despre Sfântul Serafim). Acum ştiu că anumite răni adânci mi se vindecau atunci. Mi-a redat viaţa care îmi fusese răpită, o viaţă care acum este definită prin frumuseţea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de mine, reabilitarea zidirii mâinilor Sale.

După un timp am simţit că mă umplu de o stare de bine şi de o pace, care mi-a cuprins sufletul, ca şi cum sufletul meu ar fi plâns asemenea unui prunc părăsit care în sfârşit aflase mângâiere. Chiar şi acum când scriu… minunea acelei stări de pace şi acea râvnă pentru viaţă pe care starea de bine mi-a adus-o mă face să plâng cu bucurie şi evlavie. Numai după aceasta a vorbit Cuvioasa Maică Olga. A vorbit despre Dumnezeu şi despre oamenii care aleg să facă lucruri rele. A spus că oamenii care m-au rănit credeau că mă pot determina pe mine să port răutăţile lor în mine, prin viol. Era foarte fermă când a spus: „Asta este o minciună. Numai Dumnezeu poate înlătura răul. Singurul lucru pe care îl puteau pune în tine era sămânţa vieţii, care este creaţia lui Dumnezeu şi nu poate întina pe nimeni”. Niciodată nu am fost pângărită. Mă simţeam aşa doar din cauza intenţiilor rele ale celor din jur. Ceea ce acumulasem în mine fuseseră durerea, spaima, ruşinea şi neputinţa pe care le simţeam. Am trecut împreună prin travaliu şi am scos toate acestea afară din mine. A ars puţină iarbă deasupra flăcării, iar fumul s-a dus drept către Dumnezeu, Care este atât Judecătorul cât şi Cel Care ne iartă. Am înţeles după „tămâie” că nu era sarcina mea să port păcatele oamenilor împotriva mea, ci era a lui Dumnezeu, şi ce bogăţie reprezintă această mântuire.

La sfârşit ne-am dus afară împreună. În starea de rugăciune şi răpire în care mă aflam nu era întuneric. Erau atâtea stele, care se întindeau spre infinit. Cerul era strălucitor şi avea un văl de lumină mişcător (am văzut fotografii cu luminile polare dar nu ştiam că se mişcă). Fie preoteasa Olga a spus, sau amândouă am simţit în inimile noastre, nu îmi pot aminti, că vălul de lumină era pentru noi o făgăduinţă că Dumnezeu poate face o extraordinară frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie. Pentru mine era dovada vindecării mele, pentru că simţeam această frumuseţe extraordinară în locul profundei disperări pe care o simţeam înainte, ascunsă după ruşine şi mult chin.”

Ce vom înţelege din aceste relatări? Cu siguranţă cel puţin faptul că preoteasa Olga a ocupat un loc special în viaţa a numeroase femei conaţionale ei. Dar încet şi treptat se extinde evlavia locală şi dincolo de graniţe, odată cu conştiinţa că Dumnezeu este „minunat întru sfinţii Săi”. Preoteasa Olga a fost moaşă şi este posibil să fi cunoscut din experienţa sa personală traumele abuzurilor din copilărie. Poate că tocmai în acest rol de apărătoare a celor care au fost abuzaţi, mai ales sexual, Dumnezeu va continua să o folosească pe preoteasa Olga pentru a transforma blestemul în binecuvântare, în lucrarea Lui de „a crea frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie”.

Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

Dacă va binevoi Dumnezeu, fie ca să putem striga într-o zi: „Binecuvântată Maică Olga, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”


CINE ESTE SFÂNTA OLGA DIN ALASKA?

1. O ESCHIMOSĂ CONVERTITĂ

Se numea Arrsamquq. A venit pe lume în 3 februarie 1916, în satul Kwethluk din Alaska, într-o familie de eschimoși. Dar cum în comunitate trăiau și ruși, credința lor s-a răspândit printre indigeni și mulți s-au convertit. Printre primii a fost și Arrsamquq, care a primit numele de botez Olga. Olga l-a iubit pe Dumnezeu de mică și, tot de atunci, a început să se roage nu doar pentru familia ei, ci și pentru toți din satul său aflat pe malul râului Kuskokwim.

2. SOȚIE DE PREOT

Când a venit vremea, s-a căsătorit cu un consătean pe care li l-au ales părinții. Bărbatul era foarte întreprinzător: a deschis în Kwethluk un magazin cu de toate și primul oficiu poștal din istoria localității. Nu era însă apropiat de biserică, iar relațiile cu soția sa erau foarte încordate. Olga nu s-a descurajat. S-a rugat mult, iar soțul ei a devenit ortodox, s-a botezat cu numele Nicolai, a făcut studii teologice și, din 1963, a ajuns preot în satul lor.

Avea în grijă și alte 12 sate împrăștiate în pustietatea polară, de-a lungul râului Kuskokwim. Îi lua mult să ajungă la ele, fie cu barca, fie cu mașina, fie cu sania trasă de câini. Ce făcea soția sa, în tot acest timp? Ținea casa, își îngrijea copiii, țesea veșmite preoțești, făcea prescuri, îi ajuta pe cei din comunitate, dar și pe cei din satele în care slujea părintele Nicolai. De multe ori îl însoțea pentru că – acolo – o așteptau femei care urmau să nască și-aveau nevoie de o moașă, ca să le aducă pruncii pe lume. Iar preoteasa Olga era o moașă foarte pricepută!

3. ERA ȘI MAMĂ.

A născut 13 copii, dintre care au supraviețuit opt. Grija creșterii lor cădea îndeosebi pe umerii ei. Îi hrănea, le făcea haine și cizme, dar lucra și pentru cei din parohie. Într-un fel, TOȚI erau copiii ei. Le împletea ciorapi sau haine groase pe care li le dăruia; îi ajuta la treburile casnice: „Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el”, își amintește un localnic. Dar nu se limita la a-i ocroti doar pe cei din sat. Ajuta cu haine sau cu donații și parohiile aflate la sute de mile distanță.

4. MÂNGÂIETOARE ȘI PRIETENĂ

Pe unele femei le-a ajutat să nască. Pe altele – să se vindece de traumele cauzate de abuzuri (domestice sau sexuale) sau să treacă peste unele cumpene. O femeie originară din Kwethluk, stabilită în Arizona, vorbește despre sprijinul preotesei Olga, într-un moment personal foarte dificil.

Noaptea, aceasta i-a apărut în vis și i-a spus că mama ei o va însoți într-un loc luminos și plin de bucurie. A doua zi, a aflat că mama sa a fost dusă de urgență la spital. A plecat la ea și i-a fost alături până în ultima clipă, mângâind-o cu vorbele despre viața sa veșnică, aflate de preoteasa Olga.

În cele din urmă, preoteasa Olga a făcut cancer și boala i-a fost descoperită în stadiul terminal. Și-a purtat suferința cu demnitate, refuzând să zacă. Muncea pe lângă casă, așa cum făcuse dintotdeauna și, cu toate că era slăbită, căra găleți pline cu apă, de la fântâna din sat…

A plecat din această lume în 8 noiembrie 1979, după ce s-a rugat, s-a spovedit și s-a împărtășit.

Înainte de a se despărți de cei din familie, le-a spus cum să îi pregătească înmormântarea.

5. IUBITĂ DE OAMENI ȘI DE DUMNEZEU

În ziua înmormântării s-a petrecut o minune.

Era în toiul iernii și râul înghețase. Cu barca nu se putea călători, deci, dintr-un sat în altul. Dar nici cu mașinile, căci gheața nu era suficient de puternică pentru a le susține.

Mulți dintre cei care o cunoscuseră pe Sfânta Olga au crezut că nu vor ajunge la ea, să își ia rămas-bun. Dar gheața de pe râu s-a topit, ca și cum primăvara s-ar fi întors în acele ținuturi și sute de oameni au venit la înmormântare.

Când au ieșit din biserică și au pornit spre groapă, păsări au început să zboare deasupra sicriului (deși, iarnă fiind, plecaseră spre sud !). Au vegheat-o pe Sfânta Olga, până ce a fost pusă în mormânt.

A doua zi, vremea a redevenit ca înainte.

Ce lucruri mărețe a făcut această femeie, de a ajuns sfântă?

A crezut. A iubit. A slujit – ca soție de preot, ca mamă, ca moașă.

A câștigat împărăția cerurilor cu lucrul mâinilor ei: cu pufoaicele, cu mănușile, cu șosetele, cu toată îmbrăcămintea pe care a făcut-o și cu care i-a îmbrăcat pe cei săraci și înfrigurați.

A câștigat împărăția cerurilor cu fiecare viață pe care a adus-o pe lume, cu fiecare rugăciune, cu fiecare suflet întors la Dumnezeu.

A câștigat împărăția cerurilor cu blândețea sa, cu empatia sa, cu simplitatea sa.

Sfânta Olga nu a fost un supraom.

A făcut binele cu mijloace care ne sunt și nouă la îndemână.

Iar dragostea ei pentru oameni o experimentăm și noi în diferite momente.

Și noi îi ajutăm pe alții, dar nu în mod constant.

Și noi consolăm, dar foarte repede ne săturăm de problemele altora și ne distanțăm de cel ce se plânge.

Și noi (vrem să) ne apropiem de Dumnezeu, dar deseori Îl neglijăm și-uităm de El, absorbiți de grijile cotidiene.

La Sfânta Olga excepțională este STATORNICIA cu care a făcut binele.

Cred că Sfânta Olga a luat în serios cererea pe care o auzim la slujbele bisericești: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos să o dăm”.

Astfel, viața ei de femeie obișnuită, dintr-un sat de la capătul lumii, s-a umplut de harul Duhului Sfânt. Și preoteasa Olga a auzit de la Domnul său: „Slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”.