❤️ Adrian Păunescu: "La casele țăranilor români, miroase a om, a lemn și-a veșnicie..."

- Posted in România Profundă by - Permalink

enter image description here

La casele țăranilor români - Adrian Păunescu

La casele țăranilor români
Pe care veșnicia nu-i mai iartă
O instituție se chiamă poartă,
Prin care intră numai... cei stăpâni.
Diverse vietăți mai pot intra
Târându-se, precum li-i caracterul
Dar pe-această poartă suie cerul
În Maramureș ca-n curtea sa.
Și poarta-i cea mai mare bogăție
Ea costă cât un sat din alte părți
Bibliotecă pare marii cărți
Din care afli tot ce se mai știe.
Și poți s-o treci pe cosmicele hărți
Miroase a om, a lemn și a veșnicie.

În veci, ortodocși - Adrian Păunescu

De mic sunt ortodox, ca toți ai mei,
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înțeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinței mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri și n-ar fi dat
credința lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificați,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei mi-am păstrat și eu
în fiece istorică furtună,
credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserica străbună.

Și m-am opus căderii în neant
și celor care dărâmau altare,
și clopote-n Ardeal am construit,
și calendare pentru fiecare.

Și „Noul Testament de la Bălgrad”
eu l-am crezut aducător de leacuri
și m-am zbătut ca să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Și-am fost convins că niciun leninism
credința ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o dată ce mi-e dat să simt?
A început la București să crească
un demonism bogat și indecent,
ce-amenință credința strămoșească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocși,
îi tot mânjesc și culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolșevism,
îi umplu de lehamite și groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau altceva, conform unei rețete,
noi suntem ortodocși definitiv,
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut ca, într-o zi, s-aud,
această făr'delege epocală:
„Ortodoxia naște comunism!”,
deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanți,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocși,
cu leagăne, cu vieți și cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mama în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credința însăși în pericol,
îi salutăm pe ceilalți frați creștini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Și îi iubim pe toți acești creștini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă și iubesc,
pe credincioșii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzații se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Și dă-ne dreptul de-a ne apăra,
chiar dacă de la frați asediul vine,
permite-ne să fim în veci creștini,
ca ortodocși, urmându-Te pe Tine.

Tags:

❤️ Adrian Păunescu: "La casele țăranilor români, miroase a om, a lemn și-a veșnicie..."

enter image description here

La casele țăranilor români - Adrian Păunescu

La casele țăranilor români
Pe care veșnicia nu-i mai iartă
O instituție se chiamă poartă,
Prin care intră numai... cei stăpâni.
Diverse vietăți mai pot intra
Târându-se, precum li-i caracterul
Dar pe-această poartă suie cerul
În Maramureș ca-n curtea sa.
Și poarta-i cea mai mare bogăție
Ea costă cât un sat din alte părți
Bibliotecă pare marii cărți
Din care afli tot ce se mai știe.
Și poți s-o treci pe cosmicele hărți
Miroase a om, a lemn și a veșnicie.

În veci, ortodocși - Adrian Păunescu

De mic sunt ortodox, ca toți ai mei,
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înțeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinței mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri și n-ar fi dat
credința lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificați,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei mi-am păstrat și eu
în fiece istorică furtună,
credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserica străbună.

Și m-am opus căderii în neant
și celor care dărâmau altare,
și clopote-n Ardeal am construit,
și calendare pentru fiecare.

Și „Noul Testament de la Bălgrad”
eu l-am crezut aducător de leacuri
și m-am zbătut ca să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Și-am fost convins că niciun leninism
credința ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o dată ce mi-e dat să simt?
A început la București să crească
un demonism bogat și indecent,
ce-amenință credința strămoșească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocși,
îi tot mânjesc și culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolșevism,
îi umplu de lehamite și groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau altceva, conform unei rețete,
noi suntem ortodocși definitiv,
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut ca, într-o zi, s-aud,
această făr'delege epocală:
„Ortodoxia naște comunism!”,
deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanți,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocși,
cu leagăne, cu vieți și cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mama în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credința însăși în pericol,
îi salutăm pe ceilalți frați creștini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Și îi iubim pe toți acești creștini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă și iubesc,
pe credincioșii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzații se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Și dă-ne dreptul de-a ne apăra,
chiar dacă de la frați asediul vine,
permite-ne să fim în veci creștini,
ca ortodocși, urmându-Te pe Tine.