Viața noastră este o luptă duhovnicească continuă. Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinși când există această luptă, ci mai degrabă când nu există. Dar, pentru a obține victorie în această bătălie, este necesar să o ducem corect. Iar pentru a o duce corect, trebuie să învățăm din scrierile Sfinților Părinți.

— Arhiepiscopul Teofan al Poltavei.

Esenţa postului este să trăim acea vreme cu adevărat întru Dumnezeu şi, pentru a izbuti aceasta, trebuie să lăsăm deoparte grijile cele lumeşti, ţinând minte că viaţa în Dumnezeu are două feţe.

Ea începe cu cunoaşterea păcătoşeniei proprii, urmează cu încercarea de curăţire a acestei păcătoşenii şi se încheie cu simţirea binecuvântatei părtăşii cu Dumnezeu. Putem intra în părtăşie cu Domnul doar prin împlinirea poruncilor Lui. Este singura cale adevărată. În afara acestei căi, este cu neputinţă adevărata părtăşie cu Domnul. Ceea ce îi ia locul vine din închipuire şi înşelare duhovnicească şi constituie esenţa a ceea ce numim misticism. Însă calea împlinirii poruncilor lui Dumnezeu este calea neîncetatei lucrări a virtuţilor.

Firea noastră este slăbănogită şi bolnavă, şi, din această pricină, este nepregătită să împlinească poruncile lui Dumnezeu. De aceea, silirea necontenită a sinelui spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este o trăsătură distinctivă şi esenţială a nevoinţei ortodoxe.

Într-acest chip, prin împlnirea poruncilor lui Dumnezeu, dobândim încercare în cunoaşterea slăbiciunilor firii noastre.

Însă nu trebuie să ne mărginim la aceasta; altfel, vom cădea în deznădejde şi mâhnire. Trebuie, convinşi fiind de slăbiciunea firii noastre, să ne rugăm Domnului pentru ajutor şi ca harul lui Dumnezeu să ne plinească firea. Pentru aceasta ni se dă cunoaşterea neputinţelor noastre, nu pentru a cădea în mâhnire.

În măsura silirii sincere spre săvârşirea poruncilor lui Dumnezeu, întru tine se va naşte o înţelegere a neputinţei fiinţei tale, şi, în măsura în care dobândeşti această înţelegere, se va naşte, la rândul ei, una din virtuţile creştineşti de căpătâi, smerenia.

Harul lui Dumnezeu se dă doar pentru smerenie, nu pentru fapte, deşi smerenia este zămislită de fapte. Aceasta este legea adevăratei nevoinţe.

În orice caz, totuşi, trebuie să cercetăm temeinic care este voia lui Dumnezeu şi cum trebuie să o împlinim. Orice-ar fi, trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu; dar, în acelaşi timp, să nu uităm nici măcar o clipă că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt şi iubitor a toate.

Literal, aceasta înseamnă că, în toate împrejurările, trebuie înlăturat cu hotărâre adevăratul rău, privind însă cu îngăduinţă slăbiciunile omeneşti şi aducându-ne aminte de propriile slăbiciuni! Să te gândeşti întotdeauna ce ar fi făcut în acel caz Domnul şi Mântuitorul nostru, şi cred că vei afla răspunsul potrivit în fiecare împrejurare anevoioasă!