"Nu este greu, trebuie doar să spui că, din ziua în care te-ai hotărât, nu vei mai fi tulburat de nimicuri, nu te vei mai supăra pe aproapele și tot ce ți se va întâmpla vei primi cu mulțumire, fără a crâcni, considerând greutățile ca plată pentru păcatele săvârșite. Dacă nu vom gândi astfel, toată viața noastră va trece degeaba: așa cum am fost (cu păcate și patimi), tot la fel vom rămâne. Ca să avem întotdeauna pace în suflet trebuie să ne lăsăm total în grija Domnului, pentru ca El să trăiască în noi și noi în El. Atunci când vom trăi după voia lui Dumnezeu și nu după a noastră, toate se vor așeza la locul lor, iar sufletul va avea pace, liniștindu-se."

"Dumnezeu este Iubire. El nu pedepsește pe nimeni. Iubirea nu poate pedepsi. Atunci când greșim, noi singuri ne pedepsim. În ce fel? Din cauza păcatelor, harul Domnului se îndepărtează de la noi și ajungem în stăpânirea demonilor. Cuvântul „pedeapsă” are următorul sens: părinții își pedepsesc copilul pentru că acesta să se îndrepte, să fie cinstit și cu sufletul curat (să nu fumeze, să nu înjure, să nu bea). Dacă acel copil înțelege sensul pedepsei, îi va fi bine în viață; dacă nu, îi va fi greu: dacă se bate sau dacă fură ceva, ajunge la poliție. Adică omul se autopedepsește."

"Fără școală nu putem învăța să citim sau să scriem. Tot așa, fără Biserică, nu poți învăța credința, deoarece în ea se săvârșesc toate Tainele și aici Domnul este Tatăl și Învățătorul nostru. El ascultă rugăciunea comună a celor adunați la slujbe și vede, de asemenea, și pocăința fiecăruia. Începând cu Taina Botezului, omul petrece toată viața în Biserică și se îndreaptă spre veșnicie. Biserica este școala care pregătește locuitori ai Raiului. De aceea, Sfinții Părinți spun că cine nu are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată."

"– Pot, oare, demonii să ne citească gândurile?
– Nu, nu pot, dar ar putea să le afle. Când ne sugerează ceva, se uită bine la noi, ne ghicesc reacția – ceea ce gândim la cele sugerate – și acționează în consecință. Dacă le vom accepta imediat sugestia, atunci demonii ne-au prins, știu cum gândim și ne atacă așa în continuare. Demonii au o experiență uriașă… Ei își dau seama imediat ce păcat îl poate doborî pe un om anume. De aceea, omul care nu vorbește mult despre el, care nu-și descoperă prea mult firea lui, nu este atât de vulnerabil. Demonii nu știu ce gândește și cum poate fi ispitit."

"Cândva, citisem o povestire interesantă despre un creștin care a luat de pe stradă un băiețel flămând și gol. Era chiar Ajunul Crăciunului. L-a luat în sania sa și l-a adus acasă la el. L-au încălzit, l-au îmbrăcat și l-au încălțat și l-au așezat la masă. Iar stăpâna casei a rupt o bucată de pâine proaspătă și a dat-o băiețelului. „Binecuvântat fie darul credincioșilor”, a spus el cu lacrimi în ochi. Atunci stăpâna a început să împartă și celor ai casei pâine. Și, cu cât mai mult tăia din ea, cu atât mai bine se vedea că pâinea nu se mai termina. Deodată casa a fost cuprinsă de o lumină neobișnuită, iar băiatul s-a transformat într-un înger plin de lumină. A binecuvântat familia și a plecat. Această familie trăia după legile lui Dumnezeu, iar principala lui poruncă este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru. Aceasta este baza mântuirii noastre. Dumnezeu îi dăruiește cu înțelepciune pe cei care n-au învățat încă să-și iubească aproapele. Doar cel care e milostiv, care îi iubește și pe semenii săi și se îngrijește de ei, încercând să-i hrănească, să-i îmbrace, să-i încalțe, să-i adăpostească și să-i mângâie este cu adevărat fiu al lui Dumnezeu. El face toate acestea în numele lui Hristos. În această istorioară se vede că oamenii aceia au dat dovadă de milă adevărată, în numele dragostei. Ei și-au făcut milă de băiețel, l-au adăpostit, l-au hrănit și Dumnezeu le-a dăruit liniștea."

"Nebunii pentru Hristos sunt oameni care au atins sfințenia. Ei au primit darurile Duhului Sfânt. Sfântul Serafim de Sarov spune că „nebuni pentru Hristos (cei care și-au renegat rațiunea) sunt mulți, dar dintr-o mie de oameni ca aceștia doar unul este cu adevărat nebun pentru Hristos”. Un astfel de om se roagă neîncetat și poate face lucrări mari cu o putere duhovnicească deosebită; are darul proorociei, deși se comportă ca un om care nu mai are rațiune. Dar aceștia sunt în aparență nebuni, fiindcă, de fapt, Domnul le dă cunoștințe superioare. De aceea, nebunii pentru Hristos nu înseamnă nimic în fața oamenilor, dar sunt mari pentru Domnul. Omul fericit a atins, de asemenea, sfințenia, dar comportamentul lui nu este neapărat ciudat. El este liniștit, zâmbitor și rabdă cu ușurință orice jignire, deoarece are o stare de fericire în suflet. Un astfel de om are sufletul smerit, după cum se spune în Scriptură: „Fericiți cei săraci cu duhul…” (Matei 5, 3). Fericiți sunt cei mulțumiți cu orice, care nu cârtesc, nu deznădăjduiesc; adică cei sfinți."

"Atunci când un credincios se apropie de un preot să-i ceară binecuvântare, Domnul îl binecuvântează pe preot, iar apoi preotul, pe credincios. Astfel, preotul este transmițătorul harului lui Dumnezeu. Se sărută, de fapt, nu mâna preotului, ci mâna Domnului. Să presupunem că vrem să primim binecuvântarea Domnului și dorim să știm cu exactitate dacă ne-a binecuvântat sau nu. Domnul a lăsat preoții pe pământ și le-a dat putere deosebită, ca harul Lui să se pogoare peste credincioși prin ei."

"Nu există un sfat simplu, referitor la modul în care ar trebui să ne comportăm la vreme de necaz?
Iată rețeta Arhiepiscopului Ignatie Briancianinov: „Vă trimit o rețetă duhovnicească și vă recomand să luați medicamentul propus de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de grea suferință sufletească și trupească. Izolându-vă, rostiți cu voce tare și fără grabă, participând la cuvintele rostite și prin atenția minții, următoarele: «Slavă Ție, Dumnezeul meu, pentru necazurile pe care mi le-ai trimis după faptele mele! Pomenește-mă în Împărăția Ta!»”."

— Arhimandrit Ambrozie Iuroslav (1938 - 2020)