"Niciodată să nu rănim, să nu jignim și să nu supărăm pe nimeni. Să nu îl facem pe celălalt să se simtă în ochii noștri lipsit, micșorat, inferior, pentru că astfel îi omorâm sufletul. Acest om se va răni, se va traumatiza și nu va putea să reușească în viață. Niciodată să nu accentuăm și să nu amintim celuilalt neputința sa, păcatul său, răutatea sa, problema sa. Ci să avem numai cuvinte de bine pentru el, însă nu laude naive.
Pentru că omul niciodată nu se îndreaptă prin umilire, prin înjosiri, prin observații, prin a-i arată greșelile permanent. Trebuie să fie sfânt ca să se îndrepte în acest fel. Dar, dacă ar fi fost sfânt, nu ar fi avut astfel de probleme, ca să aibă nevoie de observațiile tale. Însă, dacă este așa cum este, singurul lucru de care are nevoie este respectul tău total față de persoana lui, astfel încât să poată să se îndrepte la un moment dat, văzând pacea ta, blândețea ta, dragostea ta, îngăduință ta, răbdarea ta, bunătatea ta, dulceața ta...
Numai cine are aceste virtuți poate îndrepta pe aproapele. Însă, aceste lucruri cer noblețe sufletească și delicatețe. Dacă nu suntem atenți la cel de lângă noi, și nu suntem nobili sufletește și delicați, nu vom putea vreodată să ne numim fiii lui Dumnezeu. Și în cer să ne pună Domnul, noi nu vom putea viețui cu niciun om."
— Pr. Emilianos Simonopetritul

Arhimandritul Emilianos (Vafeidis) s-a născut în 1934, în Nikaia Pireos, din părinţi evlavioşi, proveniţi din Asia Mică, primind la botez numele de Alexandros.
De mic copil s-a ocupat de studiul Scripturii şi al Părinţilor, precum şi cu neîntrerupta rugăciune a lui Iisus. A studiat la şcoala din Simantra Halkidikis, continuând apoi la Nikaia Pireos. S-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Atena, iar după doi ani s-a mutat la Facultatea de Teologie.
La încheierea studiilor, în 1960, s-a înfăţişat Mitropolitului Dionisie de Trikkis şi Stagon, care l-a tuns în monahism cu numele Emilianos pe seama Mănăstirii Sfântului Visarion din Dousiko. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost hirotonit diacon, slujind la mănăstirile Meteorei, care duceau lipsă de vieţuitori la acea vreme.
De praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1961, a fost hirotonit preot, rămânând pentru o vreme la Mănăstirea Sfântului Visarion din Dousiko, un loc retras şi pustiu.
La sfârşitul anului 1961, a fost numit Egumen al Mănăstirii Marea Meteoră. Deşi avea probleme de sănătate, părintele Emilianos a început aici o intensă viaţă ascetică şi liturgică, cercetând orice scriere referitoare la organizarea şi funcţionarea vechilor mănăstiri.
Mitropolitul Dionisie l-a ridicat la treapta de arhimandrit şi l-a însărcinat cu slujirea în cuvânt, cu mărturisirea şi cu povăţuirea tinerilor din eparhie. Astfel, o mulţime de tineri s-au adunat în jurul părintelui Emilianos. În 1963 s-au închinoviat primii doi monahi dintre aceşti tineri, iar sfârşitul anului şcolar 1965-1966, mulţi absolvenţi de liceu au venit la mănăstire ca începători.
Pe 6 august 1966, Mitropolitul Dionisie l-a îmbrăcat pe Egumenul Emilianos în schima mare. Tot în acea perioadă, Gheronda Emilianos a început pelerinajele la Sfântul Munte, întâlnindu-se cu Sfântul Paisie Aghioritul şi cu părintele Efrem Katounakiotul, cu care a avut strânse legături duhovniceşti.
În anul 1973, datorită creşterii numărului de monahi, întreaga obşte de la Meteora se mută în Sfântul Munte, la Simonos Petras.
Începând cu anul 1995, starea de sănătate a Părintelui Emilianos se înrăutăţeşte treptat pentru ca, în anul 2000, să predea egumenia Sfintei Mânăstiri Simonos Petras arhimandritului Elisei, actualul egumen. Gheronda Emilianos s-a retras la Metocul din Ormilia. Perioada în care a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Simonos Petras este considerată deja drept una dintre cele mai binecuvântate perioade din istoria mănăstirii.
În dimineața zilei de 9 mai 2019, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul a trecut la cele veșnice.
Opera părintelui Emilianos cuprinde o tematică diversă: omilii şi predici, erminii ale scrierilor Părinţilor neptici (Avva Isaia, Isihie Presviterul, Grigorie Sinaitul, Maxim Mărturisitorul, Thalasie, Theognost), erminii ale canoanelor monahale (Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Augustin, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie), ale voturilor monahiceşti şi vieţii practice (monahism, canonul monahal, viaţa monahului, relaţia Bătrân-ucenic), erminii la Vieţile Sfinţilor (Cuviosul Nil Calavritul, Cuviosul Romil), erminii ale Sfintei Scripturi, ale imnelor liturgice şi ale altor texte teologice (Psalmi, Profeţi etc.).
Transcrierea şi publicarea tuturor catehezelor şi omiliilor a fost preluată de obştea de maici de la Metocul Ormilia, din anul 1995 începând să fie publicate în colecţia „Cateheze şi cuvântări”. În paralel cu ediţia grecească, Catehezele au fost traduse în franceză, engleză, română, rusă şi sârbă.