De la leagăn la mormântul,
Omu-i umbră pe pământul.

Numa’ faptele ce sîntul,
Nu mor de rumân şi vântu’.

Ei, Ştefan Vodă biruit,
Cu chipu’ de om mâhnit.

Într-un codru înverzît,
Ca soarele în asfinţât.

Cată umbra n-o găsăşte,
Izvorul nu-l răcoreşte,
Focul nu-i-l potoleşte.

Da ce ai voinicel viteazu’,
De-ţi curg lacrimi pe obrazu’?

Ei, eu îmi plâng oştenii mei,
Che-au murit ca nişte lei.

Colo-n valea cea albită,
Tot cu os de om podită,
Valea de moarte pălită.

Ei, iar mai jos de Războieni,
Zac vitejii mei oşteni.

Ziche codru atunci aşa:
Şterje-ţi Doamne lacrima,
Şi ridică sus fruntea,
La păgâni nu-ngenunchea.

Codru prinde a voii,
Munţii ai însufleţî,
Ei, iar copachi mari şi mici,
Se făcheu oşteni voinici,
Din toţi braţi suliţaşi,
Din stejar voinici şi arcaşi,
Şi gorune pedestraşi.

Vodă Ştefan numai sta,
Fruntea că şi-o ridica
Chipul i se lumina,
El la luptă şi pornea,
Peste munte şi muncel cu tăt codrul după el.
Şi pe unde el treche,
Duşmanul se prăpădeşte

Sfântul Ştefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan Vodă şi Oltea Maria, respectiv nepotul lui Alexandru cel Bun. Sfântul Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei, între 1457 şi 1504, şi s-a remarcat drept un apărător al creştinătăţii, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iunie 1992.

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare obişnuia să meargă de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru, fiind astfel considerat şi un mărturisitor al credinţei, slujirea Sfintei Biserici fiind o raţiune a existenţei sale.

Plină de semnificaţie duhovnicească este ruga Sfântului Ştefan cel Mare înfăţişată pe steagul biruinţelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtătorul de biruinţă" ucigând balaurul cel cu multe capete: "O, răbdătorule de patimi şi purtătorule de biruinţă, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi şi nenorociri eşti grabnic apărător şi ajutător şi celor necăjiţi bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei ...".

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a trecut la cele veşnice în 1504 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.

❤️ Doina, de Mihai Eminescu / De la Nistru pân’ la Tisa / Tot Românul plânsu-mi-s-a / Ca nu mai poate strabate / De-atâta strainatate.

✝️ Cruce Sfântă / Cruce Sfântă, armă dulce, să-mi ajuţi unde m-oi duce. / Cruce Sfântă, luminoasă, să-mi ajuţi când plec de acasă. / Cruce, tu să străluceşti, duşmanii să-mi prăpădeşti. / Cruce, tu mă însoţeşti, ce e sfânt să-mi făureşti.

❤️ ”Sonetul CLXXXIII”, de Vasile Voiculescu / Mereu cerşim Vieţii ani mulţi, aşa-n neştire, / Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră, / Şi încă nu-nţelegem că fără de Iubire / Se veștejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;

📜 ”Rugăciune” de Alexandru Vlahuță / Doamne, Doamne mă rog Ție / Apăra-mă de trufie! / Lăcomie și prostie. / Căci și eu voi apara, / cât mai mult, cât voi putea, / Sfântă, Dreaptă, Legea Ta. / Și te rog de se mai poate, / Pune-mi cît vrei Tu în spate / Dar cu milă. Și socoate, / Să-mi rămînă umbletul, / Umbletul și zâmbetul, / Zâmbetul și sufletul. / — Alexandru Vlahuță

✝️ Colindul Sfântului Ierarh Nicolae: / Bucură-te, bucură-te, / Nicolaie Mare Sfinte! / De la Mira Arhiereu / Temător de Dumnezeu!

🙏 Rugăciune - Corneliu Vadim Tudor / Doamne, dacă nu-i prea greu / Pune ordine în haos / Şi învaţă neamul meu / Să se roage în pronaos.