Tocmai am încheiat o convorbire cu Părintele Sabin VODĂ — un coleg preot, din cartierul Orizont din Alba Iulia.
„În luna august s-a suprapus cu Călin GEORGESCU într-un program de rugăciune la Mănăstirea Neamț. Georgescu era acolo cu un grup de susținători pentru Rugăciune și Post pentru trezirea neamului românesc. A fost un post de 10 zile doar cu apă, în fiecare zi mergeau cu toții la Liturghie și se împărtășeau. „Era cel mai râvnitor dintre ei. Eu nu mă puteam ține de el. Era întotdeauna primul la Liturghie.” — a zis Părintele Sabin.
Un om de o luciditate, de un echilibru sufletesc și emoțional foarte înalt. Mi s-a părut deosebit de inteligent, a zis din nou Părintele Sabin.
I-am oferit cartea pe care tocmai o scrisesem; după câteva zile, într-un speach mi-a reprodus câteva citate perfect, din memorie… Am înțeles că citise cu adevărat toată cartea. Rar mi s-a întâmplat ca cineva să o facă atât de repede și bine.
Deci fraților, se pare că românii și-au găsit în sfârșit voievodul.
Mai trebuie acum sa-l punem în fruntea țării!

— Părintele Călin Matei Popovici