🛐 Când auziţi cuvântul „ecumenist”, spuneţi „egal apostazie” care înseamnă „lepădare de Hristos”❗

- Posted in 🛐 Apostazie și Ecumenism by - Permalink
Tags:

🛐 Când auziţi cuvântul „ecumenist”, spuneţi „egal apostazie” care înseamnă „lepădare de Hristos”❗

  • 👁️‍🗨️ Acceptarea și impunerea ecumenismului ca politică oficială a BOR are ca și consecință directă satanizarea societății românești în ansamblul ei — Părintele Iustin Pârvu a spus într-un cuvânt profetic, că, după acceptarea ereziei urmează satanizarea:

    „Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi.

    Nu mai sînt atît de grozave. Dar, prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pînă azi.

    Păi nu vedeţi că lumea întreagă e un Piteşti uriaş?

    Dacă pînă acum slugile diavolului au vrut să ne lepădăm de credinţă, de Adevăr, ceea ce va urma va fi satanizarea omului.

    Acum e încă o oarecare pace. Dar vor veni zile cînd se vor strădui din toate puterile să îndrăcească, să satanizeze omul. Şi ei ştiu de acum cum s-o facă. Şi cine şi cît se va putea împotrivi îndrăcirii forţate?

    Aceasta este plinirea cuvîntului pe care l-a zis Mîntuitorul: «Căci va fi atunci strîmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pînă acum şi nici nu va mai fi. Şi, de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile» (Matei 24: 21-22)".


    Părintele Iustin Pârvu

  • 📖 Arhimandritul Athanasie Mytilineos: APOSTAZIE EGAL PEDEAPSĂ!

    "Și totdeauna ar trebui, atunci când citim Sfânta Scriptură și filozofăm sau teologhisim asupra Istoriei, totdeauna criteriul nostru să fie acesta: apostazie - pedeapsă.

    Dacă vreți să faceți o foarte bună previziune despre ceea ce i se poate întâmpla unui popor, indiferent dacă va fi grabnică sau va mai întârzia, aceasta este: apostazie egal pedeapsă!

    Stăruința în apostazie egal catastrofă; stăruința mai mult în apostazie egal dispariția din Istorie!

    Dacă citiți Vechiul Testament veți vedea că există acolo exact această schemă.

    Apostaziază poporul, este pedepsit de Dumnezeu; se pocăiește și se întoarce, este tămăduit. Iarăși apostaziază de la Dumnezeu, iarăși este pedepsit; și așa mai departe. Israel nu s-a pierdut din Istorie pentru că Dumnezeu are un anumit plan cu el, alte popoare s-au pierdut.

    Astfel, dacă dorim să prevedem o catastrofă pentru un popor, să observăm modul său de viață și să tragem concluziile".


    Arhimandritul Athanasie Mytilineos, Marele război și venirea antihristului, pp. 20-21.

  • 📄 Pr. Dumitru Stăniloaie:

    "Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre"

  • 📃 Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa:

    "Eu sunt împotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru"

  • 📄 Pr. Arsenie Papacioc:

    "Sunt împotrivă! Pe viaţă şi pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?" Pr. Adrian Făgeţeanu: "Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX"

  • 📃 Pr. Ilie Cleopa:

    "Noi ortodocşii suntem puţini dar suntem Biserica întreagă. Nouă nu ne lipseşte nimic! Noi n-avem ce împrumuta de la protestanţi dar nici de la catolici!"

  • 📄 Pr. Iustin Pârvu:

    "Ecumenismul nu e născut din părerile bisericilor, ci din gândirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund creştin şi religios în ei ci doar o viaţă politică"

  • 📃 Cuv. Paisie Aghioritul:

    "Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filounioniştii (ecumeniştii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coaja duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit."

  • 📄 Sf. Efrem Sirul:

    "Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiştile Scripturi! Vai de cei ce îţi murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii!"

  • 📃 Pr. Arsenie Boca:

    "Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă. Fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni, înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!"

  • 📄 Prof. Ion Pătrulescu:

    "Băgaţi de seamă, când auziţi cuvântul „ecumenist”, spuneţi „egal apostazie”. Ştiţi ce înseamnă apostazie? În limba greacă înseamnă „lepădare de Hristos”. Şi spuneţile tuturor, că v-o spun cu autoritatea pe care o am, ca unul care ştie ce spune, spuneţi-le tuturor– că acum face ravagii ecumenismul, toată mass-media e cucerită, la nivelul ierarhiei se face acest compromis cu politica – că ecumenismul este proiecţia în Biserică a Noii Ordini Mondiale, globale. Adică este, hai s-o spunem până la capăt, este pregătirea venirii şi instalării lui Antihrist la guvernarea lumii şi a Bisericii. Cine se face părtaş la această poveste, eu vă spun de pe acuma, va da seama!"

  • ✝️ Sf. Porfirie despre ecumenism: Acum toți se îngrijesc să se facă o singură religie „bună” ⭕

    Mă rog ca Dumnezeu să vă dea luminare să înțelegeți că nu are legătură religia noastră, Ortodoxia, cu celelalte religii.

    Totuși acum toată lumea, diferite mentalități, diferiți oameni, chiar mari, care nici măcar nu cred că există Dumnezeu, au impresia că nu trebuie să existe multe religii pentru că îi „scindează” pe oameni și îi aduc la dușmănie… Și toți se îngrijesc, mici, mari și statele și toate astea… să fie o singură religie. Și să fie în modul acesta: pentru că toate religiile sunt același lucru, să facem o nouă religie.

    Asta fac sioniștii și lucrează foarte tare pentru acest lucru, oamenii să lase să punem o nouă religie „bună”… și să lăsăm deoparte că există chin, că există Satana și cele ca acestea. Doar că Ortodoxia l-a pus pe Satana ca dogmă. Nu le știți? Sunt scrise în Evanghelie!

    Imediat ce-l negi pe Satana va fi că nu ești ortodox. Tu crezi că există Satana? Există într-adevăr duhul rău, precum îngerii și Sfinții, există și satanele/demonii.

    Îmi amintesc că a spus o doamnă: „Oho-ho-ho, nu, eu nu-l vreau pe Satana, nu cred în el, nu…”

    Nebunie! Acestea sunt cele care ne strică, duh rău spun și eu. Satana este duh rău. Ori spui duh rău, ori spui Satana, este același lucru…

  • ✝️ Părintele Claudiu Buză: ROADELE PANEREZIEI ECUMENISMULUI!

    Ecumeniști nepocăiți, care propovăduiesc erezia cu capul descoperit, precum și următori ai acelora în rătăcire: "Există mai multe biserici, într-o unitate în diversitate cu Biserica Ortodoxă... biserica este nedeplină. Suntem cu toții frați în CMB. Sinodul din Creta este Mare și Sfânt"‼️ ROADELE PANEREZIEI ECUMENISMULUI!