☦️ Starețul Lavrentie de Cernigov: "Frații mei și onorați părinți, voi un lucru nu-l pricepeți și nu-l știți. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prim milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea."

- Posted in Profeții și Proorocii by - Permalink

Părintele deseori își arata dorința să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiți”), despre vremurile de apoi, că să-i învete cum să se ferească de cărările greșite și să fie veghetori.

Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noștri, suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu asta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-și aleagă un singur împarat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împarat, să știi că acela „el e”antihristul – și să te ferească sfântul de vei vota.

Apoi adaugă:

Va fi un asemenea război mare încât atât de mulți se vor pierde că vor ramâne foarte puțini care vor supraviețui, dar cei ce vor ramâne nu vor putea scapă decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pamântului, prin peșteri.Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât pâna la urmă vor mai ramâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotarî să-și aleagă un singur împarat peste tot pamântul. În ultimele timpuri, la sfârsit, va începe prigoană împotriva adevăraților creștini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioși și batrâni măcar de remorcile lor să se prindă și să fugă.

Deseori starețul repetă cu tristețe în discuțiile despre antihrist următoarele cuvinte:

„Vor veni așa vremuri când vor umblă din casă în casă că lumea să semneze pentru acel «singur împarat» pe pamânt și se va face un recensamânt al populației foarte drastic. Vor întra în casa omului iar acolo sunt soțul, soția și copiii, și soția îl va ruga pe soț să semneze căci altfel nu va putea cumpără nimic pentru copii: «hai, soțule, să ne înscriem și noi căci avem copii și dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soțul îi va răspunde: «iubita mea soție, tu fă cum vrei eu însa sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Așa de tragic viitor va așteaptă. Vine timpul, și nu e departe, povestea starețul,când foarte multe biserici și mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului și se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci și pe dinafară. Vor auri și acoperișurile atât ale bisericilor, cât și ale clopotnitelor, dar preoțimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face și misiune. Când vor termină lucrările nu se vor putea bucură de slujbe duhovniceșți în ele că va veni vremea împaratiei lui antihrist și el va fi pus împarat. Rugați-va că Bunul Dumnezeu să mai lungeasca acest timp că să ne putem întari în credință, căci vremuri groaznice ne așteaptă. Luați aminte la toate cele ce va spun căci totul se pregătește cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile și mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogațîi, că niciodată, dar să nu mergeți în ele. Antihrist va fi încununat că împarat în marea biserica din Ierusalim cu participarea clerului și a Patriarhului. Intrarea și ieșirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să va străduiți să nu va duceți, căci totul va fi spre a va linguși pe voi, că să va atragă în ispita. Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânati. Deja de la adolescență se va deosebi de semenii săi prin capacitățile sale intelectuale deosebite, care se vor manifestă la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieșind din beznă (din adâncul iadului) va întră în el. Băiatul se va cutremură de spaima dar satana îi va spune: „nu te teme și nu te înspaimânta, eu te voi înalta pe ține”. Acest copil îi va uimi pe toți cu inteligență să.Și așa, din el va încolti și se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinței – Crezul –, dar el nu va permite că acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea și se va recunoaște doar pe sine.La încoronare, antihristul va avea mănuși pe mâini, iar când le va da jos că să-și facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observă că el în loc de unghii are gheare și această îi va întari bănuiala să că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclamă:„Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fiomorât. Din cer se vor coborî proorocii Enoh și Ilie care de asemeni vor explică lumii și vor strigă: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeți!”. Iar el îi va omorî pe ei, însa după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia și se vor înalta la ceruri. Antihrist va fi foarte învatat și va cunoaște toate vicleniile satanicesti și va face multe minuni false și semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toți și îl va auzi lumea întreaga (prin televiziune, radio, etc.). Pe oamenii el îi va ștampila cu semnul sau. Însa pe adevărațîi creștini, care i se vor opune, are să-I urască cu ura mare. Atunci va începe ultima și cea mai mare prigoană a creștinilor care vor refuză ștampila satanei (semnul 666). Prigoană va începe îndata de pe pamântul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul și se va varsă ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulți veți ajunge la aceste vremuri îngrozitoare. Ștampila lui satana (666) va fi de așa naturs încât toți vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc.Creștinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vânda și nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeți nădejdea și nu va descurajați, că Dumnezeu nu-și va părăși turmă Să.Să nu va fie frică, nu cumva să va deznădăjduiți! Bisericile vor fi deschise, dar creștinul orthodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea întră în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfă de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică” și iată că, pentru aceste fărădelegi, pamântul nu-și va mai da roadă să și va fi o seceta așa de mare, încât pamântul va face aaa niște crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creștinii vor fi omorâti sau izgoniți în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-I îngrijeasca turmă Să, dându-le de mâncare și apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulți evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în așteptare, urmărindu-i toate activitățile lui. Ei știu că strămoșîi lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide și ei nu vor primi ștampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaște pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la Ortodoxie, iar pentru credință lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credință, va merge după satana. Iar când pamântul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pamântul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile și lacurile, și nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani și jumătate, dar pentru aleșîi Săi Dumnezeu va scurtă aceste zile.În aceste grele vremuri înca vor fi luptători puternici, adevărați stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) și Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Sau cel sfânt și binefacerea Să cea atotputernia și ei nu vor vedea acele minuni și semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toți oamenii și pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creștinilor, înca o dată va repet să nu mergeți și în aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu vor fi acolo”.

Una din surori, ascultând această discuție, a întrebat: – Ce să fac, Părinte? Tare n-aș vrea să ajung vremurile acelea!

Tu eșți înca tânara, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.

Atunci sora, îngrozita, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

Părinte, mi-e frică, ce să fac?

Păi, tu alege una din două, sau cele cereșți sau cele pamântești. Va fi război, continuă.

Părintele povestea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea și oamenii și toate viețuitoarele. Dar înainte de această Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi și ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însa vor dispărea. Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăînță, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O sora l-a întrebat pe Părintele:

Asta înseamna că vom pieri cu toțîi?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioși își vor varsă sângele pentru credință și atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioși vor merge direct în iad. Pâna când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuți, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu și pe cei vii înscrisi în cartea viețîi îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile. Restaurarea bisericilor se va face pâna la venirea antihristului și în toate va fi o bună stare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparațiile în biserica noastră să mai îngaduiti, fiți modești și cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să va ruga și mai mult și să umblați la biserica atâta timp cât înca se mai poate, și mai ales să veniți la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfă fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să va spovediti cât mai des și să va împartasiti cu trupul și sângele lui Hristos, și Dumnezeu va va întari. Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui și pe evreii care vor refuză să primească ștampila lui antihrist și vor exclamă: asta e amăgire și minciună, că acesta este necuratul și nu Mesia nostru, și nu-l vor recunoaște de mesia.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi și varsând lacrimi amare, spunea:

– Mulți duhovnici și slujitori ai Bisericii își vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Ierodiaconul Gheorghe întreba:

– Părinte, spune și-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon. La care el i-a răspuns că nu știe.

Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plânga cazând la picioarele starețului și-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el că să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat și a înaltat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:

Se mai întâmpla și așa, că omul se îmbolnavește, moare și ajunge în împaratia Cerurilor.

Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaștem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor și făcea multă milostenie. S-a îmbolnavit așa, dintr-o dată, și la scurt timp a murit.

De fiecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viața de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linișteau, dar el le răspundea vărsând și mai multe lacrimi:

Cum să nu plâng, când întunericul cel veșnic (beznă-iadul) este plin de suflete omenești!

Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toți și Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii și cel al înainte-vederii.

În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă coriști, ne povestea foarte despre timpurile de apoi și despre sfârșitul lumii acesteia.

În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toți vor fi pe pamânt și în oameni. Va fi o mare calamitate atunci pe pamânt, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea). Vor fi niște bombe atât de puternice, încât și fierul și pietrele se vor topi. Focul și fumul se vor ridică pâna la cer și pamântul va arde, vor ramâne foarte puțini oameni, și atunci ei vor strigă: „Terminați cu războiul și să ne alegem un singur împarat pe tot globul!”. Și vor alege de împarat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânata evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânati, din neamul împărătesc, și va fi „el” frumos pentru cei necredincioși, iar cei drept-credincioși îi vor vedea față lui adevărată: urâta și înspaimântatoare.



Ultimele zile ale Sfântului Lavrentie de Cernigov

Aceasta a fost ultima priveghere a Părintelui. Când se cânta: „Acum slobozeşte Doamne pe robul Tău...”, Părintele plângea foarte tare şi plângeau împreună cu el toţi cei care erau prezenţi, care au simţit cu adevărat dragostea îngerească ce se revărsa din inima lui.

Starețul Lavrentie de Cernigov Starețul Lavrentie de Cernigov

În toamna anului 1949, Părintele Lavrentie a început să se simtă rău. Cu toate că starea lui de sănătate nu-i prea permitea, el mergea toată ziua la biserică, iar când surorile îl rugau să rămână în chilie, el le răspundea:

– Unul merge la biserică să câştige mântuirea, iar altul ca să nu o piardă.

În ultimul timp îl aduceau la biserică cu căruţa, înainte de Sfântul Neculai a trimis o soră ca să ceară binecuvântare de la Părintele paroh Iacob pentru a merge la biserică. Părintele paroh, din dragoste pentru Părintele Lavrentie, nu i-a dat binecuvântare, iar când sora s-a întors şi i-a spus ce i-a zis părintele Iacov, Părintele Lavrentie i-a răspuns:

– Ei, cine se mai gândeşte că o să ajungă până la anul viitor, poate să nu meargă.

S-a îmbrăcat repede şi a fost dus la biserică. Aceasta a fost ultima priveghere a Părintelui. Când se cânta: „Acum slobozeşte Doamne pe robul Tău...”, Părintele plângea foarte tare şi plângeau împreună cu el toţi cei care erau prezenţi, care au simţit cu adevărat dragostea îngerească ce se revărsa din inima lui.

La chilie l-au dus în braţe, căci era foarte slăbit şi de atunci Părintele nu s-a mai ridicat din pat.

Părintele nu mai mânca pâine de aproape jumătate de an, hrănindu-se doar cu legume. Cu mult înainte de Sfântul Neculai, surorile îl rugau să fie mai îngăduitor cu sine şi să se îngrijească mai mult de sănătatea sa. Iar el, glumind, le-a răspuns:

– Dacă până la Sfântul Neculai soarele va urca sus, atunci şi lucrurile vor merge în sus.

Iar când de Sfântul Neculai l-au dus la chilie pe braţe, el a spus:

– Acum până la Botezul Domnului ori îmi revin, ori mă tot duc.

În timpul bolii, Părintele era zilnic împărtăşit, iar în ziua când s-a stins din viaţă (la Bobotează), egumenul, părintele Antonie, a adus Sfintele Daruri în potirul din Sfântul Altar. Rugăciunea de mulţumire a fost citită de o măicuţă. Către seară se vedea deja că puterile îl părăsesc şi atunci toţi au alergat şi s-au adunat în chilie la el pentru a fi binecuvântaţi şi a-şi lua rămas bun de la iubitul lor Părinte şi duhovnic.

Una dintre surori (care îl îngrijise cel mai mult) povestea că pe la ora trei noaptea a auzit clar o cântare de o frumuseţe rară a corului. Atunci ea a alergat în chilia unde odihnea trupul celui adormit, dar acolo era o linişte desăvârşită, lumânările ardeau şi nu se auzea decât glasul liniştit al preotului D., care citea Sfânta Evanghelie. Măicuţa, nedumerită şi speriată a spus că ea a auzit clar o cântare deosebită, iar părintele călugăr s-a minunat şi a spus că sufletul Părintelui Lavrentie este întâmpinat de îngeri.

În ziua a treia de dimineaţă, săvârşind cu lacrimi ultima panahidă în chilie, clerul însoţit de poporul îndurerat au dus sicriul cu trupul Părintelui în biserică, care deja devenise neîncăpătoare pentru mulţimea şi slujitorii Bisericii care veniseră să-şi ia rămas bun de la iubitul lor duhovnic şi călăuzitor. Sicriul a stat cinci zile în mijlocul bisericii. Seara se citea Paraclisul, dimineaţa slujba pentru cei adormiţi, apoi panahidă, iar şuvoiul de oameni nu mai contenea să curgă. Trupul Părintelui se odihnea într-un sicriu de stejar, pe care el şi-l pregătise cu mult înainte de moartea sa.

Faţa celui adormit era acoperită cu „Aerul”, cum se face după rânduiala monahală. Se vedeau doar mâinile, care însă erau moi, ca ale omului ce doarme.

Nu se poate exprima prin cuvinte starea sufletească a măicuţelor şi a maicii stareţe Antonia. Ele îşi luau rămas bun de la cel care le-a fost mai aproape decât un tată trupesc. El le-a primit pe ele în mănăstire, majoritatea trăind într-o sărăcie cruntă. În toată viaţa sa, Părintele le-a încălzit sufletele lor şi le-a alinat suferinţele, le-a ajutat în toate, le-a învăţat, le-a hrănit trupeşte şi le-a condus duhovniceşte pe drumul spre mântuire.

În ziua înmormântării, slujba a oficiat-o Episcopul Iacob cu un întreg sobor de preoţi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Vlădicăi, Arhiereul D. a ţinut cuvânt de rămas bun care neîncetat a fost întrerupt de suspinele mulţimii. Nu-şi putea opri lacrimile nici Vlădica şi niciunul din cei prezenţi. După cuvântul de rămas bun au început cântările care îţi răscoleau şi cele mai sensibile corzi ale sufletului. Participau la ele Vlădica, tot soborul preoţesc, mulţi călugări şi diaconi.

În jurul sicriului stăteau măicuţele şi ucenicii Părintelui Lavrentie, iar credincioşii ce veniseră aveau câte o lumânare aprinsă. Era plină toată biserica, curtea bisericii, iar mulţi din cei veniţi nici n-au putut ajunge până la sicriu, stând pe drumul de lângă biserică. Cântarea „Cu cei sfinţi să te odihneşti” a fost cântată de toată lumea ce stătea în genunchi.

Când s-a încheiat rânduiala de înmormântare, cam pe la ora cinci după amiază, sicriul cu trupul Părintelui a fost coborât de către călugări şi episcopi în gropniţă. Toţi plângeau în hohote, iar alţii au leşinat. Măicuţele toate au înconjurat cavoul, au aplecat asupra lui capetele lor sărmane şi au ridicat asemenea glasuri de plângere, încât Preasfinţitul Părinte Iacov, cu mâinile la urechi, abia a ieşit viu de acolo, întrucât inima îi ieşea din piept de milă. Numai singur clopotul era cel care ridica la cer sunetul său ritmic ce părea netulburat.

Sicriul cu trupul celui adormit a fost lăsat timp de 40 de zile în gropniţă şi aşa, zi şi noapte, un şuvoi necontenit de lume venea şi îşi lua rămas bun. Sicriul a stat deschis 20 de zile, iar celelalte 20 de zile a fost închis.

Zilnic se slujea panahidă, iar după 40 de zile sicriul a fost coborât în mormânt sub o piatră mare şi frumoasă. Aceasta a fost pe 20 februarie 1950.

(Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa, învăţăturile şi minunile făcute de Dumnezeu prin acest mare Părinte, Editura Credinţa strămoşească, 2003, pp. 87-88)

Tags:

☦️ Starețul Lavrentie de Cernigov: "Frații mei și onorați părinți, voi un lucru nu-l pricepeți și nu-l știți. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prim milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea."

- Posted in Profeții și Proorocii by - Permalink

Părintele deseori își arata dorința să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiți”), despre vremurile de apoi, că să-i învete cum să se ferească de cărările greșite și să fie veghetori.

Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noștri, suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu asta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-și aleagă un singur împarat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împarat, să știi că acela „el e”antihristul – și să te ferească sfântul de vei vota.

Apoi adaugă:

Va fi un asemenea război mare încât atât de mulți se vor pierde că vor ramâne foarte puțini care vor supraviețui, dar cei ce vor ramâne nu vor putea scapă decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pamântului, prin peșteri.Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât pâna la urmă vor mai ramâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotarî să-și aleagă un singur împarat peste tot pamântul. În ultimele timpuri, la sfârsit, va începe prigoană împotriva adevăraților creștini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioși și batrâni măcar de remorcile lor să se prindă și să fugă.

Deseori starețul repetă cu tristețe în discuțiile despre antihrist următoarele cuvinte:

„Vor veni așa vremuri când vor umblă din casă în casă că lumea să semneze pentru acel «singur împarat» pe pamânt și se va face un recensamânt al populației foarte drastic. Vor întra în casa omului iar acolo sunt soțul, soția și copiii, și soția îl va ruga pe soț să semneze căci altfel nu va putea cumpără nimic pentru copii: «hai, soțule, să ne înscriem și noi căci avem copii și dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soțul îi va răspunde: «iubita mea soție, tu fă cum vrei eu însa sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Așa de tragic viitor va așteaptă. Vine timpul, și nu e departe, povestea starețul,când foarte multe biserici și mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului și se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci și pe dinafară. Vor auri și acoperișurile atât ale bisericilor, cât și ale clopotnitelor, dar preoțimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face și misiune. Când vor termină lucrările nu se vor putea bucură de slujbe duhovniceșți în ele că va veni vremea împaratiei lui antihrist și el va fi pus împarat. Rugați-va că Bunul Dumnezeu să mai lungeasca acest timp că să ne putem întari în credință, căci vremuri groaznice ne așteaptă. Luați aminte la toate cele ce va spun căci totul se pregătește cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile și mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogațîi, că niciodată, dar să nu mergeți în ele. Antihrist va fi încununat că împarat în marea biserica din Ierusalim cu participarea clerului și a Patriarhului. Intrarea și ieșirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să va străduiți să nu va duceți, căci totul va fi spre a va linguși pe voi, că să va atragă în ispita. Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânati. Deja de la adolescență se va deosebi de semenii săi prin capacitățile sale intelectuale deosebite, care se vor manifestă la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieșind din beznă (din adâncul iadului) va întră în el. Băiatul se va cutremură de spaima dar satana îi va spune: „nu te teme și nu te înspaimânta, eu te voi înalta pe ține”. Acest copil îi va uimi pe toți cu inteligență să.Și așa, din el va încolti și se va coace în chipul omului „antihristul”. Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinței – Crezul –, dar el nu va permite că acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea și se va recunoaște doar pe sine.La încoronare, antihristul va avea mănuși pe mâini, iar când le va da jos că să-și facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observă că el în loc de unghii are gheare și această îi va întari bănuiala să că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclamă:„Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fiomorât. Din cer se vor coborî proorocii Enoh și Ilie care de asemeni vor explică lumii și vor strigă: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeți!”. Iar el îi va omorî pe ei, însa după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia și se vor înalta la ceruri. Antihrist va fi foarte învatat și va cunoaște toate vicleniile satanicesti și va face multe minuni false și semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toți și îl va auzi lumea întreaga (prin televiziune, radio, etc.). Pe oamenii el îi va ștampila cu semnul sau. Însa pe adevărațîi creștini, care i se vor opune, are să-I urască cu ura mare. Atunci va începe ultima și cea mai mare prigoană a creștinilor care vor refuză ștampila satanei (semnul 666). Prigoană va începe îndata de pe pamântul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul și se va varsă ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulți veți ajunge la aceste vremuri îngrozitoare. Ștampila lui satana (666) va fi de așa naturs încât toți vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc.Creștinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vânda și nici să cumpere nimic. Dar nu vă pierdeți nădejdea și nu va descurajați, că Dumnezeu nu-și va părăși turmă Să.Să nu va fie frică, nu cumva să va deznădăjduiți! Bisericile vor fi deschise, dar creștinul orthodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea întră în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfă de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică” și iată că, pentru aceste fărădelegi, pamântul nu-și va mai da roadă să și va fi o seceta așa de mare, încât pamântul va face aaa niște crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creștinii vor fi omorâti sau izgoniți în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-I îngrijeasca turmă Să, dându-le de mâncare și apă de băut celor ce urmează Lui. Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulți evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în așteptare, urmărindu-i toate activitățile lui. Ei știu că strămoșîi lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide și ei nu vor primi ștampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaște pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la Ortodoxie, iar pentru credință lor se vor mântui. Restul poporului, fiind slab în credință, va merge după satana. Iar când pamântul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pamântul n-a rodit, eu nu pot face nimic”. Vor seca râurile și lacurile, și nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani și jumătate, dar pentru aleșîi Săi Dumnezeu va scurtă aceste zile.În aceste grele vremuri înca vor fi luptători puternici, adevărați stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) și Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Sau cel sfânt și binefacerea Să cea atotputernia și ei nu vor vedea acele minuni și semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toți oamenii și pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creștinilor, înca o dată va repet să nu mergeți și în aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu vor fi acolo”.

Una din surori, ascultând această discuție, a întrebat: – Ce să fac, Părinte? Tare n-aș vrea să ajung vremurile acelea!

Tu eșți înca tânara, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.

Atunci sora, îngrozita, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

Părinte, mi-e frică, ce să fac?

Păi, tu alege una din două, sau cele cereșți sau cele pamântești. Va fi război, continuă.

Părintele povestea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea și oamenii și toate viețuitoarele. Dar înainte de această Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi și ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însa vor dispărea. Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăînță, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O sora l-a întrebat pe Părintele:

Asta înseamna că vom pieri cu toțîi?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioși își vor varsă sângele pentru credință și atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioși vor merge direct în iad. Pâna când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuți, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu și pe cei vii înscrisi în cartea viețîi îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile. Restaurarea bisericilor se va face pâna la venirea antihristului și în toate va fi o bună stare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparațiile în biserica noastră să mai îngaduiti, fiți modești și cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să va ruga și mai mult și să umblați la biserica atâta timp cât înca se mai poate, și mai ales să veniți la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfă fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să va spovediti cât mai des și să va împartasiti cu trupul și sângele lui Hristos, și Dumnezeu va va întari. Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui și pe evreii care vor refuză să primească ștampila lui antihrist și vor exclamă: asta e amăgire și minciună, că acesta este necuratul și nu Mesia nostru, și nu-l vor recunoaște de mesia.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi și varsând lacrimi amare, spunea:

– Mulți duhovnici și slujitori ai Bisericii își vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Ierodiaconul Gheorghe întreba:

– Părinte, spune și-mi, eu cum să fac să nu pier, sunt doar diacon. La care el i-a răspuns că nu știe.

Atunci ierodiaconul Gheorghe a început să plânga cazând la picioarele starețului și-l ruga pe Părintele Lavrentie să se roage bunului Dumnezeu pentru el că să nu ajungă în iad. Părintele Lavrentie s-a ridicat și a înaltat o rugăciune la Ceruri, apoi i-a spus:

Se mai întâmpla și așa, că omul se îmbolnavește, moare și ajunge în împaratia Cerurilor.

Această proorocie s-a împlinit întocmai. Noi îl cunoaștem pe acest diacon de la Lavra din Kiev. Era un călugăr foarte râvnitor și făcea multă milostenie. S-a îmbolnavit așa, dintr-o dată, și la scurt timp a murit.

De fiecare dată când Părintele se ruga sau când povestea despre viața de dincolo plângea amarnic. Surorile îl linișteau, dar el le răspundea vărsând și mai multe lacrimi:

Cum să nu plâng, când întunericul cel veșnic (beznă-iadul) este plin de suflete omenești!

Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toți și Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii și cel al înainte-vederii.

În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă coriști, ne povestea foarte despre timpurile de apoi și despre sfârșitul lumii acesteia.

În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toți vor fi pe pamânt și în oameni. Va fi o mare calamitate atunci pe pamânt, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea). Vor fi niște bombe atât de puternice, încât și fierul și pietrele se vor topi. Focul și fumul se vor ridică pâna la cer și pamântul va arde, vor ramâne foarte puțini oameni, și atunci ei vor strigă: „Terminați cu războiul și să ne alegem un singur împarat pe tot globul!”. Și vor alege de împarat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânata evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânati, din neamul împărătesc, și va fi „el” frumos pentru cei necredincioși, iar cei drept-credincioși îi vor vedea față lui adevărată: urâta și înspaimântatoare.



Ultimele zile ale Sfântului Lavrentie de Cernigov

Aceasta a fost ultima priveghere a Părintelui. Când se cânta: „Acum slobozeşte Doamne pe robul Tău...”, Părintele plângea foarte tare şi plângeau împreună cu el toţi cei care erau prezenţi, care au simţit cu adevărat dragostea îngerească ce se revărsa din inima lui.

Starețul Lavrentie de Cernigov Starețul Lavrentie de Cernigov

În toamna anului 1949, Părintele Lavrentie a început să se simtă rău. Cu toate că starea lui de sănătate nu-i prea permitea, el mergea toată ziua la biserică, iar când surorile îl rugau să rămână în chilie, el le răspundea:

– Unul merge la biserică să câştige mântuirea, iar altul ca să nu o piardă.

În ultimul timp îl aduceau la biserică cu căruţa, înainte de Sfântul Neculai a trimis o soră ca să ceară binecuvântare de la Părintele paroh Iacob pentru a merge la biserică. Părintele paroh, din dragoste pentru Părintele Lavrentie, nu i-a dat binecuvântare, iar când sora s-a întors şi i-a spus ce i-a zis părintele Iacov, Părintele Lavrentie i-a răspuns:

– Ei, cine se mai gândeşte că o să ajungă până la anul viitor, poate să nu meargă.

S-a îmbrăcat repede şi a fost dus la biserică. Aceasta a fost ultima priveghere a Părintelui. Când se cânta: „Acum slobozeşte Doamne pe robul Tău...”, Părintele plângea foarte tare şi plângeau împreună cu el toţi cei care erau prezenţi, care au simţit cu adevărat dragostea îngerească ce se revărsa din inima lui.

La chilie l-au dus în braţe, căci era foarte slăbit şi de atunci Părintele nu s-a mai ridicat din pat.

Părintele nu mai mânca pâine de aproape jumătate de an, hrănindu-se doar cu legume. Cu mult înainte de Sfântul Neculai, surorile îl rugau să fie mai îngăduitor cu sine şi să se îngrijească mai mult de sănătatea sa. Iar el, glumind, le-a răspuns:

– Dacă până la Sfântul Neculai soarele va urca sus, atunci şi lucrurile vor merge în sus.

Iar când de Sfântul Neculai l-au dus la chilie pe braţe, el a spus:

– Acum până la Botezul Domnului ori îmi revin, ori mă tot duc.

În timpul bolii, Părintele era zilnic împărtăşit, iar în ziua când s-a stins din viaţă (la Bobotează), egumenul, părintele Antonie, a adus Sfintele Daruri în potirul din Sfântul Altar. Rugăciunea de mulţumire a fost citită de o măicuţă. Către seară se vedea deja că puterile îl părăsesc şi atunci toţi au alergat şi s-au adunat în chilie la el pentru a fi binecuvântaţi şi a-şi lua rămas bun de la iubitul lor Părinte şi duhovnic.

Una dintre surori (care îl îngrijise cel mai mult) povestea că pe la ora trei noaptea a auzit clar o cântare de o frumuseţe rară a corului. Atunci ea a alergat în chilia unde odihnea trupul celui adormit, dar acolo era o linişte desăvârşită, lumânările ardeau şi nu se auzea decât glasul liniştit al preotului D., care citea Sfânta Evanghelie. Măicuţa, nedumerită şi speriată a spus că ea a auzit clar o cântare deosebită, iar părintele călugăr s-a minunat şi a spus că sufletul Părintelui Lavrentie este întâmpinat de îngeri.

În ziua a treia de dimineaţă, săvârşind cu lacrimi ultima panahidă în chilie, clerul însoţit de poporul îndurerat au dus sicriul cu trupul Părintelui în biserică, care deja devenise neîncăpătoare pentru mulţimea şi slujitorii Bisericii care veniseră să-şi ia rămas bun de la iubitul lor duhovnic şi călăuzitor. Sicriul a stat cinci zile în mijlocul bisericii. Seara se citea Paraclisul, dimineaţa slujba pentru cei adormiţi, apoi panahidă, iar şuvoiul de oameni nu mai contenea să curgă. Trupul Părintelui se odihnea într-un sicriu de stejar, pe care el şi-l pregătise cu mult înainte de moartea sa.

Faţa celui adormit era acoperită cu „Aerul”, cum se face după rânduiala monahală. Se vedeau doar mâinile, care însă erau moi, ca ale omului ce doarme.

Nu se poate exprima prin cuvinte starea sufletească a măicuţelor şi a maicii stareţe Antonia. Ele îşi luau rămas bun de la cel care le-a fost mai aproape decât un tată trupesc. El le-a primit pe ele în mănăstire, majoritatea trăind într-o sărăcie cruntă. În toată viaţa sa, Părintele le-a încălzit sufletele lor şi le-a alinat suferinţele, le-a ajutat în toate, le-a învăţat, le-a hrănit trupeşte şi le-a condus duhovniceşte pe drumul spre mântuire.

În ziua înmormântării, slujba a oficiat-o Episcopul Iacob cu un întreg sobor de preoţi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Vlădicăi, Arhiereul D. a ţinut cuvânt de rămas bun care neîncetat a fost întrerupt de suspinele mulţimii. Nu-şi putea opri lacrimile nici Vlădica şi niciunul din cei prezenţi. După cuvântul de rămas bun au început cântările care îţi răscoleau şi cele mai sensibile corzi ale sufletului. Participau la ele Vlădica, tot soborul preoţesc, mulţi călugări şi diaconi.

În jurul sicriului stăteau măicuţele şi ucenicii Părintelui Lavrentie, iar credincioşii ce veniseră aveau câte o lumânare aprinsă. Era plină toată biserica, curtea bisericii, iar mulţi din cei veniţi nici n-au putut ajunge până la sicriu, stând pe drumul de lângă biserică. Cântarea „Cu cei sfinţi să te odihneşti” a fost cântată de toată lumea ce stătea în genunchi.

Când s-a încheiat rânduiala de înmormântare, cam pe la ora cinci după amiază, sicriul cu trupul Părintelui a fost coborât de către călugări şi episcopi în gropniţă. Toţi plângeau în hohote, iar alţii au leşinat. Măicuţele toate au înconjurat cavoul, au aplecat asupra lui capetele lor sărmane şi au ridicat asemenea glasuri de plângere, încât Preasfinţitul Părinte Iacov, cu mâinile la urechi, abia a ieşit viu de acolo, întrucât inima îi ieşea din piept de milă. Numai singur clopotul era cel care ridica la cer sunetul său ritmic ce părea netulburat.

Sicriul cu trupul celui adormit a fost lăsat timp de 40 de zile în gropniţă şi aşa, zi şi noapte, un şuvoi necontenit de lume venea şi îşi lua rămas bun. Sicriul a stat deschis 20 de zile, iar celelalte 20 de zile a fost închis.

Zilnic se slujea panahidă, iar după 40 de zile sicriul a fost coborât în mormânt sub o piatră mare şi frumoasă. Aceasta a fost pe 20 februarie 1950.

(Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa, învăţăturile şi minunile făcute de Dumnezeu prin acest mare Părinte, Editura Credinţa strămoşească, 2003, pp. 87-88)