În prima duminică din Postul Mare, Biserica Ortodoxă marchează sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei, care din punct de vedere istoric, a fost stabilită în amintirea venerării icoanelor de către cel de-al șaptelea Sobor Ecumenic după o lungă perioadă de luptă împotriva icoanelor.
Troparul Duminicii Ortodoxiei
Pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl și cu Spiritul, Care din
Fecioară s-a născut pentru mântuirea noastră,
Să-L lăudăm, credincioșii, și să I ne închinăm;
Că bine a voit cu trupul a se sui pe cruce, și moarte a răbda,
Și a scula pe cei morți, întru mărită Învierea Sa.
Scurt istoric
În 730, împăratul Leon al III-lea a interzis venerarea icoanelor și a poruncit distrugerea lor. Printre apărătorii icoanelor, trebuie menționat importantul teolog Ioan Damaschinul. Împărăteasa Irina, nora lui Leon al III-lea, a reunit al doilea conciliu de la Niceea (sau «conciliul al șaptelea» – ultimul conciliu recunoscut de Biserica Ortodoxă, de unde numele de Bisericile celor șapte concilii), la Niceea în 787. Persecuțiile s-au reluat după moartea împărătesei, sub domniile împăraților Nicefor I și Mihail I. Împăratul Leon al V-lea, apoi împăratul Theophil au continuat să se opună icoanelor și să-i persecute pe apărătorii acestora. Împăratul Theophil fiind grav atins de dizenterie, soția sa Teodora a avut un vis în care Maica Domnului «ținându-L în brațe pe Dumnezeu înainte de toți vecii, înconjurată de îngeri strălucitori, îl condamnau și pedepseau pe Theophil, soțul său». În urma acestei viziuni, Theophil s-a căit de acțiunea sa puțin înainte de moarte; soția sa a autorizat cultul icoanelor și cu ajutorul patriarhului Metodiu, i-a restabilit la rangul lor pe călugării persecutați până atunci.
Sinodiconul Ortodoxiei – Anatemele împotriva ereziilor şi ereticilor
Lui Arie, primul luptător împotriva lui Dumnezeu: Anatema!
Lui Wulfila semiarianul, lui Nestorie, lui Macedonie care spun că Sfânta Treime a suferit şi Ualentin: Anatema!
Lui Petru Gnafens, cel ce spunea : «Sfinte fără de moarte cel ce te-ai răstignit pentru noi»: Anatema!
Lui Pavel al Samosatei şi Teodotion: Anatema!
Lui Petros Dileos numit şi Liko Petru, lui Eutihie şi lui Sabelie: Anatema!
Lui Iacob Armeanul, lui Dioscor al Alexandriei şi lui Sever, lui Serghie, Pavel şi Pir, împreună cu Serghie, ucenicul lui Liko Petru: Anatema!
Origeniştilor şi celor dimpreună cu ei: Anatema!
Căzuţilor şi anticanonicilor patriarhi ce neagă Sinodul al IV-lea Ecumenic, Karekin al II-lea al Armeniei, Papa Tawadros II al Alexandriei, patriarhul Copţilor, Mathias al Etiopiei, Ignatius Efrem al II-lea al siroiacobitilor, Baselios Toma al malabarienilor – indieni, care în mod greşit se numesc pe sine «ortodocşi» şi celor ce sunt în comuniune cu ei: Anatema!
Celor ce neagă Sfintele Sinoade Ecumenice, al IV-lea, al V-lea şi al VI-lea, monofiziţilor, monoteliţilor şi monoenergiștilor: Anatema!
Eutihianiștilor, Iacobiţilor şi Argivuriților: Anatema!
Adunării înfricoşătoare împotriva cinstitelor icoane: Anatema!
Celor ce neagă Sfântul al VII-lea Sinod Ecumenic, celor ce nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos, în icoana descrisă după firea omenească: Anatema!
Lui Varlaam de Kalabria, Grigorie Achindin, Prohor al Kidoniei, Nikifor Grigoras, Gherghios Lapithis şi urmaşilor lor: Anatema!
Celor ce învaţă erezia neo-varlaamistă: Anatema!
Hulitorului de Hristos, Francisc de Assisi împreună cu toţi minciuno-sfinţii papistaşi: Anatema!
Celui după Canoane căzut şi fără temelie ereziarh Papa al Romei celei Vechi, Francisc I şi celor ce sunt în comuniune cu el: Anatema!
Celor ce învață că Biserica Ortodoxă ar fi «Biserica Soră» cu adunarea romano-catholică şi cu alte erezii: Anatema!
Lui Martin Luther, Jean Calvin, Urlich Zwigli, Henric al VIII-lea, lipsitului de evlavie împărat, şi celor adunaţi împreună cu ei şi tuturor ramurilor protestante: Anatema!
Ereziarhului adunării religioase a Anglicanismului, Justin Welby, şi celor ce sunt în comuniune cu el: Anatema!
Celor care neagă şi defăimează pe Maica Domnului, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, rabini ai iudaismului, islamişti şi membrii societăţii ”Turnul de Veghere” a pseudo Martorilor lui Iehova: Anatema!
Celor care defăimează Sfintele Taine ale Bisericii, baptişti, adventişti şi penticostali şi tuturor ramurilor neoprotestante: Anatema!
Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenistă intercrestină şi interreligioasă: Anatema!
Celor care predică şi învaţă erezia postpatristică şi post-canonică, cum că învăţăturile Sfinţilor Părinţi ar fi perimate: Anatema!
Celor care neagă Sinoadele al VIII-lea şi al IX-lea Ecumenice, de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare şi Sfântului Grigorie Palama, papo-Filioqviștilor: Anatema!
Aşa zisului „Consiliu Mondial al Bisericilor” (al ereziilor) ce învaţă că fiecare ramură protestantă este o parte din Biserica lui Hristos şi celor ce participă la rugăciuni în comun la blasfemica şi călcătoarea de canoane, aşa-zisa „Săptămâna de Rugăciune pentru unitatea creștinilor din Ianuarie” considerându-i pe eretici „fraţi în Hristos”: Anatema!
Declaraţiei de la Toronto (1950), Acordurilor de la Balamand(1993) şi Chambesy (1994) în care anticalcedonienii în mod mincinos sunt recunoscuţi ca ortodocşi, textelor de la Porto Alegre (1997) şi Busan (2013): Anatema!
Celor ce învaţă că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărţite de Ea numindu-le „biserici nedepline” şi celor care spun că există Sfinte Taine, Har mântuitor şi sfinţenie în afara Bisericii Ortodoxe, celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti: Anatema!
Celor care pun neamul lor, familia lor, tribul lor, clanul lor, deasupra Bisericii lui Hristos, etnofiletiștilor: Anatema!
Celor care învaţă că patriarhul ecumenic este «primus sine paribus» adică primul fără de egal: Anatema!
Textelor celor eretice ale ecumenistului pseudo-sinod din Creta din iunie 2016, numit «Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» şi celor ce le primesc şi le pun în practică, texte care:
– consfinţesc aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de biserici pentru eretici;
– consfinţesc Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic;
-consfinţesc Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;
-consfinţesc căsătoriile mixte(cu eretici) printr-o falsă iconomie;
-consfinţesc conceptul lui Ioannis Ziziulas despre «persoana umană»:Anatema!
Celor care spun că se pune piedică Evangheliei lui Hristos prin neimplicarea în Mișcarea Ecumenică, prin lipsa de înțelegere reciprocă și cooperare cu ereticii: Anatema!
Celor care neagă faptul că Biserica lui Hristos este Una și Unică, precum Hristos, Capul Bisericii este Unul și Unic, având un singur Trup, Biserica Ortodoxă: Anatema!
Teoriei protestante a “ Bisericii nevăzute Corp Mistic al lui Hristos “ care ajunge la unitate văzută prin cooperare și dialog, conturându-se ideea că Biserica Ortodoxă și adunările eterodoxe sunt în aceeași Casă dar au diviziuni între ele: Anatema!
Celor care nu cred că Biserica lui Hristos este doar Biserica Ortodoxă: Anatema!
Amestecării Bisericilor Ortodoxe Locale cu grupările eterodoxe într-o așa zisă “ părtășie de biserici care-l acceptă pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor”și ideea că ar da o mărturie comună cu aceste grupări : Anatema!
Celor care afirmă că Biserica lui Hristos este în construcție, “Hristos adunându-și copii și zidindu-și El însuși Biserica”, grupările eterodoxe împreună cu ortodocșii fiind copiii: Anatema!
Teosofilor, mormonilor, masonilor, rosicrucienilor, scientologilor, gnosticilor, ezoteriștilor, neo-marxistilor, celor care amestecă învățătura ortodoxă cu teorii pseudo-științifice și învățături păgâne: Anatema!
Teoriei teist – evoluționiste care afirmă că lumea și omul evoluează continuu dintr-o creație incipientă, negându-se prin aceasta existența unei naturi umane depline și mereu aceeași pentru toți oamenii din toate timpurile, anulând astfel rostul întrupării lui Hristos prin care a asumat firea umană în mod deplin și a mântuit, în potență, întreg neamul omenesc: Anatema!
Ereziei primatului papal și oricărei forme de papism sau semi-papism introdus în sistemul colegialității sinodale ortodoxe (care își are originea în modul în care apostolii s-au adunat frățește în Sinodul de la Ierusalim), erezie proliferată astăzi în special de Patriarhia de Constantinopol, Anatema!
Teologiei eretice „Primus sine paribus„ exprimate în anticanonicul „Tomos de Autocefalie” acordat de către Patriarhia Constantinopolului constructului ucrainean schismatic a lui Epifanie Dumenko și pseudo-sinodului lui, Anatema! Tomosului de Autocefalie, Anatema! Lui Epifanie Dumenko și pseudo-sinodului lui, Anatema!
Tuturor ereticilor: Anatema!
✝️ Părintele Claudiu Buză: ANATEMA ROSTITĂ, ÎN DUMINICA ORTODOXIEI, TEXTELOR ERETICE ALE PSEUDO-SINODULULUI DIN CRETA
,,Textelor celor eretice ale ecumenistului pseudo-sinod din Creta din iunie 2016, numit «Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» şi celor ce le primesc şi le pun în practică, texte care:
consfinţesc aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de biserici pentru eretici;
consfinţesc Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic;
consfinţesc Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;
consfinţesc căsătoriile mixte (cu eretici) printr-o falsă iconomie;
consfințesc conceptul lui Ionannis Ziziulas despre «persoana umană»
ANATEMA!"
⭕ Mărturisirea Ortodoxă: Sinodiconul Ortodoxiei în Parohia liberă de ecumenism Schit Orășeni
❤️ Sfânta si Dreapta Credință: Icoana — Fereastră spre Cer — Invitaţie la Ortodoxie
Cea mai frumoasă definiție pentru icoană este această metaforă: fereastră spre cer. O definiție cu adevărat inspirată.
Elementul comun al tuturor icoanelor este sfințenia persoanelor reprezentate în ele. Tocmai de aceea, icoana are această calitate: de a ne facilita legatura cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi.
Ființa umană, grație dimensiunii sale spirituale, e însetată de Dumnezeu. Așa se face că omul e într-o continuă căutare. Câtă vreme el caută numai lucruri materiale, e nemulțumit și e mereu însetat. Își dorește cu ardoare un lucru, îl obține (cu mai mult sau cu mai puțin efort) și, inevitabil, după un timp relativ scurt, vrea altceva, altul devine obiectul dorinței sale ardente. Îl obține și pe acela, dar nici așa el nu-i mulțumit și rămâne într-o înfrigurată căutare a ceva nou.
De la o vreme, omul simte un gust amar, un soi de dezamăgire amestecată cu o lehamite ce nu poate fi vindecată și care îl duce încet într-o stare de deprimare fără un motiv aparent. Motivul însă există și el este cât se poate de întemeiat: în realitate, nu lucruri caută omul, de aceea se plictisește de ele imediat; nici oamenii nu reprezintă termenul final al căutărilor sale: oricât de speciali ar fi ei, nu-l împlinesc până la desăvârșire, mai încape întotdeauna în inima lui Cineva și locul acela e perceput ca un gol ființal câtă vreme el nu e umplut cu Cel Care Singur îl poate umple, cu – Dumnezeu.
Omul e făcut după chipul lui Dumnezeu și el tânjește după Creatorul său.
Agonisește în jurul său lucruri și oameni, dar faptul că rămâne mereu însetat de ceva sau de cineva nou – este dovada că altceva caută inima sa. Mai corect spus: pe Altcineva!
Numai Dumnezeu poate să umple inima omului, așa încât omul să se simtă cu adevărat împlinit. Dumnezeu Care, fiind Persoana Absolută (Treimea Personală Absolută), este Cel Care este dintotdeauna Același și veșnic Nou. Noutatea Sa vine pentru om din aceea că el înaintează la nesfârșit în cunoașterea lui Dumnezeu și în comuniunea cu El și niciodată nu ajunge la capăt, ci aprofundează mereu această comuniune-cunoaștere. Astfel, numai când omul Îl află pe Dumnezeu, înțelege sensul adevărat al căutărilor sale.
Icoana înlesnește accesul nostru spre Dumnezeu și spre toate persoanele sfinte care sunt reprezentate în ele.
Ca ortodocși, noi nu ne rugăm bucății de materie care este suportul pe care e zugrăvit chipul sfânt. Ci ne rugăm Sfântului însuși care este pictat pe suportul respectiv. Așa cum, atunci când privim fotografia unui om drag, nu o confundăm cu omul în cauză, ci ea reprezintă doar un pod de acces către persoana respectivă și un mijloc de aducere-aminte. Icoana este un mijloc de aducere-aminte și de comunicare cu Persoana sfântă cu care vorbim în rugăciunile noastre. Și, dacă nu aruncăm la gunoi fotografia unui om drag, pentru respectul și pentru dragostea ce i le purtăm omului din fotografie, cu atât mai mult pastrăm cu evlavie „fotografia” unei persoane sfinte.
Icoana este o fereastră spre cer, pentru că, rugandu-mă Persoanei sfinte care este zugravită în icoană, Persoana respectivă se apropie de mine, îmi ascultă păsul și mă ajută să ies din impas; în același timp, eu, cel care mă rog, particip nevăzut, cu toată ființa mea, la sfințenia Persoanei respective, mă împărtășesc de ea, după măsura mea, mă umplu, adică, de sfințenie pe cât pot să încap. Este o comuniune care mă ajută în desăvârșirea mea și mă apropie și ea pas cu pas de asemănarea cu Dumnezeu, spre care asemanarea sunt chemat și spre care tind, în virtutea chipului divin pe care îl port în mine prin creatie.
— Dianora Ioana
Nu în zadar Duminica Ortodoxiei este legată de icoană. Învățătura ortodoxă despre icoană este încununarea dogmaticii noastre, închiderea cercului unor polemici care au durat aproape opt secole.
Faptul că Biserica a legat Duminica Ortodoxiei, zisă și Triumful sau Biruința Ortodoxiei, de săvîrșirea dogmei icoanei, este încă o dovadă a duhului prorocesc care îi mișca pe Sfinții Părinți.
Observați că și astăzi, în era digitalizării, lupta pentru icoană se desfășoară în percepția maselor asupra unor lucruri aparent fără nici o legătură cu religia, cum ar fi, de pildă "icon"-urile de pe ecranul computerului sau portretele de pe revistele de modă denumite în mod, deja obișnuit, "icoane ale stilului".
O scriitoare occidentală preocupată de filozofia imaginii deplîngea într-un studiu faptul că Biserica deține pînă acum monopolul asupra icoanei, adică asupra imaginii cu încărcătură sacră, iar eforturile moderne de a o deposeda de acest monopol nu își ating pe deplin scopul.
Cei aproape 300 de ani de polemici iconoclaste au făcut din teoria icoanei un domeniu filozofic vast care cuprinde toate aspectele teologiei creștine. Scrierile unui sfînt ca Ioan Damaschin ne oferă nu doar un monument de gîndire critică, ci o excursie exhaustivă prin toată Sfînta Scriptură, ordonînd într-un chip sistemic temeiurile cinstirii icoanelor regăsite în textele biblice.
Nu în zadar, Sfinții Părinți au numit icoana "Evanghelia în culori". Limba culorilor nu are nevoie de a fi tradusă, la fel ca și cea a muzicii, convingînd neamurile înainte ca ele să învețe a scrie și citi.
Vă îndemn să citiți cele trei cuvîntări ale Sfîntului Ioan Damaschin în apărarea icoanelor pentru a vă îndrăgosti de mintea sfinților și pentru a parcurge, într-un timp scurt, o inițiere biblică de mare amploare și rigoare.
Iubiți icoanele, iubiți Sfinții, iubiți Ortodoxia, căci doar așa putem ajunge la adevărata iubire de Dumnezeu, închinîndu-ne Lui în Duh și Adevăr.
— Părintele Savatie Baștovoi
ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ