"Petru Berda Berzescu, Ion Berda Berzescu, fraţi, şi Atanasie Berda Berzescu, nepot de frate, făceau legătura cu străbunicul lor, moş Gheorghe, ostaş al Iancului, aflaţi la datorie, apărând fiinţa neamului românesc. Pe vremea aceea, 1848-1849, moş Gheorghe făcea parte ca ostaş în termen din compania de grăniceri de la Teregova a regimentului de grăniceri din garnizoana Caransebeş. Toţi locuitorii comunelor din raza Comunităţii de Avere se bucurau de multă libertate prin faptul că erau constituiţi în unităţi militare, înfiinţate de Maria Tereza pentru apărarea graniţelor imperiului, Aşa se face că străbunicul meu, moş Gheorghe Berda se afla pe vremea aceea, a revoluţiei lui Avram Iancu, ostaş al Regimentului de Graniţă din Caransebeş. După adunarea poporului român de pe Câmpia Libertăţii din Lugoj, 15-17 iunie 1848, prezidată de Eftimie Murgu, Regimentul de grăniceri, o parte din el, s-a dus în armata lui Avram Iancu, în Munţii Apuseni. În această unitate se aflau douăzeci de tineri din comuna Teregova. Printre ei se afla şi moş Gheorghe Berda Berzescu. Această frumoasă istorie de familie este înregistrată de mine, strănepotul lui moş Gheorghe, de la moş Simion Leican, unchiul bunicii mele după tată, Elena Berzescu. Eu cu Ion, unchiul meu, copii fiind, păşteam oile pe dealul Poieni, unde aveam pământul nostru. Eram vecini cu moş Simion Leican. Fiind nepoţii lui, ne povestea multe lucruri. Printre altele ne spune şi această legendă:

— “Măi copii, să ştiţi că voi, din neamul vostru, al lui Berda, aţi avut un străbunic care a luptat în armata lui Avram Iancu. Pe vremea aceea, când el era bătrân, eu eram copil mai mărişor şi-l ţin bine minte. Era un om mai mult mic de statură, dar bine legat, îndesat şi brunet. Datoria voastră este să nu-l uitaţi. Să mergeţi pe urmele lui, în apărarea poporului nostru românesc. Vedeţi voi, că şi acum toţi vor să ne sară în cap şi să ne sfâşie.”

Iată deci, un mesaj al lui moş Gheorghe pentru noi cei de azi. Cuvintele de atunci, ale lui moş Simion Leican, au dospit în sufletele noastre. În adâncul fiinţei noastre, ele şi-au găsit loc, aşteptând clipa de a ţâşni. Au ţâşnit din fiinţa noastră exact după o sută de ani de la lupta Iancului. În arc peste timp, lupta Iancului de atunci se lega cu lupta vremurilor noastre, pe viaţă şi pe moarte împotriva comunismului. Parcă era ca acum. Mă văd cu pistolul în mână păşind în sus, pe coasta dealului Tomnacica, alături de uica Pătru şi uica Ion, fraţii tatălui meu. Mă conduceau spre Slatina-Timiş, împreună cu Martin Moatăr şi Martin Copăceanu, prietenii şi camarazii mei. Fusesem la o întâlnire cu Spiru Blănaru şi Petru Domăşneanu. Ore întregi am discutat cu ei despre ceea ce trebuia să facem în lupta noastră de apărare. Era 23 ianuarie 1949. Neaua era mare şi frig. Păşind la vale prin omăt, ne-am înfrăţit cu duhul lui moş Gheorghe Berda, ostaşul Iancului din 1848. Unitu-s-au atunci Duhul Iancului cu Duhul Codreanului, punte de legătură, Duhul neamului lui Berda Berzescu. De aici şi credinţa că neamul nostru românesc, poporul nostru are o misiune de la Dumnezeu. În măsura în care-şi îndeplineşte misiunea, în măsura aceea îşi va găsi un loc în faţa divinităţii. Un lucru am învăţat din tot zbuciumul acesta de luptător de o viaţă:

— “Dacă în tot ceea ce faci nu eşti curat ca lacrima, atunci totul este cenuşă."

(Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge, Rezistența anticomunistă din Munții Banatului, Editura Marineasa Timișoara, 1999)