Site-ul BASILICA - AGENȚIA DE ȘTIRI a BOR la secțiunea de "Aniversări și comemorări" publică articolul "În urmă cu 8 ani se întrunea Sfântul și Marele Sinod din Creta"
Întrebare întrebătoare: Sfinții Mucenici Manuil, Savel, Ismail, Inochentie şi Felix enumerați în CALENDARUL ORTODOX de lângă articolul în cauză - și oricare din sfinții Ortodoxiei - ce părere au despre trădarea Bisericii făcută la Creta în 2016?
🛐 Mircea George Popandron: Cât timp va accepta erezia ecumenismului... omul nu poate ieși din hipnoza întunericului. / Anatema ereziilor eclesiologice pecetluite la Creta 16.06.2016 (6-6-6) ... pe baza declarațiilor eretice ale CMB (Consiliului Mondial al Bisericilor) și, în special, a blasfemiilor Declarației de la Toronto din 1950 (care e noua “evanghelie” impusă samavolnic întregii Biserici, în mediul academic teologic), prin care se atacă, se neagă și se desființează Unicitatea Bisericii Ortodoxe, Soteriologia Ei și Metodologia isihasmului ascetic-sacramental - trei dogme fundamentale ale Ei. În afara Bisericii Ortodoxe ca Trup Unic al lui Hristos, în afara granițelor Ei, omul creat nu se poate uni cu Dumnezeul Treimic prin intermediul harului necreat. Concret, la Creta s-a negat direct și indirect faptul că Biserica lui Hristos cea Una este doar Biserica Ortodoxă... pentru că se afirmă pe față că Declarația de la Toronto este fundamentală pentru sinodali și, implicit, nu s-a mărturisit clar și răspicat, așa cum a învățat Biserica până la începutul secolului 20, că restul grupărilor desprinse de Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor sunt erezii ce despart ontologic pe om de Hristos, Dumnezeu-Omul întrupat în istorie. În schimb, s-a acordat caracter eclesiologic ereziilor, numindu-se "biserici", în loc să se dea anatemei fără frică, arătând întregii lumi calea spre Hristos doar prin Biserica Ortodoxă. Astfel, întregul mapamond a fost lipsit de cunoașterea Adevărului!!! Au avut ocazia să atragă toate popoarele lumii la înțelegerea faptului că, doar prin încorporarea prin Botez în Trupul lui Hristos (Biserica Ortodoxă), ele își pot salva veșnicia. Încă nu s-a înțeles adâncimea vinovăției trădării din Creta. Banii iudeo-masoneriei au fost mai importanți decât sângele apostolilor, mucenicilor și tuturor mărturisitorilor Bisericii Ortodoxe. Să rămână trădătorii cu banii și slava trecătoare în continuare…
🛐 Crezul ortodox a fost schimbat de ecumeniști în înțelesul (fondul) său (nu ca formă, literă), la Porto Alegre (2006) → / Deși în BOR se mărturisește Crezul ortodox, înțelegerea pentru Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească pe care o au ecumeniștii este eretică, fiindcă spun ei că "Biserica este chemată să-și manifeste unitatea într-o bogată diversitate"! Adică, cu alte cuvinte, au loc și ereticii în Biserică, fără pocăință și Botez ortodox, într-o "unitate în diversitate", promovată de CMB și legitimată de "Sfântul și Marele Sinod" din Creta, 2016.
🎯 Gheorghe Echil: Ce rău este ecumenismul? Este pervertirea iubirii creștine! → / Ce păcat are "Sfântul și Marele Sinod din Creta" (auziți denumire!)? Groaznic. Pervertirea cuvintelor dumnezeiești ale Domnului Iisus Hristos. Căci Hristos roagă pe Tatăl ca ucenicii (Biserica) să fie una precum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt Una sunt. Ori diavolul în Creta pervertește și se bagă și el ca un spurcat şi pretinde că şi despre el a zis Domnul să fie una cu sfinții. VĂ DAȚI SEAMA?
✝️ Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos: Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur … s-a terminat, e sfârșitul / Părintele Dionisie: Uniunea asta Europeană e după Dumnezeu? Ε desăvârşit după Satana. Desăvârşit, sigur. Că după Dumnezeu este numai Biserica. Biserica Ortodoxă e după Dumnezeu. S-a terminat. Oamenii Bisericii au alunecat. Fiindcă ăştia, europenii, vezi cât sunt de diplomaţi? Întâi pe capii Bisericii vor să-i înşele. Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… s-a terminat, e sfârşitul. Ei, măi, măi, măi. Vezi ce se lucrează? (2003) Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi aceia, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na, fac şărlătăniile lor. Ei, ce să-i faci? Răbdare trebuie, răbdare, şi dacă vom fi aproape de Dumnezeu, ferice de noi că am trăit. Dar dacă te dai după dânşii, asta-i pieirea. (1999) — Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos
🛐 Părintele Claudiu Buză: Trădarea (Ortodoxiei) este mai veche decât momentul Creta, 2016. →
🛐 Părintele Claudiu Buză: CEI CARE ACCEPTĂ HOTĂRÂRILE ERETICE ALE MINCIUNO-SINODULUI DIN CRETA NU SE MÂNTUIESC → / La Kolymbari, Creta, s-a trădat credința ortodoxă, prin legiferarea sinodală a ecumenismului, ratificându-se premisele eclesiologice eretice ale Declarației de la Toronto (Doc. 6, art. 19). Trebuie știut că hotărârile de la Kolymbari nu pot fi anulate decât printr-un alt Sinod, panortodox. Altfel, acestea rămân noua eclesiologie ce deschide calea mult doritei "unități în diversitate" a ecumeniștilor.
🛐 Părintele Claudiu Buză: SINODUL DIN CRETA PRODUCE EFECTE ÎN VIAȚA BISERICEASCĂ → / Problema cea mai mare, după Kolymbari (2016), este că nu avem în BOR reacție și atitudine printre preoți, monahi și mireni (cu foarte mici excepții). Parcă toți se complac în această stare care tinde să devină un mod de existență pregătitor panereziei ecumenismului - prin tăcere și indolență. Mai ales că sunt mulți teologi care știu că sinodul din Creta produce efecte în viața bisericească. Ceea ce se întâmplă acum în biserici este rezultatul clătinării de pe urma apostaziei care se lucrează în Biserică. Georgienii și-au dat seama că statutul de membru al CMB este incompatibil cu Ortodoxia. Ieșind din CMB (1997), au avut și tăria să refuze participarea la Kolymbari - Creta. Acum duc o luptă corectă și nu există nimic care să-i scoată din Ortodoxie. La noi puterile sufletești slăbesc și măsurile de (ne)siguranță lumești se înmulțesc. Acesta este rezultatul apostaziei! Gândul îmi spune că apostazia nu se va opri până ce credincioșii nu vor înțelege că trebuie să ridice zidul nepomenirii, singurul care poate opri erezia să se întindă în Trupul Bisericii.
🛐 Foarte pertinent: Dumitru Dimitrie despre ecumenistul Patriarh Daniel →