Poetul latin Horaţiu, născut în 65 î.Hr., a relatat despre viaţa îmbelşugată a geţilor, dar şi despre relaţiile familiale ale acestora.

„O viaţă mai bună duc sciţii din stepă, care au obiceiul să transporte pe care casele lor rătăcitoare, la fel şi geţii cei aspri, cărora pământul nehotărnicit le dă roade şi cereale libere.

Nu le place să cultive acelaşi ogor mai mult de un an, iar după ce au îndeplinit toate muncile, alţii, care le urmează în aceleaşi condiţii, le iau locul.

Acolo femeia nu se face vinovată faţă de copiii vitregi, ci poartă de grijă celor lipsiţi de mamă, iar soţia cu zestre nu ajunge stăpâna bărbatului şi nici nu se încrede într-un amant chipeş.

Zestrea cea mai de seamă este cinstea părinţilor şi virtutea femeii pentru care legământul căsătoriei rămâne trainic; ea se teme de alt bărbat.

Păcatul este un sacrilegiu pe care îl plăteşte cu moartea”,

— scria Horaţiu, după cum se arată în "Izvoare privind istoria României", publicat de Editura Republicii Populare Române, în 1964.