O legendă veche povesteşte despre chinul veşnic al lui Irod, aşa:

„În ziua când se pomenesc cei 14.000 de copii ucişi de Irod, ies din mormintele mici din Betleem spirite albe, se trezesc din somnul de aproape 2.000 de ani, acei prunci nevinovaţi.

Ţinându-se de mânuţe călătoresc în şiruri lungi spre Ierusalim, ca să-l scoale pe Irod din liniştea mormântului său.

Sub paşii uşori se ridică lespedea de pe vechiul mormânt regesc, iar cel ce doarme acolo sare afară plin de spaimă, dar auzind cântece şoptite, care îi aduc aminte de fapta sa, pică iarăşi cu faţa la pământ.

Ei însă cântă însă neîncetat despre moartea lor atât de timpurie şi despre osânda lui Irod cea veşnică.

El se ridică atunci de la pământ şi fuge. Ceata cea albă însă îl urmează.

El nu află nicăieri refugiu şi ajutor. Din tot locul iese izgonit. Până şi tâlharii din păduri, spre care s-a strecurat, îl alungă. Şi când se refugiază în cimitirul spânzuraţilor aceştia ridică funiile ameninţător în contra lui. Irod fuge tot mai departe, urmărit de aproape de cetele albe de prunci, până ajunge într-o ţară de la miazănoapte, într-un sat părăsit, şi se opreşte înaintea unei case mici şi aproape năruită.

Aici îşi ridică braţul şi rânijnd arată spre casă şi le spune pruncilor:

„Priviţi la femeia aceasta care locuieşte aici. Peste patul ei este atârnată Icoana Maicii Domnului şi Crucea, dar cu toatea acestea, dânsa e tot atât de rea ca şi mine”.

Atunci pruncii se opresc plini de frică.

Uşa casei se deschide şi afară păşeşte un nou sufleţel alb, sufletul unui nou născut tocmai atunci ucis de mama sa, şi se pune în rândul celorlalţi prunci”.

• Aceasta e legenda (Pr. G. Negură, D. Ort. A. 8, nr. 31-32).

• Preluare @Cutov Cristian-Ionut: https://www.facebook.com/share/p/LEcmKWWeexCn9Z3y/