🚩 Monahul Iachint - ucenicul de chilie al Părintelui Ilie Cleopa: Cei care lucrează apostazia cu vicleșug, împărtășindu-se cu ereticii cu mincinosul scop de a reface unitatea Bisericii, fac schismă.

- Posted in Apostazie și Ecumenism by - Permalink

"Cei care ați citit cele ce le-am scris mai înainte, în conștiința vieții de obște a Bisericii, știți dorința și nevoia mea, pe care le am prin harul lui Dumnezeu, de a mă smeri prin trăirea obștește a vieții Bisericii, întru Ortodoxie, viață liturgicăDumnezeiasca Euharistie și viață de nevoință. În această dorință, de a asculta de cei al căror cuget este cugetul Bisericii, a rânduit Domnul nostru să ajung la Părintele Maxim Caravas, un duhovnic al Sfântului Paisie Aghioritul, la Gheronda Gavriil, apropiat nevoitor cu Sfântul Paisie și la Părintele Partenie, care mi-a fost stareț șapte ani în Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos.

Dorința mea a fost și este să petrec împreună cu ei, prin ascultarea de ei să mor în ascultarea de Hristos Domnul nostru. Dar toți mi-au spus că voia lui Dumnezeu este ca în aceste vremuri să mă nevoiesc duhovnicește unde m-a rânduit Dumnezeu și să trăiesc viața de obște a Bisericii împreună cu cei cu care m-a rânduit Dumnezeu. Căci cei care lucrează apostazia cu vicleșug, împărtășindu-se cu ereticii cu mincinosul scop de a reface unitatea Bisericii, fac schismă.

Acum Domnul nostru Iisus Hristos – Capul Bisericii face curățenie în Biserica – Trupul Său și cei care vor să rămână întru Ortodoxia Bisericii, prin trăirea vieții ei de obște, pentru împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine sunt prigoniți. Cei care vor să rămână în Ortodoxia Bisericii nu pot rămâne în mănăstirile și bisericile stăpânite de duhul apostaziei prin sistemul antihristic.

Pentru că acum, cei care am întrerupt pomenirea – comuniunea cu cei care lucrează apostazia, suntem puțini și împrăștiați, avem nevoie să ne unim pe lângă preoții care au întrerupt pomenirea, pentru a primi putere prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Întorcându-ne să trăim obștește, precum cerem prin Sfântul Duh în Sfintele Slujbe..."

— Monahul Iachint (ucenicul de chilie al Părintelui Ilie Cleopa)

Tags: