Nu ne vom osândi că am căzut, ci fiindcă nu ne-am ridicat.

Numai diavolul a căzut și nu s-a mai ridicat niciodată.

Nu vom fi osândiți, iubiți frați, din cauza că am păcătuit, ci fiindcă nu ne-am pocăit...

Recunoașterea sănătoasă a propriei stări de păcat este foarte importantă.

Toți sfinții Bisericii noastre au păstrat-o cu statornicie.

Acest duh umilit trebuie să fie totdeauna prezent în inima credinciosului care se pocăiește, și cu atât mai mult în ceasul Spovedaniei.

Să nu așteptăm să fim chestionați, să nu ne fie frică, să nu ne sfi­im, să nu ne rușinăm, să nu amânăm, să nu ne închipuim că numai crimă și furtul sunt păcate.

Nici indiferenți, dar nici scolastici; nici temători, nici îndrăzneți.

Ar fi multe de spus pe această temă.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne lumineze, că nu cumva să plecăm de la scaunul de Spovedanie cu păcate în plus, venind și acolo cu pre­texte și îndreptățiri despre cât de buni suntem noi și cat de rea este lumea…

— Monahul Moise Aghioritul, “Cuviosul vameș și sfântul risipitor”

• ☦️ Mitropolitul Longhin: Cât rău nu ți-ar fi făcut cineva, iertați, că numai așa puteți fi iertați. / Rugați-vă pentru pacea întregului pământ!

• ✝️ Sfântul Cuvios Siluan Athonitul: Pocăința atrage harul Domnului / "Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăință și acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire și i S-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit și blând. Pentru nesfârșita Lui bunătate, El nu și-a adus aminte de păcatele lui, și acesta L-a iubit și se avânta spre El cum zboară pasărea din colivia ei strâmtă spre tufișurile înverzite. Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu – Dumnezeu milostiv, iubitor și blând – și L-a iubit până la sfârșit. Iubirea lui arzătoare îl atrage fără sațiu spre El, căci harul Domnului e nesfârșit de dulce și el încălzește mintea, inima și întreg trupul lui istovit." — Sfântul Cuvios Siluan Athonitul - Între iadul deznădejdii și iadul smereniei

• ✝️ Părintele Ioanichie Bălan: De spovedanie depinde mântuirea noastră sau osânda noastră! / "Prin Spovedanie se salvează familia, prin Spovedanie se scot sufletele din iad înainte de a ajunge acolo, prin Spovedanie ne împăcăm cu Dumnezeu înainte de a merge în faţa Judecătorului, prin Spovedanie reînviem din nou, prin Spovedanie căpătăm dor de viaţă, prin Spovedanie ne dă Dumnezeu bucurie în viață." — Părintele Ioanichie Bălan

• ✝️ Sfântul Cuvios Efrem Katounakiotul: Să nu lăsaţi niciodată spovedania şi Sfânta Împărtăşanie / "Să nu lăsaţi niciodată spovedania şi Sfânta Împărtăşanie. Creştinul nu poate să sporească în alt fel. Și să știți că oricine îngenunchează, chiar și o singură dată, sub epitrahilul duhovnicului, dumnezeiasca pronie o să facă în aşa fel încât Hristos o să-l câștige. Fără pocăinţă, spovedanie şi dumnezeiasca Împărtășanie nu te mântuiești. Sută la sută nu te mântuiești fără acestea. Faptele bune nu sunt de ajuns." — Sfântul Cuvios Efrem Katounakiotul

• ☦️ Sfaturile Arhiepiscopului Arseni (Ciudovski) despre pregătirea pentru spovedanie / Noi venim la spovedanie cu intenția de a primi iertarea păcatelor, prin preot, de la Domnul și Mântuitorul nostru. Astfel, să știi dară că spovedania ta va fi deșartă, nelucrătoare și chiar ofensatoare pentru Domnul, dacă mergi la spovedanie fără nici o pregătire, fără nici o ispitire a conștiinței tale, de rușine ori din vreo altă pricină, ascunzându-ți păcatele tale, și dacă te spovedești fără plângerea inimii și umilință, doar formal, cu indiferență, mecanic, neavând intenția vădită de a te îndrepta de aici înainte. Adesea, mulți vin la spovedanie fără nici un fel de pregătire. Și ce înseamnă a te pregăti? A-ți ispiti cu osârdie conștiința, a-ți aduce aminte și a simți din inimă păcatele tale și a te hotărî de a le destăinui pe ele, de a le spune duhovnicului, de a te pocăi pentru ele și nu doar a te pocăi, ci și a fugi de aici înainte de ele. Și astfel, cât ne putem aminti, să Ie mărturisim pe ele. Chiar mai bine ar fi dacă pe o foaie de hârtie le-am însemna pe acestea. Iar despre acele păcate pe care oricât ai dori nu poți să ți le amintești, nu te neliniști că ele nu ți se vor ierta. Tu să ai doar hotărârea sinceră ca întru toate să te pocăiești și cu lacrimi să ceri de la Domnul să-ți ierte toate păcatele pe care ți le amintești și pe care nu ți le amintești. La spovedanie, spune tot ceea ce te neliniștește, ce te doare, nu te stânjeni că spui din nou păcate pe care le-ai făcut și mai înainte. Acea mărturisire este bună când tu mergi mereu cu simțământul stării tale vrednice de plâns și îți birui orice rușine și iei aminte la rănile păcatelor tale. Există și așa-numitele păcate „de nemărturisit", cu care mulți trăiesc în decursul anilor și poate chiar întreaga viață. Dorești tu ca altădată, chipurile, să le descoperi pe ele duhovnicului, fiindu-ți rușine să le mărturisești pe acestea și astfel trece an după an și tot mereu ți se împovărează sufletul și ți se pregătește veșnică osândă. Unii dintre acești oameni sunt fericiți: după o vreme, Domnul le trimite un duhovnic care deschide gura și inima acestor păcătoși ce nu se căiesc și ei își mărturisesc toate păcatele, în acest chip, acești oameni primesc ușurare duhovnicească, ca și cum și-ar recăpăta sănătatea. Cu toa te acestea, ar trebui să ne temem de păcatele nepocăite! Păcatele nemărturisite sunt o datorie a noastră ce în permanență ne îngreunează. Și ce este mai bine decât a ne plăti datoria recăpătându-ne liniștea în suflet? Tot astfel și cu păcatele - acele datorii duhovnicești ale noastre: mărturisește-le înaintea duhovnicului și inima ta va deveni din ce în ce mai ușoară. Pocăința, la spovedanie, este o biruință asupra noastră înșine, un trofeu al biruinței, astfel că cel care se pocăiește cu adevărat se învrednicește de respect și de cinste. — NIKOLAI E. PESTOV: POCĂINȚA, Editura Sophia

• 📜 Acestea toate şi mai mari decât acestea am făcut [...] / "La spovedanie se merge nemâncat, după ce ai postit cinci zile şi ai trăit în înfrânare. După Spovedanie, aşa să zici, păcătosule: „Acestea toate şi mai mari decât acestea am făcut, şi toate câte sunt scrise în catastifele dracilor le-am făcut, de care îmi pare rău şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, mă hotărăsc să nu le mai fac şi pentru care vă rog să-mi daţi Canon după Pravila Bisericii. Amin.” Hârtia pe care ai avut păcate scrise o dai focului, însă când ai venit la Spovedanie, e bine să mai ai încă o hârtie şi un creion ca să-ţi notezi Canonul ce l-ai primit. De ai primit Canon după Pravila Bisericii, şi-l vei face, te vei mântui, iar de nu, păcatele rămân fără iertare. Orice creştin e bine să facă măcar o dată în viaţă Spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate Spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în cer, fără Spovedanie nu intră în cer nimeni. Atenţie însă că diavolul are un şiretlic: când faci păcate, îţi dă curaj, iar când să le Spovedeşti, îţi aduce ruşinea. Să nu ne ruşinăm, fraţilor, la Spovedanie, ca să fim iertaţi, ci mai bine să ne ruşinăm de a mai face păcatele. Numai Episcopii şi Preoţii pot dezlega păcatele oamenilor, ei sunt urmaşii Apostolilor. Nici diaconii nu pot face aceasta. Episcopii şi Preoţii se dezleagă unii pe alţii, căci şi ei sunt păcătoşi. Ce uşor este să te mântui… Vii la preot, spui păcatele, iar preotul spune: „Eu, nevrednicul preot şi duhovnic, te iert şi te dezleg cu puterea ce-mi este dată, în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.” Şi Hristos, în chip nevăzut, dezleagă lanţurile păcatelor tale, şi ceea ce zice preotul pe pământ face Hristos în ceruri. Aceasta este Taina Tainelor, nici îngerii, nici Arhanghelii, nici chiar Maica Domnului nu poate da dezlegarea păcatelor omului, ci numai preotul Domnului nostru lisus Hristos, care este în lume un „Alter Christus”, un alt Hristos. Şi răspunderea preotului este cu atât mai mare cu cât mai mare este darul dat lui de Hristos." Mănăstirea Sihăstria, 1988.