🟥 Neagonisitorul Filaret Karuliotul

- Posted in ✝️ Sfinți, Cuvioși, Prooroci și Mucenici by - Permalink

enter image description here

''Avea desăvârșita neagonisire. Nu voia să aibă provizii pentru două zile, „fiindcă se poate, spunea el, să mor mâine”. Umbla întotdeauna desculț. Când cineva îi dădea pantofi, îi purta o zi, iar apoi îi dădea altora. Hainele lui erau vechi și cu multe petice. Erau zdrențuroase, dar curate. Avea o cană cu care spunea că face trei treburi: bea apă, o folosea ca lingură atunci când gătea și ca mistrie când zidea. Era neagonisitor, foarte sărac, zdrențuros și desculț. Dar îndemnat fiind de marea sa dragoste, își jertfea liniștea sa și mergea să strângă milostenie pentru chiliile învecinate tot ceea ce îi dădeau alții. Apoi mergea pe la bătrâneii mai neputincioși și le împărțea.

Rucodelie nu făcea; se îndeletnicea doar cu Rugăciunea minții. Metanie nu ținea în mână, dar rostea Rugăciunea făcând cu degetul de parcă ar fi avut metanie. Toate slujbele le făcea rostind Rugăciunea lui Iisus și singura lui carte pe care o avea era cea a Sfântului Isaac. Pe acesta îl avea drept povățuitor și dascăl al său.

Pentru mai multă liniște mergea în crăpăturile stâncilor și se ruga vreme de ore și zile întregi. Îl luptau demonii care i se arătau, iar el îi alunga cu semnul Crucii, zicând: „Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să piară de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul”. Alteori îi aruncau pietre pe acoperișul de tablă și făceau mult zgomot, fără însă ca acoperișul să se strice. Avea multă simplitate și desăvârșită înstrăinare.''

Din tradiţia ascetică și isihastă athonită

Tags:

🟥 Neagonisitorul Filaret Karuliotul

enter image description here

''Avea desăvârșita neagonisire. Nu voia să aibă provizii pentru două zile, „fiindcă se poate, spunea el, să mor mâine”. Umbla întotdeauna desculț. Când cineva îi dădea pantofi, îi purta o zi, iar apoi îi dădea altora. Hainele lui erau vechi și cu multe petice. Erau zdrențuroase, dar curate. Avea o cană cu care spunea că face trei treburi: bea apă, o folosea ca lingură atunci când gătea și ca mistrie când zidea. Era neagonisitor, foarte sărac, zdrențuros și desculț. Dar îndemnat fiind de marea sa dragoste, își jertfea liniștea sa și mergea să strângă milostenie pentru chiliile învecinate tot ceea ce îi dădeau alții. Apoi mergea pe la bătrâneii mai neputincioși și le împărțea.

Rucodelie nu făcea; se îndeletnicea doar cu Rugăciunea minții. Metanie nu ținea în mână, dar rostea Rugăciunea făcând cu degetul de parcă ar fi avut metanie. Toate slujbele le făcea rostind Rugăciunea lui Iisus și singura lui carte pe care o avea era cea a Sfântului Isaac. Pe acesta îl avea drept povățuitor și dascăl al său.

Pentru mai multă liniște mergea în crăpăturile stâncilor și se ruga vreme de ore și zile întregi. Îl luptau demonii care i se arătau, iar el îi alunga cu semnul Crucii, zicând: „Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să piară de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul”. Alteori îi aruncau pietre pe acoperișul de tablă și făceau mult zgomot, fără însă ca acoperișul să se strice. Avea multă simplitate și desăvârșită înstrăinare.''

Din tradiţia ascetică și isihastă athonită