Vlădica Nicolae istorisea cum un preot cerea mereu să fie mutat într-alt loc. Vlădica a răspuns astfel cererii sale: “Părinte, cu dragă inimă te-aş schimba unde doreşti, dacă nu te-ai strămuta tu singur acolo,” şi a adăugat: “Nici măcar diavolul nu poate face atât rău omului cât îşi face el singur.”

Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace şi pocăinţă. De ce Domnul porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi.

Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să iertăm totul. Tocmai de aceea, părinţii trebuie să îndure multe în viaţă şi în familie cu copiii.

— Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița