"Cine se pocăieşte cu adevărat e gata să sufere toate ne­cazurile: foame şi golătate, frig şi căldură, boală şi sărăcie, dispreţ şi prigoană, nedreptate şi defăimare, fiindcă su­fletul se avântă spre Domnul şi nu se mai grijeşte de cele pământeşti, ci se roagă lui Dumnezeu cu minte curată. Dar cel alipit de averi şi de bani, acela nu va putea avea niciodată mintea curată în Dumnezeu, fiindcă în adâncul sufletului său şade grija: ce să facă cu aceşti bani? Şi dacă nu se pocăieşte sincer şi nu se va întrista pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, va şi muri în patimi fără să fi cu­noscut pe Dumnezeu.

Când ţi se ia ceea ce ai, dă tu acel lucru, pentru că iubi­rea dumnezeiască nu poate refuza nimic; dar cine n-a cu­noscut iubirea, acela nu poate fi milostiv, pentru că în su­fletul lui nu e bucuria Duhului Sfânt.

Dacă prin patimile Lui, Domnul Cel Milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuşi Trupul şi Sângele Lui, e limpede că El ne va da şi toate cele de care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă [Pronia] a lui Dum­nezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi.

Să nu ne întristăm de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neînsemnat. Tatăl meu după trup m-a învăţat aceasta. Când se întâmpla o nenorocire în casă, el rămâ­nea liniştit. După ce casa noastră a ars oamenii spuneau: „Ivan Petrovici, ţi-a ars gospodăria”, dar el răspundea: „Dă Dumnezeu, şi mi-o voi pune pe picioare”. Într-o zi mergeam la ogorul nostru şi eu i-am spus: „Uite, ne-au furat snopii de grâu”, dar el mi-a răspuns: „Ei şi? Fiule, Domnul a făcut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură înseamnă că are nevoie de ele”. Mi s-a în­tâmplat să-i spun: „Dai mult de pomană, dar iată acolo oamenii trăiesc mai bine decât noi şi dau mai puţin”, iar el mi-a răspuns: „Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebu­ie!” Şi Domnul n-a înşelat nădejdea lui.

Celui milostiv, Domnul îi iartă îndată păcatele. Omul milostiv nu-şi aduce aminte de rău. Chiar dacă e ocărât sau i se ia ce-i al lui, el rămâne liniştit, căci cunoaşte milos­tivirea Domnului; şi de mila Domnului nimeni din­tre oameni nu se poate lipsi, pentru că ea este sus, este la Dumnezeu."

— Din Sf. Siluan Athonitul - Între iadul deznădejdii și iadul smereniei - Să ne predăm voii Domnului pentru a vedea purtarea Lui de grijă