După cuvântul Părinților, se pare că războiul îngăduit de Dumnezeu va avea rolul de a da o palmă sistemului antihristic (Sfântul Paisie Aghioritul) și de a opri identitatea digitală să cuprindă toată lumea.
Să ne rugăm Domnului ca printre popoarele salvate de la "identitatea digitală" să fie și România! ,,Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare". Sfântul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească
Vă amintiți când s-a încheiat plandemia? Când au încercat să se atingă de copii prin vaccipare! Are grijă Domnul de noi... să fim asemenea copiilor (în nevinovăție, nu în gândire!).