Deși la deshumare osemintele părintelui răspândeau un miros plăcut, acest lucru nu a contat pentru cineva care a hotărât altceva!
Prigoana Părintelui Constantin Sârbu din perioada comunistă, continuă și astăzi!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Părintele-mărturisitor Constantin Sârbu de la Biserica Sapienței, unul dintre ctitorii celebrei Biserici de la Bariera Vergului, deshumat după mirosul puternic de mir pe care îl răspândeau moaștele sale sfinte, a fost reînhumat, ieri, miercuri, 22 noiembrie, la ordinul Patriarhiei Române.
Părintele Constantin Sârbu, mărturisitor și trăitor al lui Hristos în gulagul antihristic, a fost deshumat în urmă cu o lună, miercuri, 18 octombrie 2023, la 48 de ani de la adormirea sa, care se împlineau pe 23 octombrie 1975.
În această perioadă numeroși credincioși s-au închinat la moaștele sale și au confirmat sfințenia lor, având loc și o procesiune cu acestea. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții neamului românesc și să avem parte de rugăciunile noului martir Constantin-mărturisitorul Bucureștilor!
"O, de trei ori fericite Sfinte Părinte Constantin Sârbu, care ne-ai fost povățuitor pe calea acestei vieți, nu ne uita pe noi, fiii tăi duhovnicești, și roagă-te pentru toți cei care cu dragoste serbăm amintirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!"