"Mărturisirea și eroismul de astăzi sunt neamestecarea cu răul. Nu ai unde fugi să te ascunzi. Stai cu răul lângă tine, dar tu nu fii ca răul, ci tăcut și chiar rănit de rău, nu te război, și așa vei putea trăi cât îți este dat în lume. Fericiți cei care pot suferi săgetăturile răului fără să se amestece cu răul" ~ Părintele Ghelasie Gheorghe.
✝️ Părintele Ghelasie de la Sfânta Mănăstire Frăsinei: Creștinismul începe cu miracolul peste fire „Să iubești și pe vrăjmașul tău” / “Creștinismul începe cu miracolul peste fire „Să iubești și pe vrăjmașul tău”. Tâlcul acesta este cu adevărat tainic. Miracolul începe cu trezirea conștiinței de fiu, care se lovește, însă, de vrăjmași, de împotrivitorul. Prin despărțirea de Dumnezeu, creația are în adâncul său blestemul dușmăniei. Creștinismul începe cu prefacerea dușmăniei în iubire. Fiecare dintre noi avem antiiubirea căderii. Revenirea la starea de fiu este conștiința iubirii” — Avva Ghelasie Gheorghe, din volumul „Pateric Carpatin”
💟 Mărturie: Am avut desprindere de retină la ambii ochi / "Am avut desprindere de retină la ambii ochi. Am fost la dl. Profesor, General Olteanu care, după ce m-a consultat, mi-a zis că ochiul drept mai „durează” şase luni, iar cel stâng un an, cel mult un an jumătate. Mi-a dat o reţetă cu nişte medicamente pe care trebuia să le procur din străinătate. „Nu pot să le iau, domnule doctor, pentru că n-am prin cine să trimit în străinătate să mi le ia”. „Eu îţi dau reţeta, şi tu încearcă să faci rost de ele”. După ce mi-a spus medicul despre iminenta orbire, şi cum nu puteam să fac rost de medicamentele din reţetă, am fost la Frăsinei şi am vorbit cu părintele Ghelasie. „Ştii ce să faci?”, mi-a spus el. „În fiecare seară, să pui un păhărel plin cu apă de la Izvorul Sf. Calinic peste ochi, să-l ţii aşa şi să clipeşti”. Din pricina bolii, dacă acopeream cu mâna un ochi, cu celălalt nu mai vedeam decât o zonă. Cu tratamentul dat de Părintele Ghelasie, a început încet să-mi revină vederea, încât după un timp m-am făcut bine. După 4-5 ani, m-am dus la control. Cum venea Profesorul cu grupul de studenţi, mă vede: „Ce faceţi, domnule inginer? Cum merge?”. Se uită atunci la mine, mă bagă la aparat, şi se întoarce spre ceilalţi: „Aţi văzut? Trebuie să ştii ce medicamentaţie să dai bolnavului”. Am tăcut pe moment, iar ceilalţi din grup au început să vorbească între ei. Apoi am îndrăznit: „Domnule Profesor, să ştiţi că n-am luat nici un medicament, v-am spus de la început că nu am posibilitatea să fac rost”. „Dar, cum asta, că s-a închis! Cum se poate aceasta?” „Ştiţi cu ce s-a lipit? Cu apă de la izvorul Sf. Calinic”. „De unde?” „De la Mânăstirea Frăsinei a Sfântului Calinic”. „Ei, asta-i!”, a mai putut să zică medicul. „Da, domnule Profesor”. Uneori, în acea perioadă, seara, în drum spre izvorul Sf. Calinic, mă întâneam cu părintele Ghelasie, la „butoi”. „Ce faci?”, mă întreba el. „Mă duc la Prietenul meu (Sf. Calinic)”. „Dă-i (cu apă) la ochi” îmi spunea Părintele, întărindu-mă să caut cu credinţă vindecare de boala mea la Sf. Calinic, ocrotitorul Sf. Mânăstiri Frăsinei." — din volumul "Pateric Carpatin", Părintele Ghelasie de la Frăsinei. Editura Platytera Books & Arts.
✝️ Părintele Ghelasie de la Frăsinei: Mulţi vor să fie „Eroi”, Mărturisitori sau chiar Mucenici. / "Spunea Avva: – Mulţi vor să fie „Eroi”, Mărturisitori sau chiar Mucenici. Astăzi este vremea tuturor contradicţiilor. „Dă-te la o parte” din calea răului, zice Evanghelia. Deci, nu ţi se cere decât neamestecul personal cu răul. Mărturisirea şi eroismul de astăzi sunt această „neamestecare”. Nu ai unde fugi să te ascunzi... Stai cu răul lângă tine, dar tu nu fii ca răul, ci tăcut, şi chiar rănit de rău, nu te război, şi aşa, vei putea „trăi”, cât îţi este „Dat în lume”. Fericiţi cei care pot „suferi” săgetăturile răului, fără să se amestece cu răul." — Avva Ghelasie Gheorghe, Pateric Carpatin, pp.232, 233.