"Am întâlnit un preot militar care trăia în Chitila. În Chitila, acolo, este o zonă de țigani și de vrăjitoare. Că își si spun mereu că-s celebre, că toată lumea trece pe la ele. Adică oamenii care-s rătăciți se duc acolo și se îndrăcesc și mai rău. Că le spun acolo niște minciuni sau “adevăruri”. Diavolul spune adevărul? Sau le spune anumite lucruri, atuncea pot sa spună. Dar spunea părintele, zice: “Părinte, când slujesc în biserică, simt influenta răului! Când ies din biserică, mă întâlnesc cu vrăjitoarele care mi-au spus (vrăjitoarele-țigăncile) că au adus o mână de vrăjitoare egipteancă ferecată în aur, pe care o țin, și știu tot ce fac eu. Mi-au spus: “Ai adus în biserică ceva. S-arunci oasele alea de-acolo!” (adusese niște moaște de la mănăstire). “S-arunci oasele alea de-acolo, că intrăm în luptă cu tine!” Și eu stau în fața lor și nu mă tem. Și, adeseori, când fac slujba sau înconjur biserica de Paști, ele stau așa de-o parte în jurul bisericii și fac vrăji. Dar vraja lor nu se atinge de mine”. Așa că, fraților, nu vă lăsați duși de idei greșite! Nu vă duceți la vrăji! Toate aceste persoane care fac vrăji lucrează cu satana, nu lucrează cu Dumnezeu! Și lupta care se dă între ele și Biserică, adică între vrăjitoare și Biserică, este o luptă pe viață și pe moarte, pentru că e lupta care este de la începuturi, de la căderea îngerilor: între Dumnezeu și demoni, între bine și rău, între adevăr și minciună, între lumină și întuneric. Ei sunt întunericul, ei sunt minciuna! Tot ceea ce vi se pare că vă spun [vrăjitoarele], toate sunt invenții demonice. Toate vrăjile pe care le fac ele, ca întorc pe nu știu cine, sunt vrăji demonice. Veniți la rugăciune aici la Dumnezeu, nu mergeți la satana. Pentru că vă demonizați fără să știți. Nu-i vorba doar că te demonizezi ca o formă violentă, ci intră în voi demonul și amestecați: nu mai știți unde e Dumnezeu si unde e dracul, unde e adevărul creștin si unde e minciuna demonică, care este posibilitatea de a te mântui și unde este-aici sau dincolo." — Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (2005)

• Vrăjitoria este lucrarea ascunsă a diavolului sub diferite forme mai mult sau mai puțîn simple. Culmea vrăjitoriei este atinsă prin spiritism (Lev. 19, 31; Deut. 14, 1; Apoc. 16, 14). Scriptură veche pedepsea cu moartea pe vrăjitori (Ex. 22,18; Num. 23,25). "Dacă vreun om sau vreo femeie cheamă sufletul vreunui mort, sau se indeletniceste cu vrăjitoria să fie pedepsit cu moartea, fiind ucis cu pietre, iar sângele lor să cadă asupra capului lor" (Lev. 20,6 și 27; Deut. 18, 10; I Regi 28; I Cor. 10, 13; is. 8, 19; F. Ap. 16, 16; Gal. 5, 20). Cel ce se duce la vrăjitori da dovadă de necredința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, socotind că poate să bea și din paharul Domnului și din al diavolului (I Cor. 10,20-21; ÎI, 6,14-18).

• Chiromantia sau chirologia este știință cunoașterii felului de a fi după formă mâinii și a degetelor, după liniile pielii și a amprentelor degetale. Grafologia este știință de a se cunoaște caracterul cuiva după formă scrisului. Fizionomia este știință de a cunoaște felul de a fi al cuiva după înfățișarea fetii și a corpului. Prenologia sau craniologia este știință după care se poate cunoaște caracterul, mai ales capacitatea intelectuală a cuiva după unghiul facial, structura craniului și a creierului. Toate acestea au temelia în studiul natural, biologic și anatomic, unde se poate întrevedea ceva cu privire la persoanele în cauza, dar niciodată nu i se poate cunoaște cu preciziune viitorul așa cum pretind acei specialiști exaltați după ocultism cu înfățișare misterioasă și anormală.

• Astrologia sau căutarea în zodii, expusă atrăgător în horoscop, este pretinsă știință, prin care se poate cunoaște felul de a fi, și soarta cuiva, după zilele planetelor, și a constatărilor astronomice. În realitate este o mistificare ocultista, contrară adevărului și oșan diță de biserica fiindcă n-are nici o legătură cu știință astronomică sau adevărurile revelației.

• "Ocultismul sau esoterismul este falsă știință cultivată de mințile infierbaniate, prin care ocultistii spun că posedă un simt superior celor obișnuite, și prin care ei ajung să cunoască rădăcinile adevărurilor. În realitate, nu este decât o înșelăciune a diavolului, care a înșelat pe oameni sub diferite forme ale idolatriei, spiritismului și altor practici, pornind de la anumite realități fizice și psihice, pentru cape temeiul unui adevăr parțial, să ducă la o rătăcire și mai mare a minciunii înșelătoare. Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, oșan dite de biserica. Orice nume ar purta el, trebuiește demascat și oșan dit, fiindcă orice fel de rătăcire cu cât conține mai mult adevăr în ea, cu atât este mai periculoasă" (V. Dogmele).

• Ghicirea în cărți sau cartomantia, darea cu bobi sau în ghioc, ghicirea în cafea că și zborul păsărilor, sau cântatul cocoșului sau a găinii, apariția cucuvelei, s.a., toate aceste tălmăciri și prevestiri sunt înșelăciuni oșan dite de biserica. Nimeni să nu se lase amăgit de unele coincidențe ale ghicirii, căci în toate acestea lucrează pe de o parte mintea omului rătăcit, iar pe de altă parte inspirația diavolului.

• În vechime oamenii învățați se numeau magi (Fac. 4,8; Matei 21,1), însă cu timpul au fost umbriți de magii falși, vrăjitori, șarlatani și înșelători, încât astăzi prin magie se înțelege totalitatea mijloacelor oculte de a lucra misterios în sânul naturii, și de a supune spiritele nevăzute, ba chiar folosindu-se de numele lui Dumnezeu la comandă vrăjitorului că să facă lucruri supranaturale, neobișnuite. Magia prin care se face binele vicleșugului, se numește magie albă, iar cea prin care se face răul se numește magie neagră. În realitate este o aceeași lucrare drăcească, prin care diavolul se pune în slujba omului vândut lui, pentru că apoi acest om să-i apartie totul în muncile veșnice (Ex. 7,11-12 și 22,8-18; ÎI Tim. 3,8; Luca 10,18; Apoc. 12,8-10).

• Magia care lucrează asupra minții oamenilor prin numere adică numere cabalistice prin care se pretinde că ar reprezenta lucruri ascunse, pe care le descifrează numai magul, se numește magie cabalistică. Magia care se folosește de elementele naturale, geologice și chimice că pietre diferite, ape și soluții cu diferite amestecături se numește alchimie. Toate aceste fiind creatiuni ale înșelăciunii, ele se oșan desc aspru (vi ec. 61,65).

• "Cei ce se duc la vrăjitori, sau la așa numiții șutași precum și la alții asemenea, spre a învață de la ei ceea ce ar voi să li se descopere, să cadă sub canonul opririi de șase ani, potrivit cu cele hotărâte de părinți în privințele lor. Sub aceeași pedeapsa trebuie să cadă însă, cei ce poartă urși sau alte animale că să joace, inselandpe cei mai neștiutori și prezicând norocul, soarta sau spiță neamului, și multe vorbe că acestea, cum flecaresc cei rătăciți, precum și cei ce spun că alungă norii, vrăjitorii, prezicatorii și fermecatorii. Însă dacă vor rămâne în această și nu se vor schimbă sau feri de asemenea îndeletniciri ruinătoare și paganesti, hotărâm să se îndepărteze cu totul de la biserica precum poruncesc sfintele canoane".-"Căci, ce partasie are lumina cu întunericul" - cum spune apostolul- sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu și idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce înțelegere poate fi între Hristos și Beliar". - ( I. Cor. 6,15,16),VI ec. 61.

• "Focurile ce se aprind de unii la luna nouă, în față pravaliilor, sau a caselor și peste care sar, după un vechi obicei, poruncim să nu se mai facă de acum înainte. Deci oricine face astfel, dacă va fi cleric să se cateriseasca, iar dacă va fi mirean să se afuriseasca. Căci scris este în Cartea IV a împăraților: "Și a ridicat Manase altar întregii oști cerești în cele două curți ale casei Domnului și a trecut pe fiii săi prin foc, și-i descântă, și-i făcea să vorbească din pântece. Și a înmulțit pe cei ce prezic și a mărit răutatea înaintea Domnului, spre a-L mania". -VI ec. 65.

• "Prezicatorii și cei ce urmează obiceiurile paganesti sau aduc în casele lor pe cei ce fac farmece sau curățiri vrăjitorești, să fie supuși sub canonul pocăînței de cinci ani potrivit treptelor hotărîte, trei ani să ingeitunche și doi ani să stea la rugăciune fără a se împărtăși". -Ancira 24.

• "Se cuvine a se cere de la împărați că să se distrugă rămășițele idolilor din toată Africa, fiindcă această rătăcire tinde a se răspândi. Trebuie să se dărâme și templele din țarini și locuri ascunse". -Cart. 58.

• "Cel ce mărturisește că a făcut vrăjitorie sau fermecatorie, se va canonisi cu timpul dat ucigașilor (c 8) iconomisindu-se după felul mărturisirii sale și după felul cum s-a indeletnicit cu acest păcât" (adică, dacă a făcut de voie că ucigașul intenționat, dacă a fost înșelat de altul, sau numai a participat din curiozitate, că și ucigașul fără Voie).-Sf. Vasile 65.

• "Cel ce se da la meșteșugul vrăjitoriei, sau la alte păcâte asemănătoare, se va canonisi cu timpul dat ucigașilor" (de voie 20 de ani, fără voie la 10 ani) -Sf. Vasile 72.

• "Cei ce fac vrăjitorie, sau urmează obiceiurile păgâne, sau adăpostesc în casele lor pe cei ce fac vrăji spre curățire, să fie canonisiti șase ani, un an să plângă, un an să asculte, trei ani să îngenunche și un an să stea la rugăciune cu credincioșii și apoi se vor primi". - Sf. Vasile 83.

• "Trebuie să cercetăm cu grijă pe cei ce se duc la vrăjitori, sau la cei ce făgăduiesc să facă farmece cu ajutorul diavolului. Este necesar să știm dacă ei au păstrat credință cea întru Hristos, și numai din cauza constrângerii, sau a pagubelor grele, sau au făcut această din dispreț față de credință, au alergat la ajutorul diavolului. Dacă ei au făcut această din dispreț față de credință, sau pentru că ei nu cred în Dumnezeul creștinilor, atunci vor fi supuși canonisirii apostatilor". "Însă dacă ei au făcut acest păcât din lipsa de curaj sau dintr-o nădejde amăgitoare vor fi tratați cu aceeași îngăduință, că și cei care n-au putut să rabde furia chinurilor". -Sf. Gr. de Nișă 3.

• "...Celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau farmecile, se scurtează cu trei ani canonul de pocăînță, dacă se silesc să postească zilnic cât mai mult timp, și dacă gustă hrană uscată de post după ceasul al noulea și să trăiască în cea mai desăvârșită evlavie, și să facă și câte 250 de metanii, atingând pământul cu fruntea. Tot așa se canonisesc și femeile care fac amulete și se îndeletnicesc cu ghicirea norocului". -I. Post. 22 (P. 32).

• "Același canon (c. 25, 26) se potrivește pentru vrăjitori, ucigași, preacurvari și pentru to[i care cad în păcâte grele, dar prin râvnă și devotamentul lor spre pocăînță, sau se reduce canonisirea, sau se sporește". -1. Post .27.

• "Când cineva ia mâna grâului, sau altceva dintr-acelea, acesta iată că știe lucrul dracului, ori din vin, ori din pâine, ori din altceva; de se va lasă de această, să aibă pocăînță 4 ani și metanii câte 100 ". -PBG, 88.

• Fermecătorul, vrăjitorul, prezicatorul, vărsătorul de ceară, de plumb, sau cel ce leagă dobitoacele că să nu le mănânce lupul, sau pe vreun bărbat și femeie că să nu se cunune, sau orice fel de farmece, douăzeci de ani să nu se împărtășească dacă se pocăiesc. -Trebnic, p. 515.

• Preotul vrăjitor sub orice formă este caterisit. -Trebnic, p. 515, Laod. 36.

• Cei ce alcătuiesc descântecele lor, folosindu-se de psalmi, de chemarea sfinților mucenici, de ai Maicii Domnului, de cărți bisericești, de sfintele icoane, de cheia bisericii, iscodind semne prevestitoare ale viitorului, în caz de proces, de căsătorii, de furturi, de pagube, sau câștiguri sunt stapaniti de duhul cel rău pitonicesc (Fapte X, 16-34; XIX, 13-20), oșan dit de Dumnezeu alături de toți femecatorii și exploatatorii de cele sfinte -Trebnic p. 516.

• Unele descântece se fac la morminte că să slabanogeasca trupul cuiva, sau să-l silească la fapte rele, sau să-l zăpăcească la minte. Și cel ce le face și cel ce plătește, toți greu se canonisesc. De asemenea și cei ce descântă sau merg la descantatoare pentru a se vindecă, sau a cunoaște viitorul prin bobi, sau să poarte buruieni, sau obiecte descantate, top fac voia diavolului. -Trebnic. 516-18.

• Dacă cineva va păstra în gură Sf. Împărtășanie pentru animale sau albine sau cu alte scopuri, 4 ani să nu se împărtășească ca un vrăjitor. -Trebnic p. 526.

Ce spune Biserica Ortodoxă referitor la vrăjitorie

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă consideră practicarea vrăjitoriei sau mergerea pe la magicieni drept un păcat împotriva Duhului Sfânt deoarece creştinul, alergând la astfel de practici, se împotriveşte cu îndârjire atât poruncilor divine, cât și lucrării Duhului Sfânt. Biserica respinge vrăjitoria, chiar și magia albă, considerată de unii drept „benefică” - căci prin practicile oculte se atribuie omului şi forţelor naturale puteri ce aparţin în totalitate lui Dumnezeu. Ne mai învață Sfinții Părinți că toate farmecele și descântece se fac prin invocarea și „aportul” diavolului chiar dacă, la prima vedere, scopul și efectele sunt bune. Dar v-ați întrebat: cum oare demonul – tatăl minciunii și al răutății – va ajuta într-o familie dezbinată? Cum să tămăduiască anumite afecțiuni sau să ajute în situații limită din viața noastră, de vreme ce facerea binelui se vădeşte contrară firii sale? Așadar, diavolii nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase îi înșeală pe cei slabi în credință și dornici de stăpânire. Vrăjitoria nu are nimic comun cu credinţa creştină autentică. Ea a fost combătută încă din Vechiul Testament: „Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei” (Levitic19, 26 şi 31). De aceea, învățătura Bisericii condamnă cu fermitate toate rătăcirile legate vrăji și vrăjitori: Didahia celor Doisprezece Apostoli precizează: „să nu vrăjeşti, să nu faci otrăvuri..., să nu ghiceşti viitorul după zborul păsărilor, pentru că aceasta duce la închinare idolească; să nu descânţi, să nu citeşti în stele...”. Sfinții Părinți, la rândul lor, au combătut aspru practica vrăjitoriei. Bunăoară, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful îndeamnă: „să vă păziţi, ca nu cumva demonii, pe care noi îi acuzăm de toate relele, să vă înşele”. Sfântul Nicodim Aghioritul glăsuiește: „vrăjitoriile sunt distrugătoare şi necurate înaintea lui Dumnezeu..., produc în suflet cel mai mare şi ucigător păcat... şi nu ar putea să ofere vreun folos celor vrăjiţi şi fermecaţi”.

Așa înțelegem de ce canoanele Bisericii condamnă cu fermitate practicile oculte, înfierând nu doar pe cei ce le săvârşesc, ci și pe beneficiarii lor. De exemplu, Canonul 61 al Sinodului VI Ecumenic precizează că cei care se duc la vrăjitori sau la fermecători şi cei ce spun norocul şi ursita şi multe lucruri de acest fel, şi cei ce se zic gonitori de nori şi cei ce confecţionează amulete şi prezicătorii, să cadă sub canonul penitenţei 6 ani, iar dacă stăruiesc în acest obicei, să se îndepărteze de Biserică. Acelaşi lucru îl prevede şi Sfântul Vasile cel Mare în canonul 83. Prin canoanele 7, 65 şi 72, sfântul părinte sfătuieşte ca acestor persoane să li se dea penitenţă ca şi ucigaşilor, socotindu-i ucigaşi de suflete.

Să ne temem nu de vrăji, ci de înșelarea diavolului

Diavolul și toate urzelile lui nu pot dispune de viața noastră. Și cum vrăjile, farmecele se fac prin invocarea puterilor demonice, ele au efect asupra noastră atât cât noi le dăm voie. De multe ori, prin necredință și îndoială, oferim teren prielnic ca lucrările malefice să ne afecteze. Bunii creștini să nu uite că diavolul nu a fost creat de Dumnezeu, nu este mai mare decât Creatorul cerului și al pământului, deci nu are putere ontologică. Dacă ar fi să răspundem la întrebarea „Să ne temem de vrăji?”, vom zice: Să nu ne temem, atâta vreme cât Hristos este cu noi. Să ne temem să nu ne lăsăm înșelați, ispitiți, să nu alunecăm în mrejele celui viclean. Prin rugăciune, pocăință, post, rugăciune curată, cercetarea Bisericii, spovedanie și împărtășanie cât mai bine orânduite, teama de cel rău, de lucrările lui, trebuie să se risipească. Numai așa, întăriți duhovnicește, vom rosti odată cu Pavel Apostolul: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazurile sau strâmtoarea, prigoana sau foamea, primejdia sau sabia? Eu sunt încredinţat că nici viaţa, nici moartea, nici îngerii, nici o putere, nici o făptură nu vor fi în stare să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8, 38-39).