Din Cuvantul Părintelui Iustin Pârvu:

“Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea – Cadrilaterul… – acum vor să ne cedăm sufletele – este vorba de împingerea unei națiuni de 20 de milioane de ortodocși în iad, este vorba de pierzarea spirituală. De aceea trebuie să fiți foarte atenți: dacă nu vi se spune în biserica, sunt plătiți!, să știți, la ora această sunt plătiți oameni că să tacă! Și dvs, prin Duhul Sfânt, prin Fală lui Dumnezeu, sfințiți mult mai mult oaia decât stăpânul, decât ciobanul. Vor veni vremuri de război când veți fi vânduți de ciobani, de păstorii voștri. Vor vedea păstorii cum va sfâșie în ocol fiară sălbatică și nu vor veni să va apere. Să știți că sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le trăim, și vor fi grele… Dumneavoastră să va păstrați sufletele, să vi le dați lui Dumnezeu așa cum le-ați primit. Nu avem două suflete, avem unul!, și acela trebuie să-l păstrăm și să-l dăm așa cum l-am primit înaintea Judecății Mântuitorului nostru Iisus Hristos!”

Românul și Ortodoxia

Românul s-a identificat foarte bine cu Ortodoxia, Ortodoxia circulă în sângele românului nostru. După cum spuneau și marii noștrii scriitori naționaliști, pe care acum vor să îi desființeze – Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu – așa spuneau – că nu există român catolic. Așa cum zicea Nae Ionescu că a fi român înseamnă a fi ortodox, după cum animalul cal este și patruped.

Românii noștri vor fi foarte greu de înșelat, de indus în eroare – mă refer la oamenii statornici în credință, cu o adevărată convingere și care nu au uitat să sunt români. Deși conducătorii bisericii noastre și preoții nu și-au făcut datoria de a catehiza poporul în dreapta credință, că, de, s-au temut; preoții noștri nu vorbesc despre asta – la ei asta face parte din lumea poeziilor. Însă, credincioșii noștri au conștiința ortodoxă mai dezvoltată decât a multora dintre păstori, și iau o carte, mai citesc un ziar și află ei cum stau lucrurile. Acum stă la dispoziția fiecăruia să afle adevărul.

Românul trebuie să iasă din indolența în care se află astăzi și, dacă a reușit ceva comunismul, acesta este: să-l facă nepăsător față de valorile Bisericii și ale neamului sau, plictisit de a mai lupta pentru biruință neamului său.

Românul trebuie întors la Hristos. Biserica ar trebui să dea tonul. Aici e nevoie de o adevărată elită, care să formeze generații de români creștini.

I-aș certa pe români pentru că le-a dat Dumnezeu cele mai frumoase daruri și eu nu par să fie conștienți de asta.

“Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, că să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Să cea minunată, voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi. Iubiţilor, vă îndemn că pe nişte străini ce sunteţi şi călători aici pe pământ, să vă feriţi de poftele cele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului”. (I Petru 2, 9-11)

Despre Neamul Românesc

Comoara românilor este credința ortodoxă. Toată lucrarea răului este îndreptată împotriva ei. Neamul acesta n-a dăinuit prin victorii pământești, chiar dacă acestea au avut importanța lor; neamul acesta a dăinuit prin jertfă și credință. Prin jertfă acest neam înviază, ori de câte ori îl omoară ei.

Există o rădăcină foarte adâncă și viața Bisericii și a mănăstirilor și a credincioșilor ei, pe care n-o pot smulge ei așa ușor din pământul acestui popor adăpat cu sânge de mucenici și de voievozi a lui Hristos. Și chiar dacă această rădăcină puternică este tăiată cu fierăstrăul vrajmașilor Ortodoxiei, mereu va răsări un alt vlăstar.

Din păcate acest duh al vieții politice din ziua de azi este străin de viața și de chemarea și de rostul pe care-l avem noi, ca români, al unui STAT DE MÂNTUIRE. Statul este o vorba goală, dacă ignorăm oamenii care îl alcătuiesc. Statul suntem noi, cei aproape 90 la sută ortodocși.

Dumnezeu a lucrat pentru individualizare, pentru identificarea individului și a neamurilor; satana lucrează pentru distrugerea și uniformizarea societății când omul nu mai contează, contează numai așa zisele principii, contează numai statisticile.

Când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te identifici. Dar în momentul în care declari că te identifici cu istoria lumii, adică cu cea a câtorva sute de popoare, înseamnă că nu mai aparții nici uneia. E ca și cum te-ar lua cineva și te-ar scoate din casă ta și te-ar arunca în stradă, așa e ieșirea din istoria patriei tale ca să te “globalizezi” cu istoria lumii…

Nu piere ceea ce e clădit pe credință, pe valoare, pe tradiție. Avem patria pe care o merităm. Și avem o țară frumoasă precum grădina raiului, totul e să avem răbdare și putere să vedem aceste frumuseți…

Răsar, iată, noi vlăstare care, că prin instinct, aleargă la identitatea lor, la ceea ce are mai curat acest neam, la credință creștină.

Întodeauna, va rămâne totuși o elită de oameni, care vor lua asupra lor destinul țării. Întotdeauna au fost și trădători, au fost și eroi în cadrul neamului și al Bisericii. Așa că nu deznădăjduim, ci ducem mai departe greutatea și povara acestor vremuri în care ne aflăm. Pentru că, să nu uităm, Hristos ne-a făgăduit: “EU sunt cu voi până la sfârșitul veacului. Amin”

Talentul este duhul unui neam care se adună în niște indivizi. Dacă ei nu duc până la capăt ceea ce au primit, dacă nu dau înapoi neamului opere valoroase, atunci înseamnă că nu au fost demni de această frumoasă și aleasă povară pe care au primit-o de la Dumnezeu.

Ceea ce valorează pentru popor, valorează și pentru fiecare stat și pentru fiecare societate. Scopul poporului, ca totalitate, este același cu scopul omului ca persoană singulară. Și scopul acesta este întruparea în toate manifestările vieții lui a dreptății, dragostei și sfințeniei evanghelice. Orice neam trebuie să devină “poporul lui Dumnezeu”, “popor sfânt”, care pune în evidență și propovăduiește, prin istoria lui adevărul Dumnezeu-omenesc al vieții și etosul Dumnezeu-omenesc al ei. (vezi I Petru 2, 9-11; 15-16).

Neamul cuprinde:

1. Toți românii aflători, în prezent, în viață.

2. Toate sufletele morților și mormintele strămoșilor.

3. Toți cei ce se vor naște români.

Neamul are:

1. Un patrimoniu fizic, biologic: carnea și sângele.

2. Un patrimoniu material: pământul țării și bogățiile

3. Un patrimoniu spiritual, care cuprinde:

• concepția lui despre Dumnezeu, lume și viață;

• onoarea lui ce strălucește, în măsură în care neamul s-a putut conformă, în existența să istorică, normelor izvorâte din concepția lui despre Dumnezeu, lume și viață;

• cultură lui: rodul viatii lui născut din propriile sforțări în domeniul gândirii și artei..

Toate aceste trei patrimonii își au importantă lor! Pe toate un neam trebuie să și le apere! Dar cea mai mare însemnătate o are patrimoniul său spiritual, pentru că numai el poartă pecetea eternității, numai el străbate peste toate veacurile.

De aceea conducătorii națiilor trebuie să judece și să acționeze nu numai după interesele fizice sau materiale ale neamului, ci ținând seama de linia lui de onoare istorică, de interesele eterne. Prin urmare, nu pâine cu orice preț, ci onoare cu orice preț!

Neamul este o entitate care își prelungește viață și dincolo de pământ. Neamurile sunt eternități și în lumea cealaltă, nu numai pe lumea această.

Cinteodată, pe această linie a neamului se ridică numai indivizi izolați, părășiți de generațiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morți și de martiri ai trecutului și viața de mâine a neamului. Aici nu interesează majoritatea, fie ea și 99 la sută, cu părerile ei. Nu părerile majorității determina această linie de viață a neamului! Ele, majoritățile, se pot numai apropia sau îndepărta de ea, după starea lor de conștiința și virtute, sau de inconștiență sau decădere.

Neamul nostru n-a trăit prin milioanele de robi care și-au pus gâtul în jurul străinilor. Ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii care, în față jugului străîn nu s-au supus, ci și-au pus flintă-n spate și s-au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea și scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin “majoritățile” lașe și “cuminți”. Ei înving sau mor, indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăiește întreg din moartea lor și se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca niște chipuri de aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele mai mari și cât de numeroase, se așterne întunericul uitării și al morții.

Toate popoarele din jurul nostru au venit de undeva și s-au așezat pe pământul pe care trăiesc. Istoria ne dă date precise despre venirea bulgarilor, turcilor, maghiarilor, etc. Un singur neam n-a venit de nicăieri. Acela suntem NOI ! Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii și cu brazii! De el suntem legați nu numai prin pâinea și existența pe care ne-o da muncindu-l din greu, dar și prin toate oasele strămoșilor care dorm în țărână lui! Toți părinții noștri sunt aici! Toate amintirile noastre, toată gloria noastră războinică, întreagă noastră istorie aici, în acest pământ stă îngropată!

Întotdeauna românii au trăit în bună înțelegere cu catolicii, cu greco-catolicii, cu musulmanii, cu armenii și cu toate religiile. Asta pînă au venit vremurile acestea satanice care doresc să ne răzvrătească unul împotriva celuilalt.

“Această este porunca Mea: să va iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste nimeni nu are, că sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi..” (Ioan 15, 12-13).

— de Arhimandrit Iustin Pârvu