“Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).

Fraza e clară și regimurile totalitare, adăugându-iși Rom. 13, cer credincioșilor să le dea ascultare și respect. Iar mulți crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”.

Numai că nu citesc atent. Dăm Cezarului – se talmacește: Statului – ce este al său, dacă e în adevăr stat și se poartă în consecință. Când statul (Cezar) se îndeletnicește cu ale lui, cu intreținerea drumurilor, menținerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea țării, administrație și impărțirea dreptății, i se cuvine respectul și tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci însă când Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cand regele se preface în medicine-man și puterea civilă în ideologie, când cere adeziunea sufletească, recunoasterea supremației sale spirituale, aservirea conștiinței și procedează la “spălarea creierului”, când fericirea statală devine model unic și obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilita de Mântuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condițiile obligativității contractului: identitatea parților (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mântuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu și lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotrivă (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poti sluji și lui Mamona și lui Dumnezeu. Când pe scaunul de domnie lumească stă un Cezar, îndemanarea nu este interzisă și Biserica, de-a lungul veacurilor, și-a avut politica ei. Dar când politica încape pe mâinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: de îndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălțat steagul național. Cezarului, cele cuvenite.

Cu Mamona nici o legătură, oricât de mică – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfântului Vasile cel Mare.