ECUMENISMUL, DUPĂ SINODUL DIN CRETA (2016), DISPUNE DE ACCEPTARE SINODALĂ
(Să nu ne amăgim că acest sinod nu este valabil pentru cei care au acceptat și au semnat hotărârile lui, sau că a fost doar o întâlnire a Întâistătătorilor Bisericilor Locale...)
,,Patriarhul de astăzi Bartolomeu a întrecut pe Atenagora în devieri și fapte eretice fără o reacție pe potrivă datorată din partea episcopatului și preoțimii. A acordat valoare sinodală panereziei ecumenismului la pseudo-sinodul din Creta (2016) prin recunoașterea ereziilor drept biserici, prin încuviințarea participării Bisericii la așa-numitul «Consiliu Mondial al Bisericilor», adică al ereziilor, și prin acceptarea lăudată a textelor eretice pe care le-au produs Dialogurile Teologice cu ereticii eterodocși.
Ecumenismul, înainte de pseudo-sinod era susținut de persoane izolate, era rătăcire și erezie a unor persoane, pe care o respingeau și o condamnau majoritatea clericilor, teologilor și credincioșilor. Totuși acum se îngâmfă și-și înalță capul pentru că dispune de acceptare sinodală, pe care se silește să o impună pliromei Bisericii. Cei care au luat parte la pseudo-sinod sau au susținut deciziile s-au făcut vinovați și responsabili, pasibili de cele prevăzute în canoanele Bisericii pentru eretici și propovăduitorii de erezii noi.
Acesta a fost motivul întreruperii pomenirii numelor episcopilor lor de către destui clerici și monahi. Ecumeniștii au reacționat, au proferat persecuții, au forjat cleveteli și au ținut procese. Unii s-au înfricoșat să mărturisească, alții au tăcut cu pudoare, recunoscând pe tăcute sau chiar lăudând îndrăzneala, totuși alții au găsit pretexte din păcate și mai ales teologice ca să îndreptățească înfricoșarea și lipsa lor de îndrăzneală și de pregătire să facă față la izolarea lumească, la inconveniențe și suferințe. Au susținut că întreruperea pomenirii episcopilor, adică îngrădirea, provoacă schismă, te pune în afara Bisericii, ca și cum ar fi atât de neînvățați și neteologi, încât să creadă că atâția Sfinți și episcopi contemporani și Părinți care au întrerupt pomenirea ereticilor și celor ce propovăduiesc o erezie sigur nu au fost schismatici, nici nu s-au găsit în afara Bisericii.
Deci au fost schismatici Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu Eugenicul, toți Părinții celebri care s-au luptat împotriva ereziilor și a nu au avut nici o comuniune cu ereticii, Marele Atanasie, Marele Vasile, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul și toți Sfinții mărturisitori? A fost posibil vreodată ca un Sinod recunoscut și validat, ca cel I-II din vremea Sf. Fotie, de care am pomenit, din 861, să sfătuiască la întreruperea pomenirii, adică la îngrădire, și să te facă schismatic și în afara Bisericii?"
Părintele Theodoros Zisis