Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare.
Nivelul Charlie "se aplică atunci când are loc un incident sau când sunt primite informaţii care indică faptul că este probabilă o formă de acţiune teroristă sau o acţiune îndreptată împotriva personalului sau a instalaţiilor", potrivit armatei americane.
Gradele de amenințare definite de americani sunt:
Normal
Alpha (posibil atac terorist)
Bravo (activitate teroristă predictibilă)
Charlie (activitate teroristă iminentă)
Delta (cel mai înalt grad, în care atacul terorist e în desfășurare)
🩼 Pregătiri de război: MApN a cerut medicilor de familie lista cu tinerii inapți pentru militărie / Medicii de familie au fost obligați să transmită, printr-o adresă de la MApN, lista cu tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani care sunt inapți pentru efectuarea servicului militar. MApN invocă Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006, care prevede că, la declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.
🪖 Armata cumpără spitale mobile pentru urgențe militare și civile / MApN, prin UM 02464, a lansat în SICAP un contract cu o valoare maximală de 150 de milioane lei pentru achiziția a patru structuri medicale mobile denumite “formațiune medicală ROL2B”. Acestea vor putea fi folosite în misiuni de urgență civilă pe teritoriul național în scopul limitării pierderilor de vieți omenești prin triajul, acordarea asistenței medicale de urgență și evacuarea populației civile afectate către structuri medicale de rang superior. Aceste spitale mobile vor fi livrate la UM-uri din București, Craiova, Focșani și Cluj-Napoca, adică să acopere toate regiunile țării, și astfel să poată veni rapid în ajutorul autorităților locale, dacă situația o va impune. Furnizarea acestor unități mobile, similar celor care au fost folosite în timpul pandemiei de COVID, se va face în trei ani.
⚙️ Trupele NATO vor ajunge mai repede în România prin Bulgaria și Grecia. Sunt create noi rute de aprovizionare. Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a semnat miercuri, în marja Summitului de la Washington, Scrisoarea de intenţie pentru crearea unui coridor de mobilitate militară între România, Bulgaria şi Grecia, transmite MApN.
💣 SACCSIV: Cei ce vor să bage România în război ar trebui să se dea primii exemplu și să meargă pe front în linia întâi. Să se dea exemplu, precum au facut-o în campania de vaccinare anti Covid-19. →
Nu se vrea pace:
Președintele Serbiei: în maxim trei – patru luni Europa va fi în război cu Rusia. Nimeni nu încearcă să oprească războiul. Nimeni nu vorbește despre pace. Pacea este aproape un cuvânt interzis (Video si transcriptul)
Se vrea război, precum s-a vrut și vaccinare. Și cam aceiași care au vrut atunci vaccinare, vor si acum război. Întrebare de nota zece: de ce aceștia nu repetă acum schema de atunci?
Vă mai aminti? Politicieni, guvernanți și tot soiul de personaje în funcții importante erau filmați cum li se face injecția, spre a fi exemplu și celorlalți.
De ce n-ar proceda aidoma si acum? Vor război? Să plece primii.
Dar n-o s-o facă, pentru că glonțul nu minte. Inamicul nu trage niciodată cu gloanțe de apa distilată…💥 Macron se pregătește să declare stare de necesitate în Franța!
Update 1: Sunt informații care se vehiculează în mediul politic francez. Înțeleg că s-a convocat o întrunire de urgență la Elysee, iar în urma acesteia se va declara starea de urgență. Vom avea destul de repede confirmarea.
Update 2: Mașina de vot a statului subteran a funcționat de minune în Franța, reușind să impună alți clovni în vârful ierarhiei politice. Nici nu e de mirare de ce Macron strânsese forțele de securitate ale statului, gata să declanșeze starea de necesitate în cazul în care votanții dreptei ar fi protestat. Partea interesantă este că, prin impunerea stângii radicale, Franța va face loc și mai multor ajutoare sociale și cheltuieli de mediu, în condițiile în care Bugetul îi este praf. Asta, pentru orice om normal, se numește inconștiență. Este forța care a dărâmat națiuni și imperii. Iar Franța are acum fix ceea ce merită!😤 UE ia în considerare încetarea prematură a președinției ungare la Consiliul European drept represalii pentru "misiunea de pace" a lui Viktor Orban
În urma unei întâlniri a ambasadorilor UE, care reprezintă statele membre, miercuri (10 iulie) cu privire la recentele călătorii controversate ale premierului ungar Viktor Orbán la Kiev, Moscova și Beijing, Conferința președinților din Parlamentul European este de așteptat să discute chestiunea joi, chiar și luând în considerare posibile repercusiuni, scrie Euractiv.
Întâlnirile lui Viktor Orbán cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele chinez Xi Jinping de săptămâna trecută au stârnit serioase îngrijorări la Bruxelles și capitalele Uniunii Europene, mai ales că Ungaria asigură, de la 1 iulie și până la sfârșitul anului, președinția Consiliului UE, unde se întrunesc miniștrii statelor membre.
În ultimele zile, liderii și oficialii UE au condamnat în unanimitate abordarea necoordonată a Ungariei, în special vizita surpriză la Moscova, insistând că Viktor Orbán nu acționa în numele întregii Uniunii, ci doar în calitatea sa de prim-ministru ungar.🛢️ANALIZĂ: Sfârșitul petrodolarului, începutul celui de-Al Treilea Război Mondial! / Scriam în urmă cu doi ani că „o bombă geopolitică este pe cale să explodeze – Arabia Saudită negociază cu China și Rusia să se alăture grupului BRICS!”. Între timp, lucrurile au avansat, iar Riadul s-a alăturat „Sudului global” în războiul declanșat împotriva Occidentului dominator. Beleaua acum este că acest război economic tinde să se transforme într-un de anihilare totală. Arabia Saudită a anunțat că nu va mai vinde țiței în valuta americană, iar impactul unei asemenea decizii asupra pieței energiei și a economiei globale poate fi ușor anticipat. „Nucleara” dată petrodolarului va duce, însă, la începutul celui de-Al Treilea Război Mondial, se tem analiștii, care nu văd cum SUA pot ieși din corzi fără un conflict de proporții. Era petrodolarului este pe cale să se sfârșească, după ce prințul moștenitor al tronului saudit, Mohammed bin Salman, a anunțat că nu va semna reînnoirea acordului istoric avut cu SUA (în vigoare din iunie 1974!), care prevede obligativitatea țării sale de a vinde petrol exclusiv în dolari americani, în schimbul unor garanții de securitate.