Sfânta Mare Muceniță Varvara a trăit în vremea împăratului Maximian (305-311), fiica unui oarecare Dioscor, elin de la răsărit. Ea era păzită de tatăl său într-un turn, înalt, pentru frumusețea cea trupească ce înflorea la dânsa. Deci, această fecioară credea în Hristos și nu s-a tăinuit de tatăl său. Ca acela a cunoscut, cele pentru dânsa, dintr-o pricină ca aceasta: Odată, când el a zis să se facă două ferestre la o baie care se zidea, ea a poruncit să se facă trei; și întrebând-o pentru care pricină a învățat să facă trei ferestre, ea a zis că le-a făcut în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Aceasta auzind el, îndată s-a pornit să o omoare cu sabia sa, iar ea a fugit și a intrat într-o piatră, ce s-a despicat ca prin minune și care a primit-o de s-a ascuns. Iară tatăl ei, alergând după dânsa, a găsit-o și, luând-o de cosițe, a dus-o și a dat-o pe seama domnului țării aceleia, înaintea căruia a mărturisit pe Hristos și ocărând idolii, a fost bătută cumplit și strujită pe trup fără milă și arsă la coaste. După aceea, au lovit-o în cap cu măciuci și dezbrăcând-o, au purtat-o prin cetate, bătând-o. Și, în cele din urmă, și-a primit sfârșitul prin sabie, omorând-o tatăl său cu mâinile sale. Pentru care, se spune că, după tăierea ei, pogorându-se el din munte, a fost lovit de trăsnet. Și așa și-a lepădat spurcatul său suflet.