Se spune ca in vremuri îndepărtate la mănăstirea Sfântul Petru si Pavel trăia un om simplu care se numea Mina.

Cum Mina nu se pricepea la nimic, Starețul a decis ca el să-l ajute pe brutar să facă pâinea pentru călugări. Era bine organizata mănăstirea: fiecare călugăr, fiecare locuitor al mănăstirii avea sarcini precise, pe măsura înclinațiilor sale.

Așa ajunge Mina ajutor de brutar fără ca el sa știe sa facă pâine.

Mina era o persoană supusă, nu punea întrebări, făcea ceea ce i se spunea fără să întrebe de ce. Era mereu în preajma brutarului.

Dacă acesta îi cerea apă, aducea apă, dacă acesta îi cerea făină, aducea făină, daca îi cerea să măture, el mătura.

Mina făcea totul fără sa pună întrebări.

Așa au trecut anii și Mina nu a învățat nimic. Făcea ce i se spunea și se ruga.

Brutarul era un om foarte priceput.

Potrivit regulilor mănăstirii, pâinea se făcea zilnic in pâinici mici și rotunde, atât cât să ajungă pentru o zi.

La un moment dat, brutarul se îmbolnăvește și moare.

Starețul îl cheamă la el pe Mina și îi spune:

— Mina, de astăzi vei pregăti tu pâinea zilnică pentru călugări!

— Dar părinte, eu nu știu sa fac pâine!

Eu am făcut ceea ce mi s-a cerut, niciodată pâine!

— Nici nu vreau sa aud! răspunde Starețul. Lucrezi cu brutarul de mai bine de un an, trebuie să știi ceva.

Mina nu avu curajul să-l contrazică.

Se întoarce în brutărie și necăjit începe să plângă.

Cum plângea el așa cu fața în mâini, la un moment dat intră în încăpere o femeie îmbrăcată toată în alb.

Cum o vede Mina, o întreabă:

— Tu știi să faci pâine?

— Sigur că știu, răspunse femeia.

— Atunci ma ajuți sa fac pâine pentru călugări?

— Sigur că te ajut, pentru asta am venit, răspunde femeia. Adu-mi făină, apă, sare, continuă ea și se puse pe treabă.

Până dimineață pâinea era gata.

Când se trezesc călugării și vin la masa de dimineață, era un parfum minunat de pâine caldă în Bucătărie, de îți lăsa gura apă.

Așezați la masă, călugării au mâncat numai pâine. Era atât de bună și de frumos mirositoare încât nu mai vroiau altceva.

Vestea s-a răspândit repede în Mânăstire și Starețul a aflat de pâinea miraculoasă a lui Mina.

Așa se face că Starețul chemă pe Mina la el să-i povestească cum a făcut pâinea.

Supus, Mina merge la stareț si povestește cele întâmplate.

Așa au înțeles că pâinea lui Mina era de fapt pâinea Maicii Domnului și că aceasta avea puteri magice, pentru că cine mânca din ea se vindeca de dureri.

Au decis ca restul pâinii făcută de Maica Domnului sa fie tăiată în bucățele mici și păstrată la loc sigur, pentru ai ajuta pe cei nevoiași.

Au numit-o Anafură, "o bucățică mică, dar cu puteri miraculoase", care din acel moment și până în zilele noastre vine în ajutorul celor ce cred în ea!