• Deznădejdea este păcat de moarte și diavolul se bucură peste măsură de ea. Aceasta este îndepărtată iute de spovedanie.
  
  

• Păcatul, fie că-i mic, fie că-i mare, este iertat prin pocăință adevărată.
  
  

• Dacă iubitorul de oameni Dumnezeu îl ajută pe om să se pocăiască, pe toate celelalte le va iconomisi cu pricepere spre mântuire… Căci preamilostivul Dumnezeu caută pricină și motive pentru a mântui sufletele oamenilor.
  
  

• Întrucât ne-am murdărit mintea, inima și trupul cu cuvântul, cu fapta și cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem veșmânt de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim prin spovedanie, prin lacrimi, prin durerea sufletului; și toate acestea să le facem însoțite de rugăciune, care-l curățește și-l desăvârșește pe om.
  
  

• Și cu cât tu te vei curăți de patimi, cu atât te vei liniști și te vei cuminți și te vei împăca cu Dumnezeu.
  
  

• Noi să cerem iertarea păcatelor noastre și să ne îngrijim de curăția sufletului, și cele ale lui Dumnezeu vor veni singure, fără să le cerem.
  
  

• Fiți cu luare aminte doar la sufletul vostru; de acesta să vă îngrijiți să se mântuiască, căci este nestricăcios, nemuritor.
  
  

• Atunci când omul se spovedește, sufletul i se curățește și se face strălucitor ca diamantul… Fără spovedanie nu se poate vorbi de pocăință; și fără pocăință omul nu se poate mântui…
  
  

• Toate sunt iertate, doar cele care nu sunt mărturisite nu se iartă… Varsă două picături de lacrimi cu durere în suflet și toată mizeria se va spăla.
  
  

• Fie ca Domnul să ne miluiască pe toți cu rugăciunile Sfinților Părinți Purtători de Dumnezeu. Amin.
  
  

— Cuviosului Iosif Isihastul, Fragmante din cartea ”Mărturii din viața monahală”