Este trist faptul că laicatului i s-a dat atât de categoric cuvântul în BOR, "sfințiții" și "Preasfințiții", adică preoții și arhiereii, retrăgându-se diplomatic în spatele păstoreștilor îndatoriri bisericești de la datoria sfântă de a reprezenta Biserica. Din frica de a nu fi luați în colimator de către șacalii din mass-media, care abia așteaptă să-și înfingă colții otrăviți în gâturile clericilor ortodocși, au predat dreptul și puterea de a se exprima în numele Sfintei Biserici unor "domni"! Deci nu Părintele, nu Preasfințitul reprezintă astăzi Biserica lui Hristos, ci "domnii"! Domni ca Vasile Bănescu sau Teodor Baconsky, mă rog, mari domni, dar nu persoane sfințite, unse cu Preoția lui Hristos. Nu "domnilor" le-a suflat în față Hristos Cel înviat din morți Preoția, ci ucenicilor Săi! Nu "domnilor" le-a zis Hristos: "Luați Duh Sfânt", ci apostolilor Săi! Și atunci, Prea Fericirea Voastră, cu mâhnire în suflet vă întreb: nu cumva ar trebui să punem domnii deoparte și să dăm "cuvânt cu putere multă" clericilor în Sfânta Biserică?.. Pentru ce permiteți laicilor să creeze tulburare în Biserică? Pentru ce îi permiteți domnului Vasile Bănescu să ofenseze atât de grav un arhiereu, un Arhiepiscop, membru al Sfântului Sinod?.. Nu știu, dar cred că nu-i corect. Este un semn foarte fin al unui transfer de autoritate în BOR dinspre oamenii unși cu Duhul Sfânt înspre laici, domnii culți din "lumea aceasta". Păcat ...
Pr. Sorin Croitoru.