Pare de necrezut astăzi că Moscopole, o comună din Albania având 800 de suflete (dintre care 600 sunt aromâni iar 200 albanezi), a fost, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, cel mai mare oraş şi cea mai vestită cetate Moscopole avea, în 1760, 60-70 000 de locuitori, în timp ce Atena număra doar 10.000 de loc. (dintre care doar 3.000 erau greci). din Imperiul Otoman, după Istanbul. Mărturisesc despre aceasta ambasadorii occidentali acreditaţi în imperiul turcesc din veacul al XVIII-lea, învăţaţii timpului, călătorii străini, corespondenţa comercială a negustorilor vlahi ori documentele unor procese ale acestora cu veneţienii.
Aromânii trăiau în acea perioadă şi în alte aşezări mari din împrejurimile Moscopolei care ajungeau la rândul lor la zeci de mii de locuitori, precum: Gramostea, Nicea, Linca etc. Zona era compact aromânească. Aceste oraşe mari aromâneşti erau aşezate la peste 1.100 m înălţime. Lacul Ohrid era un fel de mare vlahă, fiind înconjurat de nenumărate localităţi aromâne. Cetăţi înfloritoare atunci, astăzi sunt simple comune pline de ruine şi de legende. Cântecele lor de jale răzbat până la noi, românii nord-dunăreni, ce se pare că uităm rapid istoria neamului. Mulţi dintre vecinii ori prietenii noştri poate că sunt aromâni, dar nu se mai interesează aproape nimeni de trecutul lor. Câţi nu se vor fi răspândit prin Europa de Vest ori Statele Unite?
În anul 1831, Cousinery, şeful misiunii consulare franceze la Salonic, scrie despre aromâni, într-o lucrare apărută la Paris, referitoare la o călătorie a sa în Macedonia, următoarele: "Ei sunt recunoscuţi datorită limbii lor. Vorbesc şi acum latina, şi dacă îi întrebi: <
Nesiguranţa aromânilor în locul lor natal şi neînţelegerile dintre locuitorii cetăţii au făcut ca aceasta să nu mai suporte presiunile turceşti, greceşti şi albaneze şi să dispară în cele din urmă. În 1769, după cum mărturiseşte Valeriu Papahagi în scrierile sale consacrate Moscopolei, are loc primul jaf turco-albanez (coordonat de Mehmet Paşa) asupra cetăţii. În 1788, trupele turco-albaneze, conduse de Ali Paşa, desfăşoară ultimul asalt asupra acestui faimos oraş. Întreaga Moscopole cade pradă flăcărilor şi va arde zile în şir. Faimoasele biblioteci ale aromânilor, de care se minunau învăţaţii şi călătorii străini ai timpului, sunt distruse. Asemenea şi bisericile.
Aromânii se îndreaptă către Ţările Române, Salonic, Viena ori Veneţia, într-o pribegie parcă fără de sfârşit. Puţini mai rămân la vatră. Bisericile Moscopolei de astăzi precum: Sfântul Ilie, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfântul Ioan Botezătorul ori Sfântul Athanasie îşi aşteaptă ora redeschiderii. Au mai rămas doar şase. La biserica Sfântul Nicolae (singura care funcţionează) slujeşte un preot aromân, însă slujba se desfăşoară în limba albaneză. Mănăstirea Prodromu, de la marginea actualei comune, a fost reactivată în cursul anului 2005.
Albania, declarată în perioada comunistă ca primul stat ateu din lume, a intrat în democraţie cu doar 20 de preoţi ortodocşi, dar numai 10 dintre aceştia mai erau în stare să slujească. Restul preoţimii albaneze a căzut pradă unui martiriu inimaginabil. Renaşterea Bisericii ortodoxe din Albania nu a adus deocamdată pentru aromânii de aici bucuria liturghiei în limba maternă. Singurul loc în care se slujeşte în dialectul aromân (dar şi în româneşte), în întreaga Albanie, este o biserică din oraşul Corcea.
Nu există aromân care să nu cunoască de la bunici ori părinţi legende despre fabuloasa Moscopole. Moscopolenii mai ajung şi astăzi la fraţii lor nord-dunăreni. Thanas Nicea este student la Facultatea de Medicină din Bucureşti. La Bitola, dincolo de lacul Ohrid - în Macedonia, s-a deschis de curând o altă biserică ortodoxă aromânească. Preotul din Bitola a studiat la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Este greu de crezut că cei aproximativ 500.000 de aromâni, care au mai rămas răspândiţi prin Balcani, vor reuşi să-şi menţină identitatea lor culturală, după zeci de ani de deznaţionalizare. Poate că Bunul Dumnezeu, la acest început de mileniu, nu va lăsa pe aceşti fraţi ai noştri, cuminţi dar dârji, pradă asimilării. Martiriul aromânilor, precum şi rugăciunile lor fierbinţi (aproape că nu este aromân care să nu frecventeze biserica duminica ori în sărbători) vor face ca aceştia să nu dispară. De la Corcea (în Albania, în aproprierea graniţei cu Grecia) până la Moscopole, drumul durează doar câteva minute. Aceste minute pot recupera o parte din fiinţa noastră românească şi creştină.
Sursă: Revista ROST
Autor: Gheorghiţă Ciocioi