🛑 Râvna pentru Hristos — Tăierea voii și forțarea de sine, acestea sunt adevăratele trăsături ale zelului, care apar în suflet, formând începutul ascetismului. Ambele cuprind lupta omului cu sine însuși

- Posted in Teologie și Învăţături Ortodoxe by - Permalink

enter image description here

În scrierile Bătrânului Efrem din Muntele Athos și Arizona găsim încurajarea de a cultiva zelul, entuziasmul pentru Dumnezeu și pentru viața spirituală. Ne spune că acest zel, această dorință de Dumnezeu, acționează pentru a avertiza, acționează pentru a ne proteja comoara noastră spirituală. Zelul este protectorul comorii noastre spirituale.

El îl aseamănă cu un câine ciobănesc. Spune: Gândește-te la câinele ciobănesc în timpul nopții, când lupii se apropie. Câinele ciobănesc mârâie, începe să latre și imediat oile și ciobanul sunt alertați asupra pericolului. Și lupii, auzind câinele lătrând, se retrag. Dar, dacă câinele ciobănesc este somnoros, dacă adoarme și lupii se apropie și acolo nu se aude nici un sunet, încrederea lor crește. Vor ataca și poate chiar vor fura oile. Așa este cu zelul.

Bătrânul Efrem spune că zelul în viața spirituală ne protejează virtuțile, ne îndeamnă să ne cultivăm virtuțile spirituale. Acesta ne dă o mai profundă dorință pentru viața spirituală și lucrurile lui Dumnezeu și, bineînțeles, aceasta ne încurajează atunci când ne confruntăm cu încercări și dificultăți, ne încurajează să luptăm în continuare pentru Dumnezeu.

Zelul veghează asupra noastră și ne păzește de rău. Când zelul nostru doarme, când dorința noastră de Dumnezeu, când entuziasmul nostru începe să se stingă, vom vedea că buzele noastre nu vor mai repeta cuvintele rugăciunii lui Iisus, ci ne pierdem dorința de perfecțiune, de Dumnezeu și pentru Împărăția Lui, și dușmanii noștri, lupii spirituali, încep să se apropie, încep să caută să ne dezbine comoara noastră spirituală, sufletul nostru.

Așa că, este vital să ne alimentăm zelul spiritual și să ne păzim sufletul de acești lupi spirituali. Facem acest lucru în primul rând refuzând să ne umplem inimile de rău, să ne umplem inimile cu lucrurile din această lume. Trebuie să o protejăm, să ne protejăm inima de toate cele lumești, pentru că, desigur, atunci când acest templu este pângărit, Dumnezeu nu va locui aici. Noi trebuie să păzim acest templu de pângărire, pentru că, dacă permitem ca acest templu să fie pângărit, nu Dumnezeu va locui aici, ci demonii, lupii spirituali, care se vor apropia și chiar își vor face casă în acest templu. Așa că, trebuie să îl păstrăm protejat.

Trebuie să încercăm, să ne luptăm să purificăm acest sfânt templu. Atunci când zelul nostru abia începe să se stingă, atunci când lătratul câinelui ciobănesc se diminuează, lupii aud diferența, știu, recunosc și se apropie. Mai întâi, să umplem acest templu cu tămâia rugăciunii, cu dulceața recunoștinței și cu pocăință. Să alungăm tot întunericul din acest templu. Să lăsăm templul nostru să fie umplut cu Lumina lui Hristos. Și dacă am păcătuit, așa cum am păcătuit cu toții, să lăsăm ca zelul sfânt să ne inspire.

Să avem entuziasm să ne grăbim înapoi la Dumnezeu, pentru a ne mărturisi păcatele, să credem și să avem nădejde și încredere în mila lui Dumnezeu pentru noi. Demonii vor încerca să ne despartă de Dumnezeu. Ei ne vor umple, dacă vor putea, cu disperare, atunci când cădem. Ei ne vor convinge că, o dată cu căderea noastră, s-a terminat. Asta a fost! Dar când cădem, să lăsăm ca sfântul zel să ne ridice, să ne grăbească la mărturisire, pentru a găsi mila lui Dumnezeu.

Dacă suntem serioși ca ucenici ai lui Hristos, atunci în fiecare zi trebuie să păzim curățenia inimii noastre, să ne dorim această puritate indiferent de ceea ce ne sugerează demonii, indiferent de imaginile pe care ni le prezintă demonii, indiferent de circumstanțele din jur, care ne oferă oportunitățile de ispitire. Și să ne amintim că demonii au un zel nelimitat de a ne corupe, au un zel nelimitat să ne doboare și să ne condamne alături de ei. Ei sunt mânați de ura pentru noi. Nu încetează niciodată, nu se odihnesc vreodată. Noi suntem slabi, suntem vulnerabili și demonii ne provoacă frecvent daune spirituale, ne ispitesc la rău, ne distrag atenția de la Dumnezeu și de la veșnicie și de la amintirea morții.

Bătrânul Efrem ne amintește că amintirea morții este o parte esențială a susținerii zelului nostru, a dorinței pentru Dumnezeu în viața spirituală, e amintirea apropierii judecății noastre, care ne trezește la realitatea modului în care trăim, ne trezește la adevăr, la realitatea răului pe care îl facem și ne dă zelul să ne mărturisim și să ne pocăim.

Trebuie să cultivăm zelul pentru a ne proteja sufletul și astfel trebuie să păstrăm acest zel aprins și să rămânem vigilenți asupra fiecărei mișcări a inimii, asupra lucrurilor pe care le lăsăm să intre în noi. Să ne încredem în dragostea lui Dumnezeu și să ne punem speranța în dorința lui Dumnezeu pentru victoria noastră. Și să ne amintim întotdeauna că e dorința lui Dumnezeu, voia Lui ca să fim salvați. E doar respingerea noastră și acceptarea răului, care împiedică acest lucru să se întâmple. Să păstrăm acest sfânt templu măcar o vreme, cât suntem aici, pe Pământ. Să păstrăm acest templu pentru ca să putem intra în Templul Etern al Împărăției lui Dumnezeu. Acolo, luptele, încercările, tentațiile, durerile strădaniei noastre pământești se vor dovedi a fi trofee ale bătăliei spirituale. Templul ceresc, care este luminat cu însăși prezența lui Hristos, și în acel Templu Ceresc veșnic, Dumnezeu va fi lăudat de cei care au fost victorioși aici, pe Pământ.

”Pentru că tot ce se obține rapid se pierde ușor, în vreme ce tot ce este obținut cu strădanie este, de asemenea, păstrat cu atenție.” – Sf. Isaac Sirul

”Tăierea voii și forțarea de sine, acestea sunt adevăratele trăsături ale zelului, care apar în suflet, formând începutul ascetismului. Ambele cuprind lupta omului cu sine însuși” – Sf. Teofan Zăvorâtul


Rugăciunea "Împărate ceresc ..."

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate plineşti. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“.

Tags:

🛑 Râvna pentru Hristos — Tăierea voii și forțarea de sine, acestea sunt adevăratele trăsături ale zelului, care apar în suflet, formând începutul ascetismului. Ambele cuprind lupta omului cu sine însuși

enter image description here

În scrierile Bătrânului Efrem din Muntele Athos și Arizona găsim încurajarea de a cultiva zelul, entuziasmul pentru Dumnezeu și pentru viața spirituală. Ne spune că acest zel, această dorință de Dumnezeu, acționează pentru a avertiza, acționează pentru a ne proteja comoara noastră spirituală. Zelul este protectorul comorii noastre spirituale.

El îl aseamănă cu un câine ciobănesc. Spune: Gândește-te la câinele ciobănesc în timpul nopții, când lupii se apropie. Câinele ciobănesc mârâie, începe să latre și imediat oile și ciobanul sunt alertați asupra pericolului. Și lupii, auzind câinele lătrând, se retrag. Dar, dacă câinele ciobănesc este somnoros, dacă adoarme și lupii se apropie și acolo nu se aude nici un sunet, încrederea lor crește. Vor ataca și poate chiar vor fura oile. Așa este cu zelul.

Bătrânul Efrem spune că zelul în viața spirituală ne protejează virtuțile, ne îndeamnă să ne cultivăm virtuțile spirituale. Acesta ne dă o mai profundă dorință pentru viața spirituală și lucrurile lui Dumnezeu și, bineînțeles, aceasta ne încurajează atunci când ne confruntăm cu încercări și dificultăți, ne încurajează să luptăm în continuare pentru Dumnezeu.

Zelul veghează asupra noastră și ne păzește de rău. Când zelul nostru doarme, când dorința noastră de Dumnezeu, când entuziasmul nostru începe să se stingă, vom vedea că buzele noastre nu vor mai repeta cuvintele rugăciunii lui Iisus, ci ne pierdem dorința de perfecțiune, de Dumnezeu și pentru Împărăția Lui, și dușmanii noștri, lupii spirituali, încep să se apropie, încep să caută să ne dezbine comoara noastră spirituală, sufletul nostru.

Așa că, este vital să ne alimentăm zelul spiritual și să ne păzim sufletul de acești lupi spirituali. Facem acest lucru în primul rând refuzând să ne umplem inimile de rău, să ne umplem inimile cu lucrurile din această lume. Trebuie să o protejăm, să ne protejăm inima de toate cele lumești, pentru că, desigur, atunci când acest templu este pângărit, Dumnezeu nu va locui aici. Noi trebuie să păzim acest templu de pângărire, pentru că, dacă permitem ca acest templu să fie pângărit, nu Dumnezeu va locui aici, ci demonii, lupii spirituali, care se vor apropia și chiar își vor face casă în acest templu. Așa că, trebuie să îl păstrăm protejat.

Trebuie să încercăm, să ne luptăm să purificăm acest sfânt templu. Atunci când zelul nostru abia începe să se stingă, atunci când lătratul câinelui ciobănesc se diminuează, lupii aud diferența, știu, recunosc și se apropie. Mai întâi, să umplem acest templu cu tămâia rugăciunii, cu dulceața recunoștinței și cu pocăință. Să alungăm tot întunericul din acest templu. Să lăsăm templul nostru să fie umplut cu Lumina lui Hristos. Și dacă am păcătuit, așa cum am păcătuit cu toții, să lăsăm ca zelul sfânt să ne inspire.

Să avem entuziasm să ne grăbim înapoi la Dumnezeu, pentru a ne mărturisi păcatele, să credem și să avem nădejde și încredere în mila lui Dumnezeu pentru noi. Demonii vor încerca să ne despartă de Dumnezeu. Ei ne vor umple, dacă vor putea, cu disperare, atunci când cădem. Ei ne vor convinge că, o dată cu căderea noastră, s-a terminat. Asta a fost! Dar când cădem, să lăsăm ca sfântul zel să ne ridice, să ne grăbească la mărturisire, pentru a găsi mila lui Dumnezeu.

Dacă suntem serioși ca ucenici ai lui Hristos, atunci în fiecare zi trebuie să păzim curățenia inimii noastre, să ne dorim această puritate indiferent de ceea ce ne sugerează demonii, indiferent de imaginile pe care ni le prezintă demonii, indiferent de circumstanțele din jur, care ne oferă oportunitățile de ispitire. Și să ne amintim că demonii au un zel nelimitat de a ne corupe, au un zel nelimitat să ne doboare și să ne condamne alături de ei. Ei sunt mânați de ura pentru noi. Nu încetează niciodată, nu se odihnesc vreodată. Noi suntem slabi, suntem vulnerabili și demonii ne provoacă frecvent daune spirituale, ne ispitesc la rău, ne distrag atenția de la Dumnezeu și de la veșnicie și de la amintirea morții.

Bătrânul Efrem ne amintește că amintirea morții este o parte esențială a susținerii zelului nostru, a dorinței pentru Dumnezeu în viața spirituală, e amintirea apropierii judecății noastre, care ne trezește la realitatea modului în care trăim, ne trezește la adevăr, la realitatea răului pe care îl facem și ne dă zelul să ne mărturisim și să ne pocăim.

Trebuie să cultivăm zelul pentru a ne proteja sufletul și astfel trebuie să păstrăm acest zel aprins și să rămânem vigilenți asupra fiecărei mișcări a inimii, asupra lucrurilor pe care le lăsăm să intre în noi. Să ne încredem în dragostea lui Dumnezeu și să ne punem speranța în dorința lui Dumnezeu pentru victoria noastră. Și să ne amintim întotdeauna că e dorința lui Dumnezeu, voia Lui ca să fim salvați. E doar respingerea noastră și acceptarea răului, care împiedică acest lucru să se întâmple. Să păstrăm acest sfânt templu măcar o vreme, cât suntem aici, pe Pământ. Să păstrăm acest templu pentru ca să putem intra în Templul Etern al Împărăției lui Dumnezeu. Acolo, luptele, încercările, tentațiile, durerile strădaniei noastre pământești se vor dovedi a fi trofee ale bătăliei spirituale. Templul ceresc, care este luminat cu însăși prezența lui Hristos, și în acel Templu Ceresc veșnic, Dumnezeu va fi lăudat de cei care au fost victorioși aici, pe Pământ.

”Pentru că tot ce se obține rapid se pierde ușor, în vreme ce tot ce este obținut cu strădanie este, de asemenea, păstrat cu atenție.” – Sf. Isaac Sirul

”Tăierea voii și forțarea de sine, acestea sunt adevăratele trăsături ale zelului, care apar în suflet, formând începutul ascetismului. Ambele cuprind lupta omului cu sine însuși” – Sf. Teofan Zăvorâtul


Rugăciunea "Împărate ceresc ..."

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate plineşti. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“.