Țăranii au avut de suferit nu numai pentru o bucată de pâine, ci şi pentru credinţa strămoşească.

După ce în toamna anului 1948 s-a desfiinţat prin forţă biserica greco-catolică, în primăvara următoare s-a trecut la suprimarea bisericii romano-catolice. Dacă preoţii au cunoscut supliciul şi au pornit pe drumul închisorilor de exterminare, ţăranii au căutat să rămână statornici în credinţă, ca singura cale de salvare în faţa asaltului păgânătăţii.

Trupele Securităţii, înarmate ca de război, au început atacul împotriva satelor din Moldova.

Pe data de 10 martie 1949, în faţa mitralierelor, bărbaţii s-au strâns, cu trupul şi cu sufletul, să apere biserica din satul Fundul Răcăciuni, în timp ce femeile, cu pruncii în braţe sau în mână, luau drumul Măriei.

Legate, cu mic cu mare, femeile au fost aduse din pădure în lăcaşul de închinăciune devenit temniţă.

Anton Bencheş, învăţătorul satului şi în acelaşi timp cantor la biserică, a fost smuls din sânul familiei, chinuit şi batjocorit în faţa soţiei şi a celor 9 copii. După aceea a fost împuşcat, pe data de 12 martie 1949. Copiii, pe rând, i-au sărut rănile însângerate.

După o săptămână, când alţi creştini luau drumul închisorilor, locuitorii din Fundul Răcăciuni se întorceau de la Securitatea din Bacău, desfiguraţi şi-ncovoiaţi.

Pe data de 15 martie, agenţii aceleaşi Securităţi au asaltat satul Faraoani.

Cantorul Ioan Farcaş a fost aruncat din clopotniţă în timp ce da alarma, iar preoţii Buinaru Ion, Anton Dame, Petre Dincă şi Anton Olaru, împreună cu credincioşii ce ieşeau de la slujbă, au cunoscut urgia comunistă: au fost bătuţi, legaţi şi aruncaţi pe zăpadă.

Numai Anton Ciuceu, sprijinindu-şi cei optzeci de ani în baston, a fost lăsat să plece spre casă. Dar nu a ajuns. Secerat de o mitralieră, şi-a dat duhul în mijlocul drumului. Seara, „securitatea victorioasă” a încărcat camioanele cu zeci de săteni, ducându-i spre alte chinuri, iar printre cei ce au murit în aceste condiţii s-au numărat următorii locuitori: Ambruş L. Ion, Bărbuţă A. Aniţa, Bulai Maria, Bulai Martin, Cturca A. Elena, Cobalaş Martin, Istoc M. Ferenţ şi fratele lui, Istoc M. Petrea.

Drumul crucii a fost din ce în ce mai greu şi s-a dovedit foarte lung.

— Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României – Moldova pe drumul crucii, p. 89, Editura ”Gândirea românească”, 1993.

Sursa: foaienationala.ro