🔖 Să nu ne tulburăm în fața nedreptăților sau să judecăm lucrarea lui Dumnezeu, ci să ne smerim, să ne rugăm și să avem credință că El lucrează totul spre binele și mântuirea noastră.

- Posted in ✝️ Sfinți, Cuvioși, Prooroci și Mucenici by - Permalink

Se spune că odată, Sfântul Antonie, rugându-se pentru a înțelege tainele judecăților lui Dumnezeu, a avut o vedenie.

În timpul rugăciunii, a auzit o voce care îi spunea:

„Antonie, nu încerca să înțelegi judecățile lui Dumnezeu, căci sunt mai presus de mintea omenească.”

Cu toate acestea, el a stăruit în rugăciune, cerând luminare.

Atunci, Dumnezeu i-a descoperit un mic fragment din judecățile Sale.

Antonie a văzut un om drept care suferea în mod nedrept și un păcătos care trăia în belșug.

Această priveliște l-a tulburat adânc. În vedenie, el s-a rugat din nou:

„Doamne, de ce păcătosul prosperă, iar cel drept suferă? Unde este dreptatea Ta?”

Atunci, un înger i-a apărut și i-a spus:

„Antonie, nu judeca ceea ce nu cunoști. Judecățile lui Dumnezeu sunt tainice. Uneori, cel drept suferă pentru a primi o răsplată veșnică mai mare, iar cel păcătos prosperă pentru a-și primi răsplata aici, căci în viața viitoare nu va avea parte de binecuvântare. Tu însă roagă-te și crede în mila și dreptatea Domnului, căci tot ceea ce face El este spre mântuirea oamenilor.”

La sfârșitul vedeniei, Antonie a înțeles că judecățile lui Dumnezeu nu pot fi măsurate sau înțelese cu mintea omenească. El a spus:

„De acum înainte, nu mai caut să înțeleg tainele ascunse ale lui Dumnezeu, ci mă încred pe deplin în bunătatea și înțelepciunea Lui.”

Să nu ne tulburăm în fața nedreptăților sau să judecăm lucrarea lui Dumnezeu, ci să ne smerim, să ne rugăm și să avem credință că El lucrează totul spre binele și mântuirea noastră.

Sfinte Antonie, roagă-te pentru noi să dobândim această încredere neclintită în Domnul!


17 ianuarie: Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Părintele Monahismului

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 17 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, considerat de tradiția monastică drept cel mai popular ascet și începătorul vieții călugărești.

Împreună cu Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, Sfântul Antonie Cel Mare, este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creștin.

Trăitor în secolul al III-lea și la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit în fiecare an, în toate tradițiile creștine, la data de 17 ianuarie.

Cuviosul Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de țărani creștini înstăriți.

În copilărie, Sfântul prefera să meargă frecvent cu părinții la biserică decât să-și petreacă timpul cu copiii de vârsta lui. A învățat de la părinți și de la bunici credința în Hristos.

După moartea părinților, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educația sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune:

„De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și urmează Mie" (Matei 19,21)

..., a fost impresionat de aceste cuvinte și a urmat îndemnul Evanghelistului.

Și-a împărțit partea sa de avere săracilor, iar mai târziu a procedat la fel cu moștenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunități de fecioare.

Urmând sfatul unui ascet bătrân, Cuviosul a viețuit o vreme într-o colibă la marginea satului natal Coma.

În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreață izolată numită Pispir, la marginea deșertului din Munții Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.

Despre Sfântul Antonie se spune că era

„Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul și nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morți și nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat și nu se schimba îndată în prietenie și iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul și, văzându-l, nu defăima îndată bogăția? Care monah, împuținându-se cu sufletul și alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare și mai sârguitor? Care tânăr venind în munte și privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări și nu iubea înțelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli și nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri și nu se alina cu cugetul?”

Sfântul Antonie cel Mare a trecut la Domnul la o vârstă înaintată, săvârșind multe minuni, viața lui fiind scrisă pe larg de Patriarhul Alexandriei, Atanasie, care l-a cunoscut (sursa: Vol. I „Viețile Sfinților”).

Tags:

🔖 Să nu ne tulburăm în fața nedreptăților sau să judecăm lucrarea lui Dumnezeu, ci să ne smerim, să ne rugăm și să avem credință că El lucrează totul spre binele și mântuirea noastră.

Se spune că odată, Sfântul Antonie, rugându-se pentru a înțelege tainele judecăților lui Dumnezeu, a avut o vedenie.

În timpul rugăciunii, a auzit o voce care îi spunea:

„Antonie, nu încerca să înțelegi judecățile lui Dumnezeu, căci sunt mai presus de mintea omenească.”

Cu toate acestea, el a stăruit în rugăciune, cerând luminare.

Atunci, Dumnezeu i-a descoperit un mic fragment din judecățile Sale.

Antonie a văzut un om drept care suferea în mod nedrept și un păcătos care trăia în belșug.

Această priveliște l-a tulburat adânc. În vedenie, el s-a rugat din nou:

„Doamne, de ce păcătosul prosperă, iar cel drept suferă? Unde este dreptatea Ta?”

Atunci, un înger i-a apărut și i-a spus:

„Antonie, nu judeca ceea ce nu cunoști. Judecățile lui Dumnezeu sunt tainice. Uneori, cel drept suferă pentru a primi o răsplată veșnică mai mare, iar cel păcătos prosperă pentru a-și primi răsplata aici, căci în viața viitoare nu va avea parte de binecuvântare. Tu însă roagă-te și crede în mila și dreptatea Domnului, căci tot ceea ce face El este spre mântuirea oamenilor.”

La sfârșitul vedeniei, Antonie a înțeles că judecățile lui Dumnezeu nu pot fi măsurate sau înțelese cu mintea omenească. El a spus:

„De acum înainte, nu mai caut să înțeleg tainele ascunse ale lui Dumnezeu, ci mă încred pe deplin în bunătatea și înțelepciunea Lui.”

Să nu ne tulburăm în fața nedreptăților sau să judecăm lucrarea lui Dumnezeu, ci să ne smerim, să ne rugăm și să avem credință că El lucrează totul spre binele și mântuirea noastră.

Sfinte Antonie, roagă-te pentru noi să dobândim această încredere neclintită în Domnul!


17 ianuarie: Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Părintele Monahismului

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 17 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, considerat de tradiția monastică drept cel mai popular ascet și începătorul vieții călugărești.

Împreună cu Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, Sfântul Antonie Cel Mare, este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creștin.

Trăitor în secolul al III-lea și la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit în fiecare an, în toate tradițiile creștine, la data de 17 ianuarie.

Cuviosul Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de țărani creștini înstăriți.

În copilărie, Sfântul prefera să meargă frecvent cu părinții la biserică decât să-și petreacă timpul cu copiii de vârsta lui. A învățat de la părinți și de la bunici credința în Hristos.

După moartea părinților, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educația sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune:

„De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și urmează Mie" (Matei 19,21)

..., a fost impresionat de aceste cuvinte și a urmat îndemnul Evanghelistului.

Și-a împărțit partea sa de avere săracilor, iar mai târziu a procedat la fel cu moștenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunități de fecioare.

Urmând sfatul unui ascet bătrân, Cuviosul a viețuit o vreme într-o colibă la marginea satului natal Coma.

În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreață izolată numită Pispir, la marginea deșertului din Munții Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.

Despre Sfântul Antonie se spune că era

„Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul și nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morți și nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat și nu se schimba îndată în prietenie și iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul și, văzându-l, nu defăima îndată bogăția? Care monah, împuținându-se cu sufletul și alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare și mai sârguitor? Care tânăr venind în munte și privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări și nu iubea înțelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli și nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri și nu se alina cu cugetul?”

Sfântul Antonie cel Mare a trecut la Domnul la o vârstă înaintată, săvârșind multe minuni, viața lui fiind scrisă pe larg de Patriarhul Alexandriei, Atanasie, care l-a cunoscut (sursa: Vol. I „Viețile Sfinților”).