SEMNUL SFINTEI CRUCI, SĂ NU-L FACEȚI ÎN BATJOCURĂ, CU LENE ȘI NEPĂSARE, CI CU MAXIMĂ STRĂPUNGERE DE INIMĂ, CĂCI PRIN EL VĂ PUTEȚI MÂNTUI SAU OSÂNDI.
„Semnul Crucii este nouă, Scutul cel Mântuitor, Care depărtează răul, Şi ne dă la toate spor.
Deci să facem cum se cade, Creştinescul nostru semn, Căci vrăjmaşii fug atuncia, Ca de prea cinstitul lemn.
Iar acei ce bat în cobză, Şi pe Cruce o îngână, Au sămânţa necredinţii, Şi pecete rea la mână!
N-au evlavie în suflet, Nici ruşine la obraz, Plecăciune nu pot face, Că-i boierul pe grumaz!
Domnul cerurile pleacă, Pentru neamul omenesc, Iar la El să-şi plece capul, Mulţi creştini nu se silesc.
El întinde sus pe cruce, Mâinile dumnezeieşti, Tu măcar a face semnul, Omule nu te sileşti.
El ne mântuie creştine, Săvârşindu-se pe lemn, Iară tu socoţi ruşine, Ca să faci al Crucii semn!”
SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL, „Hrană duhovnicească”, Editura Lumină din Lumină, București 2006, p. 43
