Țineți cu tărie Ortodoxia. Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsa, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar principalul este: „A fost dimineață, a fost seară, ziua întâi” (Facerea 1, 5)
Sfântul Nectarie de la Optina (1853-1928)
☦️ Va veni ziua rugăciunilor – învăța Starețul pe fiii săi duhovnicești. În timp ce lucrezi, spune rugăciunea lui Iisus: mai întâi cu buzele, apoi cu mintea, apoi ea singură trece în inimă.
Și le dădea o rugăciune compusă de el însuși, pe care le poruncea să o învețe pe de rost:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care vei veni să judeci viii și morții, miluiește-ne pe noi păcătoșii, iartă căderile noastre în păcat din această viață și ne acoperă pe noi de fața antihristului în pustia tainică a mântuirii Tale”.
Cele mai grele dureri ale noastre sunt asemenea înțepăturilor insectelor, în comparație cu durerile veacului ce va sa fie.
☦️ Când un frate a fost certat de față cu Părintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna cărți, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat:
„Curând va fi o foamete de cărți duhovnicești, nu se vor putea procura cărți duhovnicești. Este bine că el își face o bibliotecă duhovnicească, un tezaur duhovnicesc. Ea va fi foarte, foarte folositoare.”
☦️ Nina D., prin anii ’20, l-a întrebat pe Starețul Nectarie:
– Se spune că toate semnele celei de A Doua Veniri s-au împlinit…
– Nu, nu toate, – a răspuns Părintele. Desigur și cei ce au o vedere simplă observă că multe se împlinesc, dar celor duhovnicești li se descoperă mai înainte.
Biserica era un cerc imens în întreg orizontul, iar acum este un cerculeț. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea își va păstra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox.
Eu nu îți spun că nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, și înțelege că așa va fi în întreaga lume.
De ce mă întrebați pe mine, cel cu minte mărginită? – mergeți la monahii din Optina. Sunt oameni care se ocupă cu cercetarea semnelor sfârșitului lumii, dar nu se îngrijesc de sufletele lor.
Oamenii nu au nici un folos dacă știu timpul celei de A Doua Veniri. „Privegheați și vă rugați” (Matei 26, 41), a spus Mântuitorul.
Înseamnă, deci, că nu trebuie să ghicim evenimentele. La timpul lor toate vor fi descoperite. Toate acestea vor fi, dar acestea sunt o mare taină.
În zilele lui Noe, Dumnezeu, timp de o sută de ani, a spus că va fi potopul, dar oamenii nu au crezut, nu s-au pocăit, și dintr-o mulțime de oameni s-a găsit doar un singur drept cu familia lui. Așa va fi și la venirea Fiului Omului” (Matei 24, 37).
☦️ În convorbirile sale, Starețul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curând, pregătindu-și fiii duhovnicești pentru încercările viitoare.
Cu mult timp înainte de revoluție, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea să fie. Odată, Părintele Nectarie i-a destăinuit lui Serghie Nilus că cineva dintre călugări (nu el însuși) a avut un vis deosebit.
Era ca și cum mergea spre Ușile Împărătești, iar acolo i se arăta imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul și-a schimbat de trei ori înfățișarea, rămânând însă aceeași fiară.
Chiar după revoluție, Starețul Nectarie a povestit această vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de răzmeriță.
Șezând în pridvorul chiliei sale el a văzut deodată că totul a dispărut: și casele, și copacii și în locul lor, până la cer, șiruri de sfinți; iar între rândul de sus și cer rămăsese un spațiu foarte mic.
Și monahului i s-a descoperit că atunci când acest spațiu se va umple va veni sfârșitul lumii. „Iar spațiul era deja foarte mic”, a spus Starețul.
☦️ Devreme, încă din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte proorocești ale Starețului despre ceea ce văzuse în vis.
„Acest vis a durat aproape toată noaptea, spunea Părintele Nectarie. Nu pot să vă relatez toate detaliile, căci ar dura prea mult.
Iată esențialul: văd o câmpie imensă, unde are loc o bătălie cumplită între nenumărate gloate de apostați și o mică oaste de creștini.
Toți apostații sunt foarte bine înarmați și duc lupta după toate regulile științei războiului; creștinii sunt însă fără arme. Eu, cel puțin, nu văd la ei nici o armă. Și deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodământul acestei lupte inegale: survine momentul biruinței totale a gloatelor de apostați, deoarece dintre creștini nu a mai rămas aproape nimeni.
Îmbrăcați sărbătorește, apostații, împreună cu soțiile și copiii lor triumfă și deja sărbătoresc victoria…
Deodată, un grup neînsemnat de creștini, printre care sunt femei și copii, execută un atac neașteptat împotriva apostaților și într-o clipă imensă câmpia de luptă se acoperă de trupurile oștii atee și toată nenumărata adunătură este nimicită și, pe deasupra, spre uimirea mea, fără ajutorul vreunei arme. Și l-am întrebat atunci pe un ostaș creștin, ce stătea lânga mine:
– Cum ați putut înfrânge această nenumărată oaste?
– Dumnezeu ne-a ajutat! a fost răspunsul.
– Dar cu ce? întreb eu. Doar nu ați avut nici un fel de arme.
– Cu ce s-a nimerit, a răspuns oșteanul. Cu aceasta s-a sfârșit visul meu”, a încheiat Starețul.
— Sfântul Nectarie de la Optina (1853-1928)
(Profeții și mărturii creștine pentru vremea de acum, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2004, pag. 119-125 sau Viața Sfântului Stareț Nectarie de la Optina, traducere din limba rusă de Preot Prof. Teoctist Caia, Schitul românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos, 2002, pag. 83-88.)
