"Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. Dacă, de pildă, o oarecare femeie îşi bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blestemă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, şi acela mă blestemă, se prind blestemele lui. Îngăduie Dumnezeu şi se prind, precum de pildă îngăduie ca unul să omoare pe altcineva. Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel ce l-a rostit.

– Și cum se slobozește cineva de blestem ?

– Prin pocaință și spovedanie. Cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovați, dar care, atunci când au înțeles ca au fost blestemați, s-au pocăit, s-au spovedit și s-au îndepartat. Dacă cel ce a fost vinovat spune: „Dumnezeule, am facut asta și asta, iartă-mă”, și se spovedește cu durere și sinceritate, atunci Dumnezeu îl va ierta. El este Dumnezeu.

– Este pedepsit numai acela care primeşte blestemul său şi acela ce îl spune?

– Cel ce primeşte blestemul se chinuieşte în viaţa aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuieşte și în viaţa aceasta şi se va chinui şi în cealaltă, pentru că va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigaş, dacă nu se va pocăi şi spovedi. Pentru că, să zicem, poate cineva să te necăjească, însă tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca şi cum ai lua pistolul şi l-ai omorî. Cu ce drept faci asta?

Orice ți-ar fi făcut celălalt, nu ai dreptul să-l omori. Ca să ajungă să blesteme cineva, înseamnă că are răutate. Cineva blestemă atunci când o spune cu patimă, cu înverşunare. Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere; mai ales blestemul văduvei."

Sfântul Paisie Aghioritul