“Un creștin trebuie să îndure сu tărie fărădelegile altora. Nu numai că trebuie să primească totul cu bucurie, dar trebuie să fie capabil să își dea viața pentru semenii săi. Atunci el va fi desăvârșit și milostiv. Atunci va deveni un sfânt.” — Sfântul Paisie Aghioritul
❗Sfântul Paisie Aghioritul — dacă lipseşte harul dumnezeiesc ... oamenii se demonizează / Mai demult oamenii, când se îmbolnăveau, beau aghiasmă, câteva picături de untdelemn sfințit de la maslu, luau untdelemn din candela lor, se ungeau şi se făceau bine. Acum candela o au de forma, numai ca să lumineze, iar untdelemnul îl aruncă la chiuvetă atunci când spală candela.
✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: În viața duhovnicească se cere luare-aminte. / Când oamenii duhovnicești sunt mișcați de slava deșartă, rămân cu un gol în sufletul lor. Nu există plinătatea, întrariparea inimii; și cu cât li se mărește slava lor deșartă, cu atât crește și golul din ei – și suferă tot mai mult. Unde e stres și deznădejde, acolo e o viață duhovnicească povățuită de aghiuță. Pentru nimic în lume să nu aveți neliniște. Neliniștea este a diavolului. Când vedeți neliniște, să știți că acolo și-a băgat coada aghiuță. Diavolul nu merge contra. Dacă există o pornire, împinge și el ca să-l chinuiască și să-l înșele pe om. Pe cel sensibil, de pildă, îl face hipersensibil.
❤️🩹 Sfântul Paisie Aghioritul: Când cineva se îmbolnăvește, înainte sa meargă la doctor, să meargă la preot să se spovedească / Nu numai pentru că o operație poate să fie fatală, ci și din cauza că trebuie înlăturată o eventuală cauză a bolii, care poate fi păcatul. Pentru aceasta însă, este nevoie de o spovedanie adevărată, iar nu de o formalitate, cum din păcate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care să ne urmărească, și de care poate noi nici nu ne dăm seama.
✝️ Sfântul Paisie Aghioritul: Cea mai frumoasă sete din lume este dorința de a te uni cu Hristos în Sfânta Împărtășanie ... / Sufletul nostru trebuie să fie mereu însetat de cunoașterea adevărului, de iertarea păcatelor, de pacea sufletească, și bucuria cerească. Dar cea mai frumoasă sete din lume este dorința de a te uni cu Hristos în Sfânta Împărtășanie, de a dobândi virtuțile, și de a te elibera de patimi. Și, în sfârșit, sufletul nostru trebuie să caute bucuria veșnică, viața veșnică în Dumnezeu cu toți sfinții, pentru că cât timp ne mai rămâne de trăit aici pe pământ?