☦️ Sfântul Preacuvios Serafim de Sarov: Medicamente duhovnicești vechi, pentru timpuri noi!

- Posted in Sfinți și învățături by - Permalink

Sfântul Preacuvios Serafim de Sarov ne-a lăsat moștenire câteva medicamente duhovnicești care, luate cu rânduială, ne pot călăuzi indiferent de drumul pe care ne-am afla:

Tags:

☦️ Sfântul Preacuvios Serafim de Sarov: Medicamente duhovnicești vechi, pentru timpuri noi!

- Posted in Sfinți și învățături by - Permalink

Sfântul Preacuvios Serafim de Sarov ne-a lăsat moștenire câteva medicamente duhovnicești care, luate cu rânduială, ne pot călăuzi indiferent de drumul pe care ne-am afla:

  • Amintește-ți mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul și rugăciunea! Iar noi nu numai ca nu trebuie să o refuzăm, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraților fără să ne tulburăm și să cârtim.

  • Sufletul trebuie alimentat și hrănit cu tot ceea ce înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectură Noului Testament și a Psaltirii. Această ar trebui făcută în picioare. Din această lectură vine iluminarea minții care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare. Cel ce citește Sfânta Scriptură primește o căldură care în singurătate dă naștere la multe lacrimi, prin care omul este încălzit iar și iar, umplut de daruri duhovnicești, care dau o încântare minții și inimii dincolo de orice închipuire.

  • Mai presus de toate, această trebuie făcută pentru a dobândi pacea sufletului: “Pace multă au cei ce iubesc legea Ta și nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util să citești întrega Biblie într-un mod inteligent. Căci numai prin acest exercițiu singur, pe lângă alte bune lucrări, Domnul nu-l va lipsi pe om de milă Să, ci va înmulți darul sau de înțelegere.

  • Cei ce cu adevărat s-au hotărât să slujească Domnului Dumnezeu trebuie să se străduiască a-și aminti mereu de Dumnezeu și să rostească rugăciunea către Iisus Hristos.

  • În biserica, atunci când te rogi, e de folos să stai cu ochii închiși, cu o atenție concentrată și să deschizi ochii doar când te moleșești sau când somnul îți da târcoale și te face să moțăi. Atunci ochii trebuie ațintiți către o icoană și către lumina candelei ce arde dinaintea ei.

  • Nu trebuie să ne asumăm nevoințe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios și vrednic de practicarea virtuților. Trebuie să mergem pe calea de mijloc. Trebuie să fim înțelegători față de neputințele și imperfecțiunile noastre sufletești și să avem răbdare față de defectele noastre, așa cum avem față de defectele altora. Dar nu trebuie să trândăvim, ci trebuie să ne silim spre îmbunătățirea firii noastre.

  • În fiecare zi să dormi negreșit noaptea patru ore - de la zece seară până la două noaptea. Dacă te simți slăbit, poți să dormi și în timpul zilei. Păstrează această regulă permanent până la sfârșitul vieții tale, fiindcă este absolut necesară pentru odihnă capului tău. Eu însumi din tinerețe am păstrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihnă în timpul nopții și astfel nu vei deveni neputincios, ci sănătos și vesel.

  • Nu oricine își poate impune sieși o regulă severă de asceză în toate, sau să se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decât să-i dezvăluie slăbiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupească, sufletul slăbește și el. În special, vinerea și miercurea, și mai ales în timpul celor patru posturi, trebuie luată o masă o dată pe zi, iar îngerul Domnului se va apropia de ține. La prânz mănâncă suficient, la cină fii moderat.

  • Dar un trup care este epuizat de penitență și de boală trebuie întărit printr-un somn moderat, hrană și băutură moderate indiferent de perioada de timp.

  • Cu orice preț, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului și să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinții Părinți aveau mereu un duh de pace și, fiind binecuvântați cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.

  • Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară lumânării rațiunii. Această pace, că pe o comoară neprețuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moștenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (În. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “și pacea lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să va păzească inimile și cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea înlăuntrul inimii și dai de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbrește și ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obișnuim să tratăm jignirile venite de la alții cu calm, că și cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii și o poate face lăcaș al lui Dumnezeu însuși.

  • Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puțin, e necesar să încerci să îți înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: “tulburatu-m-am și n-am grăit” (Ps. 76, 4) Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evităm cu orice preț a-i critică pe alții. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească “trebuie evitată acedia” și să te străduiești a avea un duh vesel și nu trist. Trebuie să încerci să ieși din această stare cât mai iute cu putință. Atenție la duhul întristării, căci această da naștere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitație, furie, învinuire, nemulțumirea de propria soarta, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului.

  • Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet și îl lipsește de umilință și bunătate față de frați și da naștere la repulsie față de orice conversație. Atunci sufletul evita oamenii, crezând că aceștia se află la originea tulburării sale și nu înțelege că pricina tulburării sale se află într-insul. Sufletul plin de întristare și parcă scos din minți este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilință la întrebările ce i se pun.

  • Primul medicament cu ajutorul căruia omul își află în curând mângâiere sufletească este smerenia inimii, așa cum ne învață sfântul Isaac Șirul. Această boală este tratată cu rugăciune, abținere de la grăire în deșert, lucru de mâna, după puterile fiecăruia, citirea Cuvântului lui Dumnezeu și răbdare; căci el se naște din lașitate, trândăvie și grăire în deșert.

  • Oricine a învins patimile a învins și deprimarea. Veselia nu e păcat. Ea alungă plictiseală; și din plictiseală vine întristarea (acedia) și nimic nu e mai rea că această. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face răul este păcat. Dar a spune un cuvânt bun, prietenos sau plin de veselie, așa încât toată lumea să se simtă în bună dispoziție în prezența lui Dumnezeu și nu într-o stare de întristare, nu este deloc un păcat.

  • Dacă nu suntem de acord cu gândurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. În timpul acestor atacuri, trebuie să te îndrepți cu rugăciunea către Domnul Dumnezeu, așa încât scânteia patimilor celor rele să fie alungată de la bun început. Atunci flacăra patimilor nu va mai crește.

  • Trupul este robul, sufletul este stăpânul. Și de aceea, milă lui Dumnezeu este cu noi atunci când trupul este slăbit și extenuat de boli; căci în acest fel patimile slăbesc și omul devine normal. Dar boală trupească în sine este ceva născut din pricina patimilor. Înlătura păcatul și boală va pleca.