☦️ Sfântul Serafim de Virița: Casa fără Dumnezeu, fără post, fără Liturghie, fără rugăciune, fără Spovedanie, fără Euharistie, devine iad.

- Posted in Sfinți, Cuvioși, Prooroci și Mucenici by - Permalink

enter image description here

Între viețile asceților contemporani, Sfântul Cuvios Serafim de Virița ocupă un loc deosebit. Ca mirean ortodox evlavios s-a pregătit timp de aproape 40 de ani pentru slujirea monahală! El și soția sa, Olga, au depus, de comun acord, voturile monahale în timpul celei mai înverșunate și aprige persecuții asupra Bisericii Ortodoxe Ruse din anii 1920, prin aceasta luând cu bunăștiință asupra lor crucea lui Hristos. După depunerea voturilor monahale într-una dintre cele mai mari mănăstiri,Lavra Alexander Nevsky, Părintele Serafim a slujit ca gropar (responsabil cu cimitirul), apoi casier, devenind în mai puțin de șapte ani atât duhovnicul întregii lavre, cât și al multor ierarhi de seamă ai Bisericii Ortodoxe Ruse din acea vreme. Acest mare stareț a împlinit cuvintele ocrotitorului său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov, care învăța astfel: "Dobândește pacea și mii de oameni în jurul tău se vor mântui."

Cele mai importante aspecte ale vieții Cuviosului Serafim de Virița:

Pierderea tatălui în timpul copilăriei, creșterea duhovnicească și înflorirea afacerii

Născut într-o familie modestă și credincioasă, tânărul Vasilii Nikolaevich Mouraviov a devenit singurul sprijin al mamei sale, la vârsta de zece ani, când tatăl său a murit. Un vecin cumsecade l-a luat pe băiat cu sine la afacerea sa de comerț cu blănuri din Sankt Petersburg.

.În sufletul copilului exista o tainică dorință de a pleca la mănăstire. Odată el s-a hotărât să își încerce șansa, cerând permisiunea patronului. De dimineață a venit la porțile Lavrei Alexandru Nevski, dorind să-l întâlnească pe egumen. Din cauză că era prea devreme, i-au propus să vorbească cu un schimnic din lavră. Vasile s-a așezat în genunchi înaintea starețului, implorându-l să-l ia în mănăstire la orice fel de muncă. Răspunsul starețului înainte văzător a fost astfel: să rămână în lume, să-și întemeieze o familie binecredincioasă, să-și crească copiii și împreună cu soția să-și afierosească restul vieții nevoinței monahale. După mulți ani, însuși părintele Serafim a povestit despre aceasta, dar numele schimnicului nu l-a numit. Prin blândețea sa, smerenia și așezarea duhovnicească, Vasile a primit cuvintele starețului ca pe binecuvântarea Lui Dumnezeu și în toată viața sa de atunci înainte a trăit așa cum i-a rânduit Domnul prin trimisul său.

La vârsta de 17 ani, Vasilii urmase deja cursuri de economie, devenind reprezentant comercial-șef pentru o companie ce se ocupa de comerțul cu blănuri.

La vârsta de 20 de ani și-a deschis propria sa afacere cu blănuri în GostinnyDvor, piața centrală din Sankt Petersburg pentru negustorii acelei vremi. Blana rusească era atunci foarte căutată în vest. A fost adesea invitat în Austro-Ungaria, Germania, Franța, Anglia și Polonia pentru a susține prelegeri de economie și pentru bunul mers al afacerilor sale. Tânărul Vasilii era fără îndoială un om extrem de talentat.

Succesul său a fost spectaculos, el devenind multimilionar. În 1890 s-a căsătorit cu Olga Ivanova (numele ei dinaintea căsătoriei nu este cunoscut), a avut un fiu, Nikolay, apoi o fiică, ce a murit la o vârstă foarte fragedă în 1895.

El și soția sa îi hrăneau pe săraci în mod regulat, în propria lor casă și sprijineau multe organizații caritabile. Aveau totul: sănătate, succes în afaceri, avere, o familie bună, toate realizările lumești. Dar nu aceasta căutau el și soția sa.

Alegerea unei grele nevoințe: voturile monahale

În anul 1920 devenise deja evident că noul regim comunist avea scopul de a distruge Biserica Ortodoxă; persecuția clerului era publică și deosebit de violentă. Peste 200.000 de clerici și monahii au pierit sau au fost întemnițați în această perioadă. O parte din cler a părăsit țara. Vasilii Mouraviov și soția sa s-ar fi putut retrage confortabil în orice țară din Europa. În schimb, și-au împărțit averea considerabilă unor organizații caritabile, inclusiv 44.000 ruble în monede de aur (în banii de azi, echivalentul a 990 milioane de dolari); cea mai mare parte a fost dată Lavrei Alexander Nevsky. Totodată, ei au ales să rămână în țara lor. La acel moment, Vasilii și soția au decis să depună amândoi voturile monahale. În final, după o pregătire de mai mult de 40 de ani, la vârsta de 55 de ani, Vasilii a depus voturile monahale în Lavra Alexander Nevsky, primind numele de Varnava(în cinstea părintelui său duhovnic).

În 1926 a primit schima mare cu numele de Serafim (în cinstea Sfântului Serafim de Sarov).

1920, Olga a depus voturile monahale în Mănăstirea Voskresensky Novodevichy, cu numele de Cristina, iar mai târziu, Serafima, în urma primirii schimei mari.

Boala și Virița... 1930-1949

Ca duhovnic în Lavra Alexander Nevsky spre sfârșitul anilor `20, Părintele Serafim petrecea nu numai ore, ci uneori zile în picioare, pe podeaua de piatră rece din biserica neîncălzită, făcând sute de spovedanii; nu mânca și nu dormea. Țara sa era în mare necaz; simțea că nu putea refuza oamenilor alinarea vindecătoare a spovedaniei și a împărtășaniei.

În sfârșit, în 1930, după perioade prelungi de slujire atât de dificilă, s-a îmbolnăvit. Într-o zi nu s-a mai putut ridica din patul său (care nu era un pat în adevăratul sens al cuvântului, ci un cufăr de lemn în care nu se putea întinde). Episcopul său l-a sfătuit să se retragă.

La început a fost trimis din Lavră la casa unui episcop, dar peste doi ani a fost mutat la Virița, un orășel aflat la aproximativ 60 km sud de Sankt Petersburg. Unii consideră că mutarea sa a fost o lucrare providențială, deoarece aproximativ doi ani mai târziu, Lavra Alexander Nevsky a fost închisă de autoritățile guvernamentale; mulți clerici și monahi au fost arestați, executați sau întemnițați. Părintele Serafim a fost ferit de această soartă datorită faptului că părăsise deja acea zonă.

În Virița a locuit într-o casă privată, apoi în alta și a slujit doar o singură dată într-o biserică din Virița închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan. Sănătatea sa era atât de șubrezită încât nu putea sta în picioare la sfintele slujbe.

În Virița i s-au alăturat fosta soție, maica Cristina și nepoata lor Margarita (din partea fiului său, Nikolay), în calitate de îngrijitoare ale sale.

Pe parcursul anilor petrecuți în Virița, Părintele Serafim a suferit de reumatism, nevralgii și alte slăbiciuni care i-au produs multă suferință.

Aflând unde trăiește Părintele Serafim, sute de oameni îl căutau zilnic pentru îndrumare duhovnicească și mângâiere sufletească.

Părintele nu putea să îi primească pe toți, însă, pomelnicele și acatistele pe care oamenii le aduceau, erau adunate, iar Părintele petrecea noaptea rugându-se pentru fiecare în parte; în ziua următoare acestea erau înmânate preotului bisericii pentru pomenire la sfintele slujbe.

În timpul zilei, Părintele Serafim cerea uneori să fie dus în grădină. Acolo petrecea ore în șir în rugăciune, îngenunchiat pe o piatră precum ocrotitorul său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov.

Odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, Părintele Serafim și-a înăsprit nevoința, insistând să fie lăsat să se roage pe lespedea de granit indiferent de vreme. La acest moment, nu mai putea merge, ci trebuia să fie sprijinit și uneori purtat până la piatra unde și-a îndeplinit nevoința sa ascetică pe parcursul a 1.000 de zile, în timpul războiului.

Rugăciunile sale erau un adevărat strigăt din adâncul inimii pentru salvarea țării sale și a poporului său. Unii cred că rugăciunile sale au întors războiul în favoarea Aliaților.

Alții cred că Părintele Serafim și-a trăit viața sa în Hristos, salvând Biserica ortodoxă rusă în timpul celor mai grei ani de persecuție, precum și aducând mii de oameni la credință, salvând nenumărate vieți disperate. Mulți veneau la Părintele Serafim cu inima grea și plecau odihniți și mângâiați. O vizită la acesta era descrisă drept o întâlnire vie cu lumina și iubirea.

Părintele Serafim a supraviețuit războiului, ocupației trupelor naziste și a mai trăit câțiva ani, ajutându-i pe mulți în perioada postbelică. În timpul și după al doilea război mondial, oamenii veneau să îl întrebe dacă soțul sau fiul lor, soldat, se va întoarce acasă, iar Părintele le spunea dacă aceștia erau sau nu în viață.

Cu puțin timp înainte de a muri, Părintele Serafim i-a spus nepoatei sale Margarita că a avut un vizitator - o doamnă de o frumusețe cerească, care a stat înaintea lui arătând spre cer. În modestia sa, Părintele nu a dorit să menționeze că aceasta era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A primit Sfânta Împărtășanie de la Părintele Alexei, preotul Bisericii Icoanei Kazanskaia, în a patra săptămână a postului mare, pe 3 aprilie 1949, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Scărarul. Strănepoata sa, Olga Naboko, își amintește că mama sa Margarita îi povestea cum "Dedulia" - cum îi spuneau afectuos bunicului, a chemat-o în camera sa pentru a o întreba cât e ceasul; ea i-a spus că este 2:15 a.m. El și-a făcut cruce, apoi și-a lăsat mâna să cadă, adormind astfel cu pace în Domnul.

Astăzi, deasupra locului unde odihnește Sfântul se află o capelă. Vizitatorii ei pot primi o cutiuță cu ulei și una cu nisip luat de pe terenul din jurul capelei.

Lângă mormântul Părintelui este înmormântată și soția sa, Olga/Maica Serafima în schima monahală.

O icoană sculptată în lemn acoperă mormântul său.

Darurile Duhului Sfânt:

Pentru dragostea sa față de semeni, Domnul i-a dat acestui mare ascet o adâncă înțelepciune duhovnicească, darul de a vindeca sufletele bolnave, darul înainte vederii și al profeției. Precum în timpul vieții sale, așa și după moarte, Părintele Serafim a ajutat și continuă să-i ajute pe aceia care își întorc inima spre el. "Veniți la mormântul meu; vorbiți-mi așa cum îi vorbiți unei persoane vii și eu întotdeauna vă voi ajuta", a spus Părintele Serafim multora în timpul vieții sale. [Din cartea biografului său V.P.Filimonov, Sfântul Cuvios Serafim de Virița și Golgota rusească].

Fiul său, Nikolay, o dată, pe când își vizita părinții și pe fiica sa, Margarita, în Virița, agenți sovietici au venit pentu a-l audia, l-au bătut crunt în fața mamei sale și a fiicei lui și l-au luat cu ei. Pentru mult timp, familia nu a știut ce s-a întâmplat cu el. Mai târziu, au aflat că Nikolay a fost dus la Sverdlovsk și a fost executat la începutul celui de-al doilea război mondial; locul unde a fost înmormântat este necunoscut. Mulți alții au împărtășit aceeași soartă.

Felul în care Părintele Serafim a trăit în lume ne învață că, în ciuda opiniei larg răspândite, este totuși posibil să câștigi mulți bani din afaceri, în mod cinstit. De asemenea, Părintele a fost un model, arătând și cum se pot face acte de caritate din profitul afacerii personale. Mulți îl consideră astăzi sfântul ocrotitor al oamenilor de afaceri.

Marina Mikhailova, doctor în filosofie, afirmă că Părintele Serafim ne învață cum să trăim creștinește într-o lume necreștină (secularizată sau atee), arătându-ne că putem trăi în Hristos oriunde în lume, nu doar într-o mănăstire, unde atmosfera de rugăciune și nevoință este prielnică.

Potrivit spuselor Părintelul Kiril Zenkovskii (preotul Bisericii Maicii Domnului Kazanskaia din Virița), Părintele Serafim era neînfricat, rămânând în același timp un om foarte smerit. Le-a spus ofițerilor germani ocupanți care au venit să îl viziteze: "Suntem un popor ortodox și de aceea voi veți pierde acest război." Altor soldați germani le-a profețit unde vor muri în luptă înainte de încheierea războiului.

Părintele Serafim a profețit că se vor redeschide bisericile din Rusia și că se vor înălța cupole aurite peste tot, dar mulți oameni vor trece pe lângă ele, pentru că tentațiile lumii acesteia îi vor acapara. Părintele Kiril a continuat: "Vedem aceasta în zilele noastre. Oamenii intră pentru a aprinde o lumânare, dar nu rămân pentru a lua parte la Sfintele Taine (Spovedania și Împărtășania)."

Scriitorul Boris Almazov ne spune: "De îndată ce starețul a murit, au început minunile: o mamă și-a adus fetița oarbă din naștere; când fetița a sărutat mâna starețului din sicriu, ochii ei au început să vadă. Multe astfel de întâmplări continuă să se petreacă la mormântul Sfântului din Virița."

Tags:

☦️ Sfântul Serafim de Virița: Casa fără Dumnezeu, fără post, fără Liturghie, fără rugăciune, fără Spovedanie, fără Euharistie, devine iad.

enter image description here

Între viețile asceților contemporani, Sfântul Cuvios Serafim de Virița ocupă un loc deosebit. Ca mirean ortodox evlavios s-a pregătit timp de aproape 40 de ani pentru slujirea monahală! El și soția sa, Olga, au depus, de comun acord, voturile monahale în timpul celei mai înverșunate și aprige persecuții asupra Bisericii Ortodoxe Ruse din anii 1920, prin aceasta luând cu bunăștiință asupra lor crucea lui Hristos. După depunerea voturilor monahale într-una dintre cele mai mari mănăstiri,Lavra Alexander Nevsky, Părintele Serafim a slujit ca gropar (responsabil cu cimitirul), apoi casier, devenind în mai puțin de șapte ani atât duhovnicul întregii lavre, cât și al multor ierarhi de seamă ai Bisericii Ortodoxe Ruse din acea vreme. Acest mare stareț a împlinit cuvintele ocrotitorului său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov, care învăța astfel: "Dobândește pacea și mii de oameni în jurul tău se vor mântui."

Cele mai importante aspecte ale vieții Cuviosului Serafim de Virița:

Pierderea tatălui în timpul copilăriei, creșterea duhovnicească și înflorirea afacerii

Născut într-o familie modestă și credincioasă, tânărul Vasilii Nikolaevich Mouraviov a devenit singurul sprijin al mamei sale, la vârsta de zece ani, când tatăl său a murit. Un vecin cumsecade l-a luat pe băiat cu sine la afacerea sa de comerț cu blănuri din Sankt Petersburg.

.În sufletul copilului exista o tainică dorință de a pleca la mănăstire. Odată el s-a hotărât să își încerce șansa, cerând permisiunea patronului. De dimineață a venit la porțile Lavrei Alexandru Nevski, dorind să-l întâlnească pe egumen. Din cauză că era prea devreme, i-au propus să vorbească cu un schimnic din lavră. Vasile s-a așezat în genunchi înaintea starețului, implorându-l să-l ia în mănăstire la orice fel de muncă. Răspunsul starețului înainte văzător a fost astfel: să rămână în lume, să-și întemeieze o familie binecredincioasă, să-și crească copiii și împreună cu soția să-și afierosească restul vieții nevoinței monahale. După mulți ani, însuși părintele Serafim a povestit despre aceasta, dar numele schimnicului nu l-a numit. Prin blândețea sa, smerenia și așezarea duhovnicească, Vasile a primit cuvintele starețului ca pe binecuvântarea Lui Dumnezeu și în toată viața sa de atunci înainte a trăit așa cum i-a rânduit Domnul prin trimisul său.

La vârsta de 17 ani, Vasilii urmase deja cursuri de economie, devenind reprezentant comercial-șef pentru o companie ce se ocupa de comerțul cu blănuri.

La vârsta de 20 de ani și-a deschis propria sa afacere cu blănuri în GostinnyDvor, piața centrală din Sankt Petersburg pentru negustorii acelei vremi. Blana rusească era atunci foarte căutată în vest. A fost adesea invitat în Austro-Ungaria, Germania, Franța, Anglia și Polonia pentru a susține prelegeri de economie și pentru bunul mers al afacerilor sale. Tânărul Vasilii era fără îndoială un om extrem de talentat.

Succesul său a fost spectaculos, el devenind multimilionar. În 1890 s-a căsătorit cu Olga Ivanova (numele ei dinaintea căsătoriei nu este cunoscut), a avut un fiu, Nikolay, apoi o fiică, ce a murit la o vârstă foarte fragedă în 1895.

El și soția sa îi hrăneau pe săraci în mod regulat, în propria lor casă și sprijineau multe organizații caritabile. Aveau totul: sănătate, succes în afaceri, avere, o familie bună, toate realizările lumești. Dar nu aceasta căutau el și soția sa.

Alegerea unei grele nevoințe: voturile monahale

În anul 1920 devenise deja evident că noul regim comunist avea scopul de a distruge Biserica Ortodoxă; persecuția clerului era publică și deosebit de violentă. Peste 200.000 de clerici și monahii au pierit sau au fost întemnițați în această perioadă. O parte din cler a părăsit țara. Vasilii Mouraviov și soția sa s-ar fi putut retrage confortabil în orice țară din Europa. În schimb, și-au împărțit averea considerabilă unor organizații caritabile, inclusiv 44.000 ruble în monede de aur (în banii de azi, echivalentul a 990 milioane de dolari); cea mai mare parte a fost dată Lavrei Alexander Nevsky. Totodată, ei au ales să rămână în țara lor. La acel moment, Vasilii și soția au decis să depună amândoi voturile monahale. În final, după o pregătire de mai mult de 40 de ani, la vârsta de 55 de ani, Vasilii a depus voturile monahale în Lavra Alexander Nevsky, primind numele de Varnava(în cinstea părintelui său duhovnic).

În 1926 a primit schima mare cu numele de Serafim (în cinstea Sfântului Serafim de Sarov).

1920, Olga a depus voturile monahale în Mănăstirea Voskresensky Novodevichy, cu numele de Cristina, iar mai târziu, Serafima, în urma primirii schimei mari.

Boala și Virița... 1930-1949

Ca duhovnic în Lavra Alexander Nevsky spre sfârșitul anilor `20, Părintele Serafim petrecea nu numai ore, ci uneori zile în picioare, pe podeaua de piatră rece din biserica neîncălzită, făcând sute de spovedanii; nu mânca și nu dormea. Țara sa era în mare necaz; simțea că nu putea refuza oamenilor alinarea vindecătoare a spovedaniei și a împărtășaniei.

În sfârșit, în 1930, după perioade prelungi de slujire atât de dificilă, s-a îmbolnăvit. Într-o zi nu s-a mai putut ridica din patul său (care nu era un pat în adevăratul sens al cuvântului, ci un cufăr de lemn în care nu se putea întinde). Episcopul său l-a sfătuit să se retragă.

La început a fost trimis din Lavră la casa unui episcop, dar peste doi ani a fost mutat la Virița, un orășel aflat la aproximativ 60 km sud de Sankt Petersburg. Unii consideră că mutarea sa a fost o lucrare providențială, deoarece aproximativ doi ani mai târziu, Lavra Alexander Nevsky a fost închisă de autoritățile guvernamentale; mulți clerici și monahi au fost arestați, executați sau întemnițați. Părintele Serafim a fost ferit de această soartă datorită faptului că părăsise deja acea zonă.

În Virița a locuit într-o casă privată, apoi în alta și a slujit doar o singură dată într-o biserică din Virița închinată icoanei Maicii Domnului din Kazan. Sănătatea sa era atât de șubrezită încât nu putea sta în picioare la sfintele slujbe.

În Virița i s-au alăturat fosta soție, maica Cristina și nepoata lor Margarita (din partea fiului său, Nikolay), în calitate de îngrijitoare ale sale.

Pe parcursul anilor petrecuți în Virița, Părintele Serafim a suferit de reumatism, nevralgii și alte slăbiciuni care i-au produs multă suferință.

Aflând unde trăiește Părintele Serafim, sute de oameni îl căutau zilnic pentru îndrumare duhovnicească și mângâiere sufletească.

Părintele nu putea să îi primească pe toți, însă, pomelnicele și acatistele pe care oamenii le aduceau, erau adunate, iar Părintele petrecea noaptea rugându-se pentru fiecare în parte; în ziua următoare acestea erau înmânate preotului bisericii pentru pomenire la sfintele slujbe.

În timpul zilei, Părintele Serafim cerea uneori să fie dus în grădină. Acolo petrecea ore în șir în rugăciune, îngenunchiat pe o piatră precum ocrotitorul său spiritual, Sfântul Serafim de Sarov.

Odată cu începutul celui de-al doilea război mondial, Părintele Serafim și-a înăsprit nevoința, insistând să fie lăsat să se roage pe lespedea de granit indiferent de vreme. La acest moment, nu mai putea merge, ci trebuia să fie sprijinit și uneori purtat până la piatra unde și-a îndeplinit nevoința sa ascetică pe parcursul a 1.000 de zile, în timpul războiului.

Rugăciunile sale erau un adevărat strigăt din adâncul inimii pentru salvarea țării sale și a poporului său. Unii cred că rugăciunile sale au întors războiul în favoarea Aliaților.

Alții cred că Părintele Serafim și-a trăit viața sa în Hristos, salvând Biserica ortodoxă rusă în timpul celor mai grei ani de persecuție, precum și aducând mii de oameni la credință, salvând nenumărate vieți disperate. Mulți veneau la Părintele Serafim cu inima grea și plecau odihniți și mângâiați. O vizită la acesta era descrisă drept o întâlnire vie cu lumina și iubirea.

Părintele Serafim a supraviețuit războiului, ocupației trupelor naziste și a mai trăit câțiva ani, ajutându-i pe mulți în perioada postbelică. În timpul și după al doilea război mondial, oamenii veneau să îl întrebe dacă soțul sau fiul lor, soldat, se va întoarce acasă, iar Părintele le spunea dacă aceștia erau sau nu în viață.

Cu puțin timp înainte de a muri, Părintele Serafim i-a spus nepoatei sale Margarita că a avut un vizitator - o doamnă de o frumusețe cerească, care a stat înaintea lui arătând spre cer. În modestia sa, Părintele nu a dorit să menționeze că aceasta era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. A primit Sfânta Împărtășanie de la Părintele Alexei, preotul Bisericii Icoanei Kazanskaia, în a patra săptămână a postului mare, pe 3 aprilie 1949, în ziua prăznuirii Sfântului Ioan Scărarul. Strănepoata sa, Olga Naboko, își amintește că mama sa Margarita îi povestea cum "Dedulia" - cum îi spuneau afectuos bunicului, a chemat-o în camera sa pentru a o întreba cât e ceasul; ea i-a spus că este 2:15 a.m. El și-a făcut cruce, apoi și-a lăsat mâna să cadă, adormind astfel cu pace în Domnul.

Astăzi, deasupra locului unde odihnește Sfântul se află o capelă. Vizitatorii ei pot primi o cutiuță cu ulei și una cu nisip luat de pe terenul din jurul capelei.

Lângă mormântul Părintelui este înmormântată și soția sa, Olga/Maica Serafima în schima monahală.

O icoană sculptată în lemn acoperă mormântul său.

Darurile Duhului Sfânt:

Pentru dragostea sa față de semeni, Domnul i-a dat acestui mare ascet o adâncă înțelepciune duhovnicească, darul de a vindeca sufletele bolnave, darul înainte vederii și al profeției. Precum în timpul vieții sale, așa și după moarte, Părintele Serafim a ajutat și continuă să-i ajute pe aceia care își întorc inima spre el. "Veniți la mormântul meu; vorbiți-mi așa cum îi vorbiți unei persoane vii și eu întotdeauna vă voi ajuta", a spus Părintele Serafim multora în timpul vieții sale. [Din cartea biografului său V.P.Filimonov, Sfântul Cuvios Serafim de Virița și Golgota rusească].

Fiul său, Nikolay, o dată, pe când își vizita părinții și pe fiica sa, Margarita, în Virița, agenți sovietici au venit pentu a-l audia, l-au bătut crunt în fața mamei sale și a fiicei lui și l-au luat cu ei. Pentru mult timp, familia nu a știut ce s-a întâmplat cu el. Mai târziu, au aflat că Nikolay a fost dus la Sverdlovsk și a fost executat la începutul celui de-al doilea război mondial; locul unde a fost înmormântat este necunoscut. Mulți alții au împărtășit aceeași soartă.

Felul în care Părintele Serafim a trăit în lume ne învață că, în ciuda opiniei larg răspândite, este totuși posibil să câștigi mulți bani din afaceri, în mod cinstit. De asemenea, Părintele a fost un model, arătând și cum se pot face acte de caritate din profitul afacerii personale. Mulți îl consideră astăzi sfântul ocrotitor al oamenilor de afaceri.

Marina Mikhailova, doctor în filosofie, afirmă că Părintele Serafim ne învață cum să trăim creștinește într-o lume necreștină (secularizată sau atee), arătându-ne că putem trăi în Hristos oriunde în lume, nu doar într-o mănăstire, unde atmosfera de rugăciune și nevoință este prielnică.

Potrivit spuselor Părintelul Kiril Zenkovskii (preotul Bisericii Maicii Domnului Kazanskaia din Virița), Părintele Serafim era neînfricat, rămânând în același timp un om foarte smerit. Le-a spus ofițerilor germani ocupanți care au venit să îl viziteze: "Suntem un popor ortodox și de aceea voi veți pierde acest război." Altor soldați germani le-a profețit unde vor muri în luptă înainte de încheierea războiului.

Părintele Serafim a profețit că se vor redeschide bisericile din Rusia și că se vor înălța cupole aurite peste tot, dar mulți oameni vor trece pe lângă ele, pentru că tentațiile lumii acesteia îi vor acapara. Părintele Kiril a continuat: "Vedem aceasta în zilele noastre. Oamenii intră pentru a aprinde o lumânare, dar nu rămân pentru a lua parte la Sfintele Taine (Spovedania și Împărtășania)."

Scriitorul Boris Almazov ne spune: "De îndată ce starețul a murit, au început minunile: o mamă și-a adus fetița oarbă din naștere; când fetița a sărutat mâna starețului din sicriu, ochii ei au început să vadă. Multe astfel de întâmplări continuă să se petreacă la mormântul Sfântului din Virița."