
Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia (1914-2003)
Nu acorda prea multă importanță evenimentelor exterioare, concentrează-te în tine, în inima ta, în Domnul și părăsește evenimentele exterioare. Roagă-te neîncetat „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”
Oricine doreşte binele, va suferi mult în viaţă ca să dobândească iscusinţa duhovnicească de mare preţ.
Trebuie să ne schimbăm pe noi înşine, şi totul se va preschimba în jurul nostru pe temelia gândurilor.
Trebuie să ne rugăm Domnului ca să ne dea răbdare desăvârşită şi să iertăm toate; de îndată ce avem aceasta înlăuntru, vine şi armonia înlăuntrul nostru şi în jurul nostru.
Adeseori, cei cu care vorbim ne strică dispoziţia sufletească. Nu trebuie să ne spună dacă ne respectă sau nu, dacă ne iubesc sau nu, această trăsătură o poartă fiecare persoană în cuget şi noi o simţim.
Nu trebuie să ne îndeletnicim cu telepatia (citirea gândurilor străine). Gândurile sunt o putere şi o forţă uriaşă. Vedeţi ce fac gândurile nu numai în statul nostru, ci în lumea întreagă!