✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează

- Posted in Profeții și Proorocii by - Permalink

Al treilea război mondial a început deja. Acum, forțele răului încearcă să unească neamul omenesc pentru a instaura o "Nouă Ordine Mondială" pentru venirea lui Antihrist. Dar nu le merge, sunt surprinși, se întreabă ei - de ce, din moment ce îi slujim cu atâta credință diavolului? Ei se plâng lui că nu pot termina treaba din cauza ortodocșilor. Iar diavolul însuși se plânge și el că din cauza ortodocșilor nu-și poate îndeplini planul său infernal. Prin urmare, ortodocșii suferă de pe urma asaltului răului lumii. Și totuși, atâta timp cât există printre noi suflete smerite și blânde care se roagă în mod constant ca Domnul să nu îngăduie răul, de dragul acestor suflete, planul satanei nu poate avea loc; Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează. — Starețul Tadei de la Vitovnița

Starețul Tadei de la Vitovnița († 13 Aprilie 2003) a fost unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani ai Serbiei, dăruit cu multe harisme şi atât de căutat, încât fugea de lume.

"Rugăciunea cheamă în casă harul lui Dumnezeu - toți cei din familie simt acest lucru, chiar și cei cărora inimile s-au răcit. Rugați-vă fără încetare." — ☦ Starețul Tadei de la Vitovnita.

Tags: