Fie că un înger al Domnului, copilul meu, să îți urmeze și să îți arate calea către Dumnezeu și către mântuire. Amin. Mă rog că Domnul să îți dea sănătatea sufletului, căci este un mare dar al fiului, ce este dăruit doar acelor suflete ce s-au dedicat pe deplin închinării și dragostei făță de Dumnezeu.

Lumea atrage tinerii precum un magnet; lucrurile pământeșți au mare putere asupra unui suflet nou luminat, ce tocmai a pornit să își găsească locul, să își afle scopul în viață și datoria ce îl cheamă. "Prietenia lumii este dușmănie făță de Dumnezeu. Cine va voi deci să fie prieten cu lumea se face vrășmăș lui Dumnezeu" (Iacov 4:4). Dumnezeu a pus deoparte bucuriile pentru veșnicie, căci atât El cât și sufletele noastre sunt pentru veșnicie. Nu există comparație între bucuriile lumii și bucuriile curate ale lui Dumnezeu.

Bucuriile lumii sunt obținute cu jertfe și costuri, și după bucuria lor vremelnică, sunt urmate de felurite consecințe, astfel că li se zice în mod greșit plăceri. Bucuriile lui Dumnezeu, însă, nu au astfel de urmări, deoarece bucuriile duhovniceșți aici jos pe pământ sunt cele dintâi roade ale unei serii nesfârșite de bucurii și incantari în Împărăția Cerurilor. Pe când, în mod contrar, cel ce a fost stricat de plăcerile lumii este silit să se îndrepte spre osânda veșnică cu primul îndrumător spre stricăciune, diavolul.

Vremea viețîi noastre, copilul meu, ne-a fost dată precum o suma de bani astfel încât fiecare din noi să se poată ocupă de mântuirea să, și în funcție de cum am încheiat această afacere, vom deveni fie bogați, fie săraci. Dacă folosim avantajul "banilor" vremii pentru a ne spori averea duhovnicească, atunci într-adevăr vom fi negustori înțelepți, și vom auzi vocea binecuvântată: "Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; întră întru bucuria Domnului tău" (Matei 25:23).

La capătul viețîi noastre, o socoteală precisă va fi cerută de la fiecare din noi: cum și unde am cheltuit banii vremii, și vai nouă dacă i-am risipit în cinematografe, în distracțîi, în desfrâu, în vise deșarte, în plăceri trupeșți. Căci ce apărare va putea limba noastră amuțită să găsească, și cum vom putea noi să ne ridicăm ochii și să ne privim Hristosul, în timp ce El înșiră binefacerile fără de număr pe care dragostea Să nemărginită le-a revărsat asupra noastră?

Acum cât avem timp, acum cât banii vremii încă nu s-au cheltuit cu totul și încă îi mai avem la dispoziție, să cugetăm cu atenție la lumea rătăcitoare care caută să ne fure. Să o împingem deoparte că pe un les de câine putrezit, și cu acei bani să mergem degrabă să cumpărăm lucruri de preț care, încercate cu focul, vor deveni foarte luminoase - daruri de preț ale Dumnezeului cel Sfânt, bune spre a fi folosite că podoabă a sfântului Ierusalim Ceresc. Noi să nu cumpărăm pleava, care este lucrul de pedeapsa al intunecimii, căci vom coborî cu această în focul veșnic al osandei, unde mulțimea de oameni care n-au dat preț darurilor lui Dumnezeu vor culege ceea ce au sădit! Sădiți lucruri bune cu lacrimi, și apoi veți veni să culegeți roadele bucuriei viețîi veșnice!

Această mărturisire a ta mi-a făcut mare bucurie în suflet, deoarece Dumnezeu și îngerii, care o așteptau, s-au bucurat. Ai reușit să rușinezi diavolul, care mult se bucură când cineva își ascunde gândurile de duhovnicul sau.

Când un șarpe își părăsește culcușul, se grăbește să se ascundă undeva fiindcă se așteaptă să fie lovit - la fel se întâmplă și cu un gând drăcesc, care este precum un șarpe veninos. Când un astfel de gând părăsește gură unei persoane, se risipește și dispare, deoarece mărturisirea este smerenie, și deoarece Satan nu poate suportă nici măcar mireasma smereniei, cum ar putea el să rămână după o mărturisire smerită și sinceră?

Copilul meu, îți doresc un început bun și o înaintare plină de îngrijire. Nu te rușina în făță mea. Nu mă privi că pe un om, ci că pe un reprezentant al lui Dumnezeu. Spune-mi tot, chiar dacă gândeșți rău despre mine, căci eu am experiență cu influențele drăceșți, și știu cum diavolul îl lupta pe om. Știu că fiii duhovniceșți au inimi simple și că dacă gânduri rele vin la ei, este din pricina răutățîi diavolului și a eu-lui copilului duhovnicesc, caruie i se îngăduie să cadă și să aibă asemenea gânduri împotriva Părintelui sau, că astfel copilul duhovnicesc să se poată smeri mai mult. Prin urmare, nu te teme. Mă voi bucură întotdeauna când îmi vei vorbi liber și sincer, căci fără o mărturisire dreapta, nu există sporire duhovnicească.

Copilul meu, fii fără de grijă. Am luat povara ta. Eu te rog doar să ai pace. Vorbele tale pot fi numai pe hârtie, dar eu simt puterea, înțelesul și esență a ceea ce ai scris; pătrund duhul cuvintelor tale. Îți zic să fii cu pace de acum înainte. Eșți iertat cu fiecare mărturisire pe care o faci. Satana a înțeles firea ta și te muncește, dar fără că ceva grav să se fi întâmplat. Tot ceea ce scrii (adică gândurile care te chinuie) este o amăgire a celui rău că să te facă să deznadajduiesti, să fii neliniștit, și tot astfel. Aruncă tot ceea ce ți s-a întâmplat în adâncimile marii. Urmează un drum nou în viață ta.

Dacă continui să gândeșți la fel, știu că vei ajunge bătăia de joc a dracilor. Te implor, doar fă ascultare de mine. După mărturisirea ta, totul a fost iertat, deci lasă cele trecute să treacă. Nu zgandari o rana care te-a făcut să suferi atât de mult. Nu te lasă înșelat de gândul că este vină ta. Dacă nu l-ai fi dus la doctori s.a.m.d., atunci asemenea gânduri te-ar fi luptat cu dreptate. Pe când, așa cum sunt acum lucrurile, ți-ai împlinit datoria. Dumnezeu vrea să îl primeșți pe acesta, pentru un motiv pe care numai înțelepciunea Să nemărginită îl cunoste, în timp ce tu crezi că l-ai ucis! Fii prevăzător cu acest gând, căci altfel ar putea pândi în inima ta. Este o cursa a diavolului că să îți facă rău, căci el știe cum. Acest înșelător priceput a înecat mulțimi nenumărate în adâncimile iadului cu disperarea.

Când se petrece ceva și diavolul vede că cineva este supărat din această pricina, înșelătoria lui este să adune nenumărate gânduri așa-zis îndreptățite care să îl ducă pe acel biet om spre o furtună mare și să îl înece. (Așa cum zice proverbul, vulpea iubește încăierarea.) Și când furtună a trecut, el vede că a fost în pericol să se înece doar într-o cană cu apă.

Smereste-te, și de acum înainte mărturisește-te, căci mărturisirea cuprinde cea mai sfânta umilință, fără de care nimeni nu se mântuiește. Diavolul se bucură tare când reușește să convingă pe cineva să își ascundă gândurile cele rele. Această deoarece își atinge scopul sau premeditat, de distrugere a sufletului.

Ti-am scris despre conștiința, că trebuie să fim cu grijă să nu facem ceva ce va fi condamnabil și ne va osandi. Ține-ți în minte că Dumnezeu le vede pe toate și că nimic nu se ascunde de la ochii Săi. Deci cum aș putea minți eu în făță lui Dumnezeu? Nu știi că minciunile sunt de la diavol, și lipsa de îngrijire devine o practică, apoi un obicei, și apoi o patimă, și nu știi tu că cei ce mint nu vor moșteni Împărăția Domnului? (Apocalipsa 21:8)

Teme-te de Dumnezeu. Dumnezeu nu este mulțumit cu jertfe materiale când neglijăm să ajungem în lăuntrul inimii. Dar este necesar să le săvârșim și pe acestea, fără să le lăsăm pe celelalte nefăcute. (Matei 23:23)

Cercetează-ți cugetul, căci nu știm când va veni ceasul morțîi. Și de nu îi vom plăți creditorului nostru (care este conștiința) tot ceea ce îi datorăm, ne va acuză cu glas tare, fără să se țînă deoparte. Atunci - vai! - gură noastră va fi închisă, neavând ce răspuns să dea.

În fiecare noapte, adu-ți aminte de cum ți-ai petrecut ziua, și de dimineață adu-ți aminte de cum ai trecut noaptea, că să știi cum stai cu socoteală sufletului tău. Dacă vezi vreo pierdere, încearcă să o redobandesti cu grijă și tărie. Dacă vezi vreun câștig, slăvește-L pe Domnul, ajutătorul tău nevăzut.

Nu-ți lasă conștiința să te apese pentru multă vreme, ci degrabă da-i ceea ce îți cere, că nu cumva să te dea judecătorului și să fii aruncat în temniță (Matei 5:25). Vrea conștiința ta să îți faci pravilă de rugăciune și să redobandesti rugăciunea? Da-i aceste lucruri, și iată, eșți izbăvit de la trimiterea în făță judecătorului. Nu slabi vocea mântuitoare a conștiinței tale ignorând-o, deoarece mai târziu vei regretă fără folos.

Caută să fi sincer în faptele tale, precum și în vorbele tale, și mai ales în mărturisire. Căci Dumnezeu cearcă inima și rărunchii (Psalmi 7:9), și nimic nu rămâne ascuns privirii ochiului Sau neadormit.

Teme-te de Dumnezeu; Dumnezeu nu Se lasă batjocorit (Gălățeni 6:7); El nu este păcălit. El pedepsește aspru când nu vede sinceritate; așa că ai grijă. Când eșți neascultător și faci un păcât ascuns, contracarează-l dezvăluindu-l deschis în mărturisire. Nu îți lasă eul să te copleșească și să te facă să ascunzi adevărul și să rămâi neindreptat și împătimit. Îndreaptă totul acum dacă vrei să vezi zilele bune ale despatimirii și păcii.

"Lucrarea lui Iisus Hristos nu este doar de o zi sau două, ci durează multă vreme, ani îndelungați", observă dumnezeiescul Hrisostom (Sf. Ioan Gură de Aur). "Căci de multă lupta și vreme este trebuință că să fie izgonit diavolul și pentru că Hristos să își facă sălaș... Închinați-va deci rugăciunii, și așteptați pe Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi de noi. Plângeți de dimineață până seară și, de este cu puțînță, întreagă noapte: 'Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.' Și siliți-va nous-ul [cugetul] în această lucrare până la moarte".

Toți Părințîi noștri dau sfaturi asemănătoare, fiecare în felul sau și cu propriile sale vorbe, în funcție de experiență să de lupta și izbândă asupra vrajmasului - care este literal pus pe fugă și slăbit cu totul de rugăciunea neîncetată a minții.

"Fraților, întotdeauna răsuflați Hristos", ne îndeamnă Sfântul Antonie cel Mare, Învățătorul Pustiei.

"Întotdeauna să îți aduci aminte de Dumnezeu, și mintea ta va deveni rai", spune Sf. Nil cel Înțelept.

Cu cât mai mult stăruie cineva în rugăciune, cu atât mai mult inima i se curățește, sufletul i se luminează, dispoziția să devine mai bună, și împărăția lui Dumnezeu își răspândește bucuria și prezența înlăuntrul omului, care este chipul lui Dumnezeu și pentru care Dumnezeu-omul Iisus a acoperit toate savarsirile raiului și iadului cu virtuțile Sale, Patimile Sale și Învierea Să.

Cel care își veștejește simțul prin asceză, care își reține simțirile de la toate bucuriile lumii, și care rezistă cu tărie până la capăt împotriva influențelor stăpânitorului acestei lumi, va primi aici în această viață o pregustare a lucrurilor bune ale împărăției raiului: liniștirea gândurilor, pacea inimii, revărsare dulce de lacrimi, încântarea sufletului, cunoștiință tainelor, belșugul dragostei, theoria [vederea] lui Dumnezeu, desăvârșirea "pe cât este cu puțînță pentru firea omenească". Acestea toate se obțîn printr-o lupta sistematică, continuă, insistență, încăpățânată pentru rugăciunea mințîi. Dar pentru că această neîntreruptă cugetare a minții să fie auzită de Dumnezeu, cel ce se roagă trebuie să împlinească și făgăduințele monahale (și creșține, în general) ale viețîi duhovniceșți, care ajută în schimb rugăciunea.

Cât pentru un monah începător, este cerută ascultarea deplină făță de Starețul sau, care este modelul văzut al viețîi Mântuitorului Hristos. Cât pentru toți creștinii, este necesar să își randuiasca viețile după sfatul părinților lor duhovniceșți și să se supună canoanelor celei Uneia, Sfinte, Ortodoxe Biserici, astfel încât fiecare individ să nu rătăcească pe drumul sau propriu de dorințe și închipuiri, așa după cum Sfintele Scripturi ne învață să fim atenți.

Viziunea extrem de simplă și deplină a avvei Mios este citată în Pateric: "Ascultarea în schimbul ascultării: oricine Îl ascultă pe Dumnezeu, și Dumnezeu îl ascultă pe dansul". Și avva Isaia explică această și mai pe larg: "E cu neputință că Domnul să nu asculte pe cineva, dacă acela I se supune; căci El nu este depărtat de om, ci este voință noastră cea care nu Îl lasă să ne audă rugăciunea."

Dacă te rogi și nu eșți ascultat, asigura-te că nu cumva eșți neascultător. Dacă te rogi în noapte și nu eșți grijuliu cu felul tău de a trăi în timpul zilei, e că și cum ai zidi și ai dărâma în același timp. Dacă eșți nepăsător în lucrurile mărunte, cu siguranță vei ceda și vei cădea în lucrurile mari. Păzește-te.

Dumnezeu nu trimite harul Sau neîncetat într-o inima care nu își ridică un zid împotriva dorințelor ei, sau într-o minte ce nu arată vreun semn de reținere de la o rătăcire fără țintă. La început Dumnezeu ne da harul Sau pentru a ne ajută, a ne înalta, a îndulci simțirile sufletului nostru, a ne atrage. Dar dacă nu lucrăm împreună cu el, harul nu va avea vreun efect și se va retrage. Poftă vine mâncând, și rugăciunea rugându-ne.

Eșți la diakonema [ascultarea] ta, la muncă ta? Adu-ți aminte ce își spuneau Sfințîi părinți în vreme ce lucrau: "Trup, lucrează că să poți fi hrănit; suflete, păzește-te că să poți fi mantuit". Mintea ta rătăcește? Spune rugăciunea în șoaptă și nu vorbi fără scop, căci îi vei răni și pe alții, împreună cu ține, prin vorbire nefolositoare.

Avva Filimon zice, "Mulți din Sfințîi Părinți au putut vedea Îngerii urmărindu-i, de această s-au înconjurat ei cu tăcere și nu vorbeau cu nimeni."

În loc să îți iroseșți timpul, spune-ți rugăciunea. Și cu cât acea neascultare și indiferență vine peste ține, cu atât mai mult trebuie să te temi de amenințarea, pe care Domnul a adresat-o slugii rele și leneșe (Matei 25:26). Dacă lași zilele și nopțile să treacă, într-o nepăsare crescândă, în curând vei sfârși extrem de nepăsător. Va fi poate de laudă nepăsarea ta, când ceilalți vor primi cununi pentru nevointele lor?

Fraților, lucrați puțîn în rugăciune și trezvie, și veți vedea bucuria inaltandu-se în inima voastră și luminând pe cerul mințîi voastre: nu acea bucurie ce dispare înainte de a o gustă, ci bucuria ce este dulce, că și dulceață îngerilor, și lumina fără apus a celeilalte lumi, pe care Hristos, Lumina Lumii, Ce vine prin rugăciune, o va pogorî asupra voastră înainte să părășiți această lume. Nu această s-a întâmplat cu Părinții noștri, și nu ni s-ar putea întâmplă și nouă, dacă lipsa de credință și nepăsarea noastră nu ar împiedică-o?

Starețul meu [Gheron Iosif Isihastul, n.t] mai obișnuia să zică: "Nevoiește-te un pic că să îl ai pe Dumnezeu că datornic, și în timp El îți va trimite cu mult mai mult decât ceea ce ai muncit sau ai așteptat tu."

Dar nu uită vorbele Sf. Isaac Șirul: "Mai întâi diavolul lupta împotriva rugăciunii neîncetate a inimii, și apoi convinge călugărul să nesocotească și ceasurile rânduite de rugăciune și canonul sau de rugăciune, care se face cu metanii și închinăciuni."

Astfel că nu ascultă la șoaptele nepăsării, și de vrei că Dumnezeu să acopere greșelile tale, acoperă-le și tu pe ale fratelui tău și stai cu el în timpul ispitelor și durerii sale.

Să nu-i dai replici și să nu ascunzi gânduri de părintele tău duhovnicesc, căci vei lucra toată viață ta degeaba, și rugăciunea ta va rămâne neroditoare.

Dacă nu eșți curățit prin mărturisire cinstită, cum te vei apropia să primeșți preacuratele și de viață-datatoarele Taine ale lui Hristos? Nu ai auzit că ele aduc viață celor ce se împărtășesc vrednic, și moarte celor ce le primesc nevrednic?

Nu spune: "Eu sunt doar că ceilalți", căci această este deșertăciune, și Judecătorul nu poate fi înșelat.

Fiecare gând care aduce deznădejde și întristare prea multă e de la diavolul, și trebuie să îl îndepărtezi imediat, căci va tăia rugăciunea. Fiecare gând ce aduce supărare stăpânită în suflet, amestecată cu bucurie și lacrimi, e de la Dumnezeu. Harul Domnului nu aduce niciodată pe cineva la deznădejde, ci îl îndreaptă spre pocăînță.

Fii blând și nu te mania, căci mania este rodul egoismului și al voii proprii, pe când blândețea este roadă unei inimi smerite și al tăierii voii de sine. Când cineva se manie, mintea să își pierde discernământul, și, prin urmare, își pierde echilibrul și este purtată în a rosti vorbe necuvenite.

Chiar dacă Sfințîi Părinți au asemănat toate patimile cu beția, au asemănat cu această îndeosebi mania, căci atunci când cineva este beat, își pierde demnitatea și se face de ras în făță tuturor - la fel se petrece când o persoană irascibilă își iese din fire.

Domnul ne spune: "Invăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găși odihnă sufletelor voastre" (Matei 11:29). Pentru a ne află pacea conștiinței, trebuie să inabusim și să starpim fiară mâniei, al cărei ascunziș este egoismul.

Când cineva se întâmple să te critice, fie cu dreptate, ori din lipsa de tact, controlează-te, stăpânește-ți tulburarea dinlăuntru, închide-ți gură, și începe să rosteșți rugăciunea lăuntrică, și dintr-o dată vei vedea fiară că se înăbușă! Dar fiecare izbândă are trebuință de lupta. Dacă vrei să-ți supui și să starpesti patimile, învață să iubești smerenia și osândirea de sine. Doar așa pot fi patimile slăbite și nimicite.

Când eșți cuprins de manie, trebuie să realizezi că tu eșți cel ce o hrănește, doar spre a o află, dată viitoare, mai puternică. Dar, dacă atunci când se ridică, o înăbuși așa cum am spus mai sus, atunci vei conștientiza că o înfometezi, așa încât dată viitoare când se va ridică, va fi mai slabă, iar dată următoare și mai slabă, și, puțin câte puțin, te vei tămădui de mania ta.

Traducerea: Radu Hagiu