ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

✝️ Duminica întâi din Post — a Ortodoxiei

În prima duminică din Postul Mare, Biserica Ortodoxă marchează sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei, care din punct de vedere istoric, a fost stabilită în amintirea venerării icoanelor de către cel de-al șaptelea Sobor Ecumenic după o lungă perioadă de luptă împotriva icoanelor.

Duminica întâi din Post — a Ortodoxiei

Troparul Duminicii Ortodoxiei

Pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl și cu Spiritul, Care din

Fecioară s-a născut pentru mântuirea noastră,

Să-L lăudăm, credincioșii, și să I ne închinăm;

Că bine a voit cu trupul a se sui pe cruce, și moarte a răbda,

Și a scula pe cei morți, întru mărită Învierea Sa.

Scurt istoric

În 730, împăratul Leon al III-lea a interzis venerarea icoanelor și a poruncit distrugerea lor. Printre apărătorii icoanelor, trebuie menționat importantul teolog Ioan Damaschinul. Împărăteasa Irina, nora lui Leon al III-lea, a reunit al doilea conciliu de la Niceea (sau «conciliul al șaptelea» – ultimul conciliu recunoscut de Biserica Ortodoxă, de unde numele de Bisericile celor șapte concilii), la Niceea în 787. Persecuțiile s-au reluat după moartea împărătesei, sub domniile împăraților Nicefor I și Mihail I. Împăratul Leon al V-lea, apoi împăratul Theophil au continuat să se opună icoanelor și să-i persecute pe apărătorii acestora. Împăratul Theophil fiind grav atins de dizenterie, soția sa Teodora a avut un vis în care Maica Domnului «ținându-L în brațe pe Dumnezeu înainte de toți vecii, înconjurată de îngeri strălucitori, îl condamnau și pedepseau pe Theophil, soțul său». În urma acestei viziuni, Theophil s-a căit de acțiunea sa puțin înainte de moarte; soția sa a autorizat cultul icoanelor și cu ajutorul patriarhului Metodiu, i-a restabilit la rangul lor pe călugării persecutați până atunci.

Sinodiconul Ortodoxiei – Anatemele împotriva ereziilor şi ereticilor

  1. Lui Arie, primul luptător împotriva lui Dumnezeu: Anatema!

  2. Lui Wulfila semiarianul, lui Nestorie, lui Macedonie care spun că Sfânta Treime a suferit şi Ualentin: Anatema!

  3. Lui Petru Gnafens, cel ce spunea : «Sfinte fără de moarte cel ce te-ai răstignit pentru noi»: Anatema!

  4. Lui Pavel al Samosatei şi Teodotion: Anatema!

  5. Lui Petros Dileos numit şi Liko Petru, lui Eutihie şi lui Sabelie: Anatema!

  6. Lui Iacob Armeanul, lui Dioscor al Alexandriei şi lui Sever, lui Serghie, Pavel şi Pir, împreună cu Serghie, ucenicul lui Liko Petru: Anatema!

  7. Origeniştilor şi celor dimpreună cu ei: Anatema!

  8. Căzuţilor şi anticanonicilor patriarhi ce neagă Sinodul al IV-lea Ecumenic, Karekin al II-lea al Armeniei, Papa Tawadros II al Alexandriei, patriarhul Copţilor, Mathias al Etiopiei, Ignatius Efrem al II-lea al siroiacobitilor, Baselios Toma al malabarienilor – indieni, care în mod greşit se numesc pe sine «ortodocşi» şi celor ce sunt în comuniune cu ei: Anatema!

  9. Celor ce neagă Sfintele Sinoade Ecumenice, al IV-lea, al V-lea şi al VI-lea, monofiziţilor, monoteliţilor şi monoenergiștilor: Anatema!

  10. Eutihianiștilor, Iacobiţilor şi Argivuriților: Anatema!

  11. Adunării înfricoşătoare împotriva cinstitelor icoane: Anatema!

  12. Celor ce neagă Sfântul al VII-lea Sinod Ecumenic, celor ce nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos, în icoana descrisă după firea omenească: Anatema!

  13. Lui Varlaam de Kalabria, Grigorie Achindin, Prohor al Kidoniei, Nikifor Grigoras, Gherghios Lapithis şi urmaşilor lor: Anatema!

  14. Celor ce învaţă erezia neo-varlaamistă: Anatema!

  15. Hulitorului de Hristos, Francisc de Assisi împreună cu toţi minciuno-sfinţii papistaşi: Anatema!

  16. Celui după Canoane căzut şi fără temelie ereziarh Papa al Romei celei Vechi, Francisc I şi celor ce sunt în comuniune cu el: Anatema!

  17. Celor ce învață că Biserica Ortodoxă ar fi «Biserica Soră» cu adunarea romano-catholică şi cu alte erezii: Anatema!

  18. Lui Martin Luther, Jean Calvin, Urlich Zwigli, Henric al VIII-lea, lipsitului de evlavie împărat, şi celor adunaţi împreună cu ei şi tuturor ramurilor protestante: Anatema!

  19. Ereziarhului adunării religioase a Anglicanismului, Justin Welby, şi celor ce sunt în comuniune cu el: Anatema!

  20. Celor care neagă şi defăimează pe Maica Domnului, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, rabini ai iudaismului, islamişti şi membrii societăţii ”Turnul de Veghere” a pseudo Martorilor lui Iehova: Anatema!

  21. Celor care defăimează Sfintele Taine ale Bisericii, baptişti, adventişti şi penticostali şi tuturor ramurilor neoprotestante: Anatema!

  22. Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenistă intercrestină şi interreligioasă: Anatema!

  23. Celor care predică şi învaţă erezia postpatristică şi post-canonică, cum că învăţăturile Sfinţilor Părinţi ar fi perimate: Anatema!

  24. Celor care neagă Sinoadele al VIII-lea şi al IX-lea Ecumenice, de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare şi Sfântului Grigorie Palama, papo-Filioqviștilor: Anatema!

  25. Aşa zisului „Consiliu Mondial al Bisericilor” (al ereziilor) ce învaţă că fiecare ramură protestantă este o parte din Biserica lui Hristos şi celor ce participă la rugăciuni în comun la blasfemica şi călcătoarea de canoane, aşa-zisa „Săptămâna de Rugăciune pentru unitatea creștinilor din Ianuarie” considerându-i pe eretici „fraţi în Hristos”: Anatema!

  26. Declaraţiei de la Toronto (1950), Acordurilor de la Balamand(1993) şi Chambesy (1994) în care anticalcedonienii în mod mincinos sunt recunoscuţi ca ortodocşi, textelor de la Porto Alegre (1997) şi Busan (2013): Anatema!

  27. Celor ce învaţă că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărţite de Ea numindu-le „biserici nedepline” şi celor care spun că există Sfinte Taine, Har mântuitor şi sfinţenie în afara Bisericii Ortodoxe, celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti: Anatema!

  28. Celor care pun neamul lor, familia lor, tribul lor, clanul lor, deasupra Bisericii lui Hristos, etnofiletiștilor: Anatema!

  29. Celor care învaţă că patriarhul ecumenic este «primus sine paribus» adică primul fără de egal: Anatema!

  30. Textelor celor eretice ale ecumenistului pseudo-sinod din Creta din iunie 2016, numit «Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» şi celor ce le primesc şi le pun în practică, texte care:

    – consfinţesc aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de biserici pentru eretici;

    – consfinţesc Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic;

    -consfinţesc Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;

    -consfinţesc căsătoriile mixte(cu eretici) printr-o falsă iconomie;

    -consfinţesc conceptul lui Ioannis Ziziulas despre «persoana umană»:Anatema!

  31. Celor care spun că se pune piedică Evangheliei lui Hristos prin neimplicarea în Mișcarea Ecumenică, prin lipsa de înțelegere reciprocă și cooperare cu ereticii: Anatema!

  32. Celor care neagă faptul că Biserica lui Hristos este Una și Unică, precum Hristos, Capul Bisericii este Unul și Unic, având un singur Trup, Biserica Ortodoxă: Anatema!

  33. Teoriei protestante a “ Bisericii nevăzute Corp Mistic al lui Hristos “ care ajunge la unitate văzută prin cooperare și dialog, conturându-se ideea că Biserica Ortodoxă și adunările eterodoxe sunt în aceeași Casă dar au diviziuni între ele: Anatema!

  34. Celor care nu cred că Biserica lui Hristos este doar Biserica Ortodoxă: Anatema!

  35. Amestecării Bisericilor Ortodoxe Locale cu grupările eterodoxe într-o așa zisă “ părtășie de biserici care-l acceptă pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor”și ideea că ar da o mărturie comună cu aceste grupări : Anatema!

  36. Celor care afirmă că Biserica lui Hristos este în construcție, “Hristos adunându-și copii și zidindu-și El însuși Biserica”, grupările eterodoxe împreună cu ortodocșii fiind copiii: Anatema!

  37. Teosofilor, mormonilor, masonilor, rosicrucienilor, scientologilor, gnosticilor, ezoteriștilor, neo-marxistilor, celor care amestecă învățătura ortodoxă cu teorii pseudo-științifice și învățături păgâne: Anatema!

  38. Teoriei teist – evoluționiste care afirmă că lumea și omul evoluează continuu dintr-o creație incipientă, negându-se prin aceasta existența unei naturi umane depline și mereu aceeași pentru toți oamenii din toate timpurile, anulând astfel rostul întrupării lui Hristos prin care a asumat firea umană în mod deplin și a mântuit, în potență, întreg neamul omenesc: Anatema!

  39. Ereziei primatului papal și oricărei forme de papism sau semi-papism introdus în sistemul colegialității sinodale ortodoxe (care își are originea în modul în care apostolii s-au adunat frățește în Sinodul de la Ierusalim), erezie proliferată astăzi în special de Patriarhia de Constantinopol, Anatema!

  40. Teologiei eretice „Primus sine paribus„ exprimate în anticanonicul „Tomos de Autocefalie” acordat de către Patriarhia Constantinopolului constructului ucrainean schismatic a lui Epifanie Dumenko și pseudo-sinodului lui, Anatema! Tomosului de Autocefalie, Anatema! Lui Epifanie Dumenko și pseudo-sinodului lui, Anatema!

  41. Tuturor ereticilor: Anatema!


✝️ Părintele Claudiu Buză: ANATEMA ROSTITĂ, ÎN DUMINICA ORTODOXIEI, TEXTELOR ERETICE ALE PSEUDO-SINODULULUI DIN CRETA

,,Textelor celor eretice ale ecumenistului pseudo-sinod din Creta din iunie 2016, numit «Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» şi celor ce le primesc şi le pun în practică, texte care:

  • consfinţesc aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de biserici pentru eretici;

  • consfinţesc Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic;

  • consfinţesc Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;

  • consfinţesc căsătoriile mixte (cu eretici) printr-o falsă iconomie;

  • consfințesc conceptul lui Ionannis Ziziulas despre «persoana umană»

ANATEMA!"


⭕ Mărturisirea Ortodoxă: Sinodiconul Ortodoxiei în Parohia liberă de ecumenism Schit Orășeni


❤️ Sfânta si Dreapta Credință: Icoana — Fereastră spre Cer — Invitaţie la Ortodoxie

Cea mai frumoasă definiție pentru icoană este această metaforă: fereastră spre cer. O definiție cu adevărat inspirată.

Elementul comun al tuturor icoanelor este sfințenia persoanelor reprezentate în ele. Tocmai de aceea, icoana are această calitate: de a ne facilita legatura cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi.

Ființa umană, grație dimensiunii sale spirituale, e însetată de Dumnezeu. Așa se face că omul e într-o continuă căutare. Câtă vreme el caută numai lucruri materiale, e nemulțumit și e mereu însetat. Își dorește cu ardoare un lucru, îl obține (cu mai mult sau cu mai puțin efort) și, inevitabil, după un timp relativ scurt, vrea altceva, altul devine obiectul dorinței sale ardente. Îl obține și pe acela, dar nici așa el nu-i mulțumit și rămâne într-o înfrigurată căutare a ceva nou.

De la o vreme, omul simte un gust amar, un soi de dezamăgire amestecată cu o lehamite ce nu poate fi vindecată și care îl duce încet într-o stare de deprimare fără un motiv aparent. Motivul însă există și el este cât se poate de întemeiat: în realitate, nu lucruri caută omul, de aceea se plictisește de ele imediat; nici oamenii nu reprezintă termenul final al căutărilor sale: oricât de speciali ar fi ei, nu-l împlinesc până la desăvârșire, mai încape întotdeauna în inima lui Cineva și locul acela e perceput ca un gol ființal câtă vreme el nu e umplut cu Cel Care Singur îl poate umple, cu – Dumnezeu.

Omul e făcut după chipul lui Dumnezeu și el tânjește după Creatorul său.

Agonisește în jurul său lucruri și oameni, dar faptul că rămâne mereu însetat de ceva sau de cineva nou – este dovada că altceva caută inima sa. Mai corect spus: pe Altcineva!

Numai Dumnezeu poate să umple inima omului, așa încât omul să se simtă cu adevărat împlinit. Dumnezeu Care, fiind Persoana Absolută (Treimea Personală Absolută), este Cel Care este dintotdeauna Același și veșnic Nou. Noutatea Sa vine pentru om din aceea că el înaintează la nesfârșit în cunoașterea lui Dumnezeu și în comuniunea cu El și niciodată nu ajunge la capăt, ci aprofundează mereu această comuniune-cunoaștere. Astfel, numai când omul Îl află pe Dumnezeu, înțelege sensul adevărat al căutărilor sale.

Icoana înlesnește accesul nostru spre Dumnezeu și spre toate persoanele sfinte care sunt reprezentate în ele.

Ca ortodocși, noi nu ne rugăm bucății de materie care este suportul pe care e zugrăvit chipul sfânt. Ci ne rugăm Sfântului însuși care este pictat pe suportul respectiv. Așa cum, atunci când privim fotografia unui om drag, nu o confundăm cu omul în cauză, ci ea reprezintă doar un pod de acces către persoana respectivă și un mijloc de aducere-aminte. Icoana este un mijloc de aducere-aminte și de comunicare cu Persoana sfântă cu care vorbim în rugăciunile noastre. Și, dacă nu aruncăm la gunoi fotografia unui om drag, pentru respectul și pentru dragostea ce i le purtăm omului din fotografie, cu atât mai mult pastrăm cu evlavie „fotografia” unei persoane sfinte.

Icoana este o fereastră spre cer, pentru că, rugandu-mă Persoanei sfinte care este zugravită în icoană, Persoana respectivă se apropie de mine, îmi ascultă păsul și mă ajută să ies din impas; în același timp, eu, cel care mă rog, particip nevăzut, cu toată ființa mea, la sfințenia Persoanei respective, mă împărtășesc de ea, după măsura mea, mă umplu, adică, de sfințenie pe cât pot să încap. Este o comuniune care mă ajută în desăvârșirea mea și mă apropie și ea pas cu pas de asemănarea cu Dumnezeu, spre care asemanarea sunt chemat și spre care tind, în virtutea chipului divin pe care îl port în mine prin creatie.

— Dianora Ioana


✝️ Părintele Savatie Baștovoi: Iubiți icoanele, iubiți Sfinții, iubiți Ortodoxia, căci doar așa putem ajunge la adevărata iubire de Dumnezeu, închinîndu-ne Lui în Duh și Adevăr. →

Nu în zadar Duminica Ortodoxiei este legată de icoană. Învățătura ortodoxă despre icoană este încununarea dogmaticii noastre, închiderea cercului unor polemici care au durat aproape opt secole.

Faptul că Biserica a legat Duminica Ortodoxiei, zisă și Triumful sau Biruința Ortodoxiei, de săvîrșirea dogmei icoanei, este încă o dovadă a duhului prorocesc care îi mișca pe Sfinții Părinți.

Observați că și astăzi, în era digitalizării, lupta pentru icoană se desfășoară în percepția maselor asupra unor lucruri aparent fără nici o legătură cu religia, cum ar fi, de pildă "icon"-urile de pe ecranul computerului sau portretele de pe revistele de modă denumite în mod, deja obișnuit, "icoane ale stilului".

O scriitoare occidentală preocupată de filozofia imaginii deplîngea într-un studiu faptul că Biserica deține pînă acum monopolul asupra icoanei, adică asupra imaginii cu încărcătură sacră, iar eforturile moderne de a o deposeda de acest monopol nu își ating pe deplin scopul.

Cei aproape 300 de ani de polemici iconoclaste au făcut din teoria icoanei un domeniu filozofic vast care cuprinde toate aspectele teologiei creștine. Scrierile unui sfînt ca Ioan Damaschin ne oferă nu doar un monument de gîndire critică, ci o excursie exhaustivă prin toată Sfînta Scriptură, ordonînd într-un chip sistemic temeiurile cinstirii icoanelor regăsite în textele biblice.

Nu în zadar, Sfinții Părinți au numit icoana "Evanghelia în culori". Limba culorilor nu are nevoie de a fi tradusă, la fel ca și cea a muzicii, convingînd neamurile înainte ca ele să învețe a scrie și citi.

Vă îndemn să citiți cele trei cuvîntări ale Sfîntului Ioan Damaschin în apărarea icoanelor pentru a vă îndrăgosti de mintea sfinților și pentru a parcurge, într-un timp scurt, o inițiere biblică de mare amploare și rigoare.

Iubiți icoanele, iubiți Sfinții, iubiți Ortodoxia, căci doar așa putem ajunge la adevărata iubire de Dumnezeu, închinîndu-ne Lui în Duh și Adevăr.

— Părintele Savatie Baștovoi

❤️ Această icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, a fost adusă la Penza din Donețk.

- Posted in 🪷 Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Inițial, chipul Pruncului era îndreptat cu fața înainte. Datorită vremurilor cumplite și triste pe care creștinii din Ucraina le trăiesc astăzi, printr-o minune, Pruncul s-a întors, plângând și acoperindu-și fața cu mâinile. Ce privire tristă are Maica Domnului — mir sfânt curge din ochii Ei triști.

🙏🏻 Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Vindecătoarea

- Posted in 🙏🏻 Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

❤️ 18 Septembrie — Icoana Maicii Domnului Vindecătoarea sau "Țelitelnița" / Icoana originală, cunoscută sub numele de „Țelitelnița” sau „Vindecătoarea” s-a aflat în Biserica Țilkan din regiunea Kartli, Georgia. Aceasta a fost zugrăvită pe vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea Georgiei (14 ianuarie). / O copie a icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” se află în Mănăstirea Alexeev din Moscova, înaintea căreia se săvârșesc nenumărate minuni, consemnate încă din secolul al VIII-lea. Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (21 septembrie, 28 octombrie) a consemnat în cartea sa Lâna rourată minunea care a inspirat zugrăvirea acestei icoane. Preotul Bisericii Navarninsky, Vincent Bulvinensky, se ruga întotdeauna la icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât și la ieșirea din biserică. El spunea în fața icoanei următoarea rugăciune: „Bucură-te Ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtat pe Hristos și fericiți sunt sânii care L-au hrănit pe Domnul Dumnezeu, Mântuitorul nostru!”. Într-o vreme, el însuși a suferit de o boală îngrozitoare. Limba lui începuse să putrezească, astfel încât el leșina de durere. Când își venea în fire, preotul rostea rugăciunea cea obișnuită către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De îndată ce a terminat să se roage cu ardoare Maicii Domnului, el a văzut la capătul patului un tânăr frumos. Preotul a înțeles îndată că tânărul este îngerul său păzitor. Îngerul l-a privit cu milă, chemând-o el însuși pe Maica Domnului să-l vindece pe bărbat. Deodată, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a apărut în camera preotului și a vindecat pe omul bolnav care i-a fost atât de credincios. Preotul s-a ridicat imediat din pat și a mers în biserică, slujind din nou. Cei prezenți, care știau starea în care se afla, au fost uimiți peste măsură văzând recuperarea lui. Această minune a inspirat zugrăvirea icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”), icoană ce o înfățișează pe Maica Domnului stând în picioare lângă patul bolnavului.

🌷 Icoana Maicii Domnului ”Îndepărtarea cugetelor rele” sau "Izgonirea de gânduri rele"

- Posted in 🪷 Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Lupta cu gândurile cele rele, este una dintre cele mai anevoioase lupte ale omului, care voiește să se curețe de patimi și să fie bineplăcut lui Dumnezeu!

Sfinții Părinți amintesc că rădăcina tuturor păcatelor, se află în cugetele cele rele, de aceea se cuvine să ne îngrijim de ceea ce lucrează mintea noastră, și să încercăm pe cât e posibil, să punem pază strașnică gândurilor, alungând toate cugetele necurate, cu rugăciunea și gândirea la ceasul despărțirii!

O rugăciune scurtă pe care să o rostim din toată inima înainte de somn:

Domnului să ne rugăm: Doamne miluiește!

Prea Sfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoștința, lenevirea și toate gândurile cele rele și viclene, urâte și defăimătoare, alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase, de la sufletele noastre cele întinate și de la mintea noastră cea întunecată!

Stinge văpaia patimilor noastre și ne ajută, că neputincioși suntem!

Fereşte-ne Maică aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi, şi ne izbăveşte de ele.

Că Preabinecuvântat şi Preamărit este numele Tău cel Sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor, Amin!

enter image description here
Înger veghetor la somn pentru fiecare suflet!

💗 Rusia - Minune de la Dumnezeu: icoanele radiază căldură 🔥

- Posted in ⭕ Taine și Minuni by

Biserica Sfântului Prinț Alexandru Nevsky din satul Amga (Yakutia) a fost renovată, biserica a fost izolată, iar spațiul Bisericii a fost verificat cu un aparat de termoviziune. Și asta este ceea ce au văzut inspectorii:


Icoanele radiază căldură


Orașul Rybinsk, Catedrala Schimbării la față a Mântuitorului


Crucea pe Cer

❤️ Icoana Sf. Mare Muceniță Anastasia a început să izvorască mir în timpul slujbei

- Posted in ⭕ Taine și Minuni by

Duminică - 22 decembrie, în Biserica Sfântul Nicolae – Udricani din București, în ziua de cinstire a Sfintei Mari Mucenițe Anastasia, Icoana Sfintei Mare Mucenițe Anastasia a început să izvorască mir în timpul Sfintei Liturghii, săvârșite de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

Sfânta Mare Muceniță Anastasia - Icoană izvorâtoare de mir

Icoana veche a Sfintei Mucenițe Anastasia, făcătoare de minuni, a început să izvorască mir, spre bucuria credincioșilor prezenți.

Acest moment de har a avut loc într-un lăcaș de cult cu o istorie îndelungată, care adăpostește nu doar icoana miraculoasă, ci și un fragment din moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia, adus în biserică începând cu anul 2017.

Sfânta Anastasia este una dintre ocrotitoarele bisericii, iar evenimentul de duminică a fost perceput de credincioși ca o binecuvântare cerească.

Biserica Sfântul Nicolae – Udricani

Biserica Sfântul Nicolae – Udricani este cunoscută în rândul credincioșilor pentru atmosfera sa duhovnicească și pentru minunile care au fost legate de acest sfânt lăcaș de-a lungul timpului.

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit în cuvântul său despre puterea sfinților de a interveni în viața credincioșilor, spunând:

„Aceste sfinte moaște au ajuns aici în mod minunat, chemate parcă de icoana veche, făcătoare de minuni, a Sfintei Anastasia, care proteja această biserică de multă vreme”.

Post-scriptum:

A plecat la Domnul, Sorin Dumitrescu, cel care a fondat editura Anastasia.

Avea o fiică pe nume Anastasia.

Iar de ziua Sfintei Anastasia, Sfânta a mijlocit plecarea lui spre Rai.

Postare pentru cei care aud pe Dumnezeu când le vorbește ... din cer!

Pentru ceilalți o simpla coincidență.

Dumnezeu să-l odihnească!

A plecat la Domnul, Sorin Dumitrescu, cel care a fondat editura Anastasia.

☦️ Icoana cu chipul Mântuitorului de la Mănăstirea Iviru

- Posted in 🖼️ Icoane și Artă Bizantină by

Un creștin s-a rugat Domnului să-i arate cum arăta El, când a fost pe pământ. Într-o noapte, a auzit un glas spunându-i:

„Dacă vrei să vezi cum arătam Eu, să mergi la Mănăstirea Iviru din Sfântul Munte Athos și în pridvorul bisericii, în partea dreaptă a ușii laterale din stânga, vei vedea chipul Meu, făcut așa cum arătam când am luat trup omenesc”

Icoana cu chipul Mântuitorului de la Mănăstirea Iviru

Venind creștinul, a văzut chipul Mântuitorului, chip care este de mărime naturală și s-a bucurat foarte mult, slăvind pe Mântuitorul Hristos și mulțumindu-I că nu l-a trecut cu vederea.


☦️ La Lavra Sfântului Serghie de Radonej - în data de 24 Septembrie 2024 - chipul Mântuitorului Iisus Hristos a apărut de la sine pe o scândură pregătită pentru pictarea unei icoane

💖 Într-o mănăstire din Belarus, pe perete, a apărut chipul Domnului nostru Iisus Hristos

👚 Pană acum 10-15 ani, lumea ortodoxă nu a știut nimic despre locul în care s-a aflat Cămașa Maicii Domnului❗/ VIDE⭕

🙏🏻 Rugăciune către Maica Domnului: Preacurată Stăpână, nădejdea deznădăjduiților, mântuiește-mă, pe mine cel ce am greșit mult❗

- Posted in 🙏🏻 Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

"Suflete al meu, pentru ce zaci în lene și fără de grijă? De ce nu porți grija de rele, ce ai făcut în această viață? Silește-te și te îndreptează până nu-ți închide Domnul ușa. Aleargă la Născătoarea de Dumnezeu, cazi înaintea ei și strigă: Preacurată Stăpână, nădejdea deznădăjduiților, mântuiește-mă, pe mine cel ce am greșit mult!”

    Doamne miluiește-mă,
    Doamne miluiește-mă,
    Doamne miluiește-mă!

Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.

    Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Te rog Maică Preacurată ajută-ne cu rugăciunile Tale şi din nevoi izbăveşte-ne! Pretutindeni fiind păziţi cu Crucea Fiului Tău, smerindu-ne, cu mulţumire şi cu dragoste toţi pe Tine, cu bună credinţă, Te preamărim!

    Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin!

❤️ Sfânta si Dreapta Credință: Icoana — Fereastră spre Cer

- Posted in ⭕ Taine și Minuni by

Invitaţie la Ortodoxie

Cea mai frumoasă definiție pentru icoană este această metaforă: fereastră spre cer. O definiție cu adevărat inspirată.

Elementul comun al tuturor icoanelor este sfințenia persoanelor reprezentate în ele. Tocmai de aceea, icoana are această calitate: de a ne facilita legatura cu Dumnezeu și cu Sfinții Săi.

Ființa umană, grație dimensiunii sale spirituale, e însetată de Dumnezeu. Așa se face că omul e într-o continuă căutare. Câtă vreme el caută numai lucruri materiale, e nemulțumit și e mereu însetat. Își dorește cu ardoare un lucru, îl obține (cu mai mult sau cu mai puțin efort) și, inevitabil, după un timp relativ scurt, vrea altceva, altul devine obiectul dorinței sale ardente. Îl obține și pe acela, dar nici așa el nu-i mulțumit și rămâne într-o înfrigurată căutare a ceva nou.

De la o vreme, omul simte un gust amar, un soi de dezamăgire amestecată cu o lehamite ce nu poate fi vindecată și care îl duce încet într-o stare de deprimare fără un motiv aparent. Motivul însă există și el este cât se poate de întemeiat: în realitate, nu lucruri caută omul, de aceea se plictisește de ele imediat; nici oamenii nu reprezintă termenul final al căutărilor sale: oricât de speciali ar fi ei, nu-l împlinesc până la desăvârșire, mai încape întotdeauna în inima lui Cineva și locul acela e perceput ca un gol ființal câtă vreme el nu e umplut cu Cel Care Singur îl poate umple, cu – Dumnezeu.

Omul e făcut după chipul lui Dumnezeu și el tânjește după Creatorul său.

Agonisește în jurul său lucruri și oameni, dar faptul că rămâne mereu însetat de ceva sau de cineva nou – este dovada că altceva caută inima sa. Mai corect spus: pe Altcineva!

Numai Dumnezeu poate să umple inima omului, așa încât omul să se simtă cu adevărat împlinit. Dumnezeu Care, fiind Persoana Absolută (Treimea Personală Absolută), este Cel Care este dintotdeauna Același și veșnic Nou. Noutatea Sa vine pentru om din aceea că el înaintează la nesfârșit în cunoașterea lui Dumnezeu și în comuniunea cu El și niciodată nu ajunge la capăt, ci aprofundează mereu această comuniune-cunoaștere. Astfel, numai când omul Îl află pe Dumnezeu, înțelege sensul adevărat al căutărilor sale.

Icoana înlesnește accesul nostru spre Dumnezeu și spre toate persoanele sfinte care sunt reprezentate în ele.

Ca ortodocși, noi nu ne rugăm bucății de materie care este suportul pe care e zugrăvit chipul sfânt. Ci ne rugăm Sfântului însuși care este pictat pe suportul respectiv. Așa cum, atunci când privim fotografia unui om drag, nu o confundăm cu omul în cauză, ci ea reprezintă doar un pod de acces către persoana respectivă și un mijloc de aducere-aminte. Icoana este un mijloc de aducere-aminte și de comunicare cu Persoana sfântă cu care vorbim în rugăciunile noastre. Și, dacă nu aruncăm la gunoi fotografia unui om drag, pentru respectul și pentru dragostea ce i le purtăm omului din fotografie, cu atât mai mult pastrăm cu evlavie „fotografia” unei persoane sfinte.

Icoana este o fereastră spre cer, pentru că, rugandu-mă Persoanei sfinte care este zugravită în icoană, Persoana respectivă se apropie de mine, îmi ascultă păsul și mă ajută să ies din impas; în același timp, eu, cel care mă rog, particip nevăzut, cu toată ființa mea, la sfințenia Persoanei respective, mă împărtășesc de ea, după măsura mea, mă umplu, adică, de sfințenie pe cât pot să încap. Este o comuniune care mă ajută în desăvârșirea mea și mă apropie și ea pas cu pas de asemănarea cu Dumnezeu, spre care asemanarea sunt chemat și spre care tind, în virtutea chipului divin pe care îl port în mine prin creatie.

Publicat la 8 iunie 2011 de Dianora Ioana

❤️ Aproapele meu: Icoana Părintelui Justin care izvorăște mir. →

🔴 Moaștele Sfântului Nicolae refuză să reverse mir la slujba catolicilor eretici - revarsă mir numai la Liturghia Ortodocșilor

✝️ Minune la Hangu-Neamț: a curs mir din Icoana Maicii Domnului de la biserica din Buhalnița

🙏 La Iași, din icoana Părintelui Justin Pârvu a izvorât mir - 19 martie 2019

🙏🏻 Rugăciune pentru noi înșine și pentru cei dragi nouă

- Posted in 🙏🏻 Rugăciuni, Acatiste, Paraclise by

Rugăciune pentru noi înșine și pentru cei dragi nouă

Doamne, Tu cunoști pricina îngrijorărilor mele, ia-mă în palma Ta și păzește-mă. Fii cu mine în fiecare clipă și nu mă lăsa să alunec sau să mă poticnesc. Ție îți încredințez viața mea și ființa mea, sufletul meu și tot ce am. Ai grijă de ele și folosește-le după cum vrei Tu.

Ție ți-i încredințez și pe toți cei pe care îi iubesc, ocrotește-i cu mila Ta și nu-l lăsa pe niciunul dintre ei să se piardă. Iartă-ne când greșim iar atunci când rătăcim pe cărări străine, ia-ne de mână și adu-ne cu blândețe acasă.

Îndreaptă răul pe care l-am făcut și folosește rănile noastre spre zidirea și vindecarea noastră și a altora. Rămâi cu noi până la sfârșit și dă sens vieții noastre, pentru ca și noi să rămânem în Tine și să gustăm pacea și biruința deplină în Împărăția Ta.

Amin!

❤️ Icoana Sfântului Efrem cel Nou de la Nea Makri / VIDE⭕

- Posted in ⭕ Taine și Minuni by

Unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Grecia de astăzi, Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou, se află în apropierea localităţii Nea Makri de pe Colina Neprihăniţilor din regiunea Atica, la numai 30 de kilometri nord de Atena.

Mănăstirea de la Nea Makri a fost zidită în perioada bizantină, înainte ca peninsula grecească Atica să ajungă sub ocupaţie otomană. Mănăstirea este închinată Maicii Domnului, având hramul Buna Vestire, dar este cunoscută mai degrabă ca Mănăstirea Sfântului Efrem, deoarece în biserica mănăstirii se află sfinte moaşte ale Sfântului Efrem cel Nou, considerat ocrotitorul celor dependenţi de droguri, al celor cuprinşi de depresie şi al celor deznădăjduiţi.

Sfântul Efrem cel Nou

Sfântul Efrem cel Nou

Sfântul Mucenic Efrem cel Nou s-a născut de Ziua Crucii a anului 1384, intrând la o vârstă fragedă în Mănăstirea Maicii Domnului de pe Colina Neprihăniţilor. În luna septembrie 1425, turcii otomani au cotropit mănăstirea, ucigând mulţi monahi, iar pe Efrem l-au luat prizonier. După ce l-au torturat timp de mai multe luni, în data de 5 mai 1426 Sfântul Efrem a murit.

Descoperirea Moaştelor Sfântului Efrem cel Nou

În anul 1945, maica Macaria s-a stabilit pe locul ruinatei Mănăstiri a Maicii Domnului de la Nea Makri, a zidit aici o chilie, începând apoi să cureţe locul şi să scoată la lumina ce a mai rămas în picioare din vechea mănăstire.

În data de 3 ianuarie 1950, prin revelație dumnezeiască, monahia Macaria a descoperit sfintele moaște ale Sfântului Efrem cel Nou. A doua zi, maica Macaria a curăţat sfintele moaşte şi le-a aşezat în altarul bisericii mănăstirii, înaintea lor aprinzând o candelă. În aceeaşi noapte, Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii, în vis, spunându-i numele său, cât şi cele despre viaţa lui.

Minunile Sfântului Efrem cel Nou

După descoperirea sfintelor sale moaşte, Sfântul Efrem a făcut nenumărate minuni şi vindecări cu toţi cei care i se adresau cu rugămintea de a primi tămăduire. Astfel, a tămăduit mulţi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, boli de ochi, de oase, de cap, de stomac, de articulaţii, boli ale inimii şi creierului, hemoragii, a oferit ajutor în timpul operaţiilor, salvând oamenii pe patul de moarte.

Mărturie a tuturor minunilor şi ajutorului primit de credincioşi prin mijlocirea Sfântului Efrem sunt darurile oferite de cei vindecaţi mănăstirii din Nea Makri, care pot fi văzute în timpul pelerinajelor care au început să devină din ce în ce mai dese.

Canonizarea Sfântului Efrem cel Nou a fost făcută de către Patriarhia Ecumenică în 1998 şi este prăznuit atât în ziua mutării sale la Domnul, pe 5 mai, cât şi în ziua aflării cinstitelor sale moaşte, pe 3 ianuarie.

Mănăstirea, astăzi

Mănăstirea este zidita din piatră, în stil grecesc. În centru se găseşte katholikonul închinat Bunei-Vestiri. Efrem. În partea dreaptă a bisericii se află racla cu moaştele întregi ale Sfântului Efrem, iar în partea stângă se află un paraclis unde o candelă stă de veghe la mormântul Sfântului. De asemenea, într-un mic paraclis din curtea mănăstirii se găseşte o parte din copacul în care a fost martirizat Sfântul Efrem cel Nou.

  • 📅 3 Ianuarie: Descoperirea moaștelor Sfântului Mucenic Efrem cel Nou de la Nea Makri - Grecia / Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie: slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere, slavă Celui Ce ţi-a dăruit harul tămăduirilor, slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine." — Troparul Sf. Efrem cel Nou

  • ✝️ 14 Septembrie: Viața Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou / Martiriul Sfântului Efrem cel Nou a durat 8 luni. În toată această perioadă, turcii l-au chinuit zi de zi pe Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, pentru a-l determina să-și lepede credința ortodoxă și să se facă musulman.

  • 🙏 Rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou - la vreme de mâhnire şi deznădejde / Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâşiată de durere şi de amărăciune şi nu ştiu ce cuvânt să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viaţă şi poverile şi suferinţele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare şi cumplit de amară. Nu-L mai desluşesc pe Dumnezeu în nimeni şi nimic şi mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri. Izbăveşte-mă, Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea şi urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga şi toată puterea de viaţă. Tu i-ai văzut pe batjocoritorii şi ucigaşii tăi şi ai răbdat nenumărate schingiuiri şi urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credinţă, înfruntând acea privelişte de iad. Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri. Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângâie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, şi aşa cum eu nu ştiu, tămăduieşte şi limpezeşte sufletul meu, ridicându-mă întru nădejde şi lumină. Ştiu că e de necuprins cu mintea toată pătimirea ta mucenicească, şi tocmai de aceea te rog pe tine, căci ştiu că ai răbdat urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd eu acum. Fie-ţi milă de mine ca de un frate mai mic şi foarte neputincios şi rânduieşte în aşa fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să cunosc mai bine ostenelile tale muceniceşti şi ceea ce înseamnă purtarea de fiecare zi a crucii. Amin.

  • 📅 5 Mai - Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou / Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele. Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert. Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios! Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi. Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi. Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin.

❤️ Mănăstirea Tumane din Serbia: Icoana Maicii Domnului de la Kursk

- Posted in 🪷 Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

 Mănăstirea Tumane din Serbia: Icoana Maicii Domnului de la Kursk

Icoana Maicii Domnului de la Kursk, mângâietoare și mare făcătoare de minuni, a fost adusă în Serbia de călugări rusi fugiți din Rusia după instaurarea comunismului. A trecut prin două incendii, fără a fi distrusă. La Manastirea Tumane (nu departe de granița cu România) a ajuns în anii 1930.

De atunci, alături de sfintele moaște ale Sfântului Zosima Sinaitul (sec XIV) și ale Sfântului Iacob cel Nou de la Tumane (ucenic al Sf Nicolae Velimirovici), reprezintă sfințeniile care au făcut ca Mănăstirea Tumane să devină unul dintre cele mai vizitate locașuri de închinare din Serbia.

✝️ Icoana Maicii Domnului, numită „Mângâierea tuturor celor necăjiți” de la Mănăstirea Rohia

- Posted in 🪷 Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Icoana Maicii Domnului, numită „Mângâierea tuturor celor necăjiți” de la Mănăstirea Rohia

Icoana autentic ortodoxă a Maicii Domnului este pictată întotdeauna cu Mântuitorul Iisus Hristos în brațe, iar atunci când reprezintă tânguirea Maicii Domnului este zugrăvită singură.

În această icoană, Maica Domnului este reprezentată singură, fiindcă ea plânge pentru cele aproximativ 150 de mănăstiri transilvănene care au fost distruse în secolul al 18-lea de către generalul Bukov, la ordinul împărătesei Maria Tereza.

  • Bucură-te, comoara de pace a lui Hristos!
  • Bucură-te, alinătoarea plânsului şi a lacrimilor!
  • Bucură-te, zid apărător al văduvelor şi orfanilor!

🌸 Icoana Maicii Domnului „Vzygranie — a Bucuriei” sau „Pruncul săltând de bucurie”

- Posted in 🪷 Maica Domnului nostru Iisus Hristos by

Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim. AMIN.

Icoana Maicii Domnului „Vzygranie — a Bucuriei” sau „Pruncul săltând de bucurie”

Icoana Maicii Domnului „a Bucuriei” (Vzigranie) este prăznuită pe 7 noiembrie.

Icoana Maicii Domnului „a Bucuriei” (Vzigranie) a fost descoperită lângă Moscova pe 7 noiembrie 1795.

Nu se știe nimic din istoricul icoanei dinaintea aflării ei; se cunosc doar multele minuni ce au avut loc în fața acestei sfinte icoane.

Icoane asemănătoare se află în Mănăstirea Novodevici din Moscova și în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.

În aparență, icoana Maicii Domnului „a Bucuriei” se aseamănă icoanei Macii Domnului „Pelagonitissa”, o variantă a icoanei Maicii Domnului „Glikophilosa” („Dulcea sărutare”) sau cea de tip „Eleusa”.

Icoana Maicii Domnului „a Bucuriei” (Vzigranie) este numită uneori și icoana Maicii Domnului „Pruncul săltând de bucurie”.


❤️ Mănăstirea Tumane din Serbia: Icoana Maicii Domnului de la Kursk

✝️ Icoana Maicii Domnului, numită „Mângâierea tuturor celor necăjiți” de la Mănăstirea Rohia

🗓️ 10 Octombrie - Cinstirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Brailiv (Ucraina)

❤️ 18 Septembrie — Icoana Maicii Domnului Vindecatăarea sau "Țelitelnița"

💕 Icoana Maicii Domnului însărcinată

✝️ Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Neamț - cinstită la 9 iulie - este cunoscută și sub numele de icoana „Lidianca”, pentru că este considerată o copie perfectă a icoanei din Lida.

💗 Icoana Maicii Domnului "Igorevskaia"

❤️ Icoana Maicii Domnului de la Kassiopi - Corfu, Grecia

🙏🏻 29 Mai: Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși”

📆 10 Mai: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu ✝️

💐 Icoana Maicii Domnului în fața căreia s-a rugat Sfânta Maria Egipteanca înainte de a pleca la pustie

❤️ Cinstirea Icoanei Maicii Domnului ”Kozelscianskaya” — 21 Februarie


✝️ Părintele Ilie Cleopa: “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?”🕯️ / “Aveți voi icoana Maicii Domnului în casă și candelă care să ardă la icoana Ei?” Și îi sfătuia insistent părintele: “Să o luați ca ocrotitoare și ajutătoare pe Maica Domnului, Mama noastră din cer și de pe pământ. Împărăteasa cerului și a pământului! Dacă o veți lua pe Ea drept ocrotitoare, citindu-i dimineața un acatist cu candeluța aprinsă și seara un paraclis, veți avea ajutor și în timpul vieții și în clipa morții și în ziua Înfricoșătoarei Judecății. Știți voi câte poate Maica Domnului înaintea Tronului Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi? Dacă nu era Ea, cred că lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!” — Părintele Ilie Cleopa

✝️ Părintele Cleopa Ilie: În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului / "Dumnezeu primeşte pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima şi cinsteşte pe Maica Domnului. Să aveți mare evlavie către Ea, că fericită este casa şi familia care are în casă icoana Maicii Domnului. În fiecare zi să citiți Acatistul şi Paraclisul Ei. Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea aceasta s-ar fi pierdut de două mii de ani. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi. Ea este a patra față duhovnicească din ceruri." — Părintele Cleopa Ilie

🚩 Camelia Smicală: Orice medic cinstit va recunoaște că știința are limitele ei, că în realitate avem prea puțin habar despre corpul nostru, că medicii sunt și ei oameni și că acolo unde știința și-a atins limitele continuă Dumnezeu. →

- Posted in ⭕ Taine și Minuni by

[...]

Într-o zi, este adus în UPU un băiețel de 2 ani și ceva în stop cardio-respirator.

Aspirase o gorgoaza (o corcodușă verde). Bunica lui, asistentă medicală la ORL, încercase acasă prin toate metodele să îndepărteze corpul străin. Când a văzut că nu reușește ,l-a suit în mașina personală și au pornit spre spital. Pe drum, copilul face stop cardio-respirator și la sosirea în UPU era deja de minute bune în stop.

Aplicam noi toate manevrele Heimlich clasice ,în disperare de cauză improvizăm, rezultat zero.

Copilul în stop, ventilare imposibilă, edem laringian masiv, corcodușa fixată ca un dop, subglotic.

Toate manevrele de extragere eșuaseră.Pensa pentru extragerea corpilor străini aluneca pur și simplu și nu puteam apuca corcodușa.

Vine și ORL-istul, încercăm traheostoma, nu se ventila și pace!

În fine, copilul era deja de prea mult timp în stop cardio-respirator ..

În UPU aveam o icoană a Maicii Domnului. Am strigat "Maica Domnului, ajută-ne!".

Asistenta s-a uitat la mine. [...]

În acel moment a sărit corcodușa fără nici o manevră și am extras-o rapid.

Am intubat repede copilul și, împotriva tuturor protocoalelor, în câteva minute era resuscitat.

Deși fusese în stop cardio-respirator mult peste limitele descrise în cărțile de medicină, copilul a plecat acasă peste câteva ore, fără absolut nici o sechelă.

Orice medic cinstit va recunoaște că știința are limitele ei, că în realitate avem prea puțin habar despre corpul nostru, că medicii sunt și ei oameni și că acolo unde știința și-a atins limitele continuă Dumnezeu.

Sursa: https://www.facebook.com/camelia.smicala/posts/pfbid0366y9v9yDpqNckKYeqxRDcg26hJebeJmozgH4T1cqWW4Kh4BH7DJ9Mi1RxqyrME6Vl

Camelia Smicală cu familia

Camelia Smicală, presată să o avorteze pe Maria, a născut cu rugăciunile părintelui Iustin Pârvu

Camelia Smicală, românca din Finlanda ai cărei copii, Mihai și Maria, au fost reținuți în mod abuziv în sistemul de protecția copilului din această țară a povestit că la cel de al treilea copil, Maria, a fost presată să avorteze fetița, fiind vorba despre o sarcină de mare risc.

Maria s-a născut prin credința mamei… și rugăciunile părintelui Iustin Pârvu, spune aceasta.

Ea a scris pe Facebook:

Am făcut curat în hârtii. Și-am găsit scrisorile Părintelui. Părintele făcea așa: răspundea la telefon doar când aveam absolută nevoie de El. Azi aveam. Și mi-a răspuns, ca de obicei. ❤️ Nu sunt vrednică de Părintele, dar vreau să împărtășesc cu voi un pic din bucuria mea. (…) ❤️ Maria e născută cu rugăciunile Părintelui. Părintele m-a învățat ce înseamnă credința și ce minuni vin din ea. Mă obligau să fac avort, pentru că aveam 2 cezariene de urgență înainte, iar la Mihai, ruptură uterină + puțin pe lumea cealaltă

Sursa: https://www.facebook.com/camelia.smicala/posts/2236870549680745

☦️ Credincioșii ortodocși din Ucraina și-au arătat din nou puterea credinței în această săptămână, organizând o procesiune în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Plângătoarea de la Mănăstirea Boian, în ciuda încercărilor de a le fi blocată calea. / VIDE⭕

Credincioșii ortodocși din Ucraina și-au arătat din nou puterea credinței în această săptămână, organizând o procesiune în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Plângătoarea de la Mănăstirea Boian, în ciuda încercărilor de a le fi blocată calea.

Marșul însoțit de rugăciuni a început ieri, 24 septembrie, în Episcopia de Cernăuți și Bucovina, îndreptându-se spre Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din Boian, unde astăzi este sărbătorită icoana.

Potrivit Sfinției Sale Mitropolitul Longhin de Bănceni, anul acesta au existat încercări de a obstrucționa procesiunea prin blocarea drumurilor către provincia Cernăuți. Cu toate acestea, credincioșii s-au dovedit rezistenți și au reușit să ajungă la mănăstire pentru a se închina la Icoana făcătoare de minuni.

„Sunt foarte recunoscător pelerinilor pentru care drumurile către Icoana Maicii Domnului Plângătoare Boian au fost blocate astăzi. Ați decis totuși să mergeți pe jos și nimic nu v-a putut opri – nici poliția, nimic… Pentru că dragostea pentru Dumnezeu este mai presus de toate. Aș dori să vă rog acum să vă rugați pentru toată Ucraina, să ne rugăm unii pentru alții, pentru ca pacea să vină la noi”, a spus Sfinția Sa după o altă audiere în instanță (Mitropolitul Longin este unul dintre ierarhii care este vizat personal de statul ucrainean).

Înregistrarea video a procesiunii a fost publicată pe canalul YouTube al Mănăstirii Bănceni.

Icoana Plângătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Boian se află în Biserica Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a Mănăstirii din Boian din provincia Cernăuți.

Icoana a fost pictată în anul 1991 pentru iconostasul acestei biserici.

La 18 decembrie 1993, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, rectorul de atunci al bisericii, părintele Mihail (Jar) și enoriașii au observat că pe chipul Maicii Domnului, ochii ei erau plini de lacrimi, curgând abundent pe icoană. După terminarea slujbei religioase, părintele Mihail a închis și sigilat biserica și a raportat incidentul episcopului conducător. A doua zi, comisia eparhială condusă de episcopul Onufrie (Berezovski), acum Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a consemnat faptul manifestării Icoanei făcătoare de minuni.

În același an au fost înregistrate alte două minuni asociate cu Icoana Plângătoare a Maicii Domnului Boian:

  • vindecarea unui tânăr, Gheorghe, din provincia Khmelnytsky, care suferea de cancer,

  • și a unui preot ortodox Igor, din Polonia.

La 4 octombrie 1994, Sfântul Sinod al UOC a recunoscut oficial icoana ca fiind făcătoare de minuni și a numit-o Boian în cinstea locului de origine al acesteia. Ziua de cinstire a Icoanei făcătoare de minuni a fost stabilită pentru 12/25 septembrie.

 


 

Page 1 of 4