”În închisorile comuniste era nevoie și de mine ca, împreună cu frații noștri români, să suferim cu toții urgia venită asupra țării.

Fie, Doamne, suferința noastră, ca un canon pentru păcatele noastre, dar și ca o jertfă adusă pentru iertarea păcatelor neamului românesc și pentru binecuvântarea dumnezeiască asupra întregii noastre țări!”

— Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (prăznuit pe 14 septembrie)

Foto: Crucea de la Mănăstirea Dervent - jud. Constanța

Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmasii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, așa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit noua pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmasul.

O, preacinstită şi de viată făcatoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toti Sfinţii, în veci. Amin.

Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni Cap. 1, Vers. 18).

Împărăteasa Elena primind cu bucurie cinstita cruce, i s-a închinat și a sărutat-o; asemenea și toată suita împărătească, ce era cu ea. Iar alții nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, din pricina mulțimii celei mari de lume, și au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: „Doamne, miluiește!”

Împărățind în Roma Maxențiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i și chinuindu-i nu numai pe creștini, dar și pe paginii săi ucigându-i și jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăție, siluind casele celor de bun neam, și era tuturor romanilor foarte greu și urât, pentru acea tiranică, cumplită a lui viață și prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugându-l pe el să vină și să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întâi lui Maxențiu, sfătuindu-l pe el prietenește să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dânsul și nu s-a îndreptat, dar și mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăție-l alesese, nevrând ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăție. Pentru că Maxențiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voința poporului; ci numai cu sprijinul câtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri și cinste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toți cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxențiu tot neîndreptat petrecea, ba încă și la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat și a mers asupra lui cu război. Văzând însă că puterea oștilor sale nu este de ajuns și gândind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxențiu, a început a se îndoi, pentru că știa că Maxențiu a vărsat mult sânge omenesc la facerea vrăjilor: mulți băieți, fete și femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutând milostivirea deșerților idoli, spre care nădăjduia. Deci, văzând Constantin că la Maxențiu era mare putere diavolească, a început a se ruga unui Dumnezeu care stăpânește cerul și pământul, pe care și neamul creștinesc îl cinstește, ca să-i dăruiască lui chip de biruință asupra prigonitorului. Drept aceea, rugându-se el cu osârdie, i s-a arătat în amiazăzi chipul Crucii Domnului închipuit cu stele, strălucind mai mult decât soarele și deasupra scris pe dânsul: „În acest semn vei învinge”. Au văzut aceea și ostașii toți, între care era și dulcele Artemie cel care după aceea a fost chinuit pentru Hristos de Iulian, și se mirau. Iar cei mai mulți dintre dânșii au început a se teme că păgânilor chipul crucii le era semn de mare nenorocire și de moarte, fiindcă pe cruce se pedepseau cu moarte tâlharii și făcătorii de rele. Deci, ostașii se temeau că nu cumva războiul lor să fie fără noroc și din pricina aceasta împăratul Constantin era în mare îndoială. Iar într-o noapte, pe când dormea el, i s-a arătat însuși Hristos Domnul și iarăși i-a arătat semnul cinstitei cruci pe care îl văzuse și i-a zis lui: „Să faci asemănare chipului acestuia și să poruncești ca să-l poarte înaintea oștilor și nu numai pe Maxențiu, ba încă și pe toți vrăjmașii tăi îi vei birui”. Deci, sculându-se împăratul, a spus mai marilor săi vedenia și chemând argintari iscusiți le-a poruncit lor să facă cinstita cruce de aur, de mărgăritar și de pietre scumpe după chipul semnului celui arătat și, ceva mai mult, a poruncit la toată oastea să închipuiască pe toate armele, pe coifuri și pe zale semnul crucii.

Am primit scrisorile dumneavoastră, în care vă revoltaţi împotriva dezmăţului şi a corupţiei din viaţa societăţii româneşti. Ştiţi care este cauza acestei stări din viaţa ţării noastre? Sunt roadele comunismului, care a lucrat cu toate mijloacele posibile la îmbolnăvirea sufletului românesc la toate vârstele. Această catehizare ateistă a durat 50 de ani. Libertatea de după Revoluţie a continuat cu necredinţa, cu pofta de îmbogăţire, cu egoismul, cu sărăcia şi boala, şi păcatul.

Un om gol de credinţă, materialist şi plin de patimi, are nevoie de timp şi de lucrare pozitivă asupra lui ca să se schimbe şi să devină un om cu respect faţă de cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl găseşte în Sfânta Scriptură şi în sfintele Biserici. Are nevoie de timp ca să devină un om conştient de faptele sale şi ca să fie convins că viaţa aceasta nu este veşnică şi că urmează viaţa de dincolo, în care vom da seama de tot ceea ce am făcut. Să convingi un singur om înrăit să devină un om de omenie este foarte greu. Dar să schimbi o ţară întreagă?! Vă daţi seama că este mult mai greu.

Ierarhia noastră nu este absentă de la această chemare misionară şi face multe eforturi de îmbunătăţire a vieţii creştine – prin scris, prin predici, prin spovedanie şi împărtăşanie, dar nu este de ajuns. Ar trebui ca şi conducerea laică a statului să intervină, colaborând cu Biserica. Din păcate, nu se întâmplă aşa. Avortul, homosexualitatea şi alte fenomene pierzătoare sunt lăsate libere, sunt încurajate prin diverse măsuri politice. Posturile de televiziune, filmele pornografice se întrec în a promova desfrânarea şi alte patimi sau încearcă să discrediteze Biserica şi învăţătura creştină. Astfel, unii zidesc şi alţii dărâmă, creând confuzie şi haos.

Trebuie multă stăruinţă în bine şi multă rugăciune din partea celor credincioşi cu adevărat – care sunt puţini, în comparaţie cu mulţimea rătăcită. Trebuie să-L rugăm pe Milostivul Dumnezeu să ne ajute în lucrarea grea de întoarcere a oamenilor către adevărata lor menire.

O mare primejdie pentru Biserică şi pentru ţară sunt sectele. Ele luptă împotriva Bisericii şi a dreptei credinţe, împotriva Maicii Domnului, împotriva crucii şi a icoanelor. Sectele s-au înmulţit după Revoluţie şi ele, de asemenea, creează confuzie în viaţa credincioşilor.

Nu este cazul să vă spun prea multe lucruri despre starea actuală a societăţii româneşti, întrucât le vedeţi şi le ştiţi şi dumneavoastră.

Datoria fiecăruia dintre noi este să ducem o viaţă după voia lui Dumnezeu şi să-i ajutăm pe cei din jurul nostru să ducă o viaţă creştinească, spre folosul lor sufletesc. Să-i ajutăm pe semenii noştri, mai ales că mulţi dintre ei au uitat că mai au şi suflet şi că viaţa nu se opreşte pe pământ, în groapa de la cimitir, ci continuă în veşnicie. Iertaţi-mă, poate că răspunsul meu la scrisoarea dumneavoastră este prea lung şi poate insuficient. Totuşi, eu aşa văd starea în care ne aflăm.

Vă doresc numai bine.

Arhimandrit Sofian Boghiu

3 iunie 1999

Sursa: Crina Palas @ Familia Ortodoxa

Părintele Sofian Boghiu (1912 - 2002) trecut la Domnul la data de 14 Septembrie 2002