El era de neam albanez, născut într-o familie de ţărani săraci. Nu merse la şcoală din pricina sărăciei, iar la 22 de ani se angajă ca rândaş la un căpitan turc. Se căsători cu o fată săracă şi orfană care îi născu un fiu pe care îl numi Ioan.
Turcii au încercat să-l silească să treacă la islamism, însă el a rămas statornic in dreapta credinţă. Pentru aceasta a fost întins pe pământ cu picioarele legate, iar sub unghii i s-au înfipt ţepuşe, iar ca să-l facă să slăbească şi mai mult, i-au pus o lespede de piatră pe piept. A doua zi spuse:
— Nu am simţit nici o durere, ci am dormit ca pe saltea. Ba chiar am vazut un bătrân îmbrăcat în alb care mi-a spus în turceşte: Nu te teme, Gheorghe, căci curând am sa-ţi dăruiesc mântuirea.
În închisoare, fu îndemnat să se lepede de credinţa sa, însă el răspunse cu bărbăţie:
— Am sa mor ca un creştin! Ce poate fi mai bun decât asta?
În ziua praznicului Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, 17 ianuarie (1838), fu dus în faţa porţii principale a cetăţii pentru a fi spânzurat în văzul tuturor. Ultimele sale cuvinte fură:
— Iertaţi-mă, fraţilor, şi Dumnezeu să vă ierte.
Până în ziua de astăzi este cinstit ca un mare tămăduitor şi făcător de minuni.
Condacul Sfântului
Stea luminoasă, neînşelătoare, te-ai arătat lumii, cu razele tale vestind pe soarele Hristos, răbdătorule de patimi, Gheorghe, şi înşelăciunea păgânească ai învăluit-o, iar nouă ne dăruieşti lumină, rugându-te pentru noi toţi.