"Trebuie să accepți oamenii așa cum sunt.

Dacă vrei să le schimbi discursul, viața, viziunea asupra lumii, inima, atitudinea față de tine, nu vei reuși.

O persoană te va învăța răbdarea, alta te va învăța iertarea, iar a treia te va ajuta să devii blând.

Când în sfârșit te stabilești la casa ta și accepți oamenii cu toate slăbiciunile lor, nu-ți vei mai face griji cum te tratează.

Și doar atunci vei găsi pacea și liniștea după care tânjești."

~ Schiarchimandritul Emilian Simonopetritul

• ✝️ Arhimandrit Emilianos Simonopetritul: În viața noastră nu trebuie îngăduită nicio răceală a Duhului. Nu poate exista nici cea mai mică împotrivire față de Dumnezeu, față de oameni, față de lucruri, față de situații, pentru că împotrivirea înseamnă eșecul total al organismului omului. Nervii, inima, mintea, toate i se schimbă, și pacea se pierde. În plus nu trebuie să existe nicio pretenție față de Dumnezeu, față de oameni, față de situații, față de cer, față de pământ, față de demoni, față de natură, față de mare. Cea mai mică pretenție ne răzvrătește. Cum e cu putință ca Dumnezeu să se apropie de noi în această stare de tulburare? Sau cum este cu putință să Se apropie de noi când avem împotrivire în mod conștient față de oameni, fie ea și foarte slabă? Aceasta este o stare anormală care ne schilodește sufletul și viitorul. Un singur "nu!", un "de ce?" pe care îl voi spune cuiva e în stare să mă lipsească ani de zile până și de cel mai mic har al lui Dumnezeu. Așa cum măcelarul ia barda și taie capul animalului și îl desparte de trup, ceva asemănător se întâmplă și cu trupul lui Hristos, fie și numai cu un singur "nu!" sau cu o singură bănuială, cu cea mai mică împotrivire a noastră față de vreun om, pentru orice fel de motiv duhovniceasc, practic sau teoretic. Pentru că fiecare om este chipul lui Dumnezeu, și nu poți, pe de-o parte, să te închini icoanei lui Dumnezeu, iar pe de alta, s-o batjocoresc în persoana fratelui meu. Prin urmare, fiecare akedie, răceală sufletească, împotrivire, pretenție, separare față de cineva aduce în sufletul meu îngheț și moarte, precum și moartea lui Dumnezeu față de mine.

• ✝️ Cuviosul Părinte Emilian Simonopetritul: Căsătoria este o călătorie spre veşnicie, o întoarcere în Raiul duhovnicesc, Biserica lui Hristos. Care a fost începutul căsătoriei? Căderea în păcat a omului. Înainte de aceasta, nu era căsătorie – nu în înţelesul de astăzi. Abia după cădere, după ce Adam şi Eva au fost izgoniţi din Rai, Adam a „cunoscut” pe Eva (Facere 4, 1) şi s-a pus început căsătoriei. De ce atunci? Pentru ca să-şi amintească de căderea lor şi de izgonirea din Rai, şi să caute să se întoarcă acolo. Căsătoria este, prin urmare, o întoarcere în Raiul duhovnicesc, Biserica lui Hristos. „Sunt căsătorit” înseamnă, aşadar, că sunt un împărat, un mădular credincios şi adevărat al Bisericii. Aşadar, căsătoria e un drum: începe pe pământ şi se sfârşeşte în cer. Este o împreunare, o legătură cu Hristos, Care ne încredinţează că ne va duce la cer, spre a fi pururea cu Dânsul. Căsătoria este un pod care ne duce de la pământ la cer. E ca şi cum taina ar zice: Dincolo şi mai presus de dragoste, dincolo şi mai presus de soţul tău, de soţia ta, mai presus de întâmplările de zi cu zi, adu-ţi aminte că eşti menit cerului, că ai plecat pe un drum care te va duce acolo negreşit. Mireasa şi mirele îşi dau mâna unul altuia, iar preotul le ţine pe ale amândurora, şi îi duce în jurul mesei, dănţuind şi cântând. Căsătoria este mişcare, este sporire, este o călătorie ce se va încheia în cer, în veşnicie. Căsătoria pare să unească două persoane. Însă nu sunt două, ci trei. Bărbatul se căsătoreşte cu femeia, şi femeia se căsătoreşte cu bărbatul, iar cei doi împreună se căsătoresc cu Hristos. Aşadar, trei iau parte la taină, trei rămân împreună în viaţă. În dănţuirea din jurul mesei, perechea este purtată de preot, care este un chip al lui Hristos. Aceasta înseamnă că Hristos ne-a prins, ne-a izbăvit, ne-a răscumpărat şi ne-a făcut ai Săi. Aceasta este „taina cea mare” a nunţii (cf. Galateni 3, 13).

• ✝️ Cuvinte de folos ale Cuviosului Părinte Emilian Simonopetritul: Numai eu și Dumnezeul meu → Iubiții mei, la un singur lucru să luăm aminte: dacă ne vom ruga și dacă ne vom liniști, și dacă vom fi onești înaintea lui Dumnezeu, vom putea face fapte mărețe, și cu sufletul nostru, chiar și în societate. Însă trebuie să fim atenți la un singur lucru, la împrăștiere! Să învățăm, dacă vrem să fim instrumente ale harului, să învățăm să nu ne ocupăm cu multe lucruri străine. Să nu ne intereseze lucruri care nu ne preocupă. Să nu ne deschidem orizontul într-un mod lumesc, ci să ne înălțăm cu gândul spre cer. Atât cât putem, să ne păstrăm mintea în tăcere. Să nu o lăsăm să se ciopârțească din cauza gândurilor. Ne poate veni un gând, e omenește. Însă, atunci când gândurile observă că nu le dăm importanță, nu stăm să analizăm dacă gândul e corect sau nu, dacă să-l ascultăm sau nu, atunci gândul pleacă. Și gândurile ne vor părăsi cu totul dacă nu le dăm nicio importanță. Să nu ne doboare gândurile! Să nu ne distragă atenția! Să nu începem treburi care nu ne sunt de mare trebuință. Chiar dacă suntem dascăli, catehizăm pe alții, sau suntem oameni duhovnicești, sau duhovnici, sau povățuitori, ori suntem preoți de parohie sau predicatori, sau orice altceva… În mod necesar, vom avea o activitate, vom organiza ceva. Trebuie să facem și asta. Până și Apostolii se ocupau cu asta, se adunau și spuneau: „Acela va pleca în Japonia, acela va merge în Egipt, celălalt va pleca în India. Era o formă de organizare. Vom face acestea, dar să nu ne deschidem spre lucruri care ne obosesc, ne înșală, ne împrăștie. Pe cât putem, să ne adunăm în inima noastră, mai mult, gândul nostru să-l adunăm, ca Dumnezeu să-l afle liber și să poată scrie acolo [cuvântul Lui]. Atunci când ne amestecăm în multe lucruri, pe care nu le putem rezolva, atunci când ne încurcăm cu tot felul de treburi, acest amestec al nostru atras de gânduri felurite, devine catastrofal. De aceea, se spune că în afară de cele 10 porunci, mai există una. Porunca a 11-a spune: „Nu te încurca [în treburile altora].” Să nu ne amestecăm în nimic! Să nu ne încurcăm! Să nu ne mâhnim, să nu ne neliniștim! Să nu ne temem de boala noastră, de moarte, de suferința tatălui nostru, pentru mama și frații noștri! Să nu ne apuce neliniștea și temerea, ca o agonie: „Ah, va veni 666! Ah, vor face alte acte de identitate! Ah, vom pieri! S-a stricat lumea! S-au vătămat cu toții! S-a stins credința în Hristos! Nimeni nu mai bagă în seamă Biserica!” Ce elemente tulburătoare sunt toate acestea! Să nu fim distrași pentru nimic in lume: numai eu și Dumnezeul meu!

Degeaba mergi la biserică, pentru că ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni?

Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred că nu!

Bine că ai tu de toate, bine că se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul plin de haine, altul neavând nici ciorapi! Şi te numesti creştin şi tot ceri mereu lui Dumnezeu. Nici El nu va lua aminte la rugăciunea ta!

Când mergi la biserică, dacă întâlneşti pe cineva care nu se simte bine, care are nevoie de ajutor, renunţă la Sfânta Liturghie şi mergi de îngrijeşte pe cel bolnav! Tu, care vii la biserica şi vezi că nu obosesc a te învăţa, tu să fii lumină în casa ta, în inima ta, să nu dai prilej celor din jur să spună că degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg.

~ *Preotul martir Constantin Sârbu, Lacrimă şi har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010*

Cel care se iubește pe sine mai mult decât pe ceilalți, nu trăiește potrivit cu duhul Evangheliei. Și Hristos, dacă se gândea la Sine Însuși, ar fi rămas în Cer; nu ar fi venit pe pământ să sufere, să fie răstignit, ca să ne mântuiască.

Astăzi, mai mult sau mai puțin, la cei mai mulți oameni există iubire de sine, nu au duh de jertfă. A pătruns duhul lui: "să nu pățesc eu ceva rău". Știți cât mă doare când văd ce lume există astăzi ?! [...]

Dar când văd un om că o duce greu, că nu are putere, dar se jertfește pentru a-i sluji pe ceilalți, știți câtă bucurie îmi aduce ?! O, mare bucurie! Inima îmi tresaltă. Simt că sunt înrudit cu el, pentru că și el este înrudit cu Dumnezeu.

~ Sfântul Paisie Aghioritul

Când greşim faţă de aproapele, nu greşim de fapt faţă de o fiinţă omenească, ci greşim personal faţă de Dumnezeu.

Căci Dumnezeu locuieşte tainic în fiecare suflet, şi pretutindenea odihneşte. lar felul în care ne purtăm cu aproapele este felul în care ne purtăm cu Dumnezeu.

Să ne fie limpede că nu sântem pe calea cea bună, dacă ne purtăm cu dragoste faţă de cei ce au dragoste pentru noi, iar celor care ne urăsc le întoarcem cu aceeaşi măsură. Aceasta nu este calea cea bună, căci se cuvine să fim fii ai luminii, fii ai dragostei, fii ai lui Dumnezeu, copiii Domnului.

Da, să fim copiii Săi, să avem caracterul Său - caracter Dumnezeiesc, caracterul păcii, al dragostei şi al bunătăţii.

~ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia

Să zidim bisericile credinţei noastre, pe care nicio putere omenească nu le poate zdruncina, fiindcă temelia ultimă a Bisericii este însuşi Hristos.

Să-l simţi pe semenul tău alături de tine, mereu prezent, şi să nu te întrebi niciodată: "Cine este omul aceasta?", ci să-ţi spui: "Nu este un străin. Este fratele meu. Este Biserica lui Hristos, ca şi mine. Priveşte înainte şi te bucură!”

~ Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

"În vremurile de odinioară, creștinii se păzeau şi se apărau unul pe altul de închinătorii la idoli; astăzi creştinul se ridică împotriva creștinului şi se feresc unul de altul, căci nu mai este cu putinţă să mai ai încredere în cineva.

Căci fiecare minte și înșală și se poartă cu aproapele său cu viclenie: pe limbă poartă miere, iar în inimă, fiere; amară; cu buzele întâmpină cu bucurie, iar cu inima dușmănește; în față vorbește dulce și măgulește, dar, îndepărtându-se, defăimează și ocărăște…“

— Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk

• 🍇 Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk: Creştinul despărţit de Hristos pierde trăirea duhovnicească şi sufletul lui secătuieşte.

  Mlădiţele care nu aduc roade se separă de viţă; tot aşa şi creştinii care nu aduc roade bune se despart de Hristos. Mlădiţa desprinsă de viţă se usucă; tot aşa şi creştinul despărţit de Hristos pierde trăirea duhovnicească şi sufletul lui secătuieşte. Mlădiţa uscată nu mai este nimănui de folos, decât pentru a fi arsă; tot aşa şi creştinul care s-a despărţit de Hristos şi s-a secătuit duhovniceşte se predă focului veşnic.
  
  „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard” (Ioan 15, 4-6).
  
  — Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 51

• ☦️ Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk: Creştine, cel ce te-ai îmbătat de dragostea acestei lumi!..

  "Creştine, cel ce te-ai îmbătat de dragostea acestei lumi! Trezeşte-te, atâta timp cât mai ai vreme şi caută bunătățile cereşti, pe care le-a făgăduit Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El, ca să nu le doreşti mai târziu şi să nu le mai primeşti." — Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk

• ✝️ Viața Sfântului Ierarh Tihon din Zadonsk — Blândețea și smerenia sa nu aveau margini, și atunci când credea că a jignit pe cineva, cerea îndată iertare și îi făcea metanie până la pământ.

  Această stea a sfințeniei ruse a văzut lumina zilei în 1724, în familia unui paraclisier sărac din satul Korețk, dioceza Novgorod. Fiind în mare mizerie după moartea timpurie a tatălui său, copilul mergea să lucreze la țărani pentru a-și câștiga pâinea zilnică. Evlavios și silitor la învățătură, a învățat la școala bisericească, apoi la seminarul din Novgorod, unde a fost numit profesor de retorică după primirea diplomei. În timpul acestor ani când era încă profesor, avea sentimentul prezenței neîncetate a lui Dumnezeu și iubea să citească sau să cugete timp de nopți întregi. In cursul uneia dintre aceste privegheri, în vreme ce cugeta la fericirea veșnică, cerul s-a deschis deodată și o lumină de nedescris a strălucit înaintea lui, care a aprins în inima lui o dorință arzătoare pentru viața călugărească și pentru rugăciune. După patru ani, în 1758, el a fost tuns călugăr cu numele Tihon și după ce a fost hirotonit preot în același an, i s-a încredințat conducerea seminarului din Tver.
  
  Deși dorea să-și ducă viața de monah în liniște și rugăciune, el a fost ridicat la rangul de episcop la vârsta de 37 de ani, în 1761, și a fost îndată numit episcop de Voronej, o dioceză cu o populație răzleață și pe jumătate barbară, a cărei cârmuire era foarte grea. El a început îndată a cerceta parohiile, a îndrepta relele și a îndemna fără întrerupere, atât prin predici, cât și în scris, la starea de curăție propovăduită de Hristos în Evanghelie. El îi sfătuia pe creștini să se socotească întotdeauna mădulare ale Trupului al cărui Cap este Hristos, ca precum mădularele trupului sunt unelte ale capului, așa și ei să fie unelte ale lui Hristos; și precum Mântuitorul a pătimit, așa și ei să pătimească în lume și să fie batjocoriți împreună cu El.
  
  Luând măsuri hotărâte împotriva ereziilor și a păcatelor din popor, episcopul era gata să treacă peste toate piedicile pentru a trece, îmbrăcat ca un călugăr de rând, pe la orice suflet care pătimea, pentru a-i aduce mângâierea Domnului. Blândețea și smerenia sa nu aveau margini, și atunci când credea că a jignit pe cineva, cerea îndată iertare și îi făcea metanie până la pământ. Astfel, într-o zi, fiind invitat la locuința unui boier, sfântul a fost luat în derâdere de un tânăr iluminist care se mândrea cu opiniile sale anticreștine. Blândețea și dreptatea răspunsurilor sfântului l-au făcut pe acel nerușinat să-și piardă cumpătul și să-l pălmuiască pe episcop. Atunci căzând în genunchi înaintea celui care l-a jignit, sfântul i-a cerut iertare pentru că l-a mâniat într-atâta cu cuvintele sale. Astfel, tânărul s-a căit pentru fapta sa și a devenit un bun creștin.
  
  Mânat de mila și de zelul său, omul lui Dumnezeu nu și-a cruțat puterile sale și doar în cinci ani a trebuit să renunțe la sarcina sa, din pricina sănătății (1768). El s-a retras la modesta mănăstire din Zadonsk, la 24 de kilometri de Voronej, pe malul Donului, unde a petrecut restul zilelor sale într-o nevoință plăcută lui Dumnezeu, zidind Sfânta Biserică prin rugăciunile sale și prin lucrările inspirate de Duhul Sfânt.
  
  Chilia sa era lipsită de orice confort. În chip de pat, el avea un covor întins pe pământ și două perne, iar ca și acoperământ, o piele de oaie. Mai avea câteva icoane pe perete, o masă, un scaun și câteva cărți. Îmbrăcat cu o rasă de lână de rând și cu încălțări de scoarță împletită, el împărțea la săraci toată pensia sa și darurile care le primea. Când nu mai avea nimic de dat, iși trimitea ucenicii să împrumute la negustorul cutare sau cutare. În zilele când numeroși săraci veneau să ceară milostenie, el era bucuros, și se întrista când numărul acestora scădea. Ușa sa era întotdeauna deschisă, atât săracilor, cât și oricărui călător, care găseau la sfântul episcop mâncare, îmbrăcăminte și cuvinte de mângâiere sufletească. Nu ieșea decât pentru a participa la Sfânta Liturghie, cântând cu călugării în cor, dar neslujind niciodată el însuși. Se împărtășea întotdeauna cu lacrimi, căci de altfel lacrimile curgeau totdeauna din ochii săi, precum două izvoare de apă vie. După Liturghie, se ocupa de scrierea lucrărilor sale teologice și morale. În timpul mesei, punea să i se citească Vechiul Testament de unul din ucenicii săi și adesea, uitând mâncarea, începea să plângă, mai ales la lectura Proorocului Isaia. După masă, se odihnea o oră, după care citea Viețile sfinților sau alte cărți. La vremea Vecerniei, punea să i se citească Noul Testament și petrecea mult timp talcuind locurile neclare ucenicilor săi. Dăruit cu o memorie neobișnuită, el îmbogățea aceste explicații cu numeroase citate din Scriptură, din Sfinții Părinți și din Viețile Sfinților. Când își dicta scrierile sale, cuvintele, inspirate de Duhul Sfânt, ieșeau din gura sa cu o asemenea rapiditate, că secretarul său nu avea timp să le scrie. Venind noaptea, el își slobozea ucenicii pentru a se deda rugăciunii intense, însoțită de metanii, până în zori. Din inima sa arzând și zdrobită de pocăință, izbucneau, precum flăcările, scurte rugăciuni de cerere sau de lucrare a harului. Într-o noapte i-a apărut Hristos însângerat și acoperit de răni, iar sfântul s-a aruncat la picioarele lui pentru a le săruta, zicând: „Tu! Tu, Mântuitorul meu, tu vino la mine!”.
  
  Într-o altă noapte, în timp ce, potrivit obiceiului său, făcea înconjurul bisericii, făcând metanii în fața fiecăreia dintre ușile ei și dând slavă lui Dumnezeu cu lacrimi, s-a întors spre altar și a văzut că cerurile se deschideau ca să lase să izbucnească o lumină strălucitoare care a luminat întreaga mănăstire. Căzând la pământ, a auzit o voce zicând: „Iată bunurile gătite pentru cei care iubesc pe Dumnezeu!”. Altădată a văzut pe Maica Domnului tronând deasupra norilor împreună cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel de o parte și de alta. Căzând în genunchi, sfântul i-a cerut să mijlocească la Dumnezeu ca să nu se oprească din a da harul Său întregii lumi.
  
  Când făcea o plimbare în grădină, el cerea celor care voiau să-i vorbească, să tușească înainte, ca să-i desprindă mintea absorbită de gândul la Dumnezeu. Câteodată, era găsit atât de adâncit în rugăciune, cu brațele ridicate la cer, încât trebuia să-i strigi la ureche pentru a-l întrerupe din rugăciune.
  
  Deși neînțeles de călugării din mănăstire, și mai ales de egumen, om violent și îngâmfat care fusese ales dintre clericii dați afară de el, Sfântul Tihon încerca o milă neprefăcută pentru cei care îl cleveteau și îl insultau, socotind diavolul ca singurul răspunzător pentru purtarea lor. El era întotdeauna primul care cerea iertare la cel care îl jignea, chiar dacă ar fi fost un simplu frate sau un slujitor, astfel încât din dușman al său se schimba în prieten și mare admirator.
  
  După câțiva ani, sănătatea lui întărindu-se, se gândea dacă n-ar trebui să se supună stăruințelor prietenului său, mitropolitul Gabriel al Sankt-Peterburgului, și să ia din nou sarcina de episcop. El era gata să părăsească mănăstirea, când un călugăr bătrân și sfânt i-a spus că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu voia ca el să părăsească acel loc. Când era învăluit de gânduri sau de idei întunecate, îi plăcea să repete acest verset: Bine este că m-ai smerit (Psalmul 118, 71). Încercat vreme îndelungată în războiul gândurilor și al diferitelor atacuri ale demonilor, el scria: „În ispite, Dumnezeu ne arată ceea ce suntem și spre ce suntem înclinați prin firea noastră... ceea ce se ascunde în inima noastră”.
  
  Zăvorâtul din Zadonsk nu înceta însă să fie un păstor însetat să dobândească mântuirea poporului lui Dumnezeu și în multele sale scrieri, el dădea mărturie despre lumina lui Hristos. Spre marea nemulțumire a egumenului mănăstirii, numeroși oaspeți, de toate vârstele și stările, adesea veniți din ținuturi îndepărtate, curgeau spre chilia Sfântului Tihon, pentru a se sătura de la acest izvor de apă vie. Sfântul episcop era cel ce împăca pe dușmani, apărătorul țăranilor și osândiților fără de vină. El avea un zâmbet și un cuvânt de mângâiere pentru fiecare, după nevoile sale, iar mâna sa era întotdeauna întinsă pentru a binecuvânta sau pentru a împărți milostenii.
  
  Începând din 1779, Sfântul Tihon a intrat în zăvorâre desăvârșită: el nu mai primea nici un oaspete, nu mai adresa decât rar cuvântul ucenicilor săi de chilie, nu mai mergea la biserică și nu mai ieșea decât pentru a vizita, în zilele de mari sărbători, pe deținuții din închisori. În această retragere, el se dăruia neîncetat rugăciunii și pocăinței, meditând asupra morții în fața sicriului pe care și-l pregătise. A petrecut astfel patru ani până în ziua când, după o viziune care a avut-o, a fost atins de paralizia părții stângi și a trebuit să rămână în pat. Simțind puterile sale slăbind, cu trei zile înainte de moartea sa, a chemat pe cei apropiați și pe binefăcătorii săi și le-a zis, arătându-le crucea: „Mă voi ruga Domnului pentru voi toți”. Acestea au fost ultimele sale cuvinte, iar trei zile după aceea, el a adormit întru Domnul, la vârsta de 59 de ani.
  
  În testamentul său, el scria, precum sfântul Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu că a avut grijă de mine, nevrednicul, prin pronia Sa. Slavă lui Dumnezeu pentru mângâierile care mi le-a dat când am fost necăjit... Câte binefaceri n-am primit de la el, câte daruri?”.
  
  Cinstirea sa a început îndată după moartea sa și s-a întins repede în tot pământul rus. El a fost canonizat oficial de Biserică în ziua dezgropării sfintelor sale moaște, în prezența unei mulțimi de mai multe sute de mii de credincioși, la 25 iulie 1861.

“Trebuie să trăiești nu doar pentru tine. Încearcă să te rogi în liniște pentru toată lumea. Nu împinge și nu doborî pe nimeni. Gândurile și cuvintele noastre au mare putere pentru lumea din jurul nostru. Rugați-vă cu lacrimi pentru toți - cei bolnavi, cei slabi, păcătoși. Pentru cei pentru care nu are cine să se roage.” — Arhiereu Nikolay Guryanov

☦️ Starețul Nikolai Guryanov: ... mai presus de cei preaînțelepți este simplitatea sfântă / "Mai presus de cei inteligenți sunt cei pricepuți, mai presus de cei pricepuți sunt cei înțelepți, mai presus de cei înțelepți sunt cei preaînțelepți și mai presus de cei preaînțelepți este simplitatea sfântă." — Starețul Nikolai Guryanov

Pentru om cea mai mare pedeapsă este ca Dumnezeu să-l lase propriei voi.

În epoca noastră, care a lepădat pe Hristos, nimeni nu înțelege această părută robie.

Rugăciunea curată presupune lipsa de griji. Ea se dobândește atunci când, în orice lucru pe care-l facem, mintea noastră se află slobodă spre a gândi și a trăi numai prin numele cel sfânt, harul Sfântului Duh.

Eu nu am venit ca să impun altuia voia mea, ci, după pilda lui Hristos, ca să îi slujesc.

Încercați să trăiți astfel și veți vedea că harul lui Dumnezeu va fi cu voi. Apoi însușiți-vă această atitudine în fiece clipă a vieții voastre.

De nu vom ajunge a pătrunde înțelesul slujirii celuilalt, viața noastră va fi fără de folos.

De voim să ne reînnoim firea, să ne facem asemănători lui Dumnezeu, trebuie ca viața noastră să fie stăpânită de dorința de a sluji celuilalt.

Slujirea aproapelui are o putere mântuitoare, nesfârșit mai mare decât orice teorie teologică.

Cum putem cunoaște pe Dumnezeu așa cum este? Hristos ne arată calea, cerându-ne a petrece în sfințenie pentru a nu vătăma pe aproapele, a prețui mai mult pe ceilalți decât pe noi înșine și a nu ne lupta să îi stăpânim.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 45-46)

"Niciodată să nu rănim, să nu jignim și să nu supărăm pe nimeni. Să nu îl facem pe celălalt să se simtă în ochii noștri lipsit, micșorat, inferior, pentru că astfel îi omorâm sufletul. Acest om se va răni, se va traumatiza și nu va putea să reușească în viață. Niciodată să nu accentuăm și să nu amintim celuilalt neputința sa, păcatul său, răutatea sa, problema sa. Ci să avem numai cuvinte de bine pentru el, însă nu laude naive.

Pentru că omul niciodată nu se îndreaptă prin umilire, prin înjosiri, prin observații, prin a-i arată greșelile permanent. Trebuie să fie sfânt ca să se îndrepte în acest fel. Dar, dacă ar fi fost sfânt, nu ar fi avut astfel de probleme, ca să aibă nevoie de observațiile tale. Însă, dacă este așa cum este, singurul lucru de care are nevoie este respectul tău total față de persoana lui, astfel încât să poată să se îndrepte la un moment dat, văzând pacea ta, blândețea ta, dragostea ta, îngăduință ta, răbdarea ta, bunătatea ta, dulceața ta...

Numai cine are aceste virtuți poate îndrepta pe aproapele. Însă, aceste lucruri cer noblețe sufletească și delicatețe. Dacă nu suntem atenți la cel de lângă noi, și nu suntem nobili sufletește și delicați, nu vom putea vreodată să ne numim fiii lui Dumnezeu. Și în cer să ne pună Domnul, noi nu vom putea viețui cu niciun om."

— Pr. Emilianos Simonopetritul

✝️ Arhimandritul Emilianos Simonopetritul: Hristos continuă și acum pogorârile Lui, pentru a face părtaș Lui inima, gândirea, mintea, chiar păcatul fiecăruia

✝️ Arhimandrit Emilianos Simonope: Boala pe care Dumnezeu ne-o trimite este măsurată până la ultima picătură pentru noi, care căutăm mântuirea.

Am avut onoarea să cunosc două dintre bolile secolului nostru: cancerul și depresia. Sunt experiențe cu profundă încărcătură duhovnicească, psihică, fizică și cu rădăcini adânci și complexe.

Ca-n cer a fost călătoria tumorii, pur și simplu am plutit, am zburat, am fost dusă de Arhangheli pe aripile lor.

Chimioterapie, analize, medicamente cu zecile, sutele, examene sofisticate, numai Dumnezeu ajută în astfel de situații căci omul nu ar reuși singur. Eu nu aș fi reușit...

Depresia, în schimb, a fost și este o încercare grea. M-am tratat, mă tratez și voi lua toată viața serotonină.

În cazul cancerului toată lumea care îmi este apropiată, fizic, s-a speriat și s-a comportat cu mine cu o atenție de care nu am avut niciodată parte în viață.

Chiar și cei care nu mă suportau au manifestat compasiune și grijă.

Cancerul terorizează.

Complet diferită a fost reacția la depresie!

Există multă indiferență și, aș îndrăzni să adaug, multă ignoranță când este vorba despre o boală a sufletului ori a minții.

Depresia este cauzată de lipsa serotoninei în creier și vă asigur că este boală serioasă și greu de dus.

Se poate ieși din tunel dar este nevoie de tratament, de credință și ca cei din jur să renunțe la indiferență și la ignoranță. Să încercăm cu toții să fim mai blânzi!

Să încercăm să înțelegem suferința semenilor înainte de a-i judeca și critica!

• Gabi Mihaela Tîrtan

• Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02mw3GCxNt ...

• Repere:

  • ☦️ Gândurile de tristeţe profundă, depresia, se alungă cu numele lui Hristos — Rugăciunea lui Iisus / „Când vă vin gânduri de tristeţe profundă, nu încercaţi să le alungaţi deschizând dialog cu ele. Cu dracul nu se discută pentru că este mai viclean şi mult mai bătrân decât noi, deci mult mai experimentat. Loviţi-le de Piatră. Piatra este Hristos, numele Lui, Rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Şi spuneţi asta cu un zâmbet pe faţă şi cu bucuria mântuirii. De ce ? Pentru că nu stă în puterea noastră să alungăm gândurile, dar stă să nu le primim. Gândurile de deznădejde, tristeţe, mama tuturor deznădejdilor şi depresiilor, sunt izgonite doar cu numele lui Iisus Hristos. Ele sunt neputincioase în faţa numelui Lui. De ce şi cum asta? Noi nu știm. Știm numai că așa este. Și asta ştiind nu ai cum să nu trăieşti fiecare clipă ca o bucurie a vieţii. Pentru că suntem botezaţi în numele celui care a zis: „bucuraţi-vă pururea!” — Starețul Varsanufie de la Optina, Rusia.

  • ☦️ Sfaturile Cuviosului Serghie Șevici: Cum să scapi de tristețe, deznădejde și depresie / Amintește-ți că „nu-i om care să se simtă în largul său pe acest pământ. Asta ne e crucea!” / „Nu crede că eşti rob pe viaţă păcatului! Nădăjduieşte cu tărie în mila lui Dumnezeu. Că la El e multă milă şi iertare. De-I cerem, pe dată ne iartă şi ne izbăveşte.” / „Să nu deznădăjduieşti, nicicând, pentru greşelile din zilele trecute. Ia-ţi viaţa, în orice zi, de la început! Şi socoteşte ziua de azi ca pe cea din urmă. Altminteri, după cuvântul părintesc, e timp pierdut.”

  • 📜 Savatie Baștovoi: 10 GÎNDURI CONTRA DEPRESIEI - Către un tînăr care mi le-a cerut →

    1. Mai întiî de toate, să ai mare nădejde în Dumnezeu și să știi ca El e atotputernic, dar și plin de iubire.
    2. Apoi, sa ierti pe cei ce îți greșesc, știind că si Tatăl ceresc ne iartă, așa cum iertăm. Această convingere să o ai deplină, căci Însuși Hristos ne-a făgăduit asta.
    3. Apoi, să nu deznădăjduiești, chiar de vei cădea, știind că Dumnezeu cunoaște viața noastră toată și știa de toate aceste căderi, și totuși ne-a creat, deci știe că ne putem ridica și ne putem mîntui.
    4. Să nu primești gîndul care îți arată numai neajunsuri și te descurajează. Să faci puțin și fără încrîncenare lucrurile mici pe care ți le propui, ca și cum ar fi ceva mare, căci la Dumnezeu nimic nu este prea mare și nimic nu este prea mic, dacă e făcut cu gînd de îndreptare. Aceasta te va ajuta să ai un duh de luptă, o mică satisfacție care va alunga descurajarea.
    5. Să fii săritor la nevoie, ajutînd cu ce poți, cînd ți se cere ajutor.
    6. Să nu faci lucruri prea mari: nici milostenie peste măsură, nici muncă peste puteri, ci în toate să cauți o cale smerită.
    7. Să nu judeci păcate străine și să nu te bucuri de căderea altora.
    8. Să mulțumești pentru ce ai și să ceri fără îndoială cele ce îți lipsesc.
    9. Să începi mereu de la început, ca și cum astăzi ai fost iertat și ai o nouă șansă.
    10. Să chemi ajutorul Sfinților și al Maicii Domnului, știind că în ei ai prieteni și ambasadori în cer.

    Dumnezeu să te ajute.

  • 💊 Ivermectina a fost concepută ca și medicament - în primul rând - pentru oameni în 1987. / [...] Îmbunătățește nivelul imunității la pacienții cu cancer și tratează Herpes Simplex și Herpes Zoster, iar în plus reduce frecvența sinuzitei și diverticulitei. Este antiparazitar, antineoplastic (anticancer). Acesta suprimă înmulțirea și metastaza celulelor canceroase, conservă celulele sănătoase și îmbunătățește eficacitatea chimioterapiei. Pot ucide celulele canceroase rezistente la chimioterapie, pot învinge rezistența la numeroase chimioterapii care se dezvoltă în tumori, iar în combinație cu chimioterapia și/sau agenții anticancerigen, cresc eficacitatea acestor tratamente. [...]

  • 🔴 Efectele vaccinării tot mai dramatice: cancerele agresive extermină personalul medical vaccinat 💉 / Efectele vaccinării, tot mai dramatice / Medicii semnalează că în spitale tot mai mulţi oameni din rândul personalului medical sunt seceraţi de cancere agresive, care nu răspund la niciun tratament. Toţi au în comun vaccinul anti-Covid, însă subiectul a devenit oficial tabu, astfel că puţin sunt cei care îndrăznesc să-I abordeze. Într-o singură unitate sanitară din ţară, 13 angajaţi au fost diagnosticaţi cu neoplasme în ultimii doi ani, din care doi au decedat, iar unul se află în fază terminală.

  • 🥤 Zahărul Criminal ☠️ și interpretarea Localizării sale în Trupul Uman 🤔 [...]Zahărul aflat în exces în trupul tău se numește Cancer! [...]

  • 🩸 Toate bolile la nivel organic sunt legate de paraziți. / [...] Ce sunt cancerele? Ele sunt cel mai adesea colonii de ciuperci pe care organismul le încapsulează. [...]

  • 💉 Cancere galopante la tinerii vaccinați. Doctorii explică mecanismul: Vaccinul Covid ucide atacând sistemul imunitar → / Moartea la 30 de ani a ajuns o normalitate post-vaccinare. Ieri, un fotbalist român s-a stins din viață la 30 de ani, după un cancer galopant care l-a ucis în doar 30 de zile. Medicii spun că ARN-ul mesager din vaccinul anti-Covid ajunge să distrugă competența sistemului imunitar și, astfel, acesta nu mai distinge sau nu mai poate distruge celulele tumorale, care apar tot timpul în organismele umane.

Albinele nu încetează să ne uimească.

Știați că atunci când o regină albină este rănită sau se luptă, albinele lucrătoare se adună în jurul ei, făcând tot ce pot pentru a o ajuta să se recupereze?

O curăță, o hrănesc și chiar încearcă să o resusciteze dacă nu se simte bine.

Instinctul lor este să-și protejeze și să-și susțină liderul, asigurând puterea și supraviețuirea stupului.

Acest mic act de unitate și grijă îmi amintește de puterea comunității și compasiunii în propriile noastre vieți. Imaginează-ți dacă am avea grijă unii de alții așa cum o fac albinele - oferind ajutor atunci când cineva este la pământ, indiferent de rolul sau statutul său.

Data viitoare când vezi o albină bâzâind în jur, ia-ți un moment pentru a aprecia lecțiile incredibile pe care aceste insecte mici le aduc în lumea noastră.

Să ne străduim cu toții să avem grijă de stupul nostru - familia, prietenii și comunitatea noastră.

Legat de acest subiect, citește următorul articol interesant și util:

🐝Mierea este una dintre alimentele rare de pe pământ care singură poate susține viața umană

• Sfântul Macarie Egipteanul:

Îl veți recunoaște pe satan atunci când "vă va face binele cu forța"

• ☦️ Părintele Savatie Baștovoi: Păziți mintea legată de Hristosul Cel adevărat, Cel care ne-a învățat că binele se face în taină și că oricine se va înălța pe sine se va smeri.

"Antihrist este un personaj despre care se spune că va face mari semne și minuni, va fi un militant pentru pace și binele oamenilor, un mare filantrop. Toate acestea trebuie să le facă pentru a se asemănă cu Hristos, căci "anti-Hrist" înseamnă în locul lui Hristos.

Așa cum Antihrist este un înlocuitor al lui Hristos, tot așa și "binele" făcut de el este un substitut al Binelui. Iată de ce, primii care îl vor primi pe Antihrist nu vor fi oamenii evident răi, ci oamenii cu intenții bune, căci se vor regăsi în "binele" trîmbițat de Antihrist.

Pentru a-l primi pe Antihrist nu e nevoie să fii rău, este destul să crezi că dracul poate face ceva bun.

Păziți mintea legată de Hristosul Cel adevărat, Cel care ne-a învățat că binele se face în taină și că oricine se va înălța pe sine se va smeri."

~ Ieromonahul Savatie Baștovoi

„Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicești: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar și mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neștiință și noi nu îl informăm și îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători față de viitorul unei nații și al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care iși pun viața pen­tru frații lor.”

"Cum vom putea fi atât de lași încât să ne mulțumim cu mântuirea noastră, dat fiind că ne primejduim propria noastra mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalți?

Astfel, într-o luptă, cine nu se gândește decât să scape fugind se pierde pe el însuși înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine luptă cu vitejie pentru a-și scoate tovarășii din primejdie, se salvează pe sine însuși, scăpându-i pe alții.

Viața aceasta e un război necontenit și suntem mereu in prezența dușmanilor, să luptăm așa cum ne poruncește împăratul și căpetenia noastră.

Să ne înțelegem toți ca să ne apărăm și să ne mântuim toți împreună."

— Sfântul Ioan Gură de Aur

• ✝️ Sfântul Ioan Gură de Aur: "... despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei ..." / De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească.

• ☦️Sfântul Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Constantinopulului: Nicăieri nu este atâta rău ca în erezie. Nici-o credință falsă să nu primiți chiar dacă ar fi venită sub forma dragostei. / "Cât timp Bisericile locale oficiale colaborează cu ecumenismul, folosindu-se de “bunăvoinţa” acestuia, ortodocşii cu adevărat credincioşi lui Hristos vor fi etichetaţi ca “sectari”, care se rup de la curentul comun, oameni “periculoşi” pentru pacea si ordinea publică. De aceea ei vor fi prigoniţi (II Tim. 3, 12; Apoc. 13, 7). Sectele vor fi numite “adevărate”, iar adevărata Ortodoxie va fi prigonită ca o “sectă”." — Arhimandrit Serafim Alexiev

• ✝️ Sfântul Ioan Gură de Aur: "Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el." / "Dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel şi în credinţa cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puţin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, şi înger de ar fi, să nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă. Dacă episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el. Cel care doreşte mântuire personală, cel care vrea să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela caută la corabia lui Noe scăpare de potop. Cel care are teamă de trăsnetul straşnic al anatemei, care omoară sufletul şi trupul, acela să ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, să-şi îmblânzească îndărătnicia cugetului său, cu ajutorul legilor bisericeşti şi să se supună în toate maicii sale – Biserica… După mine, pacea nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fără rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovnicească.” — Sfântul Ioan Gură de Aur

• 🍩 Sfântul Ioan Gură de Aur: Daţi lucruri pieritoare şi veţi primi fericirea veşnică / "Aveţi un ban? Cumpăraţi cerul! Nu aveţi bani? Dăruiţi un pahar cu apă, o pâine şi veţi primi Raiul. Daţi lucruri pieritoare şi veţi primi fericirea veşnică. Miluiţi pe cel sărac şi chiar dacă veţi tăcea la Judecată, o mie de guri vă vor lua apărarea..." — Sfântul Ioan Gură de Aur

• 👨‍👩‍👧‍👦 Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre Căsătorie — Unitatea Familiei / După cum, atunci cînd bărbatul şi femeia sunt neuniţi, nu e nimic sănătos în casa lor, chiar dacă lucrurile ar merge bine, tot aşa, cînd domneşte pacea şi unirea, nimic nu va fi neplăcut, chiar dacă s-ar ivi mii de furtuni în aceeasi zi. Dacă căsătoriile se vor face astfel, şi copii vor putea fi crescuţi în lucrarea faptelor bune. Când femeia va fi cinstită, înţeleaptă şi împodobită cu toate virtuţile, va putea să câştige cu totul un bărbat pe care să-l şi stăpînească prin puterea dragostei ei, şi, cînd l-a ciştigat, să găsească în el un tovarăş plin de rîvnă pentru creşterea copiilor. Şi va îndemna chiar pe Dumnezeu să privească cu grijă asupra lor. Atunci cînd chiar Dumnezeu ajută astfel de gospodării aşa de bine îndreptate, îngrijind chiar el de sufletele copiilor, toate chinurile vor pieri, totul va fi iubire în casă, ca şi în sufletele stăpînilor. — Sfântul Ioan Gură de Aur

„Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine.

El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti.

Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta.

Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici.

Ne ţine că este foarte milostiv El.”

— Părintele Arsenie Papacioc

• ✝️ Părintele Arsenie Papacioc: Dacă un om te provoacă, aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi eşti duşman. / “Dacă un om te provoacă, aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi eşti duşman. Un zâmbet, nu un rânjet. Soluţia este să-i zâmbeşti, să nu-l urăşti. Păstrează-ţi această sfântă libertate, această curăţire a inimii, pentru că Hristos nu vine în inima ta dacă acolo se află un duşman.” ☦ Arhimandritul Arsenie Papacioc

• ✝️ Cuvânt mare vă spun: în ordinea cea mai duhovnicească nici nu există cădere – există numai ridicare / Nu vă îngrijoraţi deloc pentru că nu puteţi mai mult. “Rămâneţi la nivelul acesta şi mulţumiţi. Acest lucru nu este puţin. Nu este bine să cereţi daruri mai mari. Dacă sunteţi sincer smerit cu înţelegerea la nivelul minţii sunteţi destul de bogați. Nu vă alarmaţi. Împliniţi cât puteţi prin dragoste creştină şi multe frumuseţi duhovniceşti vor veni singure fără de veste. Deci mulţumiţi-vă cu puţin. Deja purtaţi o forţă cu destulă rodire şi mai ales să nu vă pierdeţi încrederea în aceste posibilităţi. Purtaţi un zâmbet ascuns în inimă pentru toţi, cu adevărat pentru toţi şi aceasta este deja o mare depăşire decât să rămâneţi într-o excesivă meditaţie. Lucrurile minunate nu se cerşesc, ci se cuceresc şi aceasta mergând liniştite şi treze şi libere pe singurul vostru drum. În felul acesta purtând pe Hristos, Dumnezeu se va îngriji El să vă aprindă. […] Nu pierim de focul ispitelor care ne căleşte şi ne dă culoare smerită şi luminoasă. Proverb indian: „Focul înnegreşte ce nu poate arde”. Să fie inima veselită, inima aceasta, pe care am dăruit-o curată şi cu atâta râvnă celui mai ales şi mai puternic Prinţ al Cerurilor Cerurilor – Iisus Hristos, inima aceasta care poate aprinde în ea o lume mică, şi un Dumnezeu mare întreg. Chiar dacă sîngerează să nu abdice. Există o singură frumuseţe – curăţia, şi o singură liniştire statornică şi adevărată - de a sluji singur lui Dumnezeu şi repet: înaintea ochilor noştri să nu fie nimic înalt, mare, frumos, plăcut fără numai unul Dumnezeu. Nu vă descurajaţi. Aici este toată lupta subtilă a sfintelor noastre paterice şi o mare taină a vieţii duhovniceşti: de a ne ridica, de a nu rămâne pe piatra grea şi îngrozitoare a căderii. Cuvânt mare vă spun: în ordinea cea mai duhovnicească nici nu există cădere – există numai ridicare. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou, cât timp sufletul nu abdică. Vă spun cu gândul de a rămâne într-o neîntreruptă încurajare. Am zis şi mi-am mântuit sufletul meu.” — Arhimandrit Arsenie Papacioc

• ❤️ Părintele Arsenie Papacioc: NU a ZICE, CI a MIȘCA înseamnă a AJUNGE! / [...] Te-ai oprit, s-a oprit și harul. Nu vă jucați cu Adevărul! Că avem impresia că murim, dar nu murim. Nu vă temeți, tată! Dar să știți că nu poți să aperi Adevărul dacă nu te-ai îmbrăcat în haina morții întâi. Acum sunt semne de sfârșit de veac și dracul vrea să schimbe Adevărul. Și mi se pare mie că sunt mai mulți mireni decât călugări care îmbracă haina morții. Și haina morții înseamnă să mori pentru Adevăr. În momentul când aperi Adevărul deja ești pe tine cu haina morții. Să știm să murim și să înviem în fiecare zi. Nimic nu este pierdut atât timp cât credința este în picioare, cât sufletul nu abdică și capul se ridică din nou." — Părintele Arsenie, Bătrân al Neamului lipit inimii.

• ✝️ Părintele Arsenie Papacioc: Adevărul trebuie apărat cu orice chip. / „Adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărândul, toate cerurile ştiu, toată. impărăţia de sus ştie că tu ai apărat adevărul, şi nu te lasă! ... Da, Dumnezeu dă harul, dar nu le dă la milogi, le dă la eroi. Pentru adevăr trebuie să şi mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul" — Părintele Arsenie Papacioc

Părintele Justin în „Cum să luptăm împotriva dictaturii biometrice”:

„Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicești: rugăciunea, smerenia, dragostea, dar și mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar noi dacă ne temem să mărturisim adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neștiință și noi nu îl informăm și îl lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători față de viitorul unei nații și al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care iși pun viața pen­tru frații lor.”

Dumnezeu nu este zgârcit cu nimeni. El împarte daruri tuturor. Unul are talantul cântării, altul al înțelepciunii, altul în forță fizică, altul are darul de a picta, altul darul de a scrie sau de a vorbi. Fericit este acela care, folosind darul pe care îl are, izbutește să aducă un suflet la Hristos. Aceluia i se vor acoperi mulțime de păcate. Această și este, de fapt, esența creștinismului: a te dărui și a dărui neîncetat altora lumină, pace și bucurie. — Extras din: Lacrimă și Har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011, p.208

• ✝️ Sfântul Constantin Sârbu: Nu-ți irosi viața! Ea este data oamenilor spre desăvârșirea sufletelor, pentru veșnicie.

• ✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Omul nou — cel duhovnicesc — nu se poate forma decât în Biserică!

• ✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos.

• ✝️ Preotul martir Constantin Sârbu: Nimeni pe lume nu poate face întoarcerea ta, rugându-se în locul tău!

• ✝️ Despre aproapele meu - din cartea "Lacrimă şi Har" al Preotului martir Constantin Sârbu

• ✝️ Părintele Constantin Sârbu (1905-1975): Aveți grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoți, ușile încuiate, au să plângă lăcatele la uși, că nu va mai fi cine să facă slujba.

• ✝️ Preotul martir Constantin Sârbu - Lacrimă și Har

Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia (1914-2003)

Nu acorda prea multă importanță evenimentelor exterioare, concentrează-te în tine, în inima ta, în Domnul și părăsește evenimentele exterioare. Roagă-te neîncetat „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.”

Oricine doreşte binele, va suferi mult în viaţă ca să dobândească iscusinţa duhovnicească de mare preţ.

Trebuie să ne schimbăm pe noi înşine, şi totul se va preschimba în jurul nostru pe temelia gândurilor.

Trebuie să ne rugăm Domnului ca să ne dea răbdare desăvârşită şi să iertăm toate; de îndată ce avem aceasta înlăuntru, vine şi armonia înlăuntrul nostru şi în jurul nostru.

Adeseori, cei cu care vorbim ne strică dispoziţia sufletească. Nu trebuie să ne spună dacă ne respectă sau nu, dacă ne iubesc sau nu, această trăsătură o poartă fiecare persoană în cuget şi noi o simţim.

Nu trebuie să ne îndeletnicim cu telepatia (citirea gândurilor străine). Gândurile sunt o putere şi o forţă uriaşă. Vedeţi ce fac gândurile nu numai în statul nostru, ci în lumea întreagă!

• ☦️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Cu cât sufletul se liniștește mai mult, cu atât mai multe taine cerești îi sunt dezvăluite.

• ✝️ Starețul Tadei de la Vitovnița - Serbia: Soarele încă strălucește și Dumnezeu ne binecuvântează

1. Daca greșeala aproapelui, pe care ai dori s-o îndrepți, îți tulbură liniștea ta sufletească și te enervează, atunci și tu greșești și, prin urmare, nu poți îndrepta greșeala prin greșeală, ea se îndreaptă prin blândețe.

2. Râvna care vrea să îndrepte orice rău este ea însăși un mare rău.

3. Ține minte că ai în ochiul tău o bârnă, iar tu arăți spre paiul fratelui.

4. Există nedesavârșiri inevitabile, exista chiar și unele utile. Se întâmplă ca prin rău să se ispitească binele.

5. Exemplul marii răbdări a lui Dumnezeu trebuie să înfrâneze lipsa noastră de răbdare, care ne lipsește de liniște.

6. Exemplul Domnului nostru Iisus Hristos ne arată cu câtă blândețe și răbdare trebuie să suportăm greșelile omenești. Iar dacă nu suntem puși să-i conducem pe oameni, trebuie să privim cu detașare la ele.

7. Fiecăruia i se pare vrednică de osândă acea faptă a aproapelui care îl demască pe el însuși prin ceva.

8. Nimic nu ne liniștește ăi nu ne împacă cu faptele celor din jur, ca tăcerea, rugăciunea și dragostea.

— Starețul Iosif de la Optina