ORTODOXIA

ORTODOXIA este DREAPTA CREDINȚĂ

ORTODOXIA: HRISTOS, ROMÂNIA, PREZENT.

Cu noi este Dumnezeu,

Întelegeți neamuri și vă plecați.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Auziți toate neamurile,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Poporul cel ce umblă în întuneric,

A văzut luminã mare,

Căci cu noi este Dumnezeu.

De frica voastră nu ne vom teme,

Nici ne vom tulbura

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei ce locuiți în umbra morții,

Lumina va străluci peste voi.

Căci cu noi este Dumnezeu.

Cei puternici plecați-vă,

Căci cu noi este Dumnezeu.

Dumnezeu mare stăpânitor, Domn al păcii.

Căci cu noi este Dumnezeu.

📜 Povestea Pelaghiei, femeia care a luptat cot la cot cu Avram Iancu. Conduce batalionul care îi pune pe fugă pe maghiari →

- Posted in Abecedarul credinței by

Povestea Pelaghiei, femeia care a luptat cot la cot cu Avram Iancu. Conduce batalionul care îi pune pe fugă pe maghiari

Pelaghia Roșu a fost o învățătoare și luptătoare pașoptistă în timpul Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania.

Povestea Pelaghiei, femeia care a luptat cot la cot cu Avram Iancu. Conduce batalionul care îi pune pe fugă pe maghiari S-a născut în satul Mărișel, județul Cluj, fiind unicul copil al judelui sătesc Ioan Dufle.

A fost instruită acasă de către tatăl său, care o educa folosind cărți românești.

A fost trimisă ulterior la școală de către părintele său la Budapesta, unde va învăța carte timp de trei ani, după care se va întoarce în satul natal.

A fost căsătorită cu Ioan Roșu și a avut un singur copil, botezat Indrei (Andrei).

Acesta va deveni în timpul revoluției de la 1848-1849 din Transilvania centurion în oastea condusă de Avram Iancu și va conduce lăncierii români în a doua luptă de la Mărișel, împreună cu mama sa.

În timpul celei de-a doua lupte de la Mărișel, din 12 martie 1849, Pelaghia Roșu va comanda în luptă femeile din sat.

Îi pune pe fugă pe maghiari

Pentru că nu erau suficienți combatanți din rândul bărbaților din sat, care era atacat de armata maghiară, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activă la luptă.

Au ales-o comandant pe Pelaghia Roșu, iar la momentul oportun ele au declanșat un atac călare asupra inamicului, care speriat de această intervenție, crezând că e atacat de cavaleria moților, a rupt lupta și s-a retras în debandadă.

La 9 octombrie 1850 guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth a recompensat-o pentru meritele avute în timpul revoluției pașoptiste cu sume de 100 florini. În actul de recompensă s-au citat următoarele:

Pe temeiul preaînaltei împuterniciri dela 21 august 1850, ordonez, să se dee Pelagiei Roșu, mama lui Andreiu Roșu din Mărișel, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o sută florini, drept premiu pentru demonstrația săvărșită cu istețime în contra insurgenților, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei

La 10 iulie 1870 Pelaghia Roșu a trecut în lumea drepților, fiind înmormântată în cimitirul satului Mărișel.

Comisia Femeilor Române din Abrud a decis să înlocuiască crucea de lemn de la mormântul Pelaghiei Roșu cu o troiță de piatră.

Într-o noapte din anul 1900, pe ascuns, pentru a scăpa de eventuala intervenție nedorită a autorităților de atunci, la mormântul eroinei a fost amplasată noua troiță din piatră.

În amintirea eroinei, școala din satul Mărişel îi poarta numele. Şcoala a fost construită în anul 1925 şi a funcţionat iniţial ca şcoală de IV clase, apoi din anul 1960 a funcţionat ca şcoală de VIII clase, potrivit enciclopediaromâniei.ro.

În anul 1994 şcoala a primit denumirea eroinei satului PELAGHIA ROŞU. În anul 1999 în curtea şcolii s-a dezvelit bustul omagial.

Sursa: https://albapress.ro/povestea-pelaghiei-femeia-care-a-luptat-cot-la-cot-cu-avram-iancu-conduce-batalionul-care-ii-pune-pe-fuga-pe-maghiari

🔥 După o sută de ani de la revoluţia lui Avram Iancu, trei strănepoţi ai luptătorului din armata Iancului, 1848-1849, Gheorghe Berda Berzescu, se găseau cu arma în mână, luptând pentru credinţă şi neam împotriva comunismului

- Posted in Sfinții Închisorilor by

enter image description here

"Petru Berda Berzescu, Ion Berda Berzescu, fraţi, şi Atanasie Berda Berzescu, nepot de frate, făceau legătura cu străbunicul lor, moş Gheorghe, ostaş al Iancului, aflaţi la datorie, apărând fiinţa neamului românesc. Pe vremea aceea, 1848-1849, moş Gheorghe făcea parte ca ostaş în termen din compania de grăniceri de la Teregova a regimentului de grăniceri din garnizoana Caransebeş. Toţi locuitorii comunelor din raza Comunităţii de Avere se bucurau de multă libertate prin faptul că erau constituiţi în unităţi militare, înfiinţate de Maria Tereza pentru apărarea graniţelor imperiului, Aşa se face că străbunicul meu, moş Gheorghe Berda se afla pe vremea aceea, a revoluţiei lui Avram Iancu, ostaş al Regimentului de Graniţă din Caransebeş. După adunarea poporului român de pe Câmpia Libertăţii din Lugoj, 15-17 iunie 1848, prezidată de Eftimie Murgu, Regimentul de grăniceri, o parte din el, s-a dus în armata lui Avram Iancu, în Munţii Apuseni. În această unitate se aflau douăzeci de tineri din comuna Teregova. Printre ei se afla şi moş Gheorghe Berda Berzescu. Această frumoasă istorie de familie este înregistrată de mine, strănepotul lui moş Gheorghe, de la moş Simion Leican, unchiul bunicii mele după tată, Elena Berzescu. Eu cu Ion, unchiul meu, copii fiind, păşteam oile pe dealul Poieni, unde aveam pământul nostru. Eram vecini cu moş Simion Leican. Fiind nepoţii lui, ne povestea multe lucruri. Printre altele ne spune şi această legendă:

— “Măi copii, să ştiţi că voi, din neamul vostru, al lui Berda, aţi avut un străbunic care a luptat în armata lui Avram Iancu. Pe vremea aceea, când el era bătrân, eu eram copil mai mărişor şi-l ţin bine minte. Era un om mai mult mic de statură, dar bine legat, îndesat şi brunet. Datoria voastră este să nu-l uitaţi. Să mergeţi pe urmele lui, în apărarea poporului nostru românesc. Vedeţi voi, că şi acum toţi vor să ne sară în cap şi să ne sfâşie.”

Iată deci, un mesaj al lui moş Gheorghe pentru noi cei de azi. Cuvintele de atunci, ale lui moş Simion Leican, au dospit în sufletele noastre. În adâncul fiinţei noastre, ele şi-au găsit loc, aşteptând clipa de a ţâşni. Au ţâşnit din fiinţa noastră exact după o sută de ani de la lupta Iancului. În arc peste timp, lupta Iancului de atunci se lega cu lupta vremurilor noastre, pe viaţă şi pe moarte împotriva comunismului. Parcă era ca acum. Mă văd cu pistolul în mână păşind în sus, pe coasta dealului Tomnacica, alături de uica Pătru şi uica Ion, fraţii tatălui meu. Mă conduceau spre Slatina-Timiş, împreună cu Martin Moatăr şi Martin Copăceanu, prietenii şi camarazii mei. Fusesem la o întâlnire cu Spiru Blănaru şi Petru Domăşneanu. Ore întregi am discutat cu ei despre ceea ce trebuia să facem în lupta noastră de apărare. Era 23 ianuarie 1949. Neaua era mare şi frig. Păşind la vale prin omăt, ne-am înfrăţit cu duhul lui moş Gheorghe Berda, ostaşul Iancului din 1848. Unitu-s-au atunci Duhul Iancului cu Duhul Codreanului, punte de legătură, Duhul neamului lui Berda Berzescu. De aici şi credinţa că neamul nostru românesc, poporul nostru are o misiune de la Dumnezeu. În măsura în care-şi îndeplineşte misiunea, în măsura aceea îşi va găsi un loc în faţa divinităţii. Un lucru am învăţat din tot zbuciumul acesta de luptător de o viaţă:

— “Dacă în tot ceea ce faci nu eşti curat ca lacrima, atunci totul este cenuşă."

(Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge, Rezistența anticomunistă din Munții Banatului, Editura Marineasa Timișoara, 1999)