PAPISTAȘII SĂ VINĂ LA ORTODOXIE PRIN BOTEZUL ORTODOX, NU PRIN MIRUNGERE!

"Vai de papistașii iubitori de inovații împotriva adevărului! În ce stare de rătăcire au ajuns, încălcând Botezul cel dumnezeiesc cu adevărat, sfânt și apostolic, și născocind vărsarea puținei ape doar pe creștet sau stropirea pe frunte cu peri de porc, încât negreșit sunt nebotezați, precum se și mărturisește despre ei. Deci cine ar putea spune că nu trebuie să se boteze cei nicidecum botezați, cei care vin din "Biserica catolică"? Fără îndoială, nimeni care nu și-a pierdut mintea și judecata. Iată de ce trebuie să se boteze negreșit, chiar dacă unii, mișcați mai curând de patimă decât de neștiință, voiesc încă și acum să se împotrivească, punând înainte rânduiala potrivit căreia cei care se întorc (la Ortodoxie) dintre latini pot fi primiți doar prin mirungere." - Sfântul Atanasie din Paros, Străjerii Ortodoxiei.

Cap al Bisericii este Hristos, iar noi mădulare fiecare în parte, uniți prin credința ortodoxă „în legătura dragostei” in Trupul Bisericii. Istoria Bisericii este o istorie a luptei de sfințire a credincioșilor ei.

Toți cei care cred cu adevărat iubesc cu adevărat, iar toți cei nu cred cu adevărat iubesc cu ipocrizie.

Noi, creștinii ortodocși îi iubim pe toți și le dorim să ajungă la cunoașterea Adevărului. Așa ne-a învățat Dumnezeul Iubirii, așa se odihnește conștiința noastră.

Nu devenim dușmani ai oamenilor din pricina ereziei sau a necredinței lor, dar nici nu vom iubi vreodată necredința sau erezia de dragul oamenilor, căci altfel ne vom înstrăina de Dumnezeu.

Dumnezeu revarsă puterea harului dragostei Sale atunci când ne închinăm în Duh și-n Adevăr.

Cei care vorbesc bombastic despre dragoste îi alterează conținutul, pentru a-i îmbrățișa prin iubirism pe toți ereticii de toate nuanțele.

Este atât de fals acest iubirism, întocmai ca florile de plastic…

Ei spun să ne unim noi, ortodocșii, cu romano-catolicii și în continuare cu protestanții și cu toate ereziile cunoscute sau necunoscute pe care le-a născocit diavolul în numele creștinismului.

Și, după ce se unesc creștinii, fără excepție între ei, apoi se vor uni și cu musulmanii, cu iudeii și prin extindere, cu budiștii, brahmanii, șintoiștii și, îndeobște, cu toate religiile lumii. Această alchimie mondială se realizează prin Consiliul Mondial al Bisericilor. Termenul credem că nu corespunde realității.

Este vorba de fapt de Consiliul Mondial al Religiilor părelnice (mincinoase).

Singurul Zeu care va pretinde acolo obolul adorării va fi Lucifer cel căzut, care prin trimisul său printre oameni, Antihrist, va realiza înlocuirea credinței și a apostaziei fata de închinarea la Dumnezeul-Om Hristos.

Pentru ecumenism nu există un Dumnezeu Personal (Ipostatic); căci, pentru ecumeniști, dogma Dumnezeului Treimic este inadmisibilă.

Părintele Efrem Filotheitul

Cei care vor să se unească cu Hristos, și prin Iisus Hristos cu Dumnezeu Tatăl, știu că această unire se face în Trupul lui Hristos, care este Sfânta noastră Biserică Ortodoxă. Desigur, nu o unire cu esența dumnezeiască, ci cu firea omenească îndumnezeită a lui Hristos. Iar unirea aceasta cu Hristos nu este exterioară, nici în mod simplu morală.

Nu suntem discipolii lui Hristos așa cum unii oameni sunt discipolii unui filozof sau ai unui învățător, ci suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, ale Bisericii. Biserica este Trupul lui Hristos real, nu moral, cum greșit au scris unii teologi care nu s-au adâncit în duhul Sfintei Biserici. Hristos ne ia pe noi creștinii în ciuda nevredniciei și păcătoșeniei noastre, și ne încorporează în Trupul Său, ne face mădularele Lui. Și astfel devenim cu adevărat mădulare ale Trupului lui Hristos, și nu în chip moral, ci așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Mădulare suntem ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui".

Desigur, potrivit cu starea duhovnicească pe care o au creștinii, uneori ei sunt mădulare vii ale Trupului lui Hristos, iar alteori moarte. Dar și moarte fiind, nu încetează să fie mădulare ale Trupului lui Hristos. De pildă, unul care este botezat, a devenit mădular al Trupului lui Hristos. Dacă însă nu se mărturisește, nu se împărtășește, nu trăiește o viață duhovnicească, este un mădular mort al Trupului lui Hristos. Dar atunci când se va pocăi, îndată începe să primească viața dumnezeiască. Acesta îl adapă, făcându-l un mădular viu al Trupului lui Hristos. Unul ca acesta nu are nevoie să se boteze din nou. Cel nebotezat însă nu este mădular al Trupului lui Hristos, chiar dacă trăiește o viață morală, în sens uman. Ca să devină un mădular al Trupului lui Hristos, ca să fie încorporat în Hristos, trebuie să se boteze.

Și fiindcă suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, ni se dăruiește viața lui Hristos care devine viața noastră. Și astfel ne însuflețim, ne mântuim și ne îndumnezeim. Nu ne-am fi putut îndumnezei dacă Hristos nu ne-ar fi făcut mădulare ale Trupului Său cel sfânt. Nu ne-am fi putut mântui, dacă n-ar fi existat Sfintele Taine ale Bisericii noastre, care ne fac de un trup cu Hristos și, așa cum spun Sfinții Părinți, ne fac de un trup și de un sânge cu Hristos. Ne fac, adică, să fim un trup și un sânge cu Hristos. Ce mare binecuvântare este să ne împărtășim cu Preacuratele Taine! Hristos se face al nostru, viața lui Hristos se face a noastră, Sângele Lui se face sângele nostru. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu are de dat nimic mai mult omului decât ceea ce îi dă în Sfânta Împărtășanie. Nici omul nu poate cere nimic mai mult de la Dumnezeu, decât ceea ce primește de la Hristos în Sfânta Împărtășanie.

Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, Îndumnezeirea - scopul vieții omului, Ed. Evanghelismos, 2006, pp. 25-27.

Arhimandritul Gheorghe Kapsanis a fost stareț al Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte Athos, vreme de peste patruzeci de ani. Totodată, a fost una dintre cele mai însemnate personalități ale monahismului athonit contemporan.

Pe când era încă mirean, Gheorghe Kapsanis s-a numărat între întemeietorii Fundației de tineri „Pantocrator", din Palaio Faliro. Scopul acesteia era trezirea duhovnicească a tinerilor și adunarea lor în jurul Bisericii Ortodoxe.

După ce a obținut Licența în Teologie, viitorul Părinte Gheorghe a rămas în continuare în Facultatea de Teologie a Universității din Atena, de aceasta dată ca profesor, în cadrul Catedrei de Pastorală și Drept Canonic. În teza de Doctorat, el a abordat pastorația deținuților.

Părintele Gheorghe Kapsanis a fost ales egumen al Mănăstirii Sfântul Gheorghe, aflată langă localitatea Vasiliko, în regiunea Halkida. Nu după multa vreme, împreună cu obștea acestei mănăstiri, părintele a primit invitația de a-și asuma stăreția Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte.

Părintele Gheorghe Kapsanis a arătat o mare chemare pentru misiune și pentru scrierile teologice. A scris mai multe lucrări. Dintre acestea le amintit pe următoarele:

• Ortodoxia: nădejdea popoarelor Europei;
• Experiențe ale Harului lui Dumnezeu (1992);
• Rugăciunea Domnească (1998);
• Viața euharistică (2004);
• Dumnezeu S-a arătat în trup (2005);
• Îndumnezeirea ca scop al vieții omului (2004);
• Văzători ai Învierii lui Hristos (2005);
• Ortodoxia și Romano-Catolicismul: Studii diverse (2006);
• Ortodoxia „ideologică” a anti-calcedonienilor;
• Credința noastră ortodoxă și înșelările iehoviștilor;
• Subiecte de ecleziologie și pastorală;
• Sfântul Grigorie Palama, învățător al îndumnezeirii;
• Crucea lui Hristos și însemnătatea ei în viața noastră;
• Ortodoxie și umanism – ortodoxie și papism;
• Monahismul ortodox și Sfântul Munte;
• Ortodoxia astăzi.

Nu vă mai amăgiți crezând că adevărul este împărțit și că atât noi cât și sectarii credem în același Dumnezeu, pentru că pur și simplu nu este adevărat. Asta cred doar cei ignoranți care au multe păreri și puține cunoștințe…

Din nefericire, numărul celor care nu știu aproape nimic despre istoria Creștinismului și despre diferențele dintre așa-zisele confesiuni creștine și Ortodoxie este foarte mare. Atât de mare încât, în naivitatea lor, au acceptat că mișcarea ecumenistă este una bună și necesară.

Ba chiar mai mult, nu le ajunge absurditatea și ignoranța pe care au adoptat-o, vor să ne-o impună și nouă cu forța. Gloata prost educată, naivă și neinformată nu va avea liniște până când nu va corupe și distruge chiar și Sfânta Ortodoxie.

Parcă deja îi și aud pe câte unii spunând că Domnul Dumnezeu iubește toți oamenii, nu doar pe ortodocși. Au dreptate, așa este, Domnul îi iubește pe toți, chiar pe toți fără excepție, dar asta nu înseamnă că toți se vor și mântui.

Dacă ești iubit de Dumnezeu, nu înseamnă automat că ești și mântuit! Aceasta este ideea pe care Satana o insuflă în mintea oamenilor, pentru ca ei să rămână liniștiți și să nu trateze problema mântuirii cu seriozitate.

Dumnezeu are reguli, are criterii, are o rânduială, are niște porunci și ne-a lăsat o Biserică, un botez și o credință, nu o mie, nu o sută, nici măcar două, ci una singură, adevărată și mântuitoare. Scris este: “Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez.” - (Efeseni 4, 4)

Să vă feriți de acele persoane care încearcă să vă convingă că Ortodoxia nu deține adevărul, le puteți răspunde că nu doar că deținem adevărul, ci avem și o mulțime de dovezi solide pentru a demonstra acest lucru.

Sfânta tradiție, sfânta scriptură, predania, istoria și arheologia reprezintă toate componentele esențiale pe care sectarii le resping și le ignoră cu o lipsă totală de respect, dar nu putem avea așteptări prea mari de la ei în cele din urmă.

În cazul în care veți îndrăzni să-i întrebați pe sectari care a apărut mai întâi, Biblia sau Tradiția, veți constata fără îndoială că ei nu vor fi în stare să ofere un răspuns coerent.

Este clar menționat că oricine îndrăznește să modifice sau să omită ceva din Scriptură va fi blestemat. Cărțile lor care se vor a fi considerate Biblii, sunt fără îndoială, niste mizerii pline de minciună. Ei au scos 14 cărți, au modificat timpii, au dat o altă numărătoare psalmilor și multe altele.

Sectarilor le mai lipsește ceva, numai vreo 15 secole de Creștinism și existență, succesiunea apostolică și multe altele. Prima icoană pictată a Maicii Domnului este pictată chiar de Sfântul Apostol Luca. Dar de unde să știe sectarul lucrurile astea?

Sfinții Apostoli au lăsat în urma lor preoția, care a fost transmisă în mod consecvent și în conformitate cu învățăturile primite de la Hristos. Prin această transmitere neîntreruptă s-a dezvoltat ierarhia bisericească autentică.

Unul dintre aspectele asupra cărora Sfântul Apostol Pavel a acordat o atenție deosebită a fost hirotonirea. Pavel purta cu el felonul, care avea o semnificație deosebită atunci, precum și în zilele noastre. Aceasta poate fi observată în epistola sa către Timotei: “Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.” - (2 Timotei 4, 13)

Bineînțeles că sectarii nu cunosc semnificația unui felon. Felonul este un veșmânt preoțesc fără mâneci, care este purtat peste celelalte haine în timpul oficierea slujbei. Ei nu au absolut nicio legătură cu Biserica Apostolică, care a fost fondată de Domnul Dumnezeu.

Au avut dreptate Sfinții când au profețit despre sectari, că vine vremea când vor apărea sectele blestemate și mincinoase, care vor mutila credința cea adevărată. Trebuie să ne ferim de aceștia, deoarece nu sunt ai lui Dumnezeu și vor atrage multe suflete către iad.

Sectarul nu pricepe faptul că Ortodoxia nu este o religie. Ortodoxia este chiar și în traducere “dreapta credință” lăsată nouă de Hristos prin succesiune apostolică care poate fi dovedită atâta istoric cât și prin documentație.

Sectele sunt doar imitații slabe, lipsite de istorie, adevăr și har. Ei simt că nu există nimic acolo, dar mândria și convingerile lor, alimentate de autosuficiență și de Satana, îi împiedică să vină către adevăr și să vadă realitatea.

De aceea sectarul ajunge la concluzia greșită că "religia nu te mântuiește", deoarece încearcă să justifice multitudinea de confesiuni eșuate pe care le observă în jur. Îi dă Sarana în gând că la fel este și la ortodocși și din cauza aceasta nici nu se apropie.

Sectarul nu poate accepta că a fost înșelat! El este înfășurat într-o mândrie demonică, refuzând să recunoască că a greșit și că a urmat un drum greșit. Alege mai degrabă să-și piardă mântuirea decât să își recunoască erorile.

Mândria merge mână în mână cu prostia, și această atitudine va avea consecințe fatale.

☦️ Ambasadorul Creștin Ortodox ☦️

Sursa: https://www.facebook.com/citestebibliaortodoxa/posts/pfbid0zVELhtjYKzdkq77nEDzCtJ54xDKL3c7B4djL2gfAQmCz4UvZohzNpW21ZoKk7ewil

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0KRLJBeYAmGnEezJbfcySYYFDfTxXmQq4qycawgebNft53fdaoefadpjthNQxz6m5l&id=100085420680387

Comentariu Ortodoxia.RO:

• Citiți următorul articol de pe site-ul O Chilie Athonită: Există o singură Biserică – de ce Ortodoxia?

• Vă recomand să citiți și să parcurgeți de mai multe ori pagina: Ce este Ortodoxia? - de Sf. Ignatie Brianceaninov.

Ce ne spune Apocalipsa? Pe scurt următoarele. Pe parcursul veacurilor Biserica va înfrunta multe ispite.

Va veni și antihrist, care nu va fi doar o ideologie, ci o persoană concretă, cu scopul de a se așeza în Biserica lui Dumnezeu, pentru ca toți să i se închine lui ca lui Dumnezeu.

El va săvârși minuni și semne, le va vorbi oamenilor lucruri bune, astfel încât oamenii foarte anevoie își vor da seama cine este el, crezând că este un binefăcător al oamenilor, că este Hristos.

Însă, în realitate, el nu va fi Hristos Mântuitorul, ci hristos mincinos, mesia mincinos, mântuitor mincinos care îi va înșela pe mulți. Însă cei credincioși vor sta neclintiți.

Cei ce îl au în sine pe Hristos nu se vor înșela, vor rămâne neclintiți și vor aștepta a Doua Venire a lui Hristos. Hristos va veni, îl va birui pe antihrist și va împărăți de acum veșnic cu toți sfinții.

Deci, vestirea Apocalipsei nu este deprimantă și fără de speranță. Este o veste îmbucurătoare, ultima biruință îi va aparține lui Hristos. Ultimul cuvânt nu va aparține vrăjmașilor lui Hristos, ci Mântuitorului Hristos, Biruitorului morții și al diavolului.

Arhimandritul Gheorghe Kapsanis (1935-2014)

Arhimandritul Gheorghe Kapsanis a fost stareț al Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte Athos, vreme de peste patruzeci de ani. Totodată, a fost una dintre cele mai însemnate personalități ale monahismului athonit contemporan.

Pe când era încă mirean, Gheorghe Kapsanis s-a numărat între întemeietorii Fundației de tineri „Pantocrator", din Palaio Faliro. Scopul acesteia era trezirea duhovnicească a tinerilor și adunarea lor în jurul Bisericii Ortodoxe.

După ce a obținut Licența în Teologie, viitorul Părinte Gheorghe a rămas în continuare în Facultatea de Teologie a Universității din Atena, de aceasta dată ca profesor, în cadrul Catedrei de Pastorală și Drept Canonic. În teza de Doctorat, el a abordat pastorația deținuților.

Părintele Gheorghe Kapsanis a fost ales egumen al Mănăstirii Sfântul Gheorghe, aflată langă localitatea Vasiliko, în regiunea Halkida. Nu după multa vreme, împreună cu obștea acestei mănăstiri, părintele a primit invitația de a-și asuma stăreția Mănăstirii Grigoriu, din Sfântul Munte.

Părintele Gheorghe Kapsanis a arătat o mare chemare pentru misiune și pentru scrierile teologice. A scris mai multe lucrări. Dintre acestea le amintit pe următoarele:

• Ortodoxia: nădejdea popoarelor Europei;
• Experiențe ale Harului lui Dumnezeu (1992);
• Rugăciunea Domnească (1998);
• Viața euharistică (2004);
• Dumnezeu S-a arătat în trup (2005);
• Îndumnezeirea ca scop al vieții omului (2004);
• Văzători ai Învierii lui Hristos (2005);
• Ortodoxia și Romano-Catolicismul: Studii diverse (2006);
• Ortodoxia „ideologică” a anti-calcedonienilor;
• Credința noastră ortodoxă și înșelările iehoviștilor;
• Subiecte de ecleziologie și pastorală;
• Sfântul Grigorie Palama, învățător al îndumnezeirii;
• Crucea lui Hristos și însemnătatea ei în viața noastră;
• Ortodoxie și umanism – ortodoxie și papism;
• Monahismul ortodox și Sfântul Munte;
• Ortodoxia astăzi, etc.

,,Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor" (Apocalipsa 14, 1).

Este o imagine foarte frumoasă și mai cu seamă o imagine în opoziție cu imaginea fiarei, a Antihristului, care va sta - potrivit Sfântului Apostol Pavel - în templul din Ierusalim, care se va afla pe muntele Sion, iar în jurul acestuia, al lui Antihrist, se vor afla toți cei care vor avea pecetea/crestătura Antihristului. Este cu adevărat o opoziție aici.

Aici ,,Mielul" Care "stătea" - nu ne spune "înjunghiat" - este Hristos. Împreună cu El sunt 144000 de credincioși, însă cu niște trăsături speciale, așa cum vă vom vedea mai jos.

Prin aceste două imagini-realități, în care fiara-Antihrist conduce de pe muntele Sion, și apoi Mielul-Hristos Care, de asemenea, conduce din Sion, putem distinge latura văzută și cea nevăzută a Istoriei. Și, pe de o parte, latura văzută a Istoriei este guvernarea lui Antihrist, iar, pe de altă parte, latura nevăzută a Istoriei este conducerea lui Iisus Hristos, Care-Și guvernează Biserica Sa și în general Istoria. De aceea oamenii, și mai cu seamă mulți dintre credincioși, cred că Hristos nu conduce Biserica Sa și lumea în general, întrucât văd că răul se revarsă peste tot. De aceea, ei au concepția greșită că Hristos nu guvernează, deși aici, din cartea Apocalipsei, vedem că există o față văzută și o față nevăzută a guvernării universului. Însă acum, dacă există o revărsare a răului în lume și guvernează Antihristul sau astăzi guvernează înaintemergătorii Antihristului, aceasta se întâmplă totdeauna numai cu îngăduința lui Dumnezeu, așa cum v-am spus și altădată, care trimite duh de înșelare acelora care nu vor să cunoască adevărul și vor să rămână în neascultare.

Cu toate acestea, Muntele Sion, unde stă Mielul, nu este vechiul Munte Sion.

Sfântul Andrei al Cazareei scrie: ,,Nu pe Muntele Sion cel vechi stă Mielul, ci în cetatea cea nouă a Dumnezeului celui viu". Prin urmare, această cetate nouă este Biserica. Hristos Se află în mijlocul Bisericii. Nu poate să nu Se afle în Biserică, deoarece Biserica constituie Trupul Său și guvernează lumea din acest Sion inteligibil, din Biserică. Însă Antihristul va guverna din Sionul istoric și văzut, din cel vechi, din Ierusalim, din vechea cetate.

Domnul nostru prorocește următoarele: ,,Și atunci El va trimite pe îngeri și va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului" (Marcu 13, 27). Așadar, dacă "aleșii" sunt împrăștiați pe toată suprafața pământului, în chip vădit și Domnul este cu ei sau ei împreună cu El, ceea ce înseamnă că Hristos Se află în Biserica Sa.

Care va fi această Biserică?

Și astăzi putem să punem această întrebare, și ieri puteam să o punem, și mâine o putem pune și, înainte de toate, în vremurile estatologice. Va fi, pe tot globul pământesc, adevărata Biserică de atunci.

Va exista și o Biserică mincinoasă, de vreme ce adaug caracterizarea de "adevărata Biserică"?

Nu tocmai, însă, așa cum v-am spus la o temă trecută mai de demult, în timpul măsurării cetății Ierusalimului, într-una dintre imaginile sale, Sfântul Ioan Evanghelistul a fost împiedicat să măsoare cetatea, care este Biserica, ci i s-a spus să măsoare numai templul (naosul) și jertfelnicul. Și apoi a primit vestirea că restul cetății, restul Bisericii, va fi călcat în picioare de către neamuri, adică va fi profanat; așadar, acei credincioși care vor fi credincioși comozi, credincioși nestatornici, aceștia, iubiții mei, i se vor închina lui Antihrist.

Chiar și în Biserică fiind?

Așa cum v-am spus data trecută, probabil se vor afla, ocupând poziții, oameni înaintemergători ai Antihristului, fie că aceștia vor fi patriarhi, fie că vor fi episcopi, fie că vor fi preoți, fie că vor fi diaconi, fie monahi..., chestiunea este aceea că, fie prin erezii, fie prin ideile lor noi, fie prin interpretările lor noi, fie prin viața lor stricată, ei slujesc planurilor Antihristului, atacă și învăluie Biserica și, în acest mod, prin înaintemergătorii săi, Antihristul stă deja în Biserică.

Cu siguranță, fiți atenți, totdeauna pe temeiul vedenii sale, Sfântul Ioan Evanghelistul a fost împiedicat să măsoare restul cetății. Măsurarea înseamnă ocrotirea și protecția lui Dumnezeu; astfel, aici, întrucât nu a fost măsurată cetatea, aceasta arată că nu va fi ocrotită această parte a credincioșilor, deoarece vor fi oameni comozi - fie că vor fi clerici, fie laici - pentru că au cedat ereziei sau vieții stricate, imorale.

Arhimandritul Athanasie Mytilineos, Marele război și venirea Antihristului, pp. 380-381.

Scopul viețuirii pe pământ este mântuirea sufletului. Aceasta se poate realiza numai în Biserica Ortodoxă.

Există mântuire înafara Bisericii Ortodoxe? Sunt martirii eterodocşilor martiri adevăraţi pentru Hristos?

Aceasta este o întrebare care macină pe mulţi dintre cei care doresc mântuirea fraţilor întru umanitate. Şi este dovadă de altruism şi dragoste să doreşti ca toţi să se mântuiască, asemănându-te lui Dumnezeu care “vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină” (I Tim 2, 4). De aceea mântuirea fraţilor întru umanitate, dar neortodocşi, trebuie să rămână o nelinişte în sufletul nostru.

Sfântul Ioan Hrisostom spune:

“Cum vom putea fi atât de laşi încât să ne mulţumim cu mântuirea noastră, dat fiind că ne primejduim propria noastră mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalţi? Astfel, într-o luptă, cine nu se gândeşte decât să scape fugind, se pierde pe el însuşi înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine luptă cu vitejie pentru a-şi scoate tovarăşii din primejdie, se salvează pe sine însuşi, scăpându-i pe alţii. Viaţa aceasta e un război necontenit şi suntem mereu în prezenţa duşmanilor, să luptăm aşa cum ne porunceşte împăratul şi căpetenia noastră.”

Continuă Sfântul Ioan Hrisostom:

“Ascultaţi cuvintele pe care le spune în numele Domnului (profetul Ieremia) [Ir 15, 19]; e ca şi cum Dumnezeu ar spune: “Cine face cunoscut adevărul aproapelui său, cine îl aduce de la răutate la virtute, Mă imită atât cât e cu putinţă firii omeneşti.”

Din acest cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom vedem că această nelinişte pentru mântuirea fraţilor, atât creştini dreptcredincioși cât şi necreștini sau rău credincioşi (sub erezii, atei sau păgâni) este neliniştea cea bună.

Sfântul Apostol Pavel le spune Romanilor că mântuirea nu vine din faptele Legii Vechiului Testament, Hristos fiind sfârşitul Legii, împlinirea Legii. Legea Vechiului Testament nu putea să aducă singură mântuire oamenilor, ea era pregătitoare pentru primirea de către umanitate a lui Hristos Dumnezeu şi Om. Hristos este plinirea Legii şi a Profeţilor, nimeni neputând doar din faptele sale, oricât de bune ar fi, să se mântuiască. Deci împlinirea Legii cu stricteţe, faptele bune fără credinţă în Hristos nu aveau cum să aducă mântuirea. (Romani cap. 10, 4)

Dumnezeiescul Pavel spune:

«De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui, căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire».

ROMANI CAP. 10, 9-10

Deci mântuirea nu este un produs al vreunui efort omenesc (“în dar sunteţi mântuiţi, nu din fapte, ca să nu se laude cineva” Efeseni 2, 8-9), mântuirea vine prin credinţa dreapta în Iisus Hristos, adică prin primirea acestui dar.

Mântuirea este realizată de Iisus Hristos, Dumnezeu și Om, după cum ne spune Sfântului Chiril al Alexandriei:

“Mântuitorul a îndurat aceste lucruri (răstignire, moarte, batjocură) şi a făcut pace prin Sângele Crucii Sale, căci am fost vrăjmaşi ai lui Dumnezeu prin păcat, Hristos a purtat pe lemn păcatele noastre în trupul Său, ca prin moartea Sa să putem muri păcatului şi să vieţuim întru dreptate”.

Și aceasta o numim mântuire obiectivă sau generală.

Continuare: https://ortodoxiacatholica.com/biserica-ortodoxa-este-universala-catholica/

Sursa: Chrislamul și iubirismul ecumenist își produce efectele, iar megaereticul Bartolomeu și cu păgânul papa culeg roadele

Prin voința lui Dumnezeu, după căderea multor schisme și a Patriarhiei de la Roma, Sfânta Biserică s-a păstrat în eparhiile și patriarhiile răsăritene, și numai acele comunități pot să se recunoască pe deplin creștine, care păstrează unitatea cu patriarhiile răsăritene sau care intră în această unitate. Pentru că nu este decât un singur Dumnezeu și o singură Biserică și nu este în ea nicio vrajbă și nicio nepotrivire.

De aceea Biserica se numește "ortodoxă" sau "răsăriteană" sau "greco-rusă"; însă toate aceste denumiri nu sunt decât de vremelnice. Nu trebuie să învinuim Biserica de orgoliu, pentru că se numește pe sine "Ortodoxă", pentru că ea însăși se numește Sfântă. Când vor dispărea învățăturile false, nu va mai fi necesare nici denumirea de Ortodoxă, pentru că nu va mai exista nici creștinism fals.

Când Biserica se va răspândi în toată lumea sau vor intra în ea toate popoarele, atunci vor dispărea toate denumirile locale, căci Biserica nu este legată de vreun loc, și nu păstrează câtuși de puțin moștenirea orgoliului păgân; dar ea se numește Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, știind că lumea întreagă îi aparține și că niciun loc nu are o însemnătate aparte și că nu poate sluji decât vremelnic la preaslăvirea numelui lui Dumnezeu, după voința Sa necunoscută nouă.

Alexei S. Homiakov, Biserica este una.